ICCJ. Decizia nr. 298/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.298/2006
Dosar nr. 12956/1/2005
(nr. vechi 3144/2005)
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 446 din 17 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalului Vaslui s-a dispus condamnarea inculpatului Z.F.I., la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (4) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
Inculpatul a fost obligat să achite părţii civile M.N.I., prin reprezentant legal suma de 15 milioane lei cu titlu de despăgubiri civile, iar părţii civile C.J.A.S. Vaslui suma de 4.428.306 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţiei de fapt:
Inculpatul Z.F.I. s-a deplasat, în ziua de 18 iunie 2003, în municipiul Iaşi, conducând autoturismul Dacia 1310, fiind însoţit de martorii V.I. şi I.I.
Inculpatul era agent de poliţie la acea dată în cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliţiei municipiului Vaslui.
Când reveneau spre Vaslui, pe raza localităţii Galaţi inculpatul s-a angajat în depăşirea unui autoturism care circula, în acelaşi sens, cu viteză mare.
Sesizând că din sens opus venea alt autoturism, inculpatul nu a efectuat depăşirea şi pentru a evita coliziunea cu acesta a frânat brusc, a pierdut controlul volanului, autoturismul a părăsit carosabilul pe partea stângă a şoselei, izbindu-se de parapetul unui podeţ, a ricoşat într-o cişmea şi s-a răsturnat.
Minorul M.N.I. se afla la cişmea şi în aceste împrejurări a fost accidentat, suferind leziuni traumatice de tipul plăgii contuze gambă dreaptă, cu pierdere de substanţă pentru a căror vindecare a necesitat 14-15 zile conform certificatului medico-legal nr. 381 din 3 iulie 2003, eliberat de S.M.L. judeţean Vaslui.
În termen legal, hotărârea a fost apelată de inculpat.
Prin Decizia penală nr. 22 din 7 aprilie 2005, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat cu motivarea că instanţa de fond a dat o rezolvare corectă atât acţiunii penale cât şi celei civile adiacentă cu care a fost investită.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, care prin motivele scrise, a susţinut în esenţă următoarele:
- omisiunea instanţei de fond de a cita, în calitate de pate civilă, pe V.I. şi de a-l interpela asupra pretenţiilor formulate în faza urmăririi penale;
- omisiunea instanţei de a cita în cauză societatea de asigurare care era obligatorie în cauză şi care atrage anularea hotărârii pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 136/95.
În raport de aceste motive au fost invocate dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., solicitându-se casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Criticile formulate vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 21 C. proc. pen., constatându-se recursul nefondat pentru cele ce urmează:
Într-adevăr, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării şi atunci când judecata în primă instanţă sau apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi.
Dar încălcarea normelor legale privind citarea părţilor este sancţionată cu o nulitate relativă potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., ceea ce impune ca persoana vătămată în drepturi să invoce, în termen, această nelegalitate.
Din conţinutul art. 197 alin. (1) C. proc. pen., rezultă evident că nulitatea nu poate fi invocată decât de persoana ale cărei drepturi au fost vătămate, situaţie în care inculpatul nu are calitatea să invoce omisiunea citării în cauză atât a părţii civile V.I. şi nici a societăţii de asigurare.
Pe de altă parte, neinterpelarea părţii civile cu privire la pretenţiile sale, sau omisiunea instanţelor de a se pronunţa asupra acţiunii civile introdusă de V.I. sunt aspecte care puteau fi examinate doar în cadrul unei căi de atac exercitată de această parte şi nu de inculpat.
Afirmaţia are în vedere că, exercitarea acţiunii civile, adiacentă celei penale, se face din oficiu numai în cadrul strict al dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen., ceea ce nu era cazul pentru V.I.; dincolo de acest cadru funcţionează principiul disponibilităţii acţiunii civile care permite părţii vătămate să acţioneze (sau nu) în limita propriului interes.
Tot astfel, omisiunea introducerii în cauză a societăţii de asigurare nu se face în beneficiul inculpatului, ci al părţii civile în scopul unei totale şi sigure desdăunări.
În fine, criticile vizând omisiunea soluţionării acţiunii civile privind pe partea civilă V.I. şi a introducerii în cauză a societăţii de asigurare, chiar în situaţia în care ar fi fondate, nu ar putea fi valorificate în recursul inculpatului, deoarece ar constitui o înrăutăţire a situaţiei în propria cale de atac, ceea ce legea interzice expres prin art. 3858 C. proc. pen.
Examinând şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., hotărârile atacate, nu se constată alte motive, care luate în considerare din oficiu, să conducă la casare, aşa încât în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.F.I. împotriva deciziei penale nr. 22 din 7 aprilie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2956/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3010/2006. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
