ICCJ. Decizia nr. 3070/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3070/2006

Dosar nr. 7654/1/2006

Şedinţa publică din 12 mai 2006

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3 din 20 ianuarie 2006, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a condamnat pe inculpatul C.V. zis Ţ. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei închisorii, timpul reţinerii din 15 aprilie 2005 şi al arestării preventive a inculpatului începând cu data de 16 aprilie 2005, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.M. şi în consecinţă l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1000 RON daune morale, către aceasta.

În baza art. 346 C. proc. pen., s-a respins acţiunea civilă formulată de partea vătămată P.C.D.

S-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a echivalentului în lei a sumei de 18.600 EURO, sumă dobândită în urma săvârşirii infracţiunilor.

În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, după rămânerea definitivă a hotărârii, se va înainta D.G.P paşaportul, eliberat la data de 28 februarie 2002, aparţinând inculpatului, solicitându-se luarea de către aceasta a măsurii retragerii paşaportului.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. Suma de 60 lei RON, reprezentând onorarii apărători oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

La termenul din 3 mai 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia pentru minori şi familie, prin încheiere, a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului C.V., în baza dispoziţiilor art. 148 lit. h) C. proc. pen., măsură pe care a menţinut-o.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii menţionate mai sus, motivele fiind netemeinicia menţinerii măsurii arestării preventive, solicitând prin apărătorul său revocarea acestei măsuri, în temeiul art. 139 C. proc. pen., deoarece nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri şi, în consecinţă, judecarea sa în stare de libertate.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu .. închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului .. de la judecată .., se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol, prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În urma examinării lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că dispoziţiile procedurale privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale şi prelungirea acestei măsuri în cursul judecăţii, au fost respectate.

Ca atare încheierea atacată, prin care s-a constatat legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului şi s-a dispus menţinerea acestei măsuri, este legală.

Inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare şi există suficiente temeiuri că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 3 mai 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia pentru minori şi familie, pronunţată în dosar nr. 74/P/AP/MF/2006.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3070/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs