ICCJ. Decizia nr. 3137/2006. Penal
| Comentarii |
|
împotriva inculpatului M.P.S., s-a luat măsura arestării preventive, întrucât s-ar face vinovat de comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, constând în aceea că, în seara zilei de 18 octombrie 2003, la adăpostul întunericului, l-a lovit pe numitul Z.I. cu cuțitul, într-o zonă vitală, producându-i leziuni corporale ce au necesitat 35 zile de îngrijiri medicale și numai urmare a intervenției chirurgicale, viața i-a fost salvată.
Această măsură a arestării preventive a fost prelungită, iar ulterior menținută în conformitate cu art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.
La data de 23 noiembrie 2003 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunii arătate, iar la 13 martie 2006, Tribunalul Suceava, secția penală, l-a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Față de conținutul fișei de cazier, cum și de faptul că, prin sentința penală nr. 926 din 10 octombrie 2002 a Judecătoriei Rădăuți, inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, ca pedeapsă rezultantă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și grațiată, potrivit Legii 543/2002 și că în interiorul termenului de încercare a comis infracțiunea de față, s-a revocat pedeapsa, astfel ca inculpatul să execute în total 7 ani și 9 luni închisoare.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, astfel că, Curtea de Apel Suceava, la data de 08 mai 2006, a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și constatând că temeiurile care au determinat inițial arestarea, respectiv cele de la art. 143 și 148 lit. d) și h) C. proc. pen., subzistă, potrivit art. 160b C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
încheierea a fost atacată cu recurs de către apelant, iar la data de 16 mai 2006, apărătorul desemnat din oficiu a arătat că în mod greșit s-a menținut starea de arest, deoarece, în raport de data arestării inculpatului și de perioada executată nu mai sunt incidente dispozițiile înscrise la art. 148 C. proc. pen., și ca atare, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive.
Examinând recursul declarat de inculpat, sub prisma motivului invocat, constând în aceea că nu mai subzistă temeiurile de la art. 148 lit. h) C. proc. pen., în sensul că nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de data arestării, de actele și lucrările de la dosar, se constată că recursul de față este nefondat și se va respinge pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Așa cum s-a menționat, inculpatul a fost trimis în judecată pentru o faptă cu un pericol social ridicat, tentativă la omor calificat, constând în aceea că, în seara zilei de 18 octombrie 2003, într-o discuție avută cu partea vătămată, inculpatul a mers la domiciliu, s-a înarmat cu un cuțit și a așteptat-o pe partea vătămată când a ieșit din magazin, iar la adăpostul întunericului i-a aplicat o lovitură cu cuțitul într-o zonă vitală, punându-i viața în pericol, și numai la intervenția organelor medicale de specialitate, viața i-a fost salvată, iar prin sentința penală nr. 91 din 13 martie 2006, a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare.
Având în vedere că din materialul probator de la dosar sunt indicii potrivit cărora rezultă că inculpatul a lovit pe partea vătămată Z.I. cu un cuțit într-o zonă vitală, că prin sentința penală nr. 91/2006 a fost condamnat, că acesta posedă antecedente penale, sunt tot atâtea elemente de natură să ducă la concluzia că inculpatul prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, că nu au încetat temeiurile care au dus la arestarea acestuia, astfel că, instanța de apel în mod just și în conformitate cu prevederile legii art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive.
Așa fiind, nu se justifică revocarea măsurii arestării preventive, cu judecarea inculpatului în stare de libertate, în raport de cele menționate mai sus și de faptul că subzistă în continuare temeiurile de la art. 143 și 148 C. proc. pen., în plus a intervenit și o hotărâre de condamnare și în consecință recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Au fost văzute și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3136/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3112/2006. Penal → |
|---|
