ICCJ. Decizia nr. 3138/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea pronunțată la 3 mai 2006, în dosarul nr. 1055/P/AP/2005, Curtea de Apel Brașov a dispus, printre altele, menținerea stării de arest preventiv a apelantului inculpat B.I.A.
Pentru a pronunța încheierea, instanța a reținut că starea de arest preventiv a apelantului inculpat, examinată prin prisma dispozițiilor art. 160b și art. 3002C. proc. pen., trebuie menținută, în prezent subzistând temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea acesteia, sens în care a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv, la 3 aprilie 2005, în baza mandatului nr. 16 emis de Tribunalul Brașov, temeiurile legale fiind dispozițiile art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen., B.I.A. fiind condamnat în primă instanță, la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod.
Totodată, s-a mai reținut că au fost respectate dispozițiile legii procesual penale privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, el a săvârșit o infracțiune pentru care Codul penal prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, în cauză existând temeiuri care justifică menținerea lui în stare de arest preventiv și în faza soluționării apelului, situație care se încadrează și în dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.
împotriva încheierii, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, motivat oral de avocatul desemnat apărător din oficiu pe considerentul că lăsarea inculpatului în stare de libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din același cod, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
în cauză, inculpatul, în primă instanță, a fost condamnat, la 7 ani închisoare, pentru comiterea unei infracțiuni de violență, pericolul social concret fiind mărit de împrejurările în care el a acționat, persoana sa denotă persistență în încălcarea legii odată-ce este recidivist postexecutoriu, iar în raport de natura faptei și durata arestării preventive până în prezent, menținerea sa în arest preventiv este în concordanță și cu dispozițiile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O.
Verificând și din oficiu legalitatea și temeinicia încheierii recurate, Curtea constată că în raport și de gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite, există, în continuare, temeiuri care justifică menținerea stării de arest preventiv, nefiind sesizate motive de revocare a respectivei măsuri preventive.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat nefiind fondat, va fi respins.
Conform dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3139/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3136/2006. Penal → |
|---|
