ICCJ. Decizia nr. 3260/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3260/2006
Dosar nr. 4073/1/2006
Şedinţa publică din 22 mai 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Braşov, prin sentinţa penală nr. 74 din 4 februarie 2005, l-a condamnat pe inculpatul D.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2004 la 16 august 2004.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate D.M. pentru infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.A.S.J. Braşov suma de 9.999.849 lei (999 RON) contravaloarea prestaţiilor medico-sanitare acordate părţii vătămate S.A.D. şi la 50.000.000 lei (5.000 RON) cu titlu de daune morale părţii civile S.A.D.
Au fost respinse celelalte pretenţii civile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea toporului corp delict.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul D.I. s-a căsătorit cu partea vătămată D.M., în luna februarie 1997, locuind cu aceasta pe strada Mică din Braşov, din căsătorie rezultând minorul D.M. în vârstă de 6 ani.
În timp relaţiile dintre soţi s-au deteriorat datorită atitudinii agresive a inculpatului, partea vătămată fiind nevoită să se mute la părinţii săi în două rânduri, dar revenind la insistenţele inculpatului în domiciliul conjugal.
În ziua de 6 ianuarie 2004 părţile s-au certat din nou, în locuinţa comună, inculpatul lovindu-şi soţia cu pumnii şi picioarele, fapt ce a determinat-o să introducă acţiune de divorţ în data de 8 ianuarie 2004.
La cererea inculpatului, partea vătămată a promis că va renunţa la divorţ, însă nu a făcut acest lucru, astfel că în ziua de 28 ianuarie 2004, inculpatul a găsit în cutia poştală citaţia pentru termenul de divorţ. Enervat inculpatul a ameninţat-o cu un topor, cerându-i să-şi sune avocatul pentru a pune capăt procesului.
Profitând de lipsa temporară a inculpatului partea vătămată şi-a sunat fratele S.A., taximetrist, pe care l-a rugat să o transporte la domiciliul părinţilor pe strada Fundătura Carierei.
Revenit acasă, constatând lipsa soţiei, inculpatul l-a contactat telefonic de mai multe ori în cursul după amiezei de 28 ianuarie 2004 pe S.A.D., l-a ameninţat cu moartea, reproşându-i că s-a amestecat în căsnicia lor. În acelaşi timp s-a deplasat în mai multe rânduri la locuinţa socrilor săi pe strada Fundătura Carierei strigând la poartă şi ameninţându-i pe cei din interior (partea vătămată, părinţii şi M.G. concubina lui S.A.D.).
În jurul orelor 21,00, inculpatul s-a deplasat din nou la casa socrilor înarmat cu un topor şi o rozetă, însoţit de fiul său din căsătoria anterioară, D.V.
În timp ce D.V. îl aştepta în autoturism pe strada Carierei, inculpatul a urcat pe gard şi le-a strigat membrilor familiei S. să iasă afară, ameninţându-i.
Din casă au ieşit M.G. şi S.E., care i-au cerut să se comporte normal, ultima deschizându-i poarta.
Intrat în curte, inculpatul a lovit cu toporul un gărduleţ de lemn iar apoi a aruncat cu pietre şi un tomberon de gunoi în uşa de acces în locuinţă şi a spart un geam în tot acest timp proferând ameninţări.
Partea vătămată S.A.D. a ieşit şi el din casă, a coborât scările şi s-a îndreptat înspre inculpat, solicitându-i să se liniştească însă inculpatul a ridicat toporul şi l-a lovit în cap după care a părăsit curtea alergând spre autoturismul fiului său.
Inculpatul a fost urmărit de partea vătămată urmată de tatăl său S.C. şi martorii M.V. şi A.D. aflaţi pe stradă. Ajuns la autoturism, partea vătămată a lovit cu o bucată de lemn în parbriz, iar apoi a deschis portiera stângă faţă şi a tras de volan, încercând să-i oprească însă în cele din urmă inculpatul şi fiul său, aflat la volan au reuşit să plece de la faţa locului.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean Braşov unde a rămas internat până în 2 februarie 2004 cu diagnosticul „Traumatism cranian acut deschis, fractură cu înfundare frontoparietală dreapta" – examenul CT efectuat ulterior infirmând acest diagnostic. Leziunile suferite au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale şi nu i-au pus în primejdie viaţa.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul.
Prin apelul procurorului hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei care este blândă şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., în loc de dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru greşita condamnare susţinând ca şi în faţa primei instanţe că încadrarea juridică legală este cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., şi că în condiţiile în care a fost atacat de partea vătămată şi lovit în propria maşină a trebuit să se apere astfel că se impune achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 285/ A din 20 septembrie 2005, Secţia Penală de la Curtea de Apel Braşov a admis apelul inculpatului şi a respins, ca nefondat, apelul procurorului.
A desfiinţat sentinţa sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei şi a greşitei individualizări a pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Rejudecând, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., text de lege în temeiul căruia inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare.
A înlăturat dispoziţiile art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând de la 29 ianuarie 2004 şi până la 16 august 2004 şi a revocat măsura obligării de a nu părăsi ţara.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Relativ la încadrarea juridică şi necesitatea schimbării acesteia din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de loviri sau alte violenţe s-a motivat că în cazul infracţiunilor contra vieţii, intenţia de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârşite de inculpat apreciindu-se şi în funcţie de intensitatea şi numărul loviturilor aplicate. Astfel, aplicarea de lovituri repetate şi cu intensitate, amplitudinea leziunilor constatate, considerate tanatogeneratoare dovedesc intenţia de a suprima viaţa victimei şi nu numai de a provoca vătămare corporală. Or inculpatul a aplicat o singură lovitură şi aceea cu o amplitudine redusă, date de concluziile medicului legist, leziuni traumatice externe de mică amploare şi număr redus de zile necesare vindecării (16-18 zile).
În acelaşi timp a motivat că nu se poate reţine apărarea inculpatului că a săvârşit fapta în legitimă apărare, câtă vreme riposta părţii vătămate vine pentru a contracara agresiunea nejustă venită din partea inculpatului el fiind cel care a generat incidentul, a pătruns în curtea casei părţii vătămate înarmat cu obiecte contondente proferând ameninţări.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, partea civilă şi inculpatul.
Prin recursul procurorului Decizia a fost criticată pentru greşita schimbare a încadrării juridice, dispusă de prima instanţă caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
S-a cerut casarea deciziei şi menţinerea sentinţei în ce priveşte încadrarea juridică iar sub aspectul individualizării pedepsei să se aibă în vedere criticile din apel, pedeapsa blândă.
Partea civilă S.A.D. a cerut casarea deciziei şi condamnarea inculpatului la o pedeapsă severă, deoarece inculpatul a venit la el acasă pregătit de scandal, înarmat cu o toporişcă aflat în stare avansată de ebrietate după ce anterior îi dăduse mai multe telefoane de ameninţare.
Inculpatul, prin motivele de recurs scrise, a solicitat casarea deciziei, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 44 C. pen., precum şi desfiinţarea dispoziţiilor menţinute de instanţa de apel cu privire la pretenţiile civile (daunele morale) cerute de partea vătămată.
A reiterat motivele din apel.
A solicitat reaprecierea probelor în special a declaraţiilor martorilor M.V. şi A.D., persoane care au declarat că se aflau întâmplător pe stradă în momentul incidentului dar care în realitate se aflau în camera părţii vătămate unde consumau alcool şi împreună cu partea vătămată l-au urmărit până la autoturism şi au participat lovind cu bâtele autoturismul fiului său. A mai cerut să se aibă în vedere declaraţia dată în instanţă de soţia sa, declaraţie înlăturată de instanţă cum şi înregistrarea unor discuţii purtate de el cu martorii după revocarea măsurii arestării.
Prin Decizia nr. 1290 din 28 februarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de partea civilă S.A.D., a casat Decizia instanţei de apel în totalitate şi sentinţa primei instanţe numai cu privire la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani, la 3 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.
Instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă a făcut o analiză completă şi corectă a probelor administrate şi a motivat convingător motivele pentru care nu a luat în considerare declaraţiile martorei D.M. date în cursul urmăririi penale şi în instanţă, prima acuzându-l pe inculpat iar secunda apărându-l, susţinând versiunea inculpatului.
Din declaraţiile martorilor M.G., M.V. şi A.D. a rezultat fără îndoială că incidentul a avut o desfăşurare începând cu pătrunderea inculpatului în curtea locuinţei înarmat cu toporul, lovirea victimei în apropierea scărilor apoi fuga inculpatului şi urmărirea acestuia până la autoturism, lovirea autoturismului şi încercarea de a împiedica plecarea inculpatului şi fiului său de la locul faptei.
Declaraţiile martorilor oculari sunt susţinute şi de explicaţiile mecanismului de lovire date de S.M.L. Braşov.
Având în vedere versiunea victimei, în sensul că în curtea casei în timp ce se afla faţă în faţă cu inculpatul acesta a ridicat toporul şi l-a lovit în cap de sus în jos după care a fugit şi versiunea inculpatului că incidentul s-a produs în autoturism când victima a deschis portiera şi a introdus capul iar el pentru a scăpa l-a lovit/împins cu toporul, s-a cerut medicului legist să precizeze care a fost cel mai probabil mecanismul de producere a leziunii.
Prin adresa 264/ E din 5 februarie 2004 S.M.L. Braşov a răspuns că leziunile suferite de S.A.D. au fost produse mai sigur prin lovire directă cu obiectul vulnerant (posibil topor) după o direcţie de sus în jos, victima şi agresorul aflându-se mai probabil în ortostatism, faţă în faţă.
Prima instanţă a motivat convingător că fapta inculpatului de a purta toporişca, obiect cu care înainte de lovire a făcut mai multe gesturi de ameninţare şi că fără a se afla în legitimă apărare sau să fi fost provocat a ridicat toporul şi a lovit în cap victima, că deşi nu a acţionat cu intenţie directă să ucidă pe partea vătămată, din împrejurările concrete de săvârşire, instrument vulnerant (tăietor despicător), zona anatomică vizată – capul, rezultă că a acceptat posibilitatea producerii decesului părţii vătămate. S-a arătat că deşi leziunile constatate medico-legal nu au pus în primejdie viaţa victimei această constatare reprezintă un element ajutător secundar care asociat cu celelalte elemente de ordin juridic poate constitui un indiciu util în încadrarea penală a faptei ca tentativă de omor. Constatarea că a fost sau nu pusă în primejdie viaţa nu trebuie analizată independent şi ca unică argumentaţie a calificării juridice, rolul medicului legist în cazul în care se pune în discuţie existenţa unei tentative de omor limitându-se în evidenţierea următoarelor aspecte: regiunea corpului lezată, aprecierile asupra toporului de obiect vulnerant (care în speţă este cunoscut) şi intensitatea loviturii.
Aspectele invocate de curtea de apel în schimbarea încadrării juridice a infracţiunii, dimensiunea leziunii, poziţionarea suprafeţei de gheaţă şi a zonelor cu urme sanguine violente nu sunt de natură a justifica reţinerea infracţiunii de lovire sau alte violenţe câtă vreme există probe directe privind fapta şi consecinţele ei.
Motivarea că dacă inculpatul ar fi urmărit să suprime viaţa părţii vătămate ar fi aplicat mai multe lovituri şi cu o intensitate mai mare nu poate justifica schimbarea încadrării juridice. În cauză în funcţie de zona corporală vizată şi obiectul vulnerant folosit, împrejurarea că leziunile cauzate nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate apare ca nerelevantă. Fără a se susţine premeditarea sau intenţia directă de a ucide, aşa cum a motivat şi prima instanţă, trebuie avută în vedere comportarea inculpatului în după amiaza zilei de 28 ianuarie 2004, când a dat telefoane de ameninţare, martora M.G. vorbeşte de ameninţare cu moartea, a luat un topor şi o rozetă, confirmat de propriul fiu, situaţie care a fost avută în vedere de prima instanţă pe lângă celelalte probe pentru stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul, intenţie indirectă, nu a urmărit uciderea părţii vătămate dar a acceptat posibilitatea producerii decesului câtă vreme l-a lovit cu toporul în cap.
La data de 7 martie 2006 condamnatul D.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1290 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocând motivul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen.
În dezvoltarea motivului invocat condamnatul a învederat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cazului de achitare prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu toate că existau probe la dosar din care rezultă că fapta a fost săvârşită în condiţiile legitimei apărări, prevăzute de art. 44 alin. (1) şi (3) C. pen.
În concluzie, condamnatul a solicitat desfiinţarea deciziei atacate şi să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., precum şi înlăturarea dispoziţiilor privind obligarea la despăgubiri pe motiv că a comis fapta în stare de legitimă apărare.
Contestaţia în anulare nu este admisibilă.
Potrivit art. 386 lit. c) C. proc. pen., care se referă la situaţia invocată de condamnat se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive în cazul când „instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosar".
Din această prevedere a legii rezultă că, pentru a fi admisibilă sub aspectul cazului invocat de condamnat contestaţia în anulare ar trebui să se întemeieze pe situaţia când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal la care se referă art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) C. proc. pen., iar nu şi la alte situaţii.
Ori, legitima apărare cu privire la care condamnatul susţine că ar fi existat probe la dosar în momentul pronunţării deciziei instanţei de recurs constituie o cauză de natură a înlătura caracterul penal al faptei la care se face referire în art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Aşa fiind, cum cazurile care înlătură caracterul penal al faptei menţionate în art. 10 alin. (1) C. proc. pen., inclusiv cel de la „lit. e)" nu sunt incluse în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., ce a fost invocat de condamnat şi nici în vreunul din celelalte trei cazuri reglementate la lit. a), b) şi d) din acelaşi articol, se constată inadmisibilitatea contestaţiei în anulare.
În consecinţă, urmează a se respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulate formulată de condamnat şi a-l obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.I. împotriva deciziei penale nr. 1290 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 6420/2005.
Obligă contestatorul la plata sumei de 80 RON (800.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3252/2006. Penal. Sustragerea sau distrugerea... | ICCJ. Decizia nr. 3261/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
