ICCJ. Decizia nr. 3261/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3261/2006
Dosar nr. 5928/1/2006
Şedinţa publică din 22 mai 2006
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 326 din 28 ianuarie 2005, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. 11434/2004, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca rămasă fără obiect plângerea formulată de petiţionarul R.I. împotriva ordonanţei dată în dosarul nr. 233/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi a ordonanţei dată în dosarul nr. 643/II/2/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea formulată, petiţionarul a solicitat infirmarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală dată în dosarul nr. 233/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
S-a mai reţinut că în şedinţa publică din 17 decembrie 2004, precum şi printr-o serie de înscrisuri depuse la dosar, petiţionarul R.I. a învederat instanţei că „renunţă la plângerea formulată", deoarece este mulţumit de soluţia pronunţată de procuror. În aceste condiţii, prima instanţă a respins ca rămasă fără obiect plângerea formulată de petiţionar şi, luând în considerare că acesta se află în culpă procesuală, l-a obligat la plata onorariului de avocat către intimaţii K.V.P., I.M.F. şi A.S.M., luându-se totodată act că celelalte părţi nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul R.I. care a apreciat-o ca fiind nelegală sub aspectul greşitei sale obligări la plata onorariului de avocat către intimaţi, întrucât cel care l-a determinat să formuleze plângere penală, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., este lichidatorul A.I., care fiind şi principalul vinovat, trebuie să suporte aceste cheltuieli.
Împotriva aceleiaşi sentinţe au declarat recurs şi intimaţii K.V.P., I.M.F. şi A.S.M. care au criticat-o sub aspectul greşitei obligări a petiţionarului R.I. la plata sumelor de câte 30 milioane lei către fiecare intimat, în realitate impunându-se obligarea acestuia la plata sumelor de câte 60 milioane lei către fiecare intimat, conform chitanţelor de onorariu avocat existente la dosar.
Prin încheierea nr. 326 din 24 martie 2005 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. 11434/2004, în baza art. 195 C. proc. pen., a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimaţii K.V.P., I.M.F. şi A.S.M., dispunându-se îndreptarea erorii materiale din alin. (3) al minutei şi totodată a dispozitivului sentinţei penale nr. 326/2005 a Judecătoriei Timişoara, în sensul că petiţionarul R.I. a fost obligat la câte 60.000.000 lei, în loc de câte 30.000.000 lei către cei trei intimaţi, fiind respinsă şi cererea aceluiaşi petiţionar de micşorare a onorariilor avocaţilor intimaţilor.
Tribunalul Timiş, prin Decizia penală nr. 414/ R din 23 mai 2005 pronunţată în dosarul nr. 4345/2005, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.I. împotriva sentinţei penale nr. 326 din 28 ianuarie 2005 şi a încheierii nr. 326 din 24 martie 2005, pronunţate de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 11434/2004 şi a luat act de retragerea recursurilor declarate de intimaţii K.V.P., A.S.M. şi I.F.M. Totodată, petiţionarul R.I. a fost obligat să plătească intimaţilor câte 40.000.000 lei, cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat în recurs şi 200.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 414/ R din 23 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş au formulat contestaţie în anulare contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. şi C.N., înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 6447 din 27 iunie 2005.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a susţinut de către contestatori că, deşi instanţa de recurs avea obligaţia să-i citeze în cauză în calitate de intimaţi, a omis să facă aceasta şi că nu a avut în vedere delegaţia depusă la dosar de apărătorul ales al contestatorilor, pronunţând astfel o hotărâre nelegală.
Prin Decizia penală nr. 857 din 11 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 6447/2005, Tribunalul Timiş, în baza art. 392 C. proc. pen., a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. şi C.N. împotriva deciziei penale nr. 414/ R din 23 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 4345/P/2005. Fiecare contestator a fost obligat la plata sumei de câte 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul, analizând contestaţia în anulare formulată de contestatori, a reţinut că instanţa are obligaţia de a stabili cadrul procesual legal pentru soluţionarea oricărei cereri, în speţă a cererii de recurs cu care a fost investită.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.
Instanţa de recurs a apreciat că în recursul declarat de petiţionar, vizând doar problema cheltuielilor judiciare nu se impune citarea tuturor părţilor în cauză.
Faţă de împrejurarea că doar intimaţii K.V.P., I.M.F. şi A.S.M. au declarat recurs, instanţa a dispus doar citarea acestora şi a recurentului petiţionar, respectând dispoziţiile legale în materie.
Totodată, instanţa a apreciat că hotărârea contestatorilor de a apela la serviciile unui apărător ales, pentru a-i reprezenta într-o cauză în care nu au fost citaţi de către instanţă pentru a participa şi care în acest grad procesual – recurs, nu aveau nici o calitate, nu poate fi imputată petiţionarului R.I.
Împotriva deciziei penale nr. 857/ R din 11 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş au declarat recurs contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. şi C.N., care au solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Prin Decizia penală nr. 309/ R din 15 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 12276/P/2005, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. şi C.N. împotriva deciziei penale nr. 857 din 22 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş.
A fost obligat fiecare recurent-contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 500.000 lei.
Instanţa de recurs a apreciat că, în conformitate cu prevederile art. 392 C. proc. pen., contestatorii nu mai aveau posibilitatea de a ataca hotărârea cu recurs, Decizia pronunţată în contestaţie în anulare fiind definitivă, astfel că este inadmisibilă calea de atac promovată.
Împotriva deciziei penale nr. 309/ R din 15 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 1276/P/2005, au declarat un nou recurs contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. şi C.N., fără a-l motiva în scris, iar la termenul acordat pentru judecarea recursului, deşi au fost legal citaţi, nu s-au prezentat pentru a-l susţine.
Recursul declarat de contestatori este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În cauză, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu un nou recurs declarat de contestatori împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibile recursurile declarate de către aceiaşi contestatori.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 392 C. proc. pen., deciziile pronunţate în contestaţie în anulare sunt definitive, legea, neprevăzând posibilitatea atacării acestora, cu vreuna din căile ordinare de atac (apel sau recurs), astfel că recursul declarat de contestatori este inadmisibil şi sub acest aspect.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 3851 C. proc. pen., şi art. 392 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatori împotriva deciziei penale nr. 309/ R din 15 martie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii contestatori la plata sumelor de câte 800.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. şi C.N. împotriva deciziei penale nr. 309/ R din 15 martie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, în dosarul nr. 12276/P/2005.
Obligă recurenţii contestatori la plata sumelor de câte 80 RON (câte 800.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3260/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3286/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
