ICCJ. Decizia nr. 3252/2006. Penal. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 242 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3252/2006
Dosar nr. 2479/1/2006
Şedinţa publică din 22 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 20 din 15 decembrie 2005, pronunţată de Curtea Militară de Apel, în dosarul nr. 132/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului I.C. locotenent colonel în rezervă, după cum urmează:
- două pedepse a cate 2 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de sustragere sau distrugerea de înscrisuri prevăzute şi pedepsite de art. 242, alin. (1) şi (3) C. pen.;
- două pedepse a cate 5 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de deţinere a unor documente ce constituie secrete de stat care periclitează siguranţa statului, prevăzută şi pedepsită de art. 169 alin. (2) C. pen.;
- o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. proc. pen., pe timp de 2 ani pentru tentativă la infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului prevăzută de art. 20, raportat la art. 169 alin. (1) C. pen.
Conform art. 33, 34 şi 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare alături de care va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe timp de 2 ani.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata indicată în art. 71 C. pen.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, începând cu anul 1996, în exercitarea atribuţiilor aferente funcţiilor de conducere avute la Secţia Judeţeană Dâmboviţa a S.R.I. şi apoi la U.M. 0139 Bucureşti, inculpatul I.C. a sustras mai multe documente, unele clasificate „secret de stat" pe care le-a deţinut la domiciliu, punând astfel în pericolsiguranţa statului.
Ulterior, după trecerea sa în rezervă, a încercat să pună la dispoziţia unui ziarist de la cotidianul J.N. documente conţinând date şi informaţii cu caracter secret, în schimbul unor avantaje materiale, dar a fost surprins în flagrant în timp ce se deplasa la întâlnirea cu ziaristul respectiv.
Fiindu-i percheziţionată locuinţa, s-au găsit mai multe documente şi precum şi mai multe casete audio cu date şi informaţii secrete.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu recurs de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi de către inculpatul I.C.
În motivarea recursului, parchetul a criticat că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a uneia dintre fapte, fără să pună în discuţie noua încadrare, iar cel de al doilea motiv de casare invocat îl reprezintă dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., noua calificare dată faptei fiind greşită.
Printre motivele de recurs invocate de inculpatul I.C. se regăsesc şi cele două ale parchetului, în plus recurentul inculpat a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 242, alin. (1) şi (3) C. pen., reţinute în sarcina sa şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 169 alin. (2) C. pen., şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 169 alin. (4) C. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cat şi din oficiu hotărârea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857, alin. (1) C. proc. pen., constatată că recursurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi de inculpatul I.C. sunt fondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă saueventual amânarea judecăţii pentru a-şi pregăti apărarea.
Încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale şi, totodată, a fondului şi limitelor pedepsei aplicate.
Având în vedere consecinţele pe care le poate avea schimbarea încadrării juridice, legea procesual penală prevede că în faţa primei instanţe, această schimbare nu poate avea loc decât în anumite condiţii, a căror îndeplinire constituie o garanţie atât dreptului la apărare al părţilor şi, în primul rând, al inculpatului, cât şi a soluţionării corecte a cauzei.
Aceste condiţii sunt prevăzute în art. 334 C. proc. pen., şi se referă la obligaţia instanţei de a pune în discuţia părţilor noua încadrare, procurorul şi părţile urmând să-şi expună concluziile cu privire la necesitatea şi la temeiurile schimbării încadrării juridice, însăşi instanţa fiind datoare să atragă atenţia asupra consecinţelor acestei schimbări şi să explice drepturile inculpatului şi anume dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii pentru a-şi pregăti apărarea în raport cu noua încadrare.
Ignorând dispoziţiile legale arătate mai sus, instanţa de fond a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului C.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 169 alin. (1) C. pen., deşi trimiterea în judecată s-a făcut pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 169 alin. (4) cu referire la art. 169 alin. (1) C. pen., fără să pună în discuţie părţilor schimbarea încadrării juridice.
Procedând astfel, instanţa de fond l-a privat pe inculpatul I.C. de posibilitatea de a formula o apărare în raport cu fapta în noua ei încadrare juridică, mai ales că aceasta creează o situaţie mai grea pentru inculpat.
Înalta Curte, în temeiul art. 3855 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi inculpatul I.C., va casa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea Militară de Apel, care va analiza şi celelalte aspecte de nelegalitate şi netemeinicie invocate în cele două recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi de inculpatul I.C.
Casează sentinţa penală nr. 20 din 15 decembrie 2005 a Curţii Militare de Apel şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3243/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3260/2006. Penal → |
|---|
