ICCJ. Decizia nr. 3286/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3286/2006
Dosar nr. 8378/44/2005
Şedinţa publică din 23 mai 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 470 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Brăila s-a respins cererea formulată de condamnatul M.C. privind revizuirea sentinţei penale nr. 121 din 25 august 1997 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1334/1997.
A fost obligat revizuientul să plătească statului suma de 50 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Brăila a sumei de 20 lei RON avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin adresa nr. 177 din 8 iunie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a investit instanţa cu soluţionarea cererii de revizuire formulată de condamnatul M.C. cu privire la sentinţa penală nr. 121 din 25 august 1997 a Tribunalului Brăila, propunerea parchetului fiind de respingere a cererii pentru inexistenţa vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen.
Pentru soluţionarea cauzei au fost ataşate dosarele nr. 1467/2004 şi dosarul nr. 5170/2004 ale Tribunalului Brăila, având ca obiect cererea de revizuire formulată de condamnatul M.C., dosarul de fond nr. 1334/1996 al Tribunalului Brăila în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se solicită, dosarul nr. 909/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, având ca obiect plângerea revizuientului împotriva numiţilor V.M. şi C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, dosarele nr. 1467/2004, nr. 2231/2002, nr. 2271/2002 ale Tribunalului Brăila, având ca obiect tot cereri de revizuire formulate de condamnat pentru aceleaşi motive, dosare la care se află ataşate alte dosare, având ca obiect contestaţia la executare.
Obiectul dosarului de faţă îl constituie rejudecarea cererii de revizuire formulată de condamnatul M.C. la data de 28 septembrie 2004.
Iniţial, cererea a format obiectul dosarului nr. 1467/2004 al Tribunalului Brăila în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 271 din 6 iulie 2004, prin care aceasta a fost respinsă, instanţa de fond reţinând că nu există cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., întrucât prin rezoluţia din 10 februarie 2003, dată în dosarul nr. 191/P/2003, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.C. şi V.M., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
Această sentinţă, menţinută prin Decizia penală nr. 447 din 25 august 2004 a Curţii de Apel Galaţi, a fost casată prin Decizia penală nr. 5896 din 10 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. 5160/2004 având ca obiect recursul declarat de revizuient.
S-a apreciat că instanţa de fond nu a soluţionat fondul cauzei, în sensul că nu a verificat, în procedura de revizuire, dacă martorii V.M. şi C.C. au făcut declaraţii mincinoase în cauza în care revizuientul a fost condamnat, chiar dacă a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În consecinţă, cauza a fost trimisă spre rejudecare, fiind înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 5170/2004. În acest dosar s-a pronunţat sentinţa penală nr. 54 din 25 ianuarie 2005, prin care s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru a fi audiaţi martorii C.C. şi V.M.
Urmare a acestei dispoziţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a procedat la audierea revizuientului şi a numitului V.M. în legătură cu existenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Audierea numitului C.C. nu a fost posibilă, acesta fiind decedat la 15 noiembrie 2002 (certificat de deces nr. 63 din 16 noiembrie 2002).
Cu ocazia audierii, revizuientul a arătat că sunt mincinoase următoarele declaraţii ale martorului V.M.: că între inculpat şi victima C.V. ar fi existat neînţelegeri de câteva zile cu privire la sumele încasate de acesta de la proprietarii oilor; că în dimineaţa zilei de 25 octombrie 1996 discuţiile ar fi început între cei doi ca urmare a încasării sumei de 36.000 lei de către C.V.; că revizuientul ar fi luat un împrumut de bani de la victimă; că martorul ar fi fost ameninţat cu moartea de revizuient să-l ajute să urce cadavrul în teleguţă.
Cu privire la declaraţiile făcute de C.C. în dosarul nr. 1334/1997 al Tribunalului Brăila revizuientul susţine că acestea sunt mincinoase referitor la existenţa unui conflict între revizuient şi victimă în legătură cu încasările făcute de victimă de la proprietarii de oi.
La data de 18 aprilie 2005 a fost audiat martorul V.M. care a precizat că-şi menţine toate declaraţiile făcute în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 121 din 25 august 1997, arătând că revizuientul a fost angajat de C.C. la stâna organizată de acesta, plata urmând să fie făcută de proprietarii oilor.
Martorul a lucrat şi el la această stână ca ajutor al revizuientului M.C. şi în dimineaţa zilei de 25 octombrie 1996 erau amândoi la acea stână unde a venit şi victima C.V.
Martorul a plecat în sat să aducă mâncare şi cei doi au rămas singuri. La întoarcere, seara, martorul a fost întâmpinat de M.C. care i-a spus „l-am terminat pe C.V.", iar la nedumerirea exprimată de martor, acesta i-a spus „du-te şi vezi că este în faţa vagonului".
Martorul a văzut trupul victimei la pământ şi a vrut să aprindă o brichetă pentru a-i vedea faţa. Dar revizuientul i-a interzis, cerându-i să-l urce în teleguţă, ceea ce martorul a şi făcut de teamă.
Revenind la dosarul nr. 1134/1997 privind fondul cauzei, tribunalul a constatat că prin sentinţa penală nr. 121 din 25 august 1997 a Tribunalului Brăila inculpatul M.C. a fost condamnat, la 16 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complimentară, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2345 din 11 octombrie 1996 a Judecătoriei Brăila şi s-a dispus ca inculpatul să execute 17 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complimentară.
Această sentinţă a fost menţinută prin Decizia penală nr. 114/ A din 19 martie 1998 a Curţii de Apel Galaţi şi nr. 1039 din 18 martie 1999 a C.S.J.
Prin decizie penală nr. 11 din 5 februarie 2001, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă C.S.J., a casat hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptei şi pedeapsă.
S-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru săvârşirea căreia inculpatul M.C. a fost condamnat, la 18 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complimentară, menţinându-se, totodată, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2345 din 11 octombrie 1996 a Judecătoriei Brăila, inculpatul urmând să execute 19 ani închisoare.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În primăvara anului 1996, martorul C.C., tatăl victimei C.C., a organizat o stână la care l-a angajat pe inculpatul M.C. pentru pază şi mulsul oilor, iar ca ajutor martorul V.M.
Conform înţelegerii, inculpatul nu era plătit pentru îngrijirea celor 65 oi proprietatea martorului C.C., ci de proprietarii restului de oi aduşi de săteni în înţelegere cu inculpatul, plata urmând a se face la „răvăşitul oilor", stabilit la 25 octombrie 1996.
Cu câteva zile înaintea acestei date, între inculpat şi victimă, au apărut neînţelegeri legate de persoana care efectua încasările, întrucât, deşi inculpatul era cel ce trebuia să încaseze banii, victima a încasat o parte din bani sub pretextul că astfel recuperează o sumă de bani ce ar fi împrumutat-o inculpatului şi martorului V.M.
Discuţiile pe această temă au reînceput în dimineaţa zilei de 25 octombrie 1996 când ultimii trei proprietari au plătit suma de 36.000 lei, bani încasaţi de victimă.
În jurul orelor 16,00, victima a trimis pe martorul V.M. în sat să aducă mâncare, iar cei doi au rămas la stână în vagonul dormitor, şi au consumat împreună vin şi ţuică continuând şi discuţia referitoare la bani.
Pentru a pune capăt discuţiei inculpatul a ieşit din vagon, dar a fost urmat de victimă, care, conform declaraţiei inculpatului, l-a ameninţat cu moartea şi chiar a încercat să-l lovească cu un cuţit, dar nu a reuşit pentru că inculpatul s-a ferit, apoi a dezarmat-o luându-i arma pe care a băgat-o în propriul buzunar.
În continuare, inculpatul şi-a scos briceagul şi a aplicat 32 lovituri în zone vitale ale corpului, victima decedând.
La reîntoarcerea martorului V.M., inculpatul i-a relatat cele întâmplate şi i-a cerut să-l ajute să urce cadavrul într-o teleguţă pe care apoi a dus-o pe câmp unde a abandonat-o, revenind la stână.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi a susţinut că s-a aflat în legitimă apărare, instanţa apreciind că dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., nu sunt aplicabile, întrucât chiar din propriile declaraţii rezultă că a lovit victima după ce o dezarmase.
Prin cererea de revizuire de faţă susţine că instanţa de fond nu a reţinut legitima apărare din cauza declaraţiilor mincinoase ale martorilor V.M. şi C.C.
Instanţa de fond nu l-a audiat în timpul cercetării judecătoreşti, însă tribunalul, verificând declaraţia acestui martor dată la urmărirea penală, a constatat că acest martor a relatat despre modul în care a fost comisă fapta chiar din cele supuse de inculpat, iar unele expresii sunt reproduse identic de cei doi conform dialogului avut.
Declaraţiile inculpatului la urmărirea penală au fost similare cu ale acestui martor.
Declaraţiile ambilor martori V.M. şi C.C. cuprind şi referiri la o discuţie contradictorie între inculpat şi victimă cu privire la sumele încasate la stână, dar şi inculpatul a recunoscut la urmărirea penală că au existat astfel de neînţelegeri. Chiar şi în faţa instanţei, unde inculpatul a înţeles să revină asupra declaraţiilor iniţiale, acesta recunoaşte că avea neînţelegeri cu victima şi tatăl acesteia generate însă de faptul că martorul V.M. era trimis la cumpărături şi-i dispăreau oi din cârd.
Din analiza declaraţiile martorilor V.M. şi C.C. nu rezultă că acestea au fost folosite pentru respingerea cererii inculpatului de a se aplica dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., privind legitima apărare.
Instanţa de fond a avut în vedere faptul că inculpatul a declarat că mai întâi a dezarmat victima, că a luat arma acesteia asupra sa, după care i-a aplicat multiple lovituri (32 lovituri de cuţit în zona gâtului, torace, abdomen) fiecare cu rezultatul letal.
Din expertiza medico-legală efectuată rezultă că datorită zonelor vizate de lovituri victima a decedat în seara zilei de 25 octombrie 1996 şi moartea era instalată la urcarea victimei în teleguţă, aspect rezultat din urmele provocate pe cadavrul de roata atelajului.
Din procesele-verbale efectuate la faţa locului, cu ocazia reconstituirii, rezultă că inculpatul a indicat locul în care a ascuns cele două arme (două bricege, al său şi al victimei) găsite în locul arătat şi modul în care a încercat să ascundă fapta îndreptând cadavrul de locul faptei.
S-a reţinut că toate aceste probe demonstrează că declaraţiile date de inculpat în timpul urmăririi penale sunt conforme cu realitatea şi cum acestea se coroborează şi cu declaraţiile martorilor C.C. şi V.M., aceştia nu au comis infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
În consecinţă, tribunalul a constatat că nu există cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul solicitând desfiinţarea sentinţei pronunţate şi în rejudecare, admiterea cererii de revizuire, precizându-se că instanţa a soluţionat cererea cu încălcarea dispoziţiilor art. 395 C. proc. pen., şi nu a ţinut cont de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 5896/2004 din 10 noiembrie 2004.
Apelul formulat este nefondat.
Potrivit art. 393 C. proc. pen. hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor art. 394 lit. b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerut când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
Pentru ca mărturia mincinoasă să constituie temei de revizuire este necesar ca ea să fi fost dovedită în prealabil şi consfinţită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei, numai dacă instanţa, sau după caz procurorul, n-a putut examina fondul cauzei, situaţiile sus-menţionate se constată nemijlocit în procedura de revizuire.
Deci, nu este suficient ca partea interesată să facă afirmaţii că unul din martori a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă să fie constatată printr-o hotărâre penală definitivă de condamnare.
La acest moment, în ceea ce-l priveşte pe martorul V.M. nu există o astfel de hotărâre, acesta nefiind condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), în cauză nefiind întrunite dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Totodată, prin rezoluţia nr. 909/P/2005 din 25 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori, C.C. şi V.M., în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), temeiul fiind cel prevăzut de art. 228 alin. (4) în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) şi g) C. proc. pen., fapta nu există şi unul dintre făptuitori a decedat, întrucât prin coroborarea tuturor probelor a rezultat că cei doi martori nu au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 6/ A din 11 ianuarie 2006, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.C. împotriva sentinţei penale nr. 470/2005 a Tribunalului Brăila.
Apelantul a fost obligat să plătească 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs condamnatul M.C.
Prin motivele de recurs, condamnatul critică hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei respingeri a cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., în condiţiile în care martorii care au fost audiaţi în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, au comis infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Recursul va fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., referitor la greşita aplicare a legii.
Recursul este nefondat, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice.
Astfel, datorită faptului că revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situaţiile în care se poate declara acest remediu procesual, cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive fiind expres prevăzute în art. 394 C. proc. pen.
În speţă, recurentul condamnat M.C. şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., referitoare la situaţia când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
Potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. pen., mărturia mincinoasă trebuie să fi influenţat hotărâtor soluţionarea cauzei, pentru ca legea permite folosirea acestui caz de revizuire numai dacă a condus la pronunţarea unei hotărâri greşite, iar influenţa probei mincinoasă trebuie să fie determinantă, astfel încât aceasta să fi stat la baza săvârşirii erorii judiciare invocată de revizuient.
Ori, în cauză, după cum corect au reţinut şi instanţele de fond şi de apel, nu s-a constatat că declaraţiile martorilor audiaţi au determinat pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Se constată că declaraţiile martorilor C.C. şi V.M. se coroborează atât cu declaraţiile revizuientului M.C., date pe parcursul procesului penal, cât şi cu celelalte probe administrate în cauză în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.
De altfel, chiar cu prilejul dezbaterii recursului în anulare, recurentul-revizuient a arătat, în ultimul cuvânt, că a săvârşit infracţiunea de omor, datorită consumului de alcool şi nu îşi explică de ce a aplicat atât de multe lovituri victimei.
În consecinţă, corect s-a reţinut că în cauza a cărei revizuire se cere nu a fost săvârşită infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), astfel încât cererea formulată de condamnat nu este fondată.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat de revizuient va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.C. împotriva deciziei penale nr. 6/ A din 11 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3261/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3312/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
