ICCJ. Decizia nr. 347/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 347/2006
Dosar nr. 794/1/2005
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
deliberând asupra declarat de inculpatul V.F. împotriva încheierii din 6 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 61/2/2006, constată următoarele:
Încheierea menţionată a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă legal investită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi de inculpatul V.F. împotriva sentinţei penale nr. 152 pronunţate de Tribunalul Călăraşi la 10 noiembrie 2005 în dosarul nr. 713/1/2005.
Pronunţarea instanţei de apel, la data de 6 ianuarie 2006, a vizat exclusiv verificarea legalităţii arestării, dispunându-se menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului V.F.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul V.F., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 794/1/2006.
Recursul a fost motivat doar oral cu ocazia dezbaterilor desfăşurate în faţa acestei Curţi la 19 ianuarie 2005, prilej cu care s-a afirmat că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute iniţial în vedere pentru arestarea preventivă a inculpatului.
Recursul nu este fondat.
Conform prevederilor art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată are obligaţia de a verifica, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b din acelaşi cod.
Acest ultim text de lege prevede că, în măsura în care constată că se menţin temeiurile care au impus arestarea ori există temeiuri noi care justifică privarea de libertate a inculpatului, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea acestei măsuri.
În speţă aceste prevederi legale au fost pe deplin respectate cu ocazia dezbaterilor desfăşurate în faţa instanţei de apel la 6 ianuarie 2006 în legătură cu legalitatea măsurii arestării recurentului precum şi cu prilejul pronunţării încheierii recurate.
Este de observat astfel că instanţa de apel s-a preocupat de verificarea respectării cerinţelor art. 148 lit. h) C. proc. pen., inclusiv sub aspectul incidenţei acestui articol raportat la art. 143 C. proc. pen., incidenţă pe care a confirmat-o pe considerentul că „din probele administrate până în prezent rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată".
Această Curte reţine la rândul său că măsura arestării inculpatului a fost luată şi apoi prelungită cu respectarea termenelor consacrate la nivel constituţional precum şi de Codul de procedură penală.
Este, de asemenea, de observat că, deşi nu are caracter definitiv, pedeapsa privativă de libertate de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea unei tentative la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la 174 C. pen., pedeapsă stabilită prin sentinţa penală nr. 152 din 10 noiembrie 2005 a Tribunalului Călăraşi, nu poate fi considerată în nici un caz un indiciu al diminuării periculozităţii concrete a faptelor pentru care B.A. a fost trimis în judecată.
De altfel, măsura dispusă prin încheierea recurată răspunde şi cerinţelor art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F. referitoare la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate.
În consecinţă, Curtea, reţinând că pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune ca inculpatul să fie în continuare privat de libertate, în forma dispusă prin încheierea recurată, va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând recursul ca nefondat.
Totodată se va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că recurentul inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluţionarea cauzei în recurs, urmând ca onorariul pentru apărătoarea desemnată din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.F. împotriva încheierii din 6 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 61/2/2006.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 346/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 351/2006. Penal → |
|---|
