ICCJ. Decizia nr. 3489/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 253 din 28 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, a fost condamnat, între alții, inculpatul I.M.M., la 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 2 ani și 3 luni.
în baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea amenzii de 5.000.000 lei aplicată prin sentința penală nr. 1367/2002 a Judecătoriei Sibiu și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
în fapt s-au reținut următoarele:
în noaptea de 16 aprilie 2005, inculpații B.I., S.D.F., L.L.G., G.C.C. și inculpatul minor C.C. (condamnați în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) s-au deplasat în localitatea Slimnic, la ferma nr. 4 a fostului I.A.S. Slimnic, devenită, la 24 august 2004, proprietatea SC T. SRL, au lovit și imobilizat pe paznicul C.I. și au sustras 4 capace din inox.
Bunurile sustrase au fost apoi valorificate la un depozit de achiziții metale feroase și neferoase, aparținând SC T. SRL, societate administrată de inculpatul I.M.M.
S-a reținut că inculpatul I.M.M., deși avea cunoștință de faptul că au fost achiziționate cele patru capace din inox, a negat în fața polițiștilor acest lucru iar apoi a dat dispoziție ca bunurile respective să fie transportate din depozitul societății de pe str. Frezorilor pe str. Lemnelor, unde locuia martorul G.M. gestionarul firmei, căruia i-a spus că poate să facă ce vrea cu ele.
Ulterior, pe parcursul procesului, inculpatul I.M.M. a aflat că bunurile sustrase aparțineau societății al cărei administrator unic este.
împotriva sentinței au declarat apel inculpații B.I., S.D.F., L.L.G., G.C.C., C.C. și I.M.M.
în apelul declarat de inculpatul I.M.M. s-a susținut că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât cel care a achiziționat bunurile sustrase a fost martorul G.M., angajat al societății SC T. SRL, căruia, după ce a aflat de la poliție că s-ar putea ca bunurile să provină din furt, inculpatul i le-a returnat pentru a depune actele de proveniență.
S-a solicitat achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite, nici sub aspect obiectiv și nici sub aspect subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen.
Prin decizia penală nr. 11/ A din 21 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și familie, au fost admise apelurile declarate de inculpații B.I., S.D.F., L.L.G. și G.C.C., a fost desființată în parte sentința și s-a înlăturat din conținutul pedepselor accesorii aplicate acestor inculpați interdicția drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen.
Prin aceiași decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C.C. și I.M.M. și s-a dispus obligarea apelanților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Referitor la apelul declarat de inculpatul I.M.M. s-a reținut că "susținerile acestuia din motivele de apel, conform cărora nu este vinovat și se impune a fi achitat, sunt neîntemeiate".
împotriva deciziei au formulat recurs inculpații G.C.C. și I.M.M.
Prin încheierea nr. 2580 din 19 aprilie 2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul G.C.C.
Recursul declarat de inculpatul I.M.M. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 10, 12, 17, 171 C. proc. pen.
în motivarea recursului s-a susținut că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât inculpatul nu a cunoscut faptul că bunurile provin din furt, mai ales că acestea aparțineau societății administrate de inculpat.
S-a mai susținut că fapta inculpatului nu poate fi încadrată în infracțiunea de favorizarea infractorului ci, cel mult în infracțiunea de nedenunțare prevăzută de art. 262 C. pen.
De asemenea, s-a arătat că, în raport cu împrejurările concrete și modalitatea în care a fost comisă fapta, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel încât se impune achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.
Recursul este fondat.
Se constată că este neîntemeiată critica privind nemotivarea soluției pronunțate de instanța de apel.
Conform art. 383 C. proc. pen., decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere, nu numai temeiurile de drept, dar și pe cele de fapt care au dus, după caz la respingerea sau la admiterea apelului.
în decizia atacată instanța de apel a menționat generic că "instanța de fond a administrat probele necesare elucidării cauzei, a reținut o corectă stare de fapt și a realizat o justă încadrare în drept", "a evidențiat în considerente împrejurările comiterii faptei și a subliniat contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunii, iar la individualizarea judiciară a pedepselor a avut în vedere dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., prealabila înțelegere a inculpaților, modul în care au acționat.
Referitor strict la apelul inculpatului I.M.M. s-a arătat, de asemenea, în termeni generali că acesta a solicitat achitarea și că instanța de apel "apreciază că din probele administrate în cauză și vinovăția inculpatului Iliescu a fost dovedită, susținerile acestuia din motivele de apel, conform cărora nu este vinovat și se impune a fi achitat, sunt neîntemeiate".
Așa fiind, se constată că practic decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a apelului inculpatului I.M.M., împrejurare ce constituie motiv de casare conform art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., astfel încât recursul va fi admis.
Termenii generali în care a fost motivată soluția, fără nici o referire concretă la motivele de apel invocate și la temeiurile de fapt care justifică respingerea apelului inculpatului, punând instanța de recurs în imposibilitate de a examina temeinicia soluției, echivalează practic cu o nepronunțare asupra apelului declarat ceea ce atrage conform art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., casarea deciziei cu trimitere pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat.
întrucât s-a impus rejudecarea apelului inculpatului, a fost inutilă examinarea celorlalte critici formulate, urmând ca acestea să fie avute în vedere cu ocazia rejudecării.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3492/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3485/2006. Penal → |
|---|
