ICCJ. Decizia nr. 3520/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3520/2006
Dosar nr. 6427/1/2006
Şedinţa publică din 1 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 1862/2005, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.B.C., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsă perioada reţinerii de 24 de ore din 20 decembrie 2004.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., raportate la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile S.E., suma de 500 lei (RON) daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească către stat, cheltuieli judiciare avansate de către acesta.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile S.E. suma de 29,4 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la data de 19 decembrie 2004, în jurul orelor 19,00, inculpatul s-a deplasat la barul O.M. situat la intersecţia străzilor Gh. Doja cu Budiului unde a consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 23,00.
După ce a părăsit barul, inculpatul s-a îndreptat către str. Gh. Doja unde a văzut-o pe partea vătămată S.E., care mergea pe stradă spre Gara C.F.R., având o poşetă cu cureaua trecută peste umăr. Inculpatul s-a hotărât să-i sustragă poşeta, astfel că a urmărit-o, a ajuns-o din urmă şi a tras cu violenţă de poşeta părţii vătămate, punându-i în acelaşi timp, piedică, astfel că partea vătămată a căzut la pământ. Inculpatul a reuşit să-i smulgă părţii vătămate poşeta şi a luat-o la fugă pe str. Lăpuşna. A fost urmărit de o persoană neidentificată, iar mai apoi de către doi agenţi de pază, care au pornit cu maşina în urmărirea inculpatului. Inculpatul a abandonat poşeta pe stradă, însă a fot ajuns din urmă de agenţii menţionaţi.
În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în modalitatea arătată atunci când a fost prezentat dispozitivul sentinţei.
La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cauză fiind reţinute şi circumstanţe atenuante, astfel că pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special, la 2 ani închisoare.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat, în termen legal, apel inculpatul, care a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, prin reţinerea art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 44/ A din 24 martie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 183/2006 P, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul T.B.C. împotriva sentinţei penale nr. 13 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Mureş, fiind obligat apelantul la 130 RON cheltuieli judiciare la stat, din care 100 RON, reprezentând onorariu avocaţial din oficiu s-a suportat din fondul alocat Curţii de Apel Târgu Mureş către Baroul Mureş.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt şi a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor comise. Probele administrate în cauză corect au stabilit vinovăţia inculpatului la comiterea infracţiunii. De fapt, toate aceste aspecte nu au fost contestate de către inculpat, astfel că nu va reveni cu privire la ele, însuşindu-şi motivarea instanţei de fond cu privire la aceste aspecte.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată s-a constatat că s-au aplicat circumstanţe atenuante, astfel că pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special, la 2 ani închisoare. În opinia instanţei de apel, pedeapsa aplicată este prea blândă, însă având în vedere că în cauză a declarat apel doar inculpatul, acestuia nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de a se da eficienţă prevederilor art. 81 C. pen., s-a apreciat că acest lucru nu este posibil, deoarece potrivit alin. (3) al art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Cum în situaţia din speţă infracţiunea de tâlhărie comisă de inculpat este sancţionată cu pedeapsă de peste 15 ani închisoare, aplicarea art. 81 C. pen., este inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul T.B.C., fără a arăta în scris motivele.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, fapta, nefiind comisă în loc public, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării.
Concluziile procurorului asupra recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul T.B.C. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei în baza propriului examen, a stabilit judicios vinovăţia inculpatului T.B.C. în săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se că fapta inculpatului T.B.C., care în data de 19 decembrie 2004, în jurul orelor 23,00, după ce a consumat băuturi alcoolice, părăsind barul O.M. şi îndreptându-se către str. Gh. Doja, văzând-o pe partea vătămată S.E., care mergea pe stradă, cu poşeta trecută peste umăr, hotărând să i-o sustragă, a urmărit-o, a ajuns-o din urmă şi a deposedat-o prin violenţă de aceasta, respectiv, trăgând de ea şi punându-i părţii vătămate piedică, aceasta căzând, moment în care a reuşit să-i smulgă poşeta, ce conţinea suma de 2.000.000 lei, 3 carduri bancare, un telefon mobil, acte de identitate, legitimaţia de serviciu şi o dischetă, luând-o la fugă pe stradă, ulterior, fiind urmărit de o persoană neidentificată şi mai apoi de către doi agenţi de pază, cu maşina, reuşind să abandoneze poşeta, fiind ajuns din urmă de agenţi, producându-i părţii vătămate leziuni pentru a căror vindecare i-au fost necesare 1-2 zile de îngrijiri medicale, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată.
Din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate constituită parte civilă S.E., date în atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în care a descris împrejurările în care i-a fost smulsă poşeta, cu declaraţiile martorilor F.F., H.V., G.F.A., primul dintre ei fiind audiat şi la instanţă care au relatat împrejurările faptice la care au asistat cu privire la urmărirea inculpatului, care a abandonat poşeta, cu declaraţiile inculpatului, în care a recunoscut săvârşirea faptei, relatând împrejurările în care a deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată, smulgându-i poşeta şi punându-i piedică, cu certificatul medico-legal ce atestă că partea vătămată S.E. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce, la data de 19 decembrie 2004, prin lovire indirectă de suprafaţa dură posibil cădere, pentru vindecare necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale a rezultat contribuţia inculpatului T.B.C. la comiterea faptei, fiind dovedită vinovăţia acestuia, materializată sub forma intenţiei directe în deposedarea cu violenţă a părţii vătămate, de poşeta ce-i aparţinea.
Înalta Curte nu poate avea în vedere solicitarea apărării privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, în aceea de furt calificat, reţinându-se greşit agravanta referitoare la locul public, deoarece materialul probator administrat a evidenţiat în concret împrejurările faptice, în sensul că deposedarea prin violenţă a părţii vătămate, de poşetă a avut loc pe strada Gheorghe Doja, astfel că acest loc se înscrie în accepţiunea dată de legiuitor în conţinutul normei prevăzută la art. 152 lit. a) C. pen., faptei săvârşite în public, respectiv „într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană".
Astfel, împrejurarea că fapta a fost săvârşită într-un loc public rezultă şi din declaraţia inculpatului T.B.C. dată în faţa instanţei de fond, respectiv „…mergând spre centru, spre str. Gh. Doja, după liceul M. am văzut pe partea vătămată pe care am ajuns-o din urmă şi am smuls poşeta acesteia de pe umăr, precizez că aceasta se deplasa spre gară şi după ce a trecut de mine, m-am întors şi i-am smuls poşeta…".
Înalta Curte apreciază că în cauză a fost făcută o corectă încadrare juridică a faptei comise de inculpatul T.B.C., deposedarea părţii vătămate de bunul ce-i aparţinea, având loc prin violenţă, respectiv smulgere, fiindu-i pusă şi piedică, modalitate de acţiune specifică tâlhăriei şi nu furtului, faptă săvârşită în condiţiile şi a unor împrejurări agravante, respectiv „pe timpul nopţii" şi „într-un loc public", astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., ceea ce face inaplicabil cazul de casare invocat, art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici solicitarea formulată în subsidiar de apărarea recurentului inculpat, referitoarea la aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării ei, cerere, de altfel, formulată şi în apel, deoarece este nelegală, în raport cu cerinţele legale prevăzute în art. 81 alin. (3) teza I-a C. pen.
În conţinutul dispoziţiei menţionate, legiuitorul stipulează în mod expres că „Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani".
Or, limita maximului special al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea de tâlhărie, în condiţiile art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului, este de 20 ani, deci mai mare de 15 ani, ceea ce atrage imposibilitatea aplicării modalităţii suspendării condiţionate a pedepsei, nefiind incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră Decizia instanţei de apel, ca fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.
Totodată, verificând hotărârea atacată nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.B.C. împotriva deciziei penale nr. 44/ A din 24 martie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.B.C. împotriva deciziei penale nr. 44/ A din 24 martie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţat, în şedinţă publică, azi 1 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3508/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3524/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
