ICCJ. Decizia nr. 3524/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3524/2006
Dosar nr. 4327/3/2006
Şedinţa publică din 1 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 174 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul C.M.
A fost obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petiţionarul C.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1056 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 848 din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti şi definitivă prin Decizia penală nr. 962 din 10 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care se dispunea condamnarea sa la 20 ani închisoare.
Prin referatul din 21 iulie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de condamnat, întrucât acesta nu a indicat fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanţă la momentul soluţionării în fond a cauzei.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin cererea sa condamnatul a invocat nevinovăţia şi faptul că nu au fost audiaţi de instanţa fondului toţi martorii indicaţi în rechizitoriu, solicitând în acest sens administrarea acestor probe, situaţie care însă nu poate fi invocată în această cale extraordinară de atac.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul condamnat, motivând că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea fără a ţine seama de faptul că nu au fost audiaţi toţi martorii.
Prin Decizia penală nr. 246/ A din 29 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4327/3/2006 (dosar în format vechi nr. 905/2006) a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul C.M. împotriva sentinţei penale nr. 174 din 14 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 4327/3/2006, fiind obligat apelantul la 80 RON cheltuieli judiciare statului, din care 40 RON onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul C.M., având în vedere că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Petentul a fost condamnat, la pedeapsa de 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. ultim. C. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. a) C. pen., faptă comisă la data de 13 decembrie 1993 când împreună cu o altă persoană a pătruns în locuinţa victimei V.M., căreia i-a aplicat lovituri cu pumnul în faţă doborând-o la pământ, după care a continuat să o lovească cu picioarele pentru a o determina să-i predea bunurile de valoare.
Cu privire la această faptă, petentul a formulat autodenunţ în care a arătat că el este autorul infracţiunii şi având în vedere că de la data săvârşirii faptei şi până la data autodenunţului a trecut o perioadă lungă de timp, organele de urmărire penală au dispus efectuarea unei reconstituiri în timpul căreia condamnatul a descris în amănunţime modul cum a săvârşit fapta, locurile unde a găsit bunurile pe care le-a sustras, modul cum a intrat şi a ieşit din imobil, indicând chiar şi zona pe unde a părăsit satul.
În mod surprinzător, în faţa instanţei, condamnatul nu a mai recunoscut fapta ce i s-a reţinut în sarcină, arătând că nu este el autorul infracţiunii.
Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului, însă, instanţa de apel, coroborând toate probele administrate în cauză a dispus condamnarea acestuia la 20 ani închisoare, soluţie ce a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 962 din 10 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cerea de revizuire, condamnatul a solicitat a fi audiaţi martorii pentru a-şi dovedi nevinovăţia.
Curtea de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată, cât timp, condamnatul nu a invocat fapte sau împrejurări noi sau care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea în fond a cauzei, nefiind incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. pen.
Prin această cerere, condamnatul nu face altceva decât să prelungească probatoriul sau să solicite reanalizarea probelor administrate în faza judecării în fond a cauzei, situaţie ce contravine dispoziţiilor legale în materie.
Dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., prevăd limitativ şi expres situaţiile în care se poate formula cererea de revizuire a unei sentinţe penale definitive, ori motivele indicate de condamnat nu se încadrează în nici una din aceste situaţii.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat C.M., fără a arăta în scris motivele.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului revizuient condamnat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat casarea hotărârilor atacate şi admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată, revizuientul fiind nevinovat, instanţa neaudiind martorii.
Concluziile procurorului, precum şi poziţia recurentului revizuient condamnat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul revizuient condamnat împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei;
- un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
- când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei argumentele primei instanţe, reţinând că motivele formulate de revizuient nu se circumscriu faptelor sau împrejurărilor noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, aşa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având drept consecinţă respingerea cererii de revizuire formulată de condamnat.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut un examen propriu asupra cererii revizuientului condamnat de a se stabili nevinovăţia sa, în raport cu solicitarea audierii tuturor martorilor, constatând că aceste apărări formulate tind să prelungească probatoriul sau să conducă la reevaluarea mijloacelor de probă administrate în faţa primei instanţe, ceea ce excede cazului de revizuire invocat, ale cărui condiţii sunt expres şi prevăzute de lege.
Mai mult, apărările de constatare a nevinovăţiei revizuientului condamnat C.M. au fost invocate nu numai în primă instanţă, cu ocazia judecării fondului cauzei, dar şi în calea ordinară de atac, a apelului şi recursului, instanţa de apel, pronunţându-se motivat asupra acestora, în raport cu probele administrate, pe care le-a coroborat şi indicat în mod expres, respectiv procesul-verbal de reconstituire, declaraţia de recunoaştere a inculpatului, procesul-verbal de prezentare a materialului, declaraţia martorei S.Şt., prezentă la reconstituire şi care a declarat în instanţă că inculpatul a arătat modul în care a operat, de bună voie, presiunile de orice fel asupra lui fiind excluse, fiind înlăturată afirmaţia inculpatului potrivit căreia nu a putut semna autodenunţul, fiind neşcolarizat, prin aceea că fiind audiat, inculpatul, în apel, la 11 noiembrie 2004, a semnat fără ezitare declaraţia, ca de altfel şi pe cele de la urmărirea penală, stabilind, dimpotrivă vinovăţia inculpatului C.M. în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi condamnându-l la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Totodată, aceeaşi apărare, în sensul nevinovăţiei sale a fost reiterată şi în calea ordinară de atac a recursului, instanţa de recurs infirmând-o motivat, aşa cum rezultă din Decizia nr. 962 din 10 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penal, pronunţată în dosarul nr. 7205/2004.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia revizuirii în raport cu motivele invocate de revizuientul condamnat, pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră Decizia pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat C.M. împotriva deciziei penale nr. 246/ A din 29 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat C.M. împotriva deciziei penale nr. 246/ A din 29 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3520/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3528/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
