ICCJ. Decizia nr. 3508/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3508/2006

Dosar nr. 6596/1/2006

Şedinţa publică din 1 iunie 2006

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 217 din 9 noiembrie 2005 a Tribunalului Olt a fost condamnat inculpatul M.M., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 20 septembrie 2005 ora 14, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

Inculpatul a fost obligat la 1.540.199 lei către C.A.S. Olt şi la 35.999.357 lei către C.A.S. Bucureşti, cu titlul de despăgubiri civile, plus dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a debitelor, şi la 50.000.000 lei daune morale şi 38.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă O.V.

S-a dispus aplicarea măsurii prevăzută de art. 114 C. pen., şi a fost obligat inculpatul la 20.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost trimis în judecată inculpatul M.M. în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în după-amiaza zilei de 5 mai 2004, în jurul orei 20,000, a lovit-o cu furca în cap şi peste corp pe partea vătămată O.V., cauzându-i leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri medicale.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.G., pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită de către acesta, în baza art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Din actele şi lucrările dosarului s-a reţinut că începând cu anul 2003 relaţiile dintre partea vătămată O.V. şi membrii familiei M., s-au deteriorat din cauza unei suprafeţe de teren, amplasată în extravilanul localităţii Dăneasa, suprafaţă care a fost atribuită părţii vătămate.

Din acest motiv, în cursul anului 2003, partea vătămată a avut un incident cu inculpatul, care a lovit-o cu un corp contondent, cauzându-i leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile îngrijiri medicale, şi în urma căreia M.M. a fost sancţionat contravenţional de către organul de poliţie Dăneasa cu 1.000.000 lei amendă contravenţională.

În după amiaza zilei de 5 mai 2004, orele 20,30, O.V. a mers pe izlazul localităţii situat la o distanţă de 800 m de locuinţa sa, pentru a-şi lua bovinele acasă. La întoarcere, în momentul în care a ajuns în dreptul unui pod amplasat pe canalul de irigaţii, a fost acostat de inculpatul M.M. şi de către fiul său M.G., care avea asupra lor câte o furcă. Partea vătămată a susţinut că în această împrejurare a fost înţepată în mai multe rânduri cu furca de către inculpatul M.M. în zona toraco-abdominală, iar M.G. care ocupa poziţie în spatele său, a lovit-o tot cu o furcă în zona capului. Cu aceeaşi ocazie a fost lovită în zona capului şi de către inculpatul M.M. cu partea metalică a furcii, iar pentru a amortiza loviturile primite şi-a poziţionat braţele deasupra capului, fiind lovită în acest fel peste antebraţe, lovituri în urma cărora a căzut la pământ, fără a-şi mai aminti dacă a mai fost lovit de către cei doi autori şi după ce a căzut. După ce şi-a revenit partea vătămată a mers în domiciliul său şi i-a relatat soţiei incidentul, după care l-a rugat pe martorul L.I.V. s-o însoţească până la izlaz, de unde urma să-şi ia cele două bovine.

Împreună cu acest martor, partea vătămată a mers pe izlaz şi de la locul incidentului şi-a luat cele două bovine, iar la întoarcere către casă, în dreptul numitei B.C., soacra inculpatului M.M., acesta a ieşit din curte şi cu acelaşi obiect contondent, respectiv cu o furcă, a lovit-o din nou în zona capului. Agresiunea a încetat la intervenţia fiului inculpatului, respectiv martorul M.G.

Această fază a incidentului dintre partea vătămată şi inculpatul M.M. a fost observată de soţia părţii vătămate şi a martorului L.I.V. Datorită faptului că partea vătămată acuza dureri, a fost transportată la spital cu autoturismul proprietate personală, de către martorul I.E., după ce în prealabil sesizase Postul de Poliţie Dăneasa.

În perioada 5 mai 2004 – 17 mai 2004, partea vătămată a fost internată în Spitalul Slatina, iar în perioada 17 mai 2004 – 4 iunie 2004, a fost internată în Spitalul Clinic Colentina – Bucureşti.

În urma examinării medico-legale a părţii vătămate, la data de 7 iunie 2004, de către S.M.L.J. Olt, i s-a eliberat C.M.L. nr. 688/ C în care s-a concluzionat că a prezentat lovituri traumatice ce au putut fi produse, la data de 5 mai 2004, prin lovire cu corpuri dure, şi necesită 65-70 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicaţii.

Audiat de instanţa de judecată, inculpatul M.M. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, precizând că este în duşmănie de mai mult timp cu partea vătămată, datorită unor neînţelegeri între aceştia şi socrii săi, iar în ziua de 5 mai 2004, nu a avut nici un conflict cu partea vătămată. A precizat că nici fiul său nu a avut vreun conflict cu partea vătămată şi nici unul nu a agresat-o pe aceasta.

Inculpatul a mai arătat că în ziua respectivă a venit acasă de la câmp, în jurul orelor 17,00, după care nu a mai plecat şi nu a văzut-o pe partea vătămată despre care a auzit prin sat că a fost bătută, a suferit leziuni traumatice şi s-a internat în spital.

În legătură cu martorul V.A., inculpatul a declarat că nu i-a spus acestuia că a agresat-o pe partea vătămată, precizând că în ziua respectivă s-a aflat în domiciliul său, împreună cu soţia şi cei doi copii, respectiv cu fiica şi fiul său, care locuiesc la soacra sa într-o clădire situată în vecinătatea şi în spatele casei sale.

Inculpatul a precizat că în ziua respectivă între orele 21,00 - 1,30 a plecat de acasă pentru a cosi o tarla cu lucernă, împreună cu martorii V.A. şi T.A.

Apărarea inculpatului M.M. a fost considerată nesinceră şi nereală, fiind infirmată de probele administrate în cauză, iar martorii audiaţi la solicitarea lui, în apărare, a învederat că nu cunosc nimic în legătură cu incidentul dintre părţi, întrucât nu au fost prezenţi la locul şi în momentul producerii acestuia.

Martorii V.A. şi T.A. au arătat că în seara incidentului, inculpatul M.M. nu a făcut de pază cu ei, ci la vreo 2-3 zile de la incident, iar martorul V.A. a mai arătat că după incident, într-o discuţie pe care a avut-o cu inculpatul M.M., acesta i-a spus că s-a bătut cu partea vătămată O.V., întrucât a fost provocat de către acesta, care l-a lovit cu un mărăcine.

Incidentul s-a derulat numai între partea vătămată şi inculpat şi a fost confirmat şi de faptul că partea vătămată i-a spus medicului său, care a consemnat şi în foaia de observaţie clinică generală, ce a fost agresată de un consătean.

Ultima fază a incidentului s-a derulat în prezenţa mai multor martori oculari, care au făcut trimitere tot la inculpatul M.M., ca fiind cel care a exercitat din nou acte de violenţă asupra părţii vătămate şi care a fost introdus în curte, în mod forţat, de către fiul său M.G.

Martorul O.A. a confirmat susţinerile părţii vătămate, că într-o primă fază, partea vătămată a fost bătută de inculpat, în timp ce se afla pe izlaz, iar după aproximativ o oră a revenit plin de sânge în zona capului şi în zona abdomenului, cu leziuni la ambele braţe, spunând că a fost bătută de inculpat.

Martorul L.I.V. a arătat că, în seara zilei de 5 mai 2004, a fost solicitat de partea vătămată O.V. să meargă împreună pe câmp pentru a-şi aduce animalele acasă şi cu această ocazie, a observat că partea vătămată prezenta unele lovituri în zona feţei, în abdomen, unde fusese înţepat cu furca, avea un braţ rupt şi i-a spus că a fost bătută de inculpatul M.M.

Martorul a mai precizat că în timp ce se întorceau de la câmp, deşi partea vătămată se afla într-o stare gravă, inculpatul a ieşit din curte, având asupra sa o furcă şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu aceasta.

Lovirea părţii vătămate O.V. de către inculpatul M.M., în două faze cu furca peste cap, corp şi antebraţe, provocându-i leziunile descrise în actul medico-legal, constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., poziţia subiectivă a inculpatului evidenţiind intenţia acestuia de a ucide.

Intenţia de a ucide a fost relevată de multitudinea loviturilor aplicate părţii vătămate în două faze, respectiv pe câmp şi în dreptul locuinţei sale, cu un corp apt de a produce moartea şi în zonele vitale ale organismului, respectiv cap şi torace.

Cu această motivare a fost respinsă cererea formulată de inculpat, de schimbarea încadrării juridice în art. 182 C. pen., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea vătămată şi inculpatul.

Partea vătămată a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai mare şi obligarea la despăgubiri civile în sumă de 1.000.000.000 lei.

Inculpatul a solicitat avizarea raportului medico-legal de către comisia superioară, privind intenţia de a ucide, iar în caz contrar, schimbarea încadrării juridice în art. 182 C. pen., şi condamnarea inculpatului cu circumstanţe atenuante.

Prin Decizia penală nr. 104 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2024/P/2005, a fost respins apelul inculpatului M.M. şi părţii vătămate O.V. împotriva sentinţei penale nr. 217 din 9 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 5700/P/2004, fiind obligat fiecare apelant la câte 30 lei RON cheltuieli judiciare statului.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus în continuare perioada de arest, la zi.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că intenţia de a ucide nu este consemnată în actul medico-legal şi a fost trasă de organul de cercetare penală şi de către instanţa de judecată, fiind evidentă de multitudinea loviturilor aplicate părţii vătămate în două faze, respectiv pe câmp şi în dreptul locuinţei sale, cu un corp apt a produce moartea şi în zone vitale ale organismului, respectiv cap şi torace.

Cererea de schimbare a încadrării juridice în raport cu numărul de zile de îngrijiri medicale, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., este din această cauză nefondată şi în mod corect, a fost respinsă de instanţa de judecată.

Starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost pe deplin dovedite cu materialul probator administrat în cauză, respectiv cu depoziţia şi plângerile părţii vătămate, cu certificatul medico-legal, cu foile de observaţie clinică generală şi cu depoziţiile martorilor O.A., O.N., V.A., T.A., O.M., L.C., L.I.V., B.M., T.I., M.E., M.I., A.P., I.E., M.G. şi E.D., audiaţi, atât la urmărirea penală, cât şi de instanţa de judecată.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 şi 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei prin care s-a pus în primejdie viaţa unei persoane, împrejurările reale ale săvârşirii acesteia, respectiv faptul că inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect apt a produce moartea părţii vătămate, în două faze, în zone vitale ale organismului, respectiv cap şi corp, şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este în vârstă, are 58 ani, nu a mai săvârşit fapte penale şi după cum a rezultat din raportul de expertiză medico-legală, este bolnav, prezentând diagnosticul tulburare organică cu deteriorare cognitivă incipientă pe fond mixt toxietilic şi vascular şi având diminuat discernământul, în raport cu fapta pentru care este judecat, iar anterior săvârşirii faptei a avut o comportare bună în familie şi societate.

Ultimele elemente constituie circumstanţe atenuante şi au fost reţinute în favoarea inculpatului potrivit art. 74 şi 76 C. pen., şi au determinat ca pedeapsa aplicată să fie cea individualizată.

Referitor la latura civilă, s-a apreciat în mod corect că cererile părţii civile O.V. de plata despăgubirilor morale şi civile au fost dovedite în parte, iar cererea de obligare la prestaţie periodică, nu a fost dovedită.

Daunele civile au fost dovedite prin depoziţia martorilor V.J., care a lucrat în gospodăria părţii civile împreună cu soţul său şi de unde a primit 28.000.000 lei şi depoziţia martorului D.P., care a lucrat în gospodăria părţii civile împreună cu tatăl şi fratele său şi a primit în total suma de 10.000.000 lei.

În consecinţă, despăgubirile civile şi daunele morale au fost acordate în raport cu probele administrate şi în mod corect a fost respinsă cerere de prestaţie periodică, întrucât partea vătămată are capacitatea de muncă păstrată.

În considerentele deciziei s-au mai făcut referire la temeiurile corespunzătoare măsurilor dispuse.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri partea civilă O.V. şi inculpatul M.M.

În recursul declarat partea civilă O.V. a arătat în scris că i-a fost pusă viaţa în pericol, având îngrijiri medicale de 67-70 zile, fiind internat cu fracturi la ambele braţe, înţepat cu furca, aplicate lovituri la cap, nu cunoaşte în ce împrejurări a fost scos din acest dosar M.G., considerând a fi netemeinică pedeapsa aplicată şi cheltuielile judiciare.

În recursul declarat, recurentul inculpat M.M. personal a arătat în scris, că cele două expertize medico-legale nu specifică că i-ar fi pus viaţa în pericol, după părerea sa zilele de spitalizare şi îngrijiri medicale au fost luate pe nedrept, solicitând reducerea pedepsei sau trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi efectuată o contra expertiză la certificatul cu leziuni, deoarece instanţele anterioare nu i-au aprobat nici martori şi s-a specificat greşit data deducerii arestării sale, data corectă fiind 20 septembrie 2004 şi nu 20 septembrie 2005 aşa cum s-a greşit în decizie.

În recursul declarat, de apărător pentru inculpatul M.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 10, 18 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor scrise de recurs, se arată că, atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de fond, precum şi cea de apel a stabilit şi a aplicat pedeapsa în mod greşit, pe de-o parte, apreciind în mod greşit probele administrate în cauză, pe de altă parte nu a administrat toate probele solicitate de inculpat, necesare pentru aflarea adevărului, pentru soluţionarea corectă a cauzei şi pentru individualizarea corectă a pedepsei.

Un prim motiv de recurs, constă în faptul că nu există subiect activ al infracţiunii atâta timp cât M.M. nu a avut capacitatea de a se abţine de la săvârşirea faptei datorită unor impulsuri determinate de o tulburare organică de personalitate cu deteriorare cognitivă pe fond mixt toxietilic şi vascular. Pentru a exista subiect activ al infracţiunii, făptuitorul trebuie să fi acţionat cu vinovăţie, iar pentru existenţa acesteia trebuie să existe cei doi factori: intelectiv şi volitiv. Or, persoana care nu înţelege de ce fapta sa prezintă pericol social, de ce această faptă este interzisă, nu poate răspunde penal.

Discernământul înseamnă libertate de voinţă şi de acţiune, nefiind suficient ca persoana să posede însuşirile psihice de inteligenţă şi voinţă pentru a fi subiect activ al infracţiunii şi al răspunderii penale, ci mai este necesară libertatea omului de a se folosi de aceste însuşiri.

Atunci când nu mai eşti liber să-ţi manifeşti aceste însuşiri din motive obiective, aşa cum sunt enumerate acestea în raportul de expertiză medico-legală, independente de voinţa sa, datorită unei forţe căreia nu îi poţi rezista, pe care nu o mai poţi controla, înseamnă că fapta săvârşită nu ţi se poate imputa şi deci nu există un element al infracţiunii, vinovăţia, deci nu există infracţiune.

Un al doilea motiv de recurs este acela că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru inculpat, de natură să garanteze dreptul inculpatului la o judecată dreaptă, ceea ce ar putea influenţa soluţia procesului.

Apărătoarea recurentului inculpat se referă în special la efectuarea unui raport de expertiză medico-legală în cauză, raportat la constatările din certificatul medico-legal, la înscrisurile medicale depuse la dosar, respectiv foile de observaţie clinică generală, precum şi la obiectivele stabilite de organul de urmărire penală, obiective la care nu s-a răspuns.

Se contestă numărul de zile de îngrijiri medicale reţinute prin certificatul medico-legal în condiţiile în care partea vătămată a prezentat numai fracturi.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, aceeaşi cu situaţia de fapt reţinută în cele două hotărâri ale instanţelor nu corespunde realităţii. Instanţa de fond şi apoi cea de apel nu a ţinut cont de declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză şi nu a reţinut calitatea de rude a tuturor martorilor audiaţi care au depus mărturie în favoarea părţii vătămate. Declaraţiile acestor martori sunt subiective, fapt dovedit de altfel şi în contradicţiile existente între aceste declaraţii.

Instanţele trebuiau să ţină cont şi de conjunctura în care s-a desfăşurat fapta, anume existenţa relaţiilor de duşmănie între părţi, de asemenea, instanţa trebuia să ţină cont şi de faptul că partea vătămată are cazier judiciar, a fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni asupra persoanelor. Instanţa trebuia să analizeze atent şi concluziile raportului de expertiză medico-legală, în care s-a menţionat că inculpatul a avut numeroase internări la psihiatrie.

Partea vătămată a provocat săvârşirea faptei prin comportamentul ei. Deşi ştia că inculpatul are probleme psihice şi că existau relaţii tensionate între părţi aceasta nu trebuia să treacă exact prin faţa casei inculpatului, după ce a fost lovită de acesta.

Luând în considerare faptul că în cauză cei mai mulţi dintre martorii audiaţi sunt rude cu partea vătămată, iar în declaraţiile acestora exista o multitudine de contradicţii, deşi organul de cercetare penală a solicitat efectuarea unui raport de expertiză care să răspundă, printre altele şi la următoarele obiective: felul şi caracterul leziunilor corporale, direcţia, localizarea, modul şi data probabilă a producerii leziunilor; poziţia ipotetică a victimei şi presupusului autor în momentul recepţionării loviturilor, dacă leziunile interesează organe cu rol esenţial în menţinerea vieţii şi dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa victimei, solicită efectuarea unui nou raport de expertiză care să răspundă obiectivelor solicitate de organul de cercetare penală.

Apărătoarea recurentului inculpat consideră că situaţia de fapt nu a fost corect reţinută, astfel că nu se întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, respectiv nu există vinovăţie sub forma intenţiei.

Urmele de sânge descrise de martorii părţii vătămate provin de la plaga existentă pe antebraţul stând, nicidecum din abdomen, torace sau craniu, unde aşa cum rezultă din actele medicale nu există nici o plagă. Mai mult, nu se menţionează în actele medicale existenţa vreunei soluţii de continuitate (plagă tăiată) în zone vitale ale corpului.

Or, dacă afirmaţiile martorilor ar fi reale, acestea ar fi trebuit să fie dovedite şi cu menţiunile din actele medicale care au fost întocmite la scurt timp după producerea evenimentelor. Da, aşa cum se poate constata, în fişa de observaţie clinică generală întocmită la internarea pacientului nu s-a menţionat nici un fel de urme la nivelul craniului, a toracelui sau a abdomenului, deci nu au fost atinse organe vitale şi nu a fot pusă nici o clipă în pericol viaţa părţii vătămate.

Certificatul medico-legal emis, la data de 15 februarie 2005, de către S.J.M.L. Olt nu se pronunţă în nici un fel asupra zilelor de îngrijiri medicale, nu confirmă în concluzii faptul că pentru cele menţionate în certificatul medico-legal supus examinării au fost necesare 65-70 zile de îngrijiri medicale. La data de 15 februarie 2005 trebuia să se ştie exact de câte zile de îngrijiri medicale a avut nevoie partea vătămată pentru a se reface. Dacă luăm în calcul faptul că a fost internat un număr de 30 de zile, de la 05 mai 2004 la 04 iunie 2004, iar de la data de 19 mai 2004 a avut aparat gipsat pe care l-a ţinut 4 săptămâni, de la 19 mai 2004 până la 15 iunie 2004, se mai adaugă un număr de 11 zile de îngrijiri medicale, ceea ce înseamnă în total 41 zile de îngrijiri medicale şi nu 65-70 cum s-a menţionat în certificatul medico-legal, cu atât mai mult cu cât nu i s-a produs nici o invaliditate părţii vătămate.

În condiţiile în care instanţa supremă consideră că probele administrate în cauză sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi şi-a format convingerea despre modul cu s-a săvârşit fapta, apărătoarea recurentului inculpat solicită a se constata că din certificatul medico-legal şi din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată nu a fost lovită în abdomen şi nici în cap. Examenul neurologic şi cel radiologic au fost normale, fără modificări la nivel cerebral. Concluzia este simplu de tras, întrucât nici unul din documentele medicale aflate la dosarul cauzei nu menţionează vreo plagă sau urme de plăgi la nivelul abdomenului şi la nivelul craniului, rezultând că nu au fost lovite zone vitale ale corpului, deci nu a fost pusă nici o clipă viaţa părţii vătămate în pericol.

Declaraţiile martorilor părţii vătămate, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de fond, nu corespund adevărului.

Astfel, declaraţiile martorei O.A., soţia părţii vătămate nu reflectă realitatea, deoarece există inadvertenţe între declaraţiile acesteia şi declaraţiile celorlalţi martori ai părţii vătămate, reţinându-se că soţia părţii vătămate confirmă susţinerile acesteia, având în vedere tocmai calitatea acesteia, afirmaţiile sale fiind contrazise de constatările din certificatul medico-legal care nu atestă vreo plagă abdominală, toracală sau craniană, ci numai despre fracturi la nivelul antebraţului stâng.

Declaraţiile date de fiica părţii vătămate O.M. şi de nepoate de frate a părţii vătămate, L.C. nu sunt confirmate de constatările medico-legale.

L.I.V. a declarat că a mers împreună cu partea vătămată să ia vitele de pe câmp, deci nu şi împreună cu soţia părţii vătămate, deşi O.A. a declarat că a fost şi ea împreună cu soţul ei să ia vitele de pe câmp.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond din declaraţia martorului V.A. că acesta ar fi spus că inculpatul a recunoscut în faţa lui că s-a bătut cu partea vătămată, întrucât acesta a declarat în faţa instanţei că inculpatul nu i-a spus că s-a bătut cu O.V.

Declaraţia dată de O.N. în faţa organelor de urmărire penală nu corespunde cu cea dată în faţa instanţei. Din declaraţia dată în faţa instanţei, sub jurământ, a rezultat că acesta nu a asistat la săvârşirea faptei, ci i s-a povestit a doua zi de către fratele lui la spital. În faţa organelor de urmărire penală acesta a declarat că a observat cum inculpatul l-a lovit cu furca peste cap şi corp pe fratele său şi întrucât declaraţiile sunt contradictorii, apărarea consideră că acestea nu trebuie luate în considerare şi nu constituie probe.

Al treilea motiv de recurs constă în greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, solicitându-se schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 alin. (1) C. pen., considerându-se că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei din urmă infracţiuni.

Deşi instanţa de judecată consideră că intenţia de a ucide a inculpatului este relevată de multitudinea loviturilor aplicate părţii vătămate în două faze, cu un corp apt a produce moartea şi în zone vitale ale organismului, respectiv cap şi torace, nu s-a dovedit în nici un fel că partea vătămată a fost lovită în zone vitale ale organismului, deoarece în nici un act medical nu se menţionează că partea vătămată ar fi fost lovită în cap şi torace.

Se argumentează cele menţionate privind greşita încadrare juridică şi cu faptul că în urma primului episod de loviri aplicate părţii vătămate, O.V. s-a putut deplasa pe picioarele lui împreună cu soţia şi cu vecinul, în condiţiile în care acesta era deja agresat, nu s-ar fi putut deplasa să aducă vitele, nu ar mai fi putut merge pe picioarele lui.

Se consideră că fapta nu a fost săvârşită cu intenţia de omor, ci cu aceea de vătămare corporală, inculpatul neurmărind moartea victimei şi nici nu a acceptat acest rezultat, iar faptul că urmare a loviturilor partea vătămată a avut 65-70 de zile de spitalizare a fost un rezultat pe care nu l-a urmărit sau acceptat. Făptuitorul nu a urmărit moartea părţii vătămate, deoarece nu a lovit-o în zone vitale ale corpului, leziunile produse la braţe nu denotă intenţia de a ucide, fiind vorba de praeterintenţie, inculpatul producând o vătămare corporală mai gravă care depăşeşte intenţia sa şi în raport cu care se afla în culpă.

Instanţa trebuie să ţină cont şi de discernământul diminuat al inculpatului, aşa cum a rezultat din expertiza psihiatrică efectuată de I.N.M.L. Mina Minovici.

Martorii care au dat declaraţii împotriva inculpatului în cauză sunt rude cu acesta, sunt lucrători angajaţi în muncă gospodărească ai acestuia, deci au fie relaţii de sânge, fie relaţii de interes financiar cu partea vătămată, fiind subiective şi interesate.

Partea vătămată a înlocuit un martor, V.I., deşi a depus o listă cu martori unde figura şi acesta, nu a mai fost audiat ca martor al părţii vătămate tocmai pentru că a încercat să spună adevărul. V.I. declara că şi mărturia soţiei lui, V.J. nu corespunde adevărului, aceştia nu au primit sumele menţionate de V.J. în declaraţie pentru prestarea muncii în gospodăria părţii vătămate, rezultând astfel, că nici pe latura civilă prejudiciul produs părţii vătămate nu a fost dovedit în totalitate, întrucât sumele solicitate de la inculpat nu sunt reale.

Al patrulea motiv de recurs vizează greşita reţinere de către instanţa de fond în dispozitivul sentinţei a datei arestării preventive a inculpatului.

Astfel, în loc să se menţioneze în dispozitiv că se deduce din pedeapsa la care a fost condamnat, perioada executată începând cu data de 21 septembrie 2004, aşa cum rezulta din mandatul de arestare preventivă aflat la dosar nr. 4907/2004, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel a reţinut data de 21 septembrie 2005.

De altfel, instanţa de apel nu a analizat actele dosarului, preluând întocmai menţiunile din sentinţa pronunţată de instanţa de fond, iar aceasta la rândul ei a preluat întocmai menţiunile din rechizitoriul parchetului, astfel că motivul invocat atrage casarea cu trimitere spre rejudecare a prezentei cauze.

Faţă de motivele arătate, apărătoarea recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dacă instanţa supremă va reţine cauza spre rejudecare se solicită, în principal, achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipseşte vinovăţia.

În subsidiar, se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 în art. 182 alin. (1) C. pen., iar la stabilirea pedepsei a se ţine cont de toate circumstanţele atenuante, anume că inculpatul este infractor primar, a avut o comportare bună în familie şi societate, precum şi de faptul că acesta are un discernământ diminuat şi în consecinţă să fie condamnat, la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, pentru această infracţiune, urmând să fie condamnat, la o pedeapsă egală cu cea executată până în prezent, de la data de 21 septembrie 2004 până la data de 01 iunie 2006, respectiv un an 8 luni şi 5 zile.

La dosarul cauzei a fost primită o adresă din partea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Bucureşti Jilava cu nr. 54173 din 10 mai 2006 în care se comunică date referitoare la ordonanţa de reţinere nr. 511/p/2004 din 20 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi mandatul de arestare preventivă nr. 66 din 21 septembrie 2004 emis de Tribunalul Olt.

De asemenea, a fost depusă la dosar o declaraţie a condamnatului V.I. care a arătat că fapta reţinută în sarcina inculpatului M.M. nu este reală, totul este o înscenare a părţii vătămate O.V., menţionând că a fost la O.V. să-l ajute la sapă, împreună cu soţia sa, la porumbi o singură zi, având o discuţie despre inculpat, fiind întrebat de către partea vătămată câte zile îi trebuie de spitalizare, iar el i-a răspuns 30 de zile, iar partea vătămată i-a răspuns că poate şi are relaţii, că sora sa a fost doctor, pentru 60 zile spitalizare, el l-a propus ca martor că are bani şi i-a învăţat pe el şi pe D.P. să mintă, dar el nu a vrut să se bage în aşa ceva, fiind pusă ca martoră soţia sa, cu care el este în ceartă.

La termenul de astăzi, recurenta parte civilă O.V., în concluziile orale, în susţinerea recursului a solicitat referitor la latura penală, majorarea pedepsei aplicată inculpatului, considerând că este prea mică, iar în ceea ce priveşte latura civilă, majorarea cuantumului despăgubirilor civile la un miliard lei (despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare).

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de partea civilă, apreciind că despăgubirile acordate sunt oricum prea mari în raport cu durata îngrijirilor medicale şi cu suferinţele fizice ale acesteia.

În recursul inculpatului, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171, 18, 12 şi 17 C. proc. pen., a solicitat casarea ambelor hotărâri şi deducerea corectă a duratei arestării preventive a inculpatului, de la 20 septembrie 2004 în loc de la 20 septembrie 2005, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală, deoarece conţinutul certificatului medico-legal nu corespunde realităţii, achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece acesta nu a acţionat cu vinovăţie, având un discernământ diminuat şi tulburări de comportament; schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., iar în raport cu această nouă încadrare juridică, aplicarea unei pedepse sub minimul special sau, cel mult, egală cu pedeapsa deja executată de inculpat, reţinându-se, totodată, că forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta a fost praeterintenţia.

Concluziile procurorului asupra recursurilor declarate în cauză de către partea civilă şi de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de inculpatul M.M. şi partea civilă O.V., împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. art. 3859 pct. 10, 12, 17, 171 şi 18 C. proc. pen., pentru inculpatul M.M. şi art. 3859 pct. 14, 171 şi 18 C. proc. pen., pentru partea civilă O.V., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat, iar recursul părţii civile, ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul M.M.:

Din analiza ansamblului mijloacelor de probă administrate a rezultat că instanţa de apel, în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios a stabilit vinovăţia inculpatului M.M. în săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.M., care în ziua de 05 mai 2004, în două etape, în public, a lovit cu furca peste cap, corp şi antebraţe partea vătămată O.V., certificatul medico-legal nr. 688/ C din 7 iunie 2004 eliberat de U.S.M.L., concluzionând că victima prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse, la data de 5 mai 2004, prin lovire cu corpuri dure, necesitând 65-70 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicaţii, certificat ce a fost examinat şi avut în vedere la întocmirea raportului de expertiză medico-legală nr. 153/ E din 15 februarie 2005 de către S.J.M.L. Olt, raport ce a fost avizat de I.M.L. Craiova, Comisia de Control şi Avizare nr. 153/ Ag din 16 mai 2005, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen.

O.U. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală (M. Of. nr. 996/10.11.2005) prevede în art. 17 atribuţiile serviciilor de medicină legală judeţene, iar în dispoziţiile art. 25, atribuţiile comisiilor de avizare şi control.

Potrivit art. 17 lit. a) din actul normativ arătat, serviciile de medicină legală judeţene „efectuează expertize şi constatări medico-legale din dispoziţia organelor de urmăriri penală sau a instanţelor judecătoreşti, precum şi în cazurile de deficienţe în acordarea asistenţei ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice".

În conformitate cu art. 25 lit. a) din ordonanţa menţionată, comisiile de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală examinează „actele de constatare sau de expertiză medico-legală, efectuate de serviciile de medicină legale judeţene, în cazurile în care organele de urmărire penală sau instanţele judecătoreşti consideră necesară avizarea."

În conţinutul certificatului medico-legal nr. 688/ C din 7 iunie 2004 mai sus menţionat se atestă că victima prezintă „1. Aparat gipsat brahio-palmar dr. pentru fractură metacarpian I dr. 2. Aparat gipsat antebraţ şi mână stg. pentru fractură diafiză radială stg. operată. A fost internat între 5 mai - 17 mai 2004 în Sp. Slatina cu diagnosticul Fractură cominutivă radius stg. Fractură baza metacarpian I dr. Se practică imobilizare brahio-palmară stg. şi se aduce la cunoştinţă lipsa materialului de osteosinteză pentru care se face transferul la Sp. Clinic Colentina. Din biletul de ieşire din Spital prezentat rezultă că a fost internat în Sp. Colentina între 17 mai - 4 iunie 2004. Se intervine chirurgical practicându-se reducerea sângerândă a fracturii de radius stg. cerclaj cu sârmă şi placă cu şuruburi (19 mai 2004) şi imobilizare în aparat gipsat pentru patru săptămâni. Ex. neurologic efectuat pentru cefalee ce o acuză este normal. Este externat ameliorat cu diag. Fractură cominutivă diafiză radială stg. operată. Fractură metacarpian I dr. TCC acut închis".

În cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 24 septembrie 2004, în baza dispoziţiilor art. 252 C. proc. pen., s-a dispus respingerea cererii de avizare a C.M.L. 688/ C din 7 iunie 2004 formulată de inculpatul M.M. prin avocat C.N., întrucât avizarea acestui act nu este obligatorie potrivit legii şi nici nu conţine date care să nu fie confruntate prin documente medicale. Se poate că la dosar sunt ataşate copiile foilor de observaţie clinică generală, soluţia fiind comunicată verbal.

În cursul cercetării judecătoreşti, apărătorul inculpatului a solicitat proba testimonială cu 2 martori pe situaţia de fapt, expertiză psihiatrică, în raport cu actele medicale depuse, care atestă că inculpatul a fost internat în mai multe rânduri în Spitalul de psihiatrie Slatina, având ca obiectiv stabilirea dacă la momentul comiterii infracţiunii avea păstrat discernământul şi avizarea certificatului medico-legal al victimei, iar prin examinarea tuturor actelor medicale şi a radiografiilor, să se comunice numărul real al zilelor de îngrijiri medicale eventual prin reexaminarea victimei să se comunice mecanismul producerii leziunilor.

Apărătorul părţii vătămate a solicitat proba cu acte şi 2 martori pentru dovedirea pretenţiilor civile, iar cu privire la cererea de prestaţie periodică a solicitat expertizarea medicală a părţii vătămate, expertiză care să stabilească afecţiunile de care suferă, dacă are capacitatea de muncă diminuată ca urmare a agresiunii inculpatului şi în ce grad.

După punerea lor în discuţie, tribunalul a admis cererea de expertizare psihiatrică care să stabilească discernământului inculpatului în momentul comiterii faptei, iar cu privire la cererea de avizare a actului medical şi proba cu 2 martori a dispus ca acestea să fie reiterate după expertizarea părţii vătămate şi a ascultării martorilor din acte, fiind admise cererea privind expertizarea medicală a părţii vătămate pentru a se constata dacă, urmare agresiunii inculpatului capacitatea de muncă a victimei a fost afectată, în ce grad de invaliditate se încadrează şi pe ce perioadă urmează a fi admisă şi efectuată de Laboratorul de expertizare a capacităţii de muncă Judeţul Olt, precum şi proba cu 2 martori pentru dovedirea laturii civile, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 14 decembrie 2004 a Tribunalului Olt.

În conţinutul raportului de expertiză medico-legală nr. 153/ E din 15 februarie 2005 al Spitalului Judeţean Olt, S.J.M.L. privind pe numitul O.V. în care se solicită examinarea copiei certificatului medico-legal nr. 688/ C din 7 iunie 2004 eliberat de S.M.L.J. Olt, precum şi a sus-numitului şi a stabili capacitatea de muncă, stabilind gradul de invaliditate s-a procedat la 3 februarie 2005 la examinarea copiei certificatului medico-legal şi a sus-numitului, consemnându-se conţinutul certificatului, precum şi constatările efectuate, recomandându-se examen ortopedic şi neurologic, arătându-se constatările examenelor radiologic, ortopedic, neurologic anterioare, concluzionându-se că „Numitul O.V., de 61 ani, din comuna Găneasa, judeţul Olt, prezintă diagnosticul: „Fractură radius stâng operată, consolidată cu material de osteosinteză restant, calus vicios după fractură Ml mâna dreaptă. Osteoporoză algică reziduală antebraţ şi pumn stâng. Artroză police drept. Sechele algice post-traumatism antebraţe (fracturi distale) 2004. Capacitatea de muncă este păstrată. Nu prezintă grad de invaliditate".

La termenul din 12 aprilie 2005 apărătorul inculpatului a reiterat cererea de probatorii, solicitând audierea a trei martori cu care să dovedească că nu sunt reale susţinerile părţii vătămate, unii cunoscând împrejurări de fapt, iar alţii împrejurările declarate de partea vătămată, avizarea certificatului medico-legal de către Comisia de Avizare Craiova, întrucât s-a susţinut că leziunile prezentate de partea vătămată în certificatul medico-legal nu ar corespunde realităţii, cereri puse în discuţia părţilor.

Tribunalul, analizând cererile formulate, a admis probele solicitate de inculpat, prin apărător, în sensul că a încuviinţat audierea martorilor R.E. şi E.M., precum şi cererea privind avizarea raportului medico-legal de către I.M.L. Craiova Comisia de Avizare, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 12 aprilie 2005.

Prin avizul cu nr. 153/ Ag din 16 mai 2005, I.M.L. Craiova, Comisia de Control şi Avizare se arată „Comisia de control şi Avizare a actelor medico-legal de pe lângă I.M.L. Craiova întrunită în şedinţa din 11 mai 2005 aprobă concluziile raportului de expertiză medico-legală cu nr. 153/ E din 15 februarie 2005 privind pe numitul O.V.…".

În apel, la termenul de judecată, de la 18 ianuarie 2006, apărătorul apelantului inculpat a solicitat amânarea cauzei pentru avizarea de către I.M.L. Craiova a certificatului medico-legal emis de L.S.M. Olt, motivând că s-a solicitat o astfel de avizare şi la urmărirea penală, dar a fost respinsă de procuror, precum şi proba cu un martor, cereri ce au fost puse în discuţia părţilor, curtea de apel, verificând actele şi lucrările dosarului, constatând că în cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală la instanţa de fond, o nouă expertiză fiind inutilă cauzei, iar în ceea ce priveşte proba cu un martor se încearcă dovedirea unor aspecte colaterale ce nu au legătură cu fapta iar proba este neconcludentă, fiind respinse atât cererea privind efectuarea unei noi expertize şi a probei cu martorul, potrivit încheierii de la acea dată.

Înalta Curte nu poate reţine critica formulată de apărarea recurentului inculpat cu privire la faptul că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra efectuării unui raport de expertiză medico-legală în cauză, raportat la constatările din certificatul medico-legal, deoarece aşa cum s-a arătat mai sus, prima instanţă a încuviinţat probele solicitate de apărarea inculpatului, în condiţiile legii, fiind întocmit un raport medico-legal privind pe partea vătămată care a avut ca obiectiv şi examinarea certificatului medico-legal arătat, care evidenţiază în mod expres numărul de 65-70 zile de îngrijiri medico-legale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicaţii, iar raportul medico-legal a fost avizat de Comisia de Control şi Avizare din cadrul I.M.L. din Craiova.

Mai mult instanţa de apel s-a pronunţat motivat asupra cererii privind o nouă expertiză medico-legală, apreciind că proba este inutilă, în condiţiile în care aceasta a fost administrată de prima instanţă, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea recurentului inculpat, în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, lipsind unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia, în condiţiile unui discernământ diminuat şi tulburări de comportament ale inculpatului, aşa cum rezultă din expertiza medico-legală psihiatrică administrată în cauză, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză sunt rude cu partea vătămată, astfel că acestea apar ca fiind subiective şi conţin contradicţii, nesusţinând actele medico-legale, impunându-se achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Astfel, din coroborarea declaraţiilor părţii civile O.V. date, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în care relatează împrejurările faptice, respectiv faptul că a fost agresat în aceeaşi zi de două ori de inculpat cu furca în zona capului şi abdomenului, cu declaraţiile martorilor oculari O.A., L.C., L.I.V., O.N., O.M., declaraţiile martorilor E.D., I.E., B.M., M.E., care au arătat că au auzit că partea civilă a fost agresată de către inculpat, a rezultat contribuţia inculpatului M.M. în săvârşirea faptei, infirmându-se apărările sale că nu l-ar fi agresat cu furca pe partea civilă O.V.

Astfel, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, partea civilă O.V. a arătat că „…De mai multă vreme eram în duşmănie cu inculpatul şi familia acestuia pentru că în urma unui incident produs în anul 2003 m-a lovit cu o piatră în braţ …. În timp ce mă aflam în apropierea unui canal de irigaţii l-am văzut pe inculpat însoţit de fiul său M.G., aşteptându-mă pe pod la o distanţă de circa 200 metri de locul unde mă aflam. Am luat animalele, am plecat spre casă şi când am ajuns pe pod inculpatul l-a instigat pe fiul său să mă lovească, după ce în prealabil mi-a adresat injurii. Nu am ripostat în nici un fel la injuriile lor şi arăt că aveam în mână o nuia cu care mânam vacile. Inculpatul s-a repezit asupra mea şi cu furca de metal pe care o avea m-a înţepat o dată în abdomen, am căzut la pământ, iar inculpatul şi fiul său au început să mă lovească în cap şi peste braţe cu furcile până m-au umplut de sânge. Agresiunea a durat circa 10 minute, timp în care eu mi-am pierdut cunoştinţa … Am ajuns acasă plin de sânge, le-am spus membrilor familiei că am fost agresat de inculpat şi fiul său şi am plecat cu V.L. şi cu soţia acestuia să luăm vacile de pe câmp. Trecând pe la poarta inculpatului care stă la două case de mine acesta m-a lovit din nou cu furca în cap. Această lovitură am primit-o când am venit cu vitele din câmp. Seara am sesizat organele de poliţie şi am fost internat la Spitalul Slatina şi apoi la Spitalul Colentina. Eu nu am lovit nici inculpatul, nici fiul cestuia pentru că nu aveam asupra mea nici un corp contondent şi după prima lovitură primită am căzut la pământ. La incidentul din câmp nu a fost de faţă nici o persoană, iar a doua oară când am fost lovit de inculpat a fost de faţă soţia mea, fiica mea O.M., L.V. şi L.C.…".

În declaraţia dată în faţa instanţei, martora O.A. a arătat că „…Fac precizarea că în ziua de 5 mai a.c. soţul meu a plecat singur la câmp de unde a revenit cu un cal, iar ulterior a plecat să ia cele 2 vaci priponite în zona canalului. După circa o jumătate de oră a revenit plin de sânge la cap în zona abdomenului şi cu leziuni la ambele braţe spunând că a fost bătut de inculpat şi fiul acestuia M.G. Soţul meu spunea că inculpatul îl aştepta de mult să-l bată, aceasta şi pentru că în urmă cu un an se mai produsese un incident când soţul meu a suferit leziuni de asemenea. Deşi prezenta leziuni şi era plin de sânge, soţul meu împreună cu mine, cu un vecin pe nume L.V. am plecat să recuperăm animalele şi când am trecut prin faţa casei inculpatului, acesta a ieşit din nou cu o furcă şi a lovit-o în cap şi peste braţe. Inculpatul consuma excesiv băuturi alcoolice şi atât el, cât şi fiul său sunt agresivi, provoacă scandal în familie uneori se şi bat. La cel de-al doilea incident au fost de faţă şi soţia şi fiica inculpatului…".

În declaraţia sa martorul O.N. a menţionat „…victima mi-a spus că iniţial inculpatul l-a lovit în sensul că l-a înţepat cu furca în abdomen şi apoi i-a spus fiului său M.G. să-l lovească în cap, ceea ce acesta a şi făcut. Victima mi-a spus că cei doi au fugit după ce l-au agresat …. partea vătămată a plecat la câmp să-şi ia vacile împreună cu ginerele meu L.I.V. cu soţia sa, iar la întoarcere ajungând în dreptul locuinţei inculpatului acesta a ieşit din curte şi l-a lovit din nou cu furca în cap …. am discutat cu ea a doua zi dimineaţă şi mi-a relatat că inculpatul l-a înţepat cu furca în abdomen, iar fiul său l-a lovit cu furca în cap împreună cu tatăl său. Victima prezenta leziuni la ambele braţe, la abdomen şi la umeri…".

În declaraţia sa, martorul L.I.V. a arătat că „…Am întrebat ce i s-a întâmplat el mi-a spus că a fost bătut de inculpat … Am plecat împreună cu victima să ia vitele de la câmp, iar când ne-am întors inculpatul a ieşit din curtea sa, având o furcă în mână şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri. Am încercat să-i despart, dar soţia mea nu m-a lăsat spunându-mi că inculpatul ar putea să mă lovească şi pe mine … În momentul la care inculpatul a lovit victima cu furca au fost prezente fiica şi soţia acestuia şi fiul inculpatului, precum şi soţia mea.".

Martora O.M. a declarat în faza cercetării judecătoreşti că „În seara zilei de 5 mai 2004, în jurul orelor 20,30, tatăl meu a plecat la izlaz să aducă animalele care erau la câmp. A dus mai întâi un cal şi a plecat din nou pentru a lua şi celelalte animale şi la o jumătate de oră s-a întors, ocazie cu care am observat că avea foarte multe urme în zona capului, în zona toracică şi mâinile rupte. Avea urme de sânge pe faţă. Mi-a spus că a fost lovit de inculpatul M.M. şi de fiul său. Tatăl meu mergea, dar se deplasa foarte greu şi în starea în care era a mers, dar se deplasa foarte greu şi în starea în care era a mers la vecinul nostru martorul L.V.I., pentru a se deplasa împreună la câmp pentru a lua şi celelalte animale, deoarece singur nu reuşise. La întoarcere în prezenţa martorului L.V.I., inculpatul i-a ieşit în cale şi a reuşit să-l lovească cu furca în zona capului. Eu mă aflam de aceştia la o distanţă de un metru. În momentul în care inculpatul a lovit partea vătămată de faţă mai erau L.C., O.A. şi L.I.V. De faţă era şi soţia inculpatului, fiica, de asemenea, a apărut şi fiul inculpatului…".

Martora L.C. în declaraţia dată în faţa primei instanţe a arătat că „…Am observat de la locul unde mă aflam că în apropierea părţii vătămate a apărut inculpatul M.M. care avea asupra sa o furcă. Ulterior a apărut şi fiul inculpatului pe nume M.G., dar către sfârşitul incidentului. Acest incident pe care l-am observat în mod direct din apropiere, adică de la o distanţă de 6-7 metri a constat mai întâi din adresarea de injurii de către inculpat părţii vătămate, apoi incidentul a continuat prin aceea că inculpatul a îndreptat furca perpendicular către corpul părţii vătămate şi a făcut gestul de a înţepa pe partea vătămată, spunând totodată că îl urmăreşte de mult pe acesta. Am observat că inculpatul a ajuns în apropierea părţii vătămate la 2 metri de aceasta având furca asupra sa. Această distanţă îi permitea inculpatului să ajungă cu furca la corpul părţii vătămate. Am observat că inculpatul nu a avut nici o reţinere atunci când a făcut gestul de a-l împunge pe partea vătămată cu furca, iar faptul care a determinat ca victima să nu fie străpunsă cu furca a fost acela ca partea vătămată s-a ferit. Mi-am dat seama că numai astfel partea vătămată a reuşit că nu fie pătrunsă cu furca de către inculpat. Deşi fiul inculpatului a sosit către finalul incidentului, acesta nu a participat în nici un fel la săvârşirea faptei. Ulterior, acasă am văzut că partea vătămată avea urme de sânge pe piept şi mi-am dat seama că acestea sunt urme de înţepături care chiar se cunoşteau. Partea vătămată mi-a spus că aceste leziuni traumatice provin de la un incident care a avut loc la puţin timp mai înainte de cel descris de mine. Acest incident care a produs leziunile mi s-a relatat de către partea vătămată că a avut loc pe islazul comunal unde părţile s-au aflat în acel timp şi loc. Partea vătămată mi-a spus că aceste leziuni au fost produse de inculpat tot prin folosirea furcii. Eu sunt rudă cu partea vătămată, în sensul că sunt nepoate părţii vătămate, nepoata din fraţi. Ştiu că părţile nu se înţeleg bine de foarte mult timp şi că mai înainte cu câteva zile a avut loc o discuţie dintre inculpat şi soacra sa referitor la sustragerea de lucernă de la terenul inculpatului…".

Martorul E.D. în faţa tribunalului a relatat că „Menţin în totalitate depoziţia dată anterior în cauza. Într-o dimineaţă din luna mai am mers la magazinul din comuna pentru a cumpăra un pachet de ţigări iar acolo l-am observat pe inculpat aşezat la o masă cu încă două persoane. Acesta le spunea celor două persoane ca în seara respectivă l-a bătut pe O.V. împreună cu fiul său şi un nepot. La întoarcere am trecut prin dreptul locuinţei surorii părţii vătămate care matura la poartă, iar aceasta m-a întrebat dacă am auzit că inculpatul l-a bătut pe fratele său. Nu sunt în ceartă sau duşmănie şi nici rudă cu vreuna din părţi.".

În declaraţia sa dată la instanţa de fond, martorul I.E. a arătat că „…În seara zilei de 5 mai 2004 am fost strigat la poarta de către partea vătămată O.V. care m-a rugat să îl transport cu autoturismul proprietate la Poliţia Găneasa şi apoi la Spitalul Judeţean Olt, fapt pe care l-am făcut. Mi-a relatat că a fost bătut de inculpat, avea o mână umflată şi avea urme de lovituri pe faţă.".

Declaraţiile martorilor V.A., T.A., A.P., T.I., M.G., E.M., R.E. nu pot fi avute în vedere, deoarece nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, împrejurările relatate sunt percepute indirect despre incident şi conţin aspecte contradictorii cu privire la contribuţia părţii vătămate sau a inculpatului.

Martorul V.A. în declaraţia dată la instanţă a relatat că „…Nu am declarat niciodată la organele de urmărire penală că inculpatul mi-ar fi spus că s-a bătut cu partea vătămată. Este adevărat că prin sat se vorbea că cei doi s-au bătut, dar precizez încă o dată că inculpatul nu mi-a spus că s-a bătut cu O.V. Mi-a spus însă că a fot un incident cu acesta în sensul că O.V. a vrut că-l lovească cu un mărăcine în ochi, dar nu am constatat că inculpatul prezenta leziuni la nivelul feţei.".

Martorul T.A. în faţa primei instanţe a declarat că „Menţin în totalitate depoziţia dată în faţa procurorului. Precizez că inculpatul nu a fost cu mine de pază în seara în care am fost eu de pază şi nu sunt reale susţinerile acestuia în acest sens. Am fost de pază împreună cu inculpatul la 3 seri după incident. A doua zi după incident am auzit că între partea vătămată şi inculpat au fi avut loc un incident. Nu-mi amintesc cine mi-a vorbit despre incident. În seara incidentului m-am întâlnit cu fiul inculpatului M.G. care nu mi-a spus nimic…".

Martorul A.P. în declaraţia dată la tribunal a relatat că „Menţin declaraţia dată în faţa procurorului şi nu mai am nimic de adăugat. Nu-mi aduc aminte când am făcut de pază cu Trandafir, iar fiul inculpatului mi-a spus că a auzit că partea vătămată susţine că ar fi fost bătută de tatăl său.".

Martorul T.I. a declarat în primă instanţă că „Menţin depoziţia dată în faţa procurorului. În seara incidentului R.E. mi-a spus că partea vătămată nu ştie cine a bătut-o. Precizez că discuţia a avut loc după incident, iar ceea ce R.E. a spus era părerea lui şi nu ştia de la partea vătămată.".

În declaraţia dată la tribunal, martorul M.G. a arătat că „Menţin în totalitate depoziţia dată în faţa procurorului. Nu este adevărat ca tatăl meu şi cu mine l-am bătut pe O.V. Familia mea şi familia victimei se afla în conflict datorită neînţelegerilor în legătură cu o suprafaţă de teren. În momentul producerii incidentului mă aflam în domiciliul meu împreună cu soţia. Nu am participat la nici un incident al părţii vătămate.".

Martorul E.M. în declaraţia dată la tribunal a menţionat că „Nu cunosc nimic în legătură cu incidentul dintre părţi şi precizez că nici nu am fost prezent în momentul şi în locul în care a avut loc incidentul. Nu sunt în relaţii bune şi nici de prietenie nici cu inculpatul şi nici cu partea vătămată. Niciodată victima O.V. nu m-a rugat să dau o depoziţie în favoarea sa. Tot satul vorbeşte că inculpatul a bătut victima.".

Martorul R.E. în declaraţia dată în primă instanţă a arătat că „Nu ştiu dacă părţile s-au bătut. Nu am zis nimic şi nu cunosc nimic în legătură cu incidentul dintre părţi.".

Înalta Curte nu poate reţine solicitarea apărării recurentului inculpat de a fi înlăturate declaraţiile martorilor părţii civile pe motiv de rudenie şi afectate în consecinţă de subiectivitate, deoarece în contextul concret al derulării împrejurărilor faptice, au participat membrii de familie şi rude ale părţii civile care o însoţeau, fiind martori oculari a căror percepţie a modalităţii de desfăşurare a faptelor a fost percepută nemijlocit, iar potrivit afirmaţiilor acestora la incident au mai participat fiica şi soţia inculpatului.

Din coroborarea declaraţiilor martorilor arătaţi, cu celelalte mijloace de probă administrate, respectiv actele medicale, foaia de observaţie clinică la internare care atestă leziunile arătate, iar la istoricul bolii se consemnează că pacientul relatează că a fost agresat pe 05 mai 2004 cu o furcă de 2 consăteni, acuzând pierderea temporară de cunoştinţă … mai multe plăgi, fractură deschisă radius şi 2 înţepături în zona epigastrică, iar în fişa de circuit la istoricul bolii se menţionează că „Bolnavul declară faptul că este agresat de un consătean cu care avusese discuţii, fiind atacat cu o furcă. Bolnavul se afla pe drum, venind cu vacile de la păscut. În urma altercaţiei prezintă acuzele de mai sus şi 2 plăgi înţepate în regiunea abdominală", cu certificatul medico-legal, raportul de expertiză medico-legală al părţii vătămate, avizat de Comisia de Control şi Avizare din I.M.L. Craiova, cu declaraţiile martorilor D.P. şi V.J. pe latura civilă a cauzei, alte înscrisuri constată că a fost dovedită vinovăţia inculpatului M.M. în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen.

Astfel, din materialitatea concretă a săvârşirii faptei, respectiv din actele de executare comise, prin folosirea unui instrument vulnerant, furca, apt de a produce moartea, în zone vitale ale corpului, cum sunt capul şi abdomenul, precum şi antebraţele, producând leziuni a căror îngrijire au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului M.M. de a prevedea rezultatul letal al victimei şi deşi nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui, acţionând cu intenţie indirectă şi pe fondul unei relaţii de duşmănie de notorietate cu partea civilă.

Împrejurarea că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viaţa în primejdie nu este de natură a înlătura intenţia inculpatului de suprimare a vieţii părţii vătămate, atâta timp cât din probele administrate evidenţiate s-a dovedit că prin modul de acţiune, inculpatul şi-a putut reprezenta punerea în primejdie a vieţii victimei, conştientizând consecinţele faptei, prin natura instrumentului folosit, modul de utilizare a acestuia, regiunea corpului vizată.

Chiar dacă prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului s-a concluzionat că numitul M.M. prezintă diagnosticul de tulburare organică de personalitate cu deteriorare cognitivă incipientă pe fond mixt toxietilic şi vascular, având discernământ diminuat în raport cu fapta pentru care este cercetat, recomandându-se aplicarea art. 114 C. pen., acesta are totuşi păstrată capacitatea de reprezentare a rezultatului pe care-l putea produce fapta sa, evidenţiată chiar prin modalitatea de acţiune evidenţiată de martora L.C. „inculpatul a îndreptat furca perpendicular către corpul părţii vătămate şi a făcut gestul de a înţepa partea vătămată, spunând totodată că îl urmăreşte de mult pe acesta".

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate reţine solicitarea apărării recurentului inculpat de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neexistând intenţie, deoarece materialul probator administrat a evidenţiat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

De asemenea, în cauză a fost făcută o corectă percepţie asupra tuturor mijloacelor de probă administrate, de către instanţa de apel, existând o deplină concordanţă între aceasta şi soluţia pronunţată, ceea ce face inaplicabil şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, nu poate fi reţinută nici solicitarea schimbării încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor calificat, în art. 182 C. pen., vătămare corporală gravă, deoarece din modalitatea concretă în care a acţionat, respectiv prin folosirea unui obiect vulnerant, apt de a produce rezultatul letal, în zone vitale ale corpului, cum au fost cele arătate, îndreptarea perpendiculară a furcii către corpul părţii civile a evidenţiat intenţia indirectă a inculpatului de a produce moartea victimei şi nu aceea doar de a o vătăma, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră, însă, ca fiind întemeiat numai motivul de recurs privind greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), în sensul incorectei deduceri din pedeapsa aplicată a duratei reţinerii şi a măsurii arestării preventive a inculpatului M.M., respectiv de la 20 septembrie 2005 la zi, în loc de 20 septembrie 2004 la zi, aşa cum corect rezultă din actele depuse la dosar, aşa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Astfel, ordonanţa de reţinere a fost emisă la data de 20 septembrie 2004, în dosarul nr. 511/P/2004, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, iar prin încheierea din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Olt, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4907/2004, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.M. pe o durată de 29 de zile, fiind emis în acest sens, mandatul de arestare preventivă nr. 66 din 21 septembrie 2004 de către Tribunalul Olt.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 20 septembrie 2004 la 1 iunie 2006.

Referitor la recursul declarat de partea civilă O.V. împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit considerentele primei instanţe, iar la rândul ei în baza propriului examen, în mod corect a apreciat că a fost făcută o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la individualizarea pedepselor, în contextul condiţiilor concrete ale speţei, ţinându-se cont atât de gradul de pericol social ridicat al faptei comise de inculpatul M.M., de forma infracţiunii, respectiv tentativă, de celelalte circumstanţe reale ale săvârşirii ei, respectiv aplicarea în cele două faze ale incidentului a mai multor lovituri cu un obiect apt de a produce moartea, în zone vitale, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care este o persoană în vârstă de 58 de ani, nu a mai săvârşit fapte penale, prezintă diagnosticul de tulburare organică cu deteriorare cognitivă incipientă pe fond mixt toxietilic şi vascular, având discernământul diminuat în raport cu fapta pentru care este judecat, anterior comiterii acesteia a avut o comportare bună în familie şi societate.

Astfel, în cauză s-a dat eficienţă, în mod distinct şi circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen., cu regimul sancţionator corespunzător, în sensul coborârii cuantumului pedepsei aplicate, sub minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea ce i-a fost reţinută în sarcina acestuia.

Pedeapsa aplicată inculpatului M.M., cu executare în regim de detenţie s-a considerat ca fiind singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate reţine solicitarea părţii civile, în sensul majorării pedepsei aplicate inculpatului, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepselor, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu este fondată nici solicitarea referitoare la majorarea cuantumului despăgubirilor civile, respectiv la un miliard de lei inclusiv cheltuieli judiciare, deoarece în cauză în baza probatoriului administrat, respectiv proba testimonială, martorii D.P. şi V.J. au evidenţiat sumele de bani primite pentru muncile prestate, fiind dovedită suma de 38.000.000 lei cu titlul de despăgubiri civile, aşa încât în mod corect s-a acordat suma arătată, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, nu poate fi reţinută nici solicitarea de majorare a cuantumului daunelor morale, deoarece în mod corect s-a apreciat că în funcţie de traumele psihice cauzate de către inculpat părţii civile, prin fapta arătată, producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr mare de zile de îngrijiri medicale, respectiv 65-70 şi internarea în două unităţi spitaliceşti, suma de 50.000.000 lei cu titlul de daune morale, corespunde prejudiciului moral cauzat părţii civile, iar în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, acestea nu se justifică, aşa încât nu este aplicabil nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul inculpat M.M. împotriva deciziei penale nr. 104 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

Se va casa sentinţa penală nr. 217 din 9 noiembrie 2005 a Tribunalului Olt, secţia penală, şi Decizia penală nr. 104 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, numai privitor la greşita deducere din pedeapsa aplicată a duratei arestării preventive.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 20 septembrie 2004 la 1 iunie 2006.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă O.V. împotriva aceleiaşi decizii.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurenţii fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul inculpat M.M. împotriva deciziei penale nr. 104 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

Casează sentinţa penală nr. 217 din 9 noiembrie 2005 a Tribunalului Olt, secţia penală, şi Decizia penală nr. 104 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, numai privitor la greşita deducere din pedeapsa aplicată a duratei arestării preventive.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 20 septembrie 2004 la 1 iunie 2006.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă O.V. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).

Obligă recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 3495/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215...  ICCJ. Decizia nr. 3520/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3508/2006. Penal