ICCJ. Decizia nr. 3572/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3572/2006
Dosar nr. 7378/1/2006
Şedinţa publică din 5 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6 din 10 ianuarie 2006, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpata B.G. la 5 ani închisoare şi la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în temeiul art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 şi 71 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 30 septembrie 2005 la zi şi s-a menţinut starea de arest.
Totodată, s-a dispus confiscarea unui cuţit cu lama de 20 cm, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă şi a fost obligată inculpata la plata sumei de 2409 lei noi cu titlul de despăgubiri către C.A.S. Gorj cu dobânzile legale şi la plata sumei de 500 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 28 septembrie 2005, pe fondul consumului de alcool a avut loc o altercaţie între concubinul inculpatei (partea vătămată B.I.) şi inculpata B.G., ce a culminat cu aplicarea de către inculpată a unei lovituri cu cuţitul în zona abdomenului victimei, lovitură ce i-a pus viaţa părţii vătămate în pericol şi care a necesitat pentru vindecare o perioadă de 30-40 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa de fond a mai reţinut că inculpata a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinate de atitudinea violentă a victimei, care a lovit-o, anterior, cu palmele peste faţă, fapt ce a condus la constatarea incidenţei dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond inculpata a declarat apel susţinând că este nevinovată de săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa, că este bolnavă psihic şi că nu a avut intenţia să suprime viaţa părţii vătămate, acesta lovindu-se singur de cuţit.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 119 din 7 aprilie 2006, a admis apelul declarat de inculpată, a desfiinţat sentinţa şi, rejudecând, a redus la 3 ani pedeapsa aplicată şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi a menţinut celelalte dispoziţii .
De asemenea, instanţa de control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatei şi a dedus detenţia acesteia începând cu 10 ianuarie 2006 la zi.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a constatat că vinovăţia inculpatei a fost corect stabilită, pe baza probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, însă la individualizarea pedepsei trebuiau aplicate dispoziţiile art. 76 lit. a) C. pen., având ca efect reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, întrucât fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Totodată s-a constatat că recidiva nu este o circumstanţă agravantă ca cele prevăzute de art. 75 C. pen. şi, prin urmare, era inexistent concursul între cauzele de agravare şi cele de atenuare a pedepsei, expres prevăzut în dispoziţiile art. 80 alin. (2) C. pen., astfel că instanţa era obligată să coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de tentativă de omor, întrucât fapta a fost săvârşită ca urmare a provocării, deci în condiţiile incidenţei circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Fiind nemulţumită de Decizia pronunţată, inculpata, în termen legal a declarat recurs, reiterând criticile formulate în faţa instanţei de apel şi a solicitat, în principal, achitarea sa pentru infracţiunea de tentativă la omor, întrucât este nevinovată, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate sub limita celei deja stabilită de instanţa de apel, prin acordarea unei mai largi eficienţe a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Recursul formulat de inculpată este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.
Deşi inculpata a negat constant infracţiunea de tentativă la omor, susţinând că nu a avut intenţia să suprime viaţa concubinului său şi că partea vătămată s-a lovit singură de cuţit, din ansamblul probator administrat în cauză rezultă în mod indubitabil că inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii, iar susţinerile sale sunt lipsite de orice suport real, fiind în totală contradicţie cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, ce relevă împrejurarea că pe fondul consumului de alcool inculpata aflându-se în locuinţa concubinului său, în urma unei altercaţii cu acesta, l-a lovit pe partea vătămată B.I. cu un cuţit în zona abdominală, producându-i o plagă înjunghiată ce a necesitat 30-40 de zile de îngrijiri medicale. Întrucât această probă se coroborează cu raportul de constatare medico-legală nr. 1886 din 30 septembrie 2005, întocmit de S.M.L. Gorj, cu procesul verbal de sesizare din oficiu şi cu declaraţiile martorilor B.E. şi M.I.R., precum şi cu declaraţiile inculpatei, date în cursul urmăririi penale, prin care a recunoscut şi regretat fapta comisă, se constată că instanţa de fond şi apoi şi cea de recurs au procedat corect atunci când au reţinut vinovăţia inculpatei la săvârşirea faptei dedusă judecăţii.
Nici al doilea motiv de recurs al inculpatei nu poate fi primit.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speţă, pedeapsa aplicată inculpatei B.G., astfel cum a fost redusă de instanţa de control judiciar, este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ, întrucât această instanţă a ţinut cont de atitudinea acesteia, care a recunoscut şi regretat fapta în faza de urmărire penală, iar ulterior, în faza cercetării judecătoreşti a negat constant faptul că ar fi săvârşit infracţiunea de tentativă la omor, dar şi de împrejurarea că inculpata a mai avut anterior şi alte conflicte cu legea penală, demonstrând perseverenţă in domeniul infracţional.
Înalta Curte constată că în cauză instanţa de control judiciar a acordat deja suficientă eficienţă dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., procedând corect atunci când a redus cuantumul pedepsei principale la 3 ani închisoare şi pe cel al pedepsei complementare la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi atunci când, în mod justificat, a apreciat că nu poate fi reţinută in speţă incidenţa reglementărilor privind concursul între cauzele de agravare şi cele de atenuare a pedepsei, prevăzut expres în dispoziţiile art. 80 alin. (2) C. pen.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată ca o nouă reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatei nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.G. împotriva deciziei penale nr. 119 din 7 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Potrivit art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 30 septembrie 2005 la 5 iunie 2006.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.G. împotriva deciziei penale nr. 119 din 7 aprilie 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 30 septembrie 2005 la 5 iunie 2006.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3543/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3580/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
