ICCJ. Decizia nr. 3526/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3526/2006
Dosar nr. 28859/3/2005
Şedinţa publică din 1 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 133 din 2 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 4242/2005, s-a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 435 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3798 din 28 octombrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, formulată de condamnatul V.G., cu obligarea acestuia la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat că motivele invocate de revizuient în cererea de revizuire nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel revizuientul V.G., arătând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 394 lit. a) şi b) C. pen., pentru admiterea cererii de revizuire, solicitând reevaluarea probatoriului administrat în cauză, întrucât instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare nu a avut în vedere modalitatea în care au fost administrate probe din doar, respectiv faptul că la data la care au fost luate declaraţii condamnatului acesta nu era cunoscător de limbă română, la acea dată vorbea numai în limba rusă, mai mult, nu a semnat declaraţia dată la urmărirea penală, instanţa nu a indicat care dintre cele două cuţite găsite asupra inculpatului a folosit la săvârşirea faptei, interpretul care a asistat pe condamnat a făcut o traducere eronată a declaraţiilor date de acesta.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient apreciind că instanţa de fond a făcut o temeinică examinare a actelor şi lucrărilor de la dosar prin prisma cerinţelor cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b) şi d) C. proc. pen., constatând în mod corect că împrejurările invocate de revizuientul condamnat nu se regăsesc între temeiurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile legale invocate.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs revizuientul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând susţinerile din cererea de revizuire, respectiv aprecierea eronată de către instanţa a probatoriului existent în cauză, împrejurarea că la data la care i-au fost luate declaraţii nu era cunoscător de limba română, iar interpretul care l-a asistat a făcut o traducere eronată a declaraţiilor sale.
A mai susţinut revizuientul recurent că în cauză nu au fost administrate toate probele care se impuneau, nu au fost efectuate confruntări, expertiza dactiloscopică a concluzionat în mod greşit că urmele găsite la locul faptei corespund amprentelor sale; expertiza sângelui aflat pe hainele sale nu este concludentă pentru că el are aceeaşi grupă de sânge cu cea a unei victime, nu au fost audiaţi toţi martorii la cercetarea judecătorească.
Concluzionând, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond admiterea cererii sale de revizuire.
Înalta Curte, verificând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de revizuient este nefondat.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 435 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului V.G., la o pedeapsă rezultantă de 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 – art. 176 lit. b), art. 174 – art. 176 lit. c) şi d) C. pen., şi art. 211 alin. (1) C. pen., reţinându-se în fapt că, la data de 1 noiembrie 1995, pe fondul unui conflict spontan inculpatul a ucis victimele S.P. şi E. aplicându-le lovituri repetate de cuţit, iar la data de 19 ianuarie 1996 a ucis-o pe victima B.A. prin aplicarea mai multor lovituri în zona capului cu un lemn, după care a sustras din locuinţa acesteia mai multe bunuri şi o sumă de bani.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de parchet şi a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului la 25 ani de închisoare, hotărâre care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3798 din 28 octombrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpat.
În ce priveşte motivele de revizuire invocate de condamnat Înalta Curte constată, că împrejurările la care se referă acesta în susţinerea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., nu reprezintă fapte noi, necunoscute de instanţele care au judecat fondul cauzei, în sensul textului de lege arătat şi nu sunt de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Criticile revizuientului recurent se referă la modalitatea de administrare şi interpretare a probelor pe care le apreciază ca fiind neconcludente sub aspectul stabilirii vinovăţiei sale.
Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţele de fond şi de apel au constatat că cererile revizuientului de refacere a expertizelor criminalistice nu se întemeiază pe elemente de fapt obiective, pe împrejurări de fapt noi care să justifice concludenţa unei noi expertize, revizuientul încercând pe această cale să obţină o prelungire a probaţiunii în calea extraordinară de atac a revizuirii pentru lămurirea unei stări de fapt deja cunoscute şi verificate de instanţă.
De altfel, expertizele criminalistice efectuate în cauză au concluzionat fără dubiu, că urmele palmiare ridicate de la locul comiterii faptelor au fost create de mâna stângă a revizuientului, concluzie fundamentată pe baza multiplelor caracteristici comune ale urmelor prelevate şi a impresiunilor palmare ale revizuientului, iar pe de altă parte referitor la urmele de sânge găsite pe obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la acesta s-a stabilit că sunt urme de sânge uman aparţinând grupei sanguine O1, grupă identică cu cea a victimelor.
Relevantă este şi concluzia I.M.L. Mina Minoivici conţinută în adresa nr. A.3/2544 din 29 iulie 1996 în sensul că teaca în care s-a aflat cuţitul vândut de revizuient numitului Z.Z. prezenta în interior urme de sânge uman, iar cuţitul respectiv a fost cel care a putut produce leziunile care au cauzat moartea victimelor.
Împrejurările de fapt stabilite pe baza probelor ştiinţifice au fost confirmate de declaraţiile martorilor şi cele de recunoaştere ale condamnatului revizuient, pe baza acestora fundamentându-se soluţia de condamnare adoptată de instanţe.
Apărarea revizuientului, în sensul că nu se face vinovat de comiterea omorului asupra victimelor S.P. şi S.E., contrară poziţiei de recunoaştere din faza judecării cauzei, atâta timp cât nu este coroborată de nici un alt element nou survenit, ulterior condamnării definitive a acestuia, nu reprezintă prin ea însăşi o împrejurare nouă în sensul dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Pe de altă parte este de observat că susţinerea revizuientului, în sensul că nu a avut cunoştinţă de învinuirea sa, este infirmată de consemnările din încheierea de şedinţă din 17 martie 1998, din care rezultă că i-a fost pusă la dispoziţie traducerea rechizitoriului întocmit în cauză şi a fost audiat în prezenţa unui interpret de limbă rusă care a asigurat traducerea susţinerilor făcute în cursul judecăţii.
Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., invocat de revizuient în legătură cu o pretinsă faptă penală comisă de interpret, respectiv caracterul eronat al traducerilor făcute de acesta se constată că în mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legale menţionate atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească sau o ordonanţă a procurorului prin care să se constate existenţa faptei şi a caracterului infracţional al acesteia.
Pe de altă parte dat fiind faptul că revizuientul nu s-a adresat în prealabil organelor judiciare cu privire la acest aspect, iar acestea nu au reţinut imposibilitatea examinării fondului cauzei în raport cu prevederile legale, în speţă nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., care să permită constatarea unei astfel de situaţii direct în procedura de revizuire.
Aşa fiind, hotărârile instanţelor, de respingere a cererii de revizuire, respectiv a apelului declarat de revizuient sunt întemeiate, motivele invocate de condamnat neregăsindu-se în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., care prevăd strict şi limitativ cazurile de revizuire.
Pentru considerentele arătate recursul declarat apare ca nefondat, astfel că Înalta Curte îi va respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat V.G. împotriva deciziei penale nr. 212 din 16 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3512/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3549/2006. Penal → |
|---|
