ICCJ. Decizia nr. 3645/2006. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3645/2006
Dosar nr. 7278/1/2006
Şedinţa publică din 7 iunie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea depusă la această instanţă condamnatul K.R. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 2150 din 3 aprilie 2006, pronunţată în dosarul nr. 41386/3/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care i-a fost respins recursul împotriva hotărârilor instanţei de fond şi, respectiv, de apel, care, la rândul lor, i-au respins cererea de întrerupere a executării pedepsei pentru motive familiale.
Prin contestaţia în anulare condamnatul invocă motive de fond, respectiv netemeinicia hotărârii de respingere a cererii sale de întrerupere a executării pedepsei, solicitând în final să fie pus în libertate.
Examinând cererea condamnatului în raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.
Cazurile în care se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive sunt arătate expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.
Motivul invocat de contestator, netemeinicia respingerii recursului său, nu face parte dintre cazurile arătate de textul de lege sus-arătat.
Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare formulată de condamnatul K.R. urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul K.R. împotriva deciziei penale nr. 2150 din 3 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 60 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3622/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3646/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
---|