ICCJ. Decizia nr. 3693/2006. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3693/2006
Dosar nr. 385/44/2006
Şedinţa publică din 9 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 558 din 22 decembrie 2005, Tribunalul Galaţi a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 23 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 69 din 3 martie 2000 a Tribunalului Galaţi, formulată de condamnatul C.P.
A reţinut instanţa că în raport de prevederile art. 453 lit. c) C. proc. pen., cererea este nefondată, întrucât continuarea executării pedepsei, de către condamnat, nu are consecinţe grave pentru familia sa.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 39/ A/Bis din 14 februarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul C.P., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi întreruperea executării pedepsei.
Recursul declarat de condamnat nu este fondat.
Potrivit art. 455 cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care a lucrat. În acest caz, executarea poate fi întreruptă cel mult 3 luni şi numai o singură dată.
Din ancheta socială efectuată în cauză nu au rezultat motive care să conducă la întreruperea executării pedepsei, astfel că, în mod corect, cele două instanţe au apreciat că nu sunt împrejurări speciale care ar avea consecinţe grave pentru familia condamnatului.
Neexistând alte motive de recurs care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a avansului onorariului pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 39/ A din 14 februarie 2006 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3646/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3694/2006. Penal → |
---|