ICCJ. Decizia nr. 3988/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3988/2006
Dosar nr. 901/33/2006
Şedinţa publică din 21 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 8 februarie 2006 petenţii M.V. şi B.I. au solicitat desfiinţarea rezoluţiei date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 197/P/2005 şi a celei date în dosarul nr. 19/II/2/2006 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi să se dea o soluţie de condamnare a făptuitorului S.I. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi să se dispună cercetarea acestuia în toate dosarele Judecătoriei Sighetu Marmaţiei care pot fi considerate ca fiind legate de dosarul nr. 3243/2004.
În motivarea plângerii petenţii au arătat că făptuitorul în exercitarea atribuţiilor se serviciu le-a încălcat drepturile procesuale şi datorită relaţiei de prietenie cu una din părţile din procesul ce a format obiectul dosarului nr. 3243/2004 a dat o soluţie prin care au fost nerespectate drepturile petenţilor, prin aceea că nu i-a citat în cauză în calitate de moştenitori ai proprietarului tabular, citând proprietarii tabulari doar prin publicitate.
Prin sentinţa penală nr. 17 din 8 martie 2006, Curtea de Apel Cluj a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenţii M.V. şi B.I. împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, date în dosarul nr. 197/P/2005 şi nr. 19/II/2/2006.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, din verificările organului de urmărire penală şi actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 197/P/2005, nu rezultă că făptuitorul, în calitate de judecător sesizat cu judecarea unei cauze civile în care petenţii nu au fost citaţi, deşi aveau acest drept, a avut cunoştinţă de această împrejurare şi cu ştiinţă nu i-a citat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs petenţii M.V. şi B.I., solicitând admiterea recursului prin memoriul depus la dosar.
Prin motivele scrise, petenţii au reiterat criticile anterioare, susţinând că judecătorul S.I. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Critica formulată de recurenţi urmează a fi examinată în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., constatându-se că recursul este nefondat întrucât instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii.
Infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), presupune intenţia directă a autorului şi, implicit, reaua credinţă a acestuia.
Raportând acest text de lege la situaţia de fapt reţinută în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere.
Astfel, din actele dosarului rezultă că procedura de citare a fost făcută prin afişare la uşa instanţei, însă acest aspect nu duce la concluzia că judecătorul S.I., căruia i-a fost repartizată cauza, a săvârşit vreo infracţiune deoarece domiciliul pârâţilor trebuia indicat de către reclamant, iar în lipsa acestuia, citarea se face prin publicitate.
Pe de altă parte, nu s-au dovedit nici afirmaţiile petenţilor cu privire la existenţa unei relaţii de prietenie între făptuitor şi vreuna dintre părţile implicate în proces.
În consecinţă, susţinerile petenţilor fiind infirmate de probele administrate, este corectă soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cauză şi, ca urmare, sentinţa prin care a fost respinsă plângerea petenţilor, este temeinică şi legală.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul petiţionarilor, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii petiţionari la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarii B.I. şi M.V. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 8 martie 2006 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă recurenţii petiţionari la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3916/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4057/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
