ICCJ. Decizia nr. 3698/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3698/2006
Dosar nr. 8096/1/2006
Şedinţa publică din 9 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.P., domiciliat în Buzău şi B.M. s-a solicitat anularea deciziei penale nr. 930 din 9 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul penal nr. 5895/2004, şi rejudecarea cauzei, fără a fi indicat temeiul legal al contestaţiei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 386 şi art. 391 C. proc. pen., instanţa a fixat termen în Camera de consiliu pentru a examina admisibilitatea în principiu a contestaţiei.
A fost ataşat dosarul de fond nr. 5895/2004 al Curţii de Apel Ploieşti.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 833 din 26 mai 2003 pronunţată de Judecătoria Buzău a fost respinsă contestaţia formulată de petenţii B.P. şi B.M., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii au fost obligaţi la câte 150.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petentul a formulat contestaţie în anulare împotriva unei sentinţe penale fără însă a fi respectate dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., care prevede expres că se poate face contestaţie în anulare numai împotriva hotărârilor penale definitive, ori sentinţa atacată nu era definitivă la acel moment.
Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel contestatorii B.P. şi B.M., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
Prin Decizia penală nr. 254 din 10 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Buzău, apelul declarat de contestatori a fost respins, ca nefondat, reţinându-se că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, dat fiind cuprinsul cererii adresată instanţei şi dispoziţiile art. 386 lit. a) – c) C. proc. pen.
Împotriva acestor hotărâri în termen legal au declarat recurs contestatorii B.P. şi B.M., criticându-le ca fiind netemeinice şi nelegale, apreciind că în speţă, s-a realizat o interpretare eronată a dispoziţiilor legale incidente în soluţionarea cauzei.
Prin Decizia penală nr. 930 din 9 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 5895/2004, recursurile declarate de contestatorii B.P. şi B.M. împotriva sentinţei penale nr. 833 din 26 mai 2003 pronunţată de Judecătoria Buzău şi deciziei penale nr. 254 din 10 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Buzău, au fost respinse ca nefondate.
Fiecare recurent a fost obligat la câte 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, petenţii au formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 470 din 17 martie 2003 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 17/2003.
Din cuprinsul referatului înaintat la primul termen de judecată de către Arhiva Judecătoriei Buzău, a rezultat că dosarul nr. 17/2003 în care s-a pronunţat sentinţa atacată, este înaintat la Tribunalul Buzău în vederea soluţionării apelului, situaţie în care s-a apreciat că sentinţa atacată de către contestatori nu era definitivă la momentul formulării cererii.
Astfel, instanţa de fond şi cea de apel au stabilit în mod corect că petentul a formulat contestaţie în anulare împotriva unei sentinţe ce nu era definitivă la momentul formulării cererii, situaţie în care, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., care prevăd expres că se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive.
În final, s-a apreciat că în cauză nu s-a realizat o corectă interpretare a dispoziţiilor ce reglementează contestaţia în anulare, respectiv hotărârile ce pot fi atacate şi cazurile în care poate fi formulată o astfel de cale extraordinară de atac.
Împotriva deciziei penale nr. 930 din 9 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 5895/2004, au formulat contestaţie în anulare, în condiţiile mai sus arătate, contestatorii B.P. şi B.M., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, fără însă a indica motivele de netemeinicie şi de nelegalitate şi fără a indica temeiul de drept al contestaţiei în anulare.
Instanţa, examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele menţionate în art. 386 C. proc. pen., care reglementează expres şi limitativ cazurile în care se poate formula această cale extraordinară de atac.
În consecinţă, prin încheierea din 26 aprilie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a respins contestaţia în anulare formulată.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs petiţionarii B.P. şi B.M., reiterând criticile formulate iniţial împotriva deciziilor pronunţate şi pe care le consideră nelegale.
Recursurile sunt inadmisibile.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursurile declarate vizează hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în contestaţia în anulare formulată împotriva unei decizii ale aceleiaşi instanţe.
Conform art. 386 lit. a) – c) C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive pronunţate în recurs.
Art. 389 alin. (1) C. proc. pen., prevede că această contestaţie [(pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) – c)] se introduce la instanţa de recurs, care o soluţionează în compunerea prevăzută de lege pentru recurs şi în consecinţă, pronunţă o hotărâre în recurs, deci definitivă.
Numai pentru ipoteza prevăzută în art. 386 lit. d) legea prevede o altă competenţă, o altă procedură de rejudecare, precum şi căi de atac, după caz, împotriva hotărârilor pronunţate.
În speţă nu se face referire şi nici din actele depuse nu rezultă că ar fi vorba de cazul de contestaţie prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.
În aceste condiţii, constatând că hotărârea recurată este o hotărâre a instanţei de recurs, definitivă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibile, recursurile formulate împotriva acesteia, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la câte 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiţionarii B.P. şi B.M. împotriva încheierii din 26 aprilie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosar nr. 2851/2006.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 60 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3692/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 3716/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
