ICCJ. Decizia nr. 3765/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3765/2006
Dosar nr. 4826/1/2006
Şedinţa publică din 13 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, petenţii N.R., M.E., I.E. şi P.E. au solicitat cercetarea şi trimiterea în judecată a magistratului judecător A.B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 C. pen.
În motivarea plângerii petenţii au arătat că, în calitate de judecător, făptuitoarea A.B. a pronunţat o hotărâre judecătorească, nelegală şi netemeinică, prin care a stabilit o valoare a masei succesorale, ce a făcut obiectul dosarului nr. 3253/2003 a Judecătoriei Sibiu, mai mică decât cea reală, favorizând în acest fel partea adversă şi provocându-le, în acelaşi timp, o vătămare intereselor lor legitime.
Prin rezoluţia din 6 decembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 292/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.B., judecătoare la Judecătoria Sibiu, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea acestei rezoluţii s-a arătat că din conţinutul materialului probator administrat în dosarul cauzei rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva făptuitoarei, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., constând în:
- din niciunul din actele premergătoare urmăririi penale nu rezultă că în pronunţarea sentinţei civile cu nr. 2298/2005 a Judecătoriei Sibiu, magistratul judecător a acţionat cu rea-credinţă, acesta argumentând soluţia emisă conform aprecierii sale, probaţiunii administrate în dosarul cauzei şi a interpretării dispoziţiilor legale aplicabile în materie;
- soluţia pronunţată a fost supusă cenzurii prin utilizarea de către persoanele vătămate din prezenta cauză a căii de atac a apelului, singura modalitate de verificare a legalităţii soluţiei pronunţate.
Plângerea formulată de petenţi împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin rezoluţia din 30 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 1321/II/2005.
În motivarea acestei rezoluţii, s-a arătat că din examinarea lucrărilor dosarului a rezultat că actele premergătoare sunt complete şi s-au efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale care garantează aflarea adevărului, soluţia fiind temeinică şi legală.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, petenţii au formulat plângere, în termen legal, la instanţa judecătorească competentă, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, prin care au solicitat desfiinţarea rezoluţiilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, susţinând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, săvârşită de făptuitoarea A.B.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa penală nr. 22 din 23 februarie 2006, a respins plângerea formulată de petenţii N.R., M.E., I.E. şi P.E., în sensul că a menţinut rezoluţia atacată ca fiind legală şi temeinică.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a arătat că „Examinând probatoriul administrat în cauză, din perspectiva susţinerilor petenţilor, care au afirmat că judecătoarea le-a cauzat o vătămare intereselor legitime prin încălcarea unor dispoziţii procedurale şi atribuirea loturilor în cadrul procesului de partaj judiciar, rezultă că există o cauză de împiedicare de punere în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)".
A mai arătat prima instanţă că „Nu se poate reţine că pronunţarea unei hotărâri de partaj succesoral, în care părţile sunt nemulţumite de atribuirea loturilor ori existenţa unor încălcări procedurale, întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu atât mai mult cu cât hotărârea este supusă apelului, iar criticile aduse hotărârii primei instanţe, pot fi corectate de instanţa de apel".
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs petenţii N.R., M.E., I.E. şi P.E. prin care au solicitat desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea completării probatoriului şi trimiterii în judecată a făptuitoarei A.B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Recursul declarat de petenţii N.R., M.E., I.E. şi P.E. sunt nefondate.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, inclusiv ordonanţele atacate şi hotărârea primei instanţe, se constată că în mod justificat nu s-a dispus trimiterea în judecată a făptuitoarei magistrat judecător A.B.
În cauză, în mod corect, procurorul şi instanţa de judecată, au reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor.
În afară de susţinerea petenţilor nu există nici o dovadă din care să rezulte că judecătoarea A.B. a pronunţat hotărârea judecătorească cu rea-credinţă, condiţie indispensabilă reţinerii existenţei infracţiunii în discuţie (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)).
Faptul că prin sentinţa la care s-a făcut referire, magistratul judecător a dat o interpretare anume unor dispoziţii legale, sau că a comis unele erori nu conduc automat la existenţa relei-credinţe. Reaua-credinţă trebuie dovedită şi susţinută de dovezi certe, ceea ce în cauză nu se confirmă.
Despre existenţa relei-credinţe din partea făptuitoarei nu se poate vorbi nici pentru considerentul că hotărârea pronunţată de aceasta privea judecata în primă instanţă, iar eventualele încălcări ale legii ori erori puteau fi remediate prin exercitarea căilor legale de atac, căi de atac care au drept obiectiv principal înlăturarea eventualelor inadvertenţe ori încălcări ale legii.
Pentru considerentele arătate, constatând că atât rezoluţiile pronunţate în cauză cât şi hotărârea primei instanţe sunt legale şi temeinice, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de petenţii N.R., M.E., I.E. şi P.E. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii N.R., M.E., I.E. şi P.E. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 30 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3626/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3832/2006. Penal. Cerere de contopire a... → |
|---|
