ICCJ. Decizia nr. 3626/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3626/2006
Dosar nr. 1980/2/2006
Şedinţa publică din 7 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, inculpatul B.D. a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, la pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după exercitarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 august 2004, la zi.
S-a luat act că partea vătămată P.F.M. nu a exercitat acţiunea civilă.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 15 milioane lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La începutul lunii iulie 2004, inculpatul a cumpărat-o pe partea vătămată, P.F.M. de la o persoană rămasă necunoscută cu suma de 8 milioane lei.
La 10 august 2004, inculpatul a vândut-o pe partea vătămată denunţătorului A.N.V., în scopul exploatării sexuale, pentru suma de 350 dolari S.U.A. şi 1.600.000 lei, fiind surprins de organele de poliţie în flagrant.
Starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite prin materialul probator administrat în cauză: proces – verbal de consemnare a denunţului, proces – verbal de marcare a bancnotelor şi de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile părţii vătămate, proces – verbal de confruntare, declaraţiile martorilor A.N.V. şi B.V., proces – verbal de restituire a sumei de bani, declaraţiile inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel inculpatul B.D., solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 686 din 12 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 ani la 5 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Starea de arest a inculpatului a fost menţinută, iar prevenţia a fost dedusă de la 10 august 2004, la zi.
S-a reţinut că în mod corect fapta săvârşită de inculpat a fost încadrată juridic ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, dar că, în raport de conduita inculpatului şi de profilul moral al părţii vătămate, pedeapsa aplicată acestuia este prea mare.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a reiterat criticile formulate cu privire la încadrarea juridică şi cuantumul pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 498 din 26 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul inculpatului, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului acestuia la Curtea de Apel Bucureşti.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost menţinută.
Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a motivat Decizia pronunţată în raport cu toate criticile formulate de inculpat, rezumându-se la aprecieri cu caracter general, ceea ce echivalează cu o nesoluţionare a primei căi ordinare de atac.
Rejudecând, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 157 din 28 februarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menţinând starea de arest a acestuia şi deducând prevenţia la zi.
Instanţa de control judiciar a constatat ca fiind dovedită cu certitudine şi fără echivoc vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, s-a apreciat că aceasta s-a făcut în mod judicios, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi în scopul realizării cerinţelor art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen legal inculpatul B.D., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
S-a susţinut de către inculpat în motivele scrise de recurs că instanţa de judecată nu a efectuat cercetarea judecătorească, neaudiind în mod nemijlocit martorii şi i-a respins administrarea probelor în apărare.
În subsidiar, recurentul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate şi s-a învederat că, rejudecându-se apelul pe care l-a declarat, i s-a agravat situaţia în propria cale de atac.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 171, 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este neîntemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând faptei săvârşite de acesta încadrarea juridică corespunzătoare materialului probator administrat.
Cât priveşte modul în care s-a efectuat cercetarea judecătorească, Curtea constată că în cauză s-au respectat dispoziţiile procesual – penale privind administrarea probelor.
Instanţa de fond a audiat-o pe partea vătămată P.F.M. şi pe inculpatul B.D. care a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa şi a declarat în mod amănunţit modul în care a procedat, cumpărând-o şi, apoi, revânzând-o în scopul exploatării sexuale pe partea vătămată.
Inculpatul, prin avocat a solicitat proba cu înscrisuri şi doi martori în circumstanţiere.
Instanţa de judecată a admis proba în circumstanţiere cu înscrisuri, dispunând din oficiu efectuarea unui referat de evaluare a inculpatului de către S.P.V.R.S.I.
Proba cu martori în circumstanţiere a fost respinsă.
Curtea constată că la individualizarea pedepsei, instanţa de judecată a avut în vedere datele furnizate de referatul de evaluare psiho–socială care apreciau ca fiind reduse şansele de reintegrare a inculpatului.
Martorii A.N.V. şi B.V. au fost citaţi în vederea audierii la termenele de judecată din 30 noiembrie 2004, 25 ianuarie 2005, 22 martie 2005, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu aceştia, prin afişare la locul de domiciliu.
Instanţa de judecată a dispus şi întocmirea de mandate de aducere a martorilor, potrivit dispoziţiilor art. 183 alin. (1) C. pen., în urma verificărilor întreprinse de organele de poliţie stabilindu-se că sus-numiţii sunt plecaţi de la domiciliile lor, fără a li se cunoaşte adresele.
În aceste împrejurări, la termenul din 19 aprilie 2005, instanţa de judecată, constatând că audierea martorilor nu mai este posibilă, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., urmând să ţină seama de depoziţiile acestora la judecarea cauzei.
De altfel, inculpatul nu a insistat în audierea martorilor, declarând, prin apărătorul său ales că renunţă la audierea lor. Inculpatul nu a solicitat alte probe în apărarea sa.
Faţă de cele arătate mai sus, Curtea constată că instanţa de judecată a demonstrat rol activ şi a efectuat cercetarea judecătorească în cauză, respectând drepturile procesuale ale inculpatului şi prevederile legale în materie, astfel că nu impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Curtea constată însă că, rejudecând apelul declarat de inculpat, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 157 din 28 februarie 2006, a încălcat principiul „non reformatio in pejus" şi i-a agravat inculpatului situaţia în propria cale de atac.
Respingând apelul inculpatului, s-a menţinut sentinţa instanţei de fond prin care acesta fusese condamnat la 6 ani închisoare.
Or, posibilitatea verificării soluţiei instanţei de fond de către instanţa superioară în grad a fost deschisă exclusiv de inculpat, prin exercitarea căii de atac a apelului, împrejurare în care, prima instanţă de apel i-a şi redus pedeapsa de 5 ani închisoare.
În aceste condiţii, constatând că în rejudecarea apelului inculpatului i s-a creat o situaţie mai grea, Curtea urmează să admită recursul acestuia şi că caseze Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei.
Pedeapsa aplicată inculpatului B.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 va fi redusă de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute această pedeapsă şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 4 ani.
Curtea constată că pedeapsa de 5 ani închisoare corespunde, ca modalitate de executare şi cuantum, scopului preventiv – educativ al sancţiunii penale, astfel cum a fost stabilit de art. 52 C. pen.
Totodată, pedeapsa stabilită pune în evidenţă în mod just toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neimpunându-se reţinerea în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante şi, implicit, reducerea cuantumului acesteia.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
Durata reţinerii şi arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 august 2004, la zi.
Onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 157 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, urmând ca în final, inculpatul să execute această pedeapsă şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 4 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 august 2004 la 7 iunie 2006.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3574/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3765/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
