ICCJ. Decizia nr. 3831/2006. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3831/2006
Dosar nr. 4928/1/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 359/ P din 5 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 91/2004, alături de alţii, în baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 şi Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.R.C., la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 81 alin. (2) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de 3 ani calculat potrivit art. 82 C. pen., şi i s-a atras atenţia inculpatului potrivit art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 112 lit. f), combinat cu art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 800 Euro, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi 200.000 lei consemnată la C.E.C. cu recipisa nr. 1052/253360101 din 19 noiembrie 2003 ridicate de la inculpatul G.A.L., a sumelor de 300 Euro şi 250 dolari S.U.A. de la inculpatul H.M.T. şi a sumei de 100 dolari S.U.A. de la inculpatul D.R.C.
În baza art. 357 lit. c) C. proc. pen., şi art. 13 alin. (6) din Legea nr. 39/2003 s-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din 12 noiembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fot obligaţi fiecare inculpat la plata a câte 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în data de 12 septembrie 2003, inculpaţii H.M.T. şi G.A.L. l-au întâlnit pe martorul P.C., o cunoştinţă mai veche a inculpatului G.A.L., căruia acesta din urmă i-a cerut să îl transporte pe inculpatul H.M.T. în Ungaria, martorul practicând taximetria.
În jurul orelor 24,00, inculpatul H.M.T. şi martorul P.C. s-au deplasat în Vama Borş, iar din zona liberă au luat-o în maşină pe numita D.A.M. ce avea interdicţie de ieşire din ţară şi a ajuns aici cu ajutorul inculpatului G.A.L., care a transportat-o până în Vama Borş şi cu ajutorul inculpatului D.R.C., care a transportat-o din vamă până în zona liberă, acesta din urmă primind în schimb de la inculpatul G.A.L. suma de 100 dolari S.U.A. Odată tranzitată în Ungaria, inculpatul H.M.T. şi martorul P.C. au transportat-o la gara din zona Berettyoujfalu, iar apoi, după ce au constatat că nu circulă nici un tren în acea noapte spre Budapesta, au condus-o pe tânără la un motel din localitate.
Martorul P.C. s-a întors în ţară în aceeaşi noapte, iar inculpatul H.M.T. a rămas În Ungaria până a doua zi când l-a sunat pe martorul P.C., care s-a deplasat din nou în Ungaria şi l-a readus în ţară.
În cursul aceleiaşi zile, respectiv în data de 13 septembrie 2003, inculpaţii H.M.T. şi G.A.L., i-au solicitat martorului P.C. să-i transporte în Ungaria şi pe numiţii V.A. şi O.M. Cele două persoane împreună cu inculpatul G.A.L. şi martorul P.C. s-au deplasat în Ungaria, iar în localitatea Berettyoujfalu au făcut o escală pentru a o lua pe numita D.A.M. condusă aici de inculpatul H.M.T. în ziua precedentă. Bagajele acesteia au fost transportate odată cu transportarea celor două persoane. Cele trei persoane au fost conduse în Budapesta la aeroport de unde au plecat în Franţa. Biletele de avion au fost cumpărate de însuşi inculpatul G.A.L. Acesta s-a întors împreună cu martorul P.C. în ţară.
În cursul lunii noiembrie, inculpatul G.A.L., i-a cerut martorului P.C. să mai transporte în Ungaria o persoană de sex feminin, pe care urma să o ia din zona liberă a Vămii Borş. În data de 03 noiembrie 2003 numita D.E. a fost transportată în Vama Borş de către inculpatul G.A.L., iar de aici a fost condusă în zona liberă de către inculpata N.A.G., fără ca aceasta din urmă să fie răsplătită financiar pentru contribuţia sa. Numita D.E. a fost luată din zona liberă de martorul P.C. care a transportat-o în localitatea Berettyoujfalu la acelaşi motel.
A doua zi, respectiv, în data de 03 noiembrie 2003, inculpatul G.A.L. i-a solicitat martorului P.C. să mai transporte în Ungaria o persoană de sex masculin. În data de 5 noiembrie 2003 numitul F.M. a fost luat din localitatea Băile Felix şi a fost transportat în Ungaria în localitatea Berettyoujfalu. În acest context au fost transportate în Ungaria şi bagajele numitei D.E., trecută ilegal peste frontiera de stat a României în ziua precedentă.
În data de 11 noiembrie 2003 inculpatul G.A.L. i-a solicitat martorului P.C. să mai transporte în Ungaria o persoană de sex masculin, pe care urma să o ia din zona liberă a Vămii Borş.
Numitul A.D. a fost transportat în Vama Borş de către inculpatul G.A.L., iar de aici a fost condus până în zona liberă de către inculpata N.A.G. Transportul în Ungaria a numitului A.D. nu s-a mai realizat, urmare intervenţiei organelor de poliţie, care supravegheau activitatea inculpaţilor şi au organizat prinderea în flagrant a acestora.
Atât inculpatul H.M.T., cât şi inculpatul G.A.L. au declarat că persoanele cărora le-au organizat, fie transportul în Ungaria, fie trecerea ilegală a frontierei de stat a României sunt persoane cunoscute de numitul T.F.T., care i-a adresat această cerere inculpatului H.M.T. S-a apreciat că acesta la rândul său l-a implicat pe inculpatul G.A.L., care cunoscându-i pe inculpaţii N.A.G. şi D.R.C., i-a atras la rândul său şi pe aceştia în activităţile infracţionale privind traficul de migranţi.
Inculpatul H.M.T. a declarat în faţa instanţei că „…îl cunosc pe numitul T.F.T., pe care l-am întâlnit în urmă cu 2 ani în staţiunea Băile Felix şi cu care am legat o relaţie de prietenie; de atunci în mod sporadic mi-a cerut servicii constând în transportul unor persoane în Ungaria printre care şi soţia sa, practic nu realizam eu efectiv aceste transporturi ci încercam să găsesc taxi mai ieftin care ştiam că nu va fi întors din vamă, deoarece cunoşteam problema persoanelor provenite din Moldova, care erau întoarse din vamă, fie că aveau acte în regulă, fie că nu…".
Inculpatul G.A.L. a declarat în faţa instanţei că „…arăt că în data de 12 septembrie i-am cerut lui P.C. să-l transporte pe inculpatul H.M.T. în Ungaria şi ştiu că aceştia urmau să ia o fată din zona liberă a Vămii Borş, arăt că pe fată o chema D.; până în Vama Borş am transportat-o eu pe această fată, pe care am întâlnit-o în aceeaşi zi în localitatea Oradea, fiind însoţită de O.M. şi numita V.A., în acel context O.M. s-a prezentat cu numele de S. şi nu pot preciza dacă i-a spus că vine din partea lui T.F.T. sau că îl cunoaşte pe T.F.T. Nu ştiu dacă în acest context, personal am vorbit cu T.F.T. Arăt că această întâlnire a avut loc ca urmare a telefoanelor pe care le-am primit, atât de la Stan şi de la T.F.T., care cred că era poreclit R.
La rândul său martorul P.C. declară că „…arăt că tot din discuţiile purtate în maşină am dedus că inculpatul G.A.L. şi persoanele care le transportam în Ungaria, cunoşteam o persoană pe nume T., care am dedus că era un român plecat afară, care putea să facă rost de orice vize sau acte … Arăt că la unul din transporturile efectuate, am surprins o convorbire telefonică a inculpatului G.A.L. cu o persoană pe care o bănuiesc a fi acel T., convorbire din care am dedus că persoanele transportate aveau interdicţie de intrare în spaţiul Schengen…".
Apoi, inculpatul G.A.L. a declarat că „…nu se cunoştea dacă D.A.M. are sau nu interdicţie, am procedat în sensul de a transporta întâi pe aceasta în Ungaria, astfel că din momentul în care am ajuns în vamă, am luat legătura cu inculpatul D.R.C., respectiv m-am întâlnit cu acesta şi am cerut să-i arate unde este D.F.S.… Arăt că această persoană (D.E.) a fost transportată de mine cu maşina până la Vama Borş iar acolo a fost condusă de N.A.G. până în zona liberă … pentru că nu ştiam cu certitudine dacă aveau sau nu instituită vreo interdicţie, am solicitat ajutorul inculpaţilor D.R.C. şi N.A.G. tocmai pentru a evita controlarea efectivă a acelor persoane, legitimarea lor la punctul de frontieră".
Inculpatul H.M.T. a declarat că, în cadrul unei convorbiri purtate cu inculpatul G.A.L. i-am cerut acestuia să vorbească cu inculpatul D.R.C. pentru ca acesta din urmă să aranjeze trecerea unor persoane…"
Inculpatul D.R.C. a declarat că „…arăt că la cererea inculpatului G.A.L., la data de 12 octombrie 2003, am acceptat să conduc o fată al cărei nume l-am aflat ulterior ca fiind D. până în zona liberă…".
Inculpata N.A.G. a declarat că „…arăt că îi cunosc pe inculpaţii H.M.T. şi G.A.L. iar acesta din urmă mi-a cerut să conduc până în zona liberă a vămii două persoane … în virtutea relaţiei de prietenie pe care o am cu inculpatul G.A.L. am dat curs cererii acestuia de a conduce o femeie pe care reţin că o chema E.…".
În concret, prima instanţă, a reţinut că numitul T.F.T. desfăşura activităţi ilegale vizând migraţia de persoane în străinătate şi, în realizarea acestora, l-a atras pe inculpatul H.M.T., ca, la rândul său, l-a atras pe inculpatul G.A.L., rolul acestora din urmă fiind acela de a organiza activităţile de călăuzire sau transport a persoanelor în sarcina cărora erau instituite diferite interdicţii privind frontiera de stat a României.
Activităţile infracţionale în care s-au implicat inculpaţii H.M.T. şi G.A.L. au avut un caracter organizat, fiecare inculpat, având un anume rol. Aceste elemente au rezultat odată din faptul că fiecare persoană pe care aceştia au tranzitat-o ilegal în Ungaria venea din partea numitului T.F.T., persoană care, potrivit susţinerilor numitului F.M., regăsite în declaraţia martorului P.C., urma să ajute persoanele tranzitate ilegal în Ungaria în găsirea unui loc de muncă în străinătate. Sub acest aspect, prima instanţă, a relevat din declaraţia martorului P.C. următoarele: „…din discuţiile purtate cu acel băiat am dedus că împreună cu cele două fete pe care le-am transportat înaintea lui, urmau să se deplaseze spre Budapesta, … acest băiat pe care l-am luat din Băile Felix mi-a spus că intenţiona să ajungă în Anglia, unde o persoană pe nume T. îl ajuta să-şi găsească un loc de muncă … arăt că tot din discuţiile purtate în maşină am dedus că inculpatul G.A.L. şi persoanele pe care le transportam în Ungaria, cunoşteau o persoană pe nume T., care am dedus că era un român plecat afară, care putea să facă rost de orice viză sau acte … arăt că la unul din transporturile efectuate, am surprins o convorbire telefonică a inculpatului G.A.L. cu pe persoană pe care eu o bănuiesc a fi acel T., convorbire din care am dedus că persoanele transportate aveau interdicţie de intrare în spaţiul Schengen…". Ca atare, nu este vorba de solicitanţi întâmplători, aceste elemente ilustrând existenţa unui program comun de activitate între cei doi inculpaţi şi numitul T.F.T. Convorbirile telefonice purtate de cei doi inculpaţi au evidenţiat rolul fiecăruia, respectiv raportul de subordonare a inculpatului G.A.L. faţă de inculpatul H.M.T., primul realizând un rol de execuţie a ceea ce hotăra inculpatul H.M.T.
Prima instanţă a remarcat sub acest aspect modul imperativ în care inculpatul H.M.T. indica inculpatului G.A.L. activităţile ce urmau să fie desfăşurate. Itinerariul parcurs era prestabilit. Fiecare persoană trecută ilegal a urmat acelaşi traseu. Astfel, persoanele tranzitate ilegal se opreau în localitatea Berettyoujfalu, până la aducerea bagajelor (bagajele fiind aduse odată cu persoanele care treceau ilegal frontiera de stat a României) apoi acestea erau transportate în Budapesta la aeroport, de unde plecau spre destinaţie. Modul de implicare al inculpaţilor a relevat mai mult decât simplul interes afirmat de aceştia constând în organizarea activităţilor de călăuzire.
Inculpaţii H.M.T. şi G.A.L. au recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi prin modalitatea organizării activităţii de călăuzire. Au negat însă săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, motivând că au săvârşit infracţiunea, scopul constând, aşa cum s-a arătat în traficul de migranţi, fără a avea cunoştinţa apartenenţei lor la vreun grup infracţional organizat.
Prima instanţă nu a acceptat această apărare a inculpaţilor, atâta vreme cât modul de execuţie constând în folosirea aceluiaşi itinerar de fiecare dată (Vama Borş – Berettyoujfalu – Debrecen) folosirea aceleiaşi locaţii (motelul din Berettyoujfalu), a aceloraşi persoane, inculpaţii N.A.G., D.R.C. şi martorul P.C. (solicitat în calitate de taximetrist), preluarea de fiecare dată a persoanelor cu interdicţie la frontiera de stat din zona liberă şi transportul ulterior al bagajelor aparţinând acestora, respectiv odată cu trecerea ilegală a frontierei de stat de persoane cu documente în regulă, denotă pregătirea minuţioasă a unui plan infracţional şi organizarea activităţilor infracţionale. Rolul fiecărui inculpat, gradul de implicare al acestora a denotat dependenţa lor infracţională de activitatea de racolare a migranţilor desfăşurată de numitul T.F.T., fiind elemente ce reflectă existenţa unui grup organizat cu o structură bine determinată având acţiunile coordonate, concertate şi de durată, în vedere realizării scopului infracţional.
Sub aspect subiectiv, s-a apreciat că inculpaţii au avut reprezentarea faptului că împreună cu numitul T.F.T., în mod organizat şi prin concertarea eforturilor realizează activităţi de trecere ilegală a frontierei de stat a persoanelor, că această activitate le aduce profituri dorind şi urmărind realizarea acestui scop. Această reprezentate mentală a inculpaţilor este suficientă pentru realizarea elementului subiectiv al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, nefiind necesară pentru formarea unei conştiinţe de apartenenţă la un grup infracţional organizat existenţa unor elemente de identificare a grupului contând într-o denumire a acestuia sau ritualuri de acceptare, într-adevăr specific unor asocieri de acest tip.
S-a reţinut că, în concepţia legiuitorului român, grupul infracţional organizat este definit în art. 2 din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul constituirii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine indirect un beneficiu material, acelaşi articol în alin. (2) defineşte şi infracţiunile grave, printre acestea regăsindu-se şi infracţiunea privind traficul de migranţi.
În ceea ce priveşte condiţiile impuse de textul precitat, privind existenţa unui grup infracţional organizat, prima instanţă a remarcat că este îndeplinită condiţia criteriului numeric, stabilindu-se în mod cert că acesta îi include pe inculpaţii H.M.T. şi G.A.L. şi numitul T.F.T., iar caracterul concertat, coordonat şi de durată al activităţii infracţionale, precum şi distribuirea rolurilor între aceştia, a apreciat că a fost probat fără echivoc din cele mai sus expuse.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii N.A.G. şi D.R.C., prima instanţă a apreciat că vinovăţia acestora a rezultat din modul în care s-a obiectivat activitatea lor infracţională, motivaţia prezentată de aceştia în faţa instanţei în sensul că au dat curs solicitării inculpatului G.A.L. de a conduce migranţii în zona liberă pentru a efectua cumpărături de la magazinele D.F. fiind neverosimile. Inculpaţii i-au condus pe migranţi în zona liberă pe timpul nopţii. În timp ce parcurgeau acest itinerar, inculpata N.A.G. a fost contactată de mai multe ori de inculpatul G.A.L. căruia îi relata cum se desfăşoară această activitate. La rândul său inculpatul D.R.C. a refuzat a doua solicitare a inculpatului G.A.L. de a mai călăuzi o persoană motivând că în ziua precedentă „au fost probleme". Tot de notorietate este şi faptul că în zona de frontieră se practică activităţi infracţionale de călăuzire. Prima instanţă a concluzionat din cele ce preced că cei doi inculpaţi nu s-au aflat într-o eroare asupra caracterului infracţional al activităţii desfăşurate la solicitarea inculpatului G.A.L. ci, din contră, au condus persoanele în zona liberă pentru ca acestea să treacă ilegal frontiera de stat.
Prima instanţă a apreciat că sunt întrunite în sarcina celor doi inculpaţi, toate elementele constitutive a două infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 şi Legea nr. 243/2002 şi Legea nr. 39/2003, în ceea ce o priveşte pe inculpata N.A.G., respectiv a unei infracţiuni prevăzută şi pedepsită de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 şi Legea nr. 39/2003, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.R.C.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii H.M.T., G.A.L., N.A.G. şi D.R.C. ce au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub nr. 1779/P/2005.
În motivele de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.R.C. a criticat sentinţa atacat sub aspectul greşitei aplicări a circumstanţei atenuante personale prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., făcând aplicarea dispoziţiei art. 76 lit. d) C. pen., solicitând înlăturarea acesteia şi aplicarea unei pedepse legale, just individualizate, atât în privinţa cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.
În motivele de apel, apelantul inculpat D.R.C. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate, iar pe fond achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., lipsind unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv şi anume latura subiectivă, deoarece din probele administrate a rezultat că inculpatul a condus-o pe numita D.A.M., la cererea inculpatului G.A.L., la magazinul D.F. din Vama Borş pentru a-şi cumpăra ţigări, neavând de unde să ştie că aceasta avea intenţia de a trece fraudulos frontiera, la dosar neexistând probe de vinovăţie, hotărârea fiind pronunţată doar pe bază de prezumţii.
Prin Decizia penală nr. 1101/ A din 17 mai 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 1779/P/2005 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.R.C. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta.
În considerentele deciziei referitor la apelul inculpatului D.R.C., instanţa de apel a reţinut că acesta este nefondat şi drept urmare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., acesta a fost respins, cu obligarea inculpatului apelant la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului.
Instanţa de apel a constatat că în mod corect, pe baza probelor administrate, dar şi a recunoaşterii inculpatului a fost reţinută vinovăţia acestuia, iar pedeapsa, în cazul inculpatului D.R.C. a fost just individualizată şi orientată spre minimul special prevăzută de lege pentru astfel de infracţiune, nefiind cazul reducerii ei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.R.C., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub nr. 3476/2005.
Recurentul inculpat, în motivele de recurs a solicitat admiterea recursului şi în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar, în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 4942 din 6 septembrie 2005, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3476/2005, a fost admis recursul declarat de inculpatul D.R.C. împotriva deciziei penale nr. 101/ A din 7 mai 2005, a Curţii de Apel Oradea, s-a casat Decizia atacată şi s-a trimis cauza, pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Oradea, cheltuielile judiciare, rămânând în sarcina statului.
În considerentele deciziei, instanţa supremă a reţinut că în raport cu primul motiv de recurs invocat de inculpatul D.R.C., în sensul trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, recursul este fondat.
Conform art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau aceasta nu se înţelege.
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar a rezultat că instanţa de apel a soluţionat apelul inculpatului D.R.C., respingându-l, ca nefondat, fără însă a analiza motivele invocate de acesta, ceea ce echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei.
Ca atare hotărârea pronunţată în apel fiind nulă, în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (1) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat, fiind fondat, a fost admis, procedându-se corespunzător, dispozitivului deciziei.
Cauza, având ca obiect apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor privind numai pe inculpatul D.R.C. şi al acestui inculpat, ale căror motive au fost arătate mai sus, a fost înregistrată, în rejudecarea apelurilor, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub nr. 5007/P/2005.
Prin Decizia penală nr. 38/ A din 7 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 5007/P/2005, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpatul D.R.C. împotriva sentinţei penale nr. 359/ P din 5 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., a dispus achitarea inculpatului D.R.C. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 şi Legea nr. 39/2003.
În baza art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 10.000.000 lei.
S-a menţinut restul dispoziţiunilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, în rejudecarea apelurilor, curtea de apel, examinând sentinţa prin prisma apelurilor declarate de parchet şi inculpat, precum şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., sub aspectul tuturor motivelor de apel invocate, a constatat că aceasta este nelegală şi netemeinică, iar apelurile fondate şi admise ca atare, dar în baza altor motive decât cele invocate.
Aşa cum a rezultat din probele administrate în cauză, fapta există.
Inculpatul a condus-o pe numita D.A.M., pe timp de noapte, la cererea inculpatului G.A.L., în zona liberă a Vămii Borş, mai precis la magazinul D.F., de unde aceasta a trecut ilegal frontiera. Inculpatul a recunoscut că a condus-o pe numita D.A.M. la magazinul din zona liberă. Declaraţia lui s-a coroborat cu cea a inculpatului G.A.L., care a declarat că i-a dat pentru acest serviciu suma de 100 dolari S.U.A.
De asemenea, inculpatul D.R.C. a refuzat a doua solicitate a inculpatului G.A.L., ceea ce dovedeşte că existenţa faptei s-a stabilit pe bază de probe şi nu de prezumţii, aşa cum a susţinut inculpatul.
Această faptă nu constituie infracţiune, însă, întrucât prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social s-a ţinut seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.
Astfel, inculpatul a condus-o pe numita D.A.M. la magazinul D.F. la cererea lui G.A.L., care i-a comunicat că aceasta are paşaport, însă ar putea fi întoarsă din vamă, întrucât este din Moldova. A doua solicitare a inculpatului G.A.L. a fost refuzată de apelant.
Inculpatul este fără antecedente penale şi a absolvit Facultatea de Drept Oradea – promoţia 2002, iar la locul de muncă are o comportate foarte bună.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul D.R.C.
În motivele de recurs, parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., criticând hotărârea instanţei de apel pe motive de nelegalitate şi pe cale, de consecinţă, de netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat, în esenţă situaţia de fapt, reţinută de prima instanţă că, inculpaţii H.M.T. şi G.A.L., împreună cu o altă persoană aflată în străinătate au constituit o reţea de trafic de migranţi şi au organizat activităţi de racolare, îndrumare şi călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, în această din urmă activitate infracţională fiind implicaţi şi inculpaţii D.R.C. şi N.A.
În data de 12 septembrie 2003 inculpaţii H.M.T. şi G.A.L. l-au întâlnit pe martorul P.C., o cunoştinţă mai veche a inculpatului G.A.L., căruia acesta din urmă, i-a cerut să-l transporte pe inculpatul H.M.T. în Ungaria, martorul practicând taximetria.
În jurul orelor 24,00, inculpatul H.M.T. şi martorul P.C., s-au deplasat în Vama Borş, iar din zona liberă au luat-o în maşină pe numita D.A.M. ce avea interdicţie de ieşire din ţară şi a ajuns aici cu ajutorul martorului G.A.L., care a transportat-o până în Vama Borş şi cu ajutorul inculpatului D.R.C., care a transportat-o din vamă până în zona liberă, acesta din urmă primind în schimb de la inculpatul H.M.T. şi martorul P.C. au transportat-o la gara din zona Berettyoujfalu, iar, apoi, după ce au constatat că nu circulă nici un tren în acea noapte spre Budapesta, au condus-o pe tânără la un motel din localitate.
Reţinând această stare de fapt, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul D.R.C. la o pedeapsă de un an închisoare, apreciind că probaţiunea administrată confirmă vinovăţia acestuia şi totodată a înlăturat motivele invocate de inculpat, în sensul că a dat curs solicitării inculpatului G.A.L. de a conduce migranţi în zona liberă pentru a efectua cumpărături de la D.F., fără a avea cunoştinţă despre faptul că aceste persoane urmau să treacă ilegal frontiera de stat.
Această susţinere a inculpatului D.R.C., în sensul că era într-o eroare, adică el ştia că va conduce pe numita D. în zona liberă la magazinele D.F. şi nu a călăuzit-o pentru trecerea frontierei, nu poate fi reţinută cum de altfel, nici instanţa de fond nu a reţinut-o şi aceasta din mai multe considerente.
Pe de-o parte, inculpatul D.R.C. a fost încadrat în muncă la Vama Borş în calitate de declarant vamal şi bineînţeles în această calitate era la curent cu toate activităţile desfăşurate în vamă, atât cele legale, cât şi cele nelegale.
Pe de altă parte, inculpatul D.R.C. a condus această persoană la solicitarea coinculpatului G.A.L. în zona liberă, primind pentru aceasta suma de 100 dolari S.U.A., conducere pe care a efectuat-o pe timp de noapte.
Parchetul a considerat că această stare de fapt concretizată în probe, faţă de modalitatea în care s-a săvârşit fapta, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
De altfel, instanţa de fond, Tribunalul Bihor a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică conform cu adevărul, iar instanţa curţii de apel, după casare şi rejudecare, a reţinut săvârşirea faptei dar, a socotit că aceasta nu prezintă gradul de pericol social a unei infracţiuni.
Atât doctrina, cât şi jurisprudenţa definesc gradul de pericol social ca element esenţial pentru existenţa infracţiunii ca un fapt ce a rezultat din împrejurările comiterii faptelor, din modalitatea în care acestea s-au săvârşit, din natura faptelor, din complexitatea acestora, din numărul de participanţi şi amploarea lor.
Apoi, la stabilirea pericolului social se mai are în vederea şi persoana făptuitorului, atitudinea acestuia pe parcursul urmăririi penale.
Faţă de aceste elemente, parchetul a considerat că pericolul social al săvârşirii faptei subzistă şi pe cale de consecinţă, hotărârea instanţei tribunalului este legală şi temeinică, iar în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
În motivele recursului declarat de inculpat, apărătorul acestuia a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., şi a criticat Decizia instanţei de apel pronunţată în rejudecare, întrucât faptei săvârşite îi lipseşte latura subiectivă, sub forma cerută de textul de lege incriminator şi anume, intenţia directă.
Or, chiar şi pentru a se putea aplica o sancţiune cu caracter administrativ, fapta trebuie să întrunească ambele laturi, latura obiectivă şi latura subiectivă.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia recurată, asemenea instanţei de fond, prezumă doar existenţa laturii subiective dintr-o serie de împrejurări de fapt cărora le dă o interpretare eronată convenabilă acuzării.
Astfel, în considerentele sentinţei recurate s-a prezumat existenţa laturii subiective a faptei din împrejurarea că inculpatul a recunoscut că a condus-o pe D.A.M. la magazinul D.F. situat în zona liberă; că, coinculpatului G.A.L. a declarat că pentru acest serviciu l-a recompensat cu 100 dolari S.U.A., şi în fine, că la o dată ulterioară a refuzat cererea acestui coinculpat de a mai conduce vreo altă persoană la magazinul respectiv.
În realitate, inculpatul la solicitarea coinculpatului G.A.L., în noaptea de 12 spre 13 octombrie a condus-o pe numita D.A.M. despre care nu ştia că avea interdicţie de a ieşi din ţară până la magazinul D.F. din Vama Borş pentru a-şi face unele cumpărături. După ce aceasta a intrat în magazin şi s-a dus la raionul de ţigări, inculpatul a plecat fiind încredinţat că aceasta va reveni cu cumpărăturile în faţa clădirii administrative unde o aştepta coinculpatul G.A.L.
În sensul nevinovăţiei inculpatului, respectiv a lipsei laturii subiective a faptei comise de acesta, apărarea a invocat drept argumente următoarele împrejurări:
1. În ceea ce priveşte împrejurarea că a condus-o pe D.A.M. la magazinul respectiv pe timp de noapte, aceasta se explică prin faptul că în data respectivă era în serviciu de noapte lipsind deci orice caracter conspirativ şi ca atare nu putea să o conducă la magazin pe timp de zi, decât dacă aceasta ar fi aşteptat să se lumineze, ori ar fi venit într-o dată în care era de serviciu pe timp de zi. În afară de aceasta, noaptea vama este puternic iluminată, ceea ce conferă o vizibilitate aproape diurnă.
2. În altă ordine de idei, numita D.A.M. nu avea asupra ei nici un fel de bagaje, astfel că nu avea cum să bănuiască intenţia reală a acesteia, fiind absolut plauzibilă intenţia declarată de a face cumpărături, mai ales că coinculpatul G.A.L. l-a asigurat că o aşteaptă pe aceasta cu cumpărăturile.
3. Atât în rechizitoriu, cât şi în considerentele sentinţei s-a reţinut că inculpatul nu avea cunoştinţă despre existenţa sau scopul de activitate a grupului infracţional din care făceau parte G.A.L. şi restul inculpaţilor. Ca atare s-a desprins concluzia absolut logică că inculpatul nu putea să cunoască intenţia fetei respectiv, cât nici împrejurarea că aceasta făcea obiectul traficului de persoane a grupului respectiv.
4. Refuzul inculpatului, ulterior de a mai conduce şi alte persoane să-şi facă cumpărături la acel magazin la cererea aceluiaşi G.A.L. a fost interpretat în mod tendenţios, denaturat, în sensul că acesta, invocând faptul că „ar fi fost probleme în vamă", invocare ce era în realitate o modalitate elegantă, simplă şi plauzibilă de refuz, ar fi cunoscut intenţia reală a fetei de a pleca din ţară.
5. Această prezumţie nu este logică pentru că, dacă ar fi fost aşa, înseamnă că refuzându-l pe coinculpat, inculpatul ştia că acesta se îndeletniceşte cu traficul de persoane. Or, atât parchetul, cât şi instanţa au reţinut că inculpatul nu avea cunoştinţă de acest aspect.
Operând doar cu prezumţii, în lipsa unor probe, instanţa a încălcat flagrant prevederile art. 52 şi 66 C. proc. pen., prezumţiile nefăcând parte din mijloacele de probă admise şi enumerate în art. 64 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate de parchet, acestea sunt nefondate.
În esenţă, parchetul a criticat Decizia recurată pentru faptul că nu a menţinut condamnarea inculpatului pronunţată de instanţa de fond, soluţie pe care o consideră justă şi pe cale de consecinţă în mod greşit instanţa de apel a apreciat că fapta săvârşită de inculpat nu ar prezenta gradul de pericol social concret al unei infracţiuni.
În fine, parchetul operează, de asemenea, cu o serie de prezumţii, speculând o serie de împrejurări, din care, în mod eronat trage concluzia existenţei laturii subiective a faptei, cum ar fi faptul că încadrat în calitate de declarant vamal, inculpatul ar fi fost la curent cu tot ce se întâmplă în vamă, solicitând admiterea recursului declarat, casarea deciziei recurate şi pe fond achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2003, modificată prin Legea nr. 39/2003 pentru considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii subiective şi respingerea, ca nefondat a recursului declarat de parchet.
La termenul de astăzi, procurorul, în dezbateri, dezvoltând oral conţinutul motivelor de recurs a criticat greşita achitare a inculpatului D.R.C., în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., apreciind că fapta săvârşită de acesta era gravă, faţă de calitatea de vameş, iar soluţia pronunţată de prima instanţă a fost corectă, solicitând casarea deciziei atacate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei primei instanţe.
Apărătorul recurentului intimat inculpat D.R.C., în aceeaşi fază a dezbaterilor a pus concluzii de respingere a recursului declarat de parchet ca nefondat.
În recursul declarat de recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece faptei îi lipseşte latura subiectivă, respectiv intenţia, nu s-a dovedit din nici o probă suma de bani arătată, iar el nu a cunoscut ce urmau să facă coinculpaţii.
Concluziile procurorului, ale apărătorilor intimaţilor inculpaţi, precum şi poziţia recurentului intimat inculpat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu, în partea introductivă a prezente decizii.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de inculpatul D.R.C. împotriva deciziei instanţei de apel, în rejudecare, atât în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., pentru parchet, art. 3859 pct. 12 din acelaşi cod, pentru inculpat, precum şi pentru alt motiv decât cele arătate întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile parchetului şi inculpatului ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea:
În conţinutul art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Pentru a servi ca temei de condamnare, aceste probe trebuie în mod obligatoriu să fie verificate de către instanţă.
Aşadar, potrivit art. 289 C. proc. pen., judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
Din analiza cauzei a rezultat că în cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a ascultat pe inculpatul D.R.C., precum şi pe coinculpaţii N.A.G., G.A.L., H.M.T., în ale căror declaraţii au descris circumstanţele faptice, precum şi pe martorii indicaţi în actul de sesizare P.C. şi C.A.F., care în declaraţiile date au relatat împrejurări în care i-au întâlnit pe o parte din inculpaţi, precum şi modalitatea în care au fost transportate persoanele în Ungaria prin intermediul acelor inculpaţi.
Înalta Curte consideră că în cauză instanţele nu au dat eficienţă într-o mai mare măsură dispoziţiilor art. 323 – art. 324 C. proc. pen., cu referire la art. 71 – art. 72 C. proc. pen., precum şi a art. 4 C. proc. pen., referitoare la ascultarea inculpatului D.R.C., a coinculpaţilor, în sensul că nu şi-a exercitat rolul activ în lămurirea tuturor împrejurărilor în care au avut loc fapta pretinsă a fi săvârşită şi reţinută în sarcina inculpatului, în condiţiile în care în declaraţiile acestora au fost consemnate aspecte neclare sau contradictorii.
Astfel, în declaraţia sa inculpatul D.R.C. a menţionat că „…Arăt că la cererea inculpatului G.A.L., la data de 12 octombrie 2003, am acceptat să conduc o fată al cărei nume l-am aflat ulterior ca fiind D. până în zona liberă respectiv la shop-uri pentru a-şi face cumpărăturile, am preluat această fată de lângă firma unde lucram fiind condusă până aici de inculpatul G.A.L. … Nu recunosc că pentru acest serviciu inculpatul G.A.L. mi-a dat vreo sumă de bani întrucât această fată nu avea nici un bagaj nu am bănuit nici un moment că vrea să iasă din ţară. Mai mult ştiam de la inculpatul G.A.L. că are acte în regulă, respectiv are paşaportul la ea. Ulterior inculpatul G.A.L. mi-a mai solicitat un astfel de serviciu pe care l-am refuzat deoarece nu doream să-mi fac probleme la serviciu, negândidu-mă nici un moment la problemele care au apărut. Arăt că în alte rânduri am mai făcut astfel de servicii unor cunoştinţe de ale mele şi de regulă aşteptam aceste persoane până îşi făceau cumpărăturile şi le aşteptam la reîntoarcere, dar fiind ocupat şi ştiind că sunt aşteptat de clienţi m-am întors singur, spunându-i acesteia că nu pot să o aştept, la întoarcere l-am văzut pe inculpatul G.A.L. şi m-am gândit că o aşteaptă pe fată…".
În declaraţia sa coinculpatul G.A.L. a arătat că „…recunosc că am aranjat cu D.R.C. şi N.A.G. să treacă aceste persoane, rectific să le conducă până la magazinul D.F., arăt că persoanele ce urmau să fie trecute avea acte în regulă. Arăt că am apelat la serviciile celor 2 inculpaţi în pofida faptului că aceste persoane aveau acte în regulă deoarece erau persoane care proveneau din Moldova şi ca urmare erau supuse unui regim discriminatoriu ori despre unele mai ştiam că au interdicţie de a călători în spaţiul Schengen, respectiv că s-ar putea să aibă o astfel de interdicţie şi încercam astfel să luam, măsuri de siguranţă …. din momentul în care am ajuns în vamă, am luat legătura cu inculpatul D.R.C., respectiv m-am întâlnit cu acesta şi am cerut să-i arate unde este D.F.S. şi arăt că pentru acest serviciu D.R.C. a primit 80-100 Euro sau dolari S.U.A. … Arăt că personal am văzut că persoanele mai sus arătate aveau paşapoarte româneşti valabile, dar pentru că nu ştiam cu certitudine dacă aveau sau nu instituită vreo interdicţie am solicitat ajutorul inculpaţilor D.R.C. şi N.A.G., tocmai pentru a evita controlarea efectivă a acelor persoane, legitimarea lor la punctul de frontieră, respectiv este vorba de D.A.M. … Mai arăt că niciodată inculpaţii N.A.G. şi D.R.C. în plus de explicaţia care le-am dat-o că persoanele conduse de aceştia vor să-şi facă cumpărături la D.F. nu mi-au solicitat explicaţii şi nu au cunoştinţă că aceste persoane doreau să iasă din ţară. … Declar că inculpatului D.R.C. i-am spus în momentul în care i-am solicitat să o conducă pe D.E. în zona liberă că aceasta urma să-şi facă cumpărături doar acolo, iar în ipoteza că ar fi prinsă, are asupra sa paşaport. De asemenea, arăt că în schimbul acestui serviciu i-am dat inculpatului D.R. suma de 80-100 Euro deoarece am considerat aşa că este potrivit fără a avea vreo înţelegere prealabilă cu acesta şi fără ca suma să-mi fie pretinsă de acesta. Ulterior i-am mai cerut inculpatului D.R. un serviciu similar iar acesta a refuzat pretextând că sunt prea multe probleme în vamă."
În declaraţia sa martorul H.M.T. a menţionat că „…Arăt că recunosc că în cadrul unei convorbiri telefonice purtate cu inculpatul G.A.L. i-am cerut acestuia să vorbească cu inculpatul D.R.C. pentru ca acesta din urmă să aranjeze trecerea unor persoane ştiu că aveau consemn fie interdicţie de a circula în spaţiul Schengen. Ulterior, am mai făcut o astfel de cerere iar inculpatul G.A.L. mi-a spus că inculpatul D.R.C. refuză iar eu i-am răspuns că înţeleg de ce, gândindu-mă însă la riscuri minore nu la ceea ce s-a întâmplat…"
Astfel, cu prilejul ascultării inculpatului D.R.C. nu au fost lămurite împrejurările în care coinculpatul G.A.L. i-a solicitat acestuia să conducă o persoană în zona liberă, de unde aceasta a plecat în Ungaria, precum şi circumstanţele concrete în care s-a realizat această activitate, de la momentul preluării persoanei şi conducerii sale în zona liberă, cu privire la actele pe care aceasta le are asupra sa şi la verificarea efectivă a acestora, la părăsirea persoanei în locul respectiv şi întoarcerea în vamă fără a o însoţi, chiar dacă l-a observat pe coinculpatul G.A.L. că se îndrepta spre magazinul D.F.
De asemenea, la ascultarea coinculpaţilor G.A.L. şi H.M.T., nu s-a insistat în stabilirea existenţei sau inexistenţei unei înţelegeri, a naturii acesteia, în situaţia existenţei ei, între coinculpaţi şi inculpatul D.R.C., cu privire la trecerea peste frontieră a unor persoane, a condiţiilor în care această activitate urma să se desfăşoare, a sumei de bani pe care inculpatul G.A.L. a arătat expres că i-a înmânat-o inculpatului D.R.C. de 80-100 Euro sau dolari S.U.A. şi motivaţia acordării acesteia, inculpatul D.R.C., negând primirea ei, în raport cu aspectele pe care coinculpaţii le-au prezentat şi care au fost consemnate în declaraţiile date de aceştia, precum şi cu alte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de fond nu a stabilit corect situaţia de fapt în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.R.C., în baza declaraţiilor arătate, ce cuprind aspecte insuficient clarificate şi contradictorii, cu privire la împrejurările în care a avut loc trecerea de frontieră a numitei D.A.M., a contribuţiei inculpatului în această activitate, a naturii înţelegerii dintre inculpat şi coinculpatul G.A.L.
De asemenea, instanţa de apel, în rejudecare, nu a dat relevanţă dispoziţiilor art. 371 şi 378 alin. (2) C. proc. pen., în limitele efectului devolutiv al apelurilor declarate în cauză, în sensul examinării cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, putând administra orice noi probe pe care le consideră necesare.
Efectul devolutiv al apelului nu trebuie înţeles ca o administrare a întregului material probator, respectiv efectuarea în integralitate a cercetării judecătoreşti de către instanţa de apel, având în vedere rolul său de instanţă de control judiciar, care nu poate suplini o cercetare judecătorească marcată de încălcări ale dispoziţiilor legale, dar în condiţiile concrete ale cauzei curtea de apel putea să aprecieze nu numai asupra necesităţii unor suplimente de declaraţii ale inculpatului D.R.C., ale coinculpaţilor G.A.L. şi H.M.T., a unor confruntări între inculpat şi coinculpaţi, precum şi între coinculpaţi, dar să şi administreze aceste mijloace de probă.
Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză prin nerespectarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, ambele instanţe nu au făcut o corectă rezolvare a fondului cauzei, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.R.C. prin pronunţarea unor hotărâri bazate pe mijloace de probă ce cuprind neclarităţi şi contradicţii, aşa încât, faţă de acest motiv, altul decât cele invocate de parchet în motivele scrise este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de către parchet cu privire la greşita achitare a inculpatului D.R.C., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., fapta neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni, considerându-se corectă hotărârea primei instanţe în care a fost stabilită situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, având în vedere considerentele mai sus prezentate, cu privire la nerespectarea dispoziţiilor legale arătate ce au condus la o cercetare judecătorească deficitară, având drept consecinţă reţinerea unei incorecte situaţii de fapt, privind pe inculpatul D.R.C., aşa încât nu sunt incidente cazurile de casare invocate, faţă de motivul invocat, respectiv art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen.
Referitor la recursul declarat de inculpatul D.R.C., Înalta Curte consideră că acesta este fondat, însă pentru motivul arătat în considerentele prezentate în recursul parchetului, altul decât cele invocate în scris de către Ministerul Public.
Totodată, referitor la motivul de recurs invocat de către recurentul inculpat, în propriul recurs, nu poate fi reţinută solicitarea privind achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă, sub forma intenţiei, atâta timp cât mijloacele de probă efectuate au prezentat aspecte insuficiente şi contradictorii care au condus la o incorectă stabilire a situaţiei de fapt, a contribuţiei inculpatului la pretinsa faptă reţinută în sarcina sa, care însă nu-i pot profita, în condiţiile nerespectării dispoziţiilor legale cu privire la administrarea lor, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de recurentul inculpat D.R.C. împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 7 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va casa sentinţa penală nr. 359/ P din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor şi Decizia penală nr. 38/ A din 7 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Bihor, care va efectua o nouă cercetare judecătorească numai privind pe inculpatul D.R.C., prin readministrarea probelor efectuate în cursul urmăririi penale, privind numai pe inculpatul D.R.C., cu respectarea principiilor ce guvernează faza judecăţii procesului penal, respectiv a publicităţii, oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii, în sensul ascultării inculpatului D.R.C., a coinculpaţilor G.A.L. şi H.M.T., cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului D.R.C., în condiţiile prevăzute de art. 323 – art. 324 C. proc. pen., pentru lămurirea tuturor împrejurărilor faptice, efectuarea de confruntări, între inculpatul D.R.C. şi coinculpaţii G.A.L. şi H.M.T., precum şi între cei doi coinculpaţi, potrivit art. 87 – art. 88 C. proc. pen., precum şi administrarea oricăror probe, utile, pertinente şi concludente, în scopul stabilirii situaţiei de fapt, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina sa, în scopul aflării adevărului, pentru pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 100 RON (1.000.000 lei) se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de recurentul inculpat D.R.C. împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 7 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează sentinţa penală nr. 359/ P din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor şi Decizia penală nr. 38/ A din 7 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond Tribunalul Bihor.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 100 RON (1.000.000 lei) se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3829/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3860/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
