ICCJ. Decizia nr. 3860/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3860/2006
Dosar nr. 5014/1/2006
Şedinţa publică din 16 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, din 11 februarie 2005, au fost trimişi în judecată inculpaţii L.L. şi P.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., pentru primul inculpat, şi cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
S-a reţinut în sarcina acestora că, în noaptea de 28 septembrie 2005, în jurul orelor 24,00, prin forţarea sistemului de asigurare al uşii, au pătruns în locuinţa părţii vătămate M.V., unde, prin violenţă, i-au sustras acestuia suma de 13.000.000 lei.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa penală nr. 538 din 9 decembrie 2005, a condamnat pe inculpatul L.L., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare, iar pe inculpatul P.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni.
De asemenea, a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen., pentru inculpatul L.L. şi pentru inculpatul P.G., după împlinirea vârstei de 18 ani.
Totodată, a obligat inculpaţii la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare.
S-a reţinut de către instanţa de fond că, în seara de 28 septembrie 2004, inculpaţii, după ce au consumat băuturi alcoolice, s-au înţeles să se deplaseze la locuinţa părţii vătămate M.V., consăteanul lor despre care cunoşteau că este în vârstă, că locuieşte singur şi are bani. În jurul orelor 24,00, cei doi prin forţarea unui geam şi a uşii, au pătruns în locuinţa acestuia. Auzind zgomot, partea vătămată s-a trezit, a aprins lumina, recunoscându-i pe cei doi. În această situaţie, partea vătămată a fost lovită de către inculpatul P.G. iar, ulterior, de către celălalt inculpat, acesta căzând jos şi fracturându-i-se oasele nasului.
După ce partea vătămată a căzut jos, iar inculpatul P.G. o ţinea, celălalt inculpat a căutat în camera de curat şi a sustras, dintr-un sertar, suma de 13.000.000 lei.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a fost expertizată, constatându-se că aceasta a suferit o fractură a oaselor nasului şi mai multe echimoze, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-15 zile de îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt a fost dovedită cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, procesul-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşe fotografice, certificatul medico-legal nr. 144/P/2005 emis de S.M.L. Botoşani, declaraţiile martorilor M.V., M.D., P.V., P.V. şi B.F.
Inculpaţii, la urmărirea penală, au dat mai multe declaraţii contradictorii, recunoscând, iniţial, fapta dar, revenind, apoi, la declaraţiile date. Inculpatul P.G. a arătat în instanţă că, în seara de 28 septembrie 2004, a trecut împreună cu celălalt inculpat, pe la partea vătămată, respectiv, în jurul orelor 18,00, aceasta rugându-i să-i aducă o sticlă de votcă în schimbul a 200 de nuci pe care le-a valorificat la un magazin din sat şi au consumat această sticlă de băutură împreună.
Celălalt inculpat, la interogatoriul luat în instanţă, nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa şi nici nu a confirmat cele declarate de către inculpatul P.G., respectiv, că ar fi vizitat-o pe partea vătămată, precizând, că în acea seară a stat acasă, la domiciliul său.
Ulterior, în apărarea sa, a solicitat proba cu martora Z.E. pentru a dovedi că în seara respectivă a dormit la aceasta, lucru confirmat de respectiva.
Având în vedere contradicţiile în propriile declaraţii cât şi a faptului că în urma expertizei dactiloscopice efectuate în cauză a reieşit că au fost identificate urme papilare ce aparţin inculpatului P.G., pe pervazul geamului din camera de curat a părţii vătămate, cât şi declaraţiile părţii vătămate care atât la urmărirea penală cât şi în instanţă a arătat că a fost tâlhărită de cei doi inculpaţi pe care îi cunoştea, întrucât erau consăteni, instanţa va constata că în cauză este dovedită vinovăţia celor doi inculpaţi de infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. şi, prin urmare, le va aplica acestora câte o pedeapsă în baza acestor texte de lege.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei pentru inculpatul L.L. se va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei comise, persoana acestuia, care este fără antecedente penale şi va aprecia că, în favoarea acestuia, pentru acest considerent, se poate reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., care să permită coborârea pedepsei sub minimul special, însă, cu executare în regim de detenţie.
Pe durata executării pedepsei, se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
De asemenea, în sarcina acestui inculpat se va reţine şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., întrucât, a comis fapta împreună cu un minor, din declaraţia sa reieşind faptul că ştia vârsta celuilalt inculpat.
În ceea ce priveşte pe inculpatul P.G., la stabilirea şi individualizarea pedepsei, pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se va avea în vedere faptul că inculpatul este cu antecedente penale, în prezent, fiind în executarea unei alte condamnări, că provine dintr-o familie cu o situaţie foarte grea, ambii părinţi fiind decedaţi, că a avut o poziţie nesinceră în faţa instanţei şi va aprecia că pentru reeducarea sa, dat fiind persistenţa, în activitatea infracţională, este necesară o pedeapsă cu închisoare, cu executarea în regim de detenţie.
Pe durata executării pedepsei, se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), după împlinirea vârstei de 18 ani.
În ceea ce priveşte latura civilă, se va avea în vedere că partea vătămată, în declaraţia dată în instanţă, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 13.000.000 lei, sumă pe care, de altfel, a declarat-o şi la urmărirea penală, în plângerea ce a formulat-o împotriva celor doi inculpaţi. Chiar dacă inculpaţii nu au recunoscut fapta şi, în special, atât la urmărirea penală, în recunoaşterea parţială, au arătat că nu au sustras nici o sumă de bani, având în vedere declaraţiile martorilor M.V. şi P.V. care au precizat că partea vătămată a vândut înainte de comiterea faptei o vacă şi un porc şi că este pensionar, se apreciază că pretenţiile solicitate de acesta sunt fondate, motiv pentru care va dispune obligarea celor doi inculpaţi în solidar, la despăgubirea, cu această sumă.
Apelurile declarate de inculpaţii L.L. şi P.G. au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Suceava, secţia de minori şi familie, prin Decizia penală nr. 12 din 2 martie 2006.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri inculpaţii L.L. şi P.G., primul considerând-o ca netemeinică şi nelegală şi, solicitând achitarea, cu motivarea că n-a participat la comiterea faptei, iar secundul, ca netemeinică, prin faptul că i s-ar fi aplicat o pedeapsă prea mare.
Recursurile sunt nefondate.
Contrar, susţinerilor inculpatului L.L., prima instanţă şi, pe cale de consecinţă şi instanţa de apel, au reţinut o stare de fapt corectă, din administrarea probelor desprinzând, în mod judicios, comiterea faptei reţinute în sarcina sa, inclusiv vinovăţia, cu care a fost comisă, în încadrarea juridică de tâlhărie, pentru care a fost condamnat.
Examinarea recursului acestui inculpat nu este de natură a pune în discuţie interpretarea probelor, care ar crea vreun dubiu, cu privire la participarea acestui inculpat la această faptă. Ea rezultă neîndoios, nu numai din declaraţiile părţii vătămate, ale coinculpatului P.G. şi ale martorilor, dar, chiar şi ale inculpatului, făcute în faza de urmărire penală. Nu există niciun argument de natură a confirma susţinerile inculpatului, în sensul că i s-ar fi dictat declaraţia de către organele de urmărire penală. De altfel, caracterul formal, de circumstanţă, al apărărilor făcute de inculpatul L.L. în recurs, rezultă şi din faptul că, în apel, acesta nu a negat comiterea faptei, susţinând, doar, că încadrarea juridică ar fi greşită, în sensul că, fapta n-ar fi tâlhărie, ci furt.
În raport cu cele arătate, desprinse din analiza probelor, interpretate corect de instanţe, este evident că recursul inculpatului L.L. este nefondat, motivele invocate, neputând fi primite.
La fel, nefondat, apare şi recursul inculpatului P.G. Nu poate fi primită susţinerea inculpatului că pedeapsa ce i s-ar fi aplicat, ar fi prea aspră. În raport, cu pedeapsa din textul încriminator, rezultă că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa minimă, prevăzută de lege, deşi fapta comisă, împrejurările concrete, în care a comis-o şi repercursiunile ei asupra părţii vătămate, o caracterizează ca o infracţiune gravă, necesar a fi combătută cu fermitate. Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului arată că instanţa de fond, în procesul de individualizare a pedepsei, a ţinut seama de starea de minoritate a inculpatului, de recunoaşterile făcute de acesta, precum şi de faptul că şi-a manifestat acordul de a despăgubi pe partea vătămată, constituită parte civilă, încât, se poate afirma că ea corespunde tuturor cerinţelor dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Aşa stând lucrurile, nici recursul inculpatului P.G. nu este fondat.
Prin urmare, Curtea va trebui să privească recursurile declarate de inculpaţii L.L. şi P.G. împotriva deciziei penale nr. 12 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Suceava, ca nefondate şi să le respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Se va constata că inculpatul P.G. este arestat în altă cauză.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariilor de avocat, pentru apărările din oficiu, ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.L. şi P.G. împotriva deciziei penale nr. 12 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Suceava.
Constată că inculpatul P.G. este arestat în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3831/2006. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 3875/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
