ICCJ. Decizia nr. 413/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.413/2006
Dosar nr. 17355/1/2005
(nr. vechi 4316/2005)
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 28 iunie 2004, petiţionarul M.I. a solicitat cercetarea penală a intimatelor B.M. şi R.M., ambele judecători la Judecătoria Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece în dosarul penal nr. 1551/2004, al acestei instanţe, au admis administrarea unor probe cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin rezoluţia din 25 august 2004, dată în dosarul nr. 134/P/2004, a dispus în temeiul art. 228 alin. (7) şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva celor doi magistraţi, nerezultând date care să confirme săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), aspectele sesizate încadrându-se în desfăşurarea normală a activităţii de judecată.
Împotriva acestei soluţii petiţionarul s-a plâns Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care, prin rezoluţia nr. 435/2004 a comunicat că neînceperea urmăririi penale este corectă.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale petiţionarul a formulat plângere, conform art. 2781 C. proc. pen., la Judecătoria Piteşti, iar aceasta, prin sentinţa penală nr. 41 din 10 ianuarie 2005, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti deoarece intimatele aveau calitatea de judecător la instanţa respectivă.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 39/ F din 7 iunie 2005, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionar, constatând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală nerezultând date care să confirme săvârşirea primei infracţiuni de către intimatele B.M. şi R.M., în calitate de judecători şi-au exercitat corect atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării dosarului penal nr. 1551/2004 al Judecătoriei Piteşti.
Împotriva sentinţei curţii de apel, a declarat recurs petiţionarul M.I., fără a-l motiva în scris şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-l susţine oral, deşi, procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat.
Pe rolul Judecătoriei Piteşti a fost înregistrat dosarul penal nr. 1551/2004 în care M.I. a avut calitatea de parte vătămată.
Instanţa de fond a reţinut corect că admiterea unor probe şi neadministrarea altora, solicitate de părţi, de către magistraţii B.M. şi R.M. se încadrează desfăşurarea normală a activităţii de judecată. Aceste aspecte nu au caracter penal şi orice nemulţumire a părţii în defavoarea căreia s-a soluţionat cauza urmează a fi pusă în discuţia instanţei de control judiciar prin exercitarea căilor de atac.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petiţionarului M.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale este corectă, situaţie în care Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de acesta, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 39/ F din 7 iunie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 410/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 417/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
---|