ICCJ. Decizia nr. 402/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 409 din 3 noiembrie 2004 a Tribunalului Vrancea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.I., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, nr. 15/P/2004 a fost trimis în judecată inculpatul C.I., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, reținându-se în sarcina acestuia că, în noaptea de 3 ianuarie 1990, după o înțelegere prealabilă cu mama sa C.F., a aplicat victimei C.I., tatăl său, mai multe lovituri cauzându-i leziuni care au dus la decesul victimei, după care au abandonat-o într-o anexă a gospodăriei.
Tribunalul a mai constatat că prin sentința penală nr. 205 din 19 iulie 2002 pronunțată de Tribunalul Vrancea C.F. a fost condamnată, la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) din același cod, pentru fapta din 3 ianuarie 1990. Apelul declarat de inculpată a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 544 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați, iar Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3929 din 23 septembrie 2003, a luat act de retragerea recursului acesteia.
Inculpatul a susținut că după ce a petrecut sărbătorile de iarnă cu părinții a plecat la Constanța unde lucra la Ș.N., iar la data de 5 ianuarie 1990 a primit telegramă de la mama sa prin care i se aducea la cunoștință că a decedat C,I., și la 6 ianuarie a ajuns acasă în localitatea Păunești, județul Vrancea.
Prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat reținând în esență că nu se poate stabili cu exactitate unde s-a aflat acesta, în noaptea de 3 ianuarie 1990, când a decedat tatăl său C.I. și că în cauză nu s-au stabilit actele materiale comise de făptuitor și nu există probe certe prin care să se dovedească existența unei înțelegeri prealabile între le și C.F., cu privire la suprimarea vieții victimei.
Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia penală nr. 237/ A din 27 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a constatat neîntemeiate criticile invocate de procuror, reținând că din nici o probă nu rezultă că inculpatul C.I. ar fi avut vreo contribuție la săvârșirea faptei împreună cu mama sa C.F. care a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra soțului ei C.I.
în lipsa unor probe certe din care să rezulte în mod indubitabil că leziunile ce au dus la decesul lui C.I. au fost produse de cel puțin două persoane, sau că inculpatul C.I. a ajutat pe mama sa la agresarea victimei, curtea de apel a apreciat că în cauză dubiul profită acestuia.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, care, invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susținut că hotărârea atacată este urmarea unei grave erori de fapt în aprecierea probelor administrate în cauză.
S-a menționat astfel că instanța de fond a reținut că, în noaptea de 3 ianuarie 1990, inculpatul C.I. nu s-a aflat la domiciliul părinților săi, astfel că nu a participat la comiterea infracțiunii, doar pe baza aprecierii subiective a probelor deoarece a reținut, ca neîntemeiate, doar susținerile martorilor care au confirmat această situație: A.L., C.C., C.V., A.D. și P.I. A înlăturat însă ca nereale atât susținerile unora dintre acești martori, A.L. și A.D. cât și declarațiile martorilor C.G. și S.M. care au confirmat prezența inculpatului la domiciliu, la data de 4 ianuarie 1990, dar mai ales declarațiile martorului B.F. care a precizat că, în noaptea 3 ianuarie 1990, în jurul orei 22,30, l-au văzut pe C.I. și pe mama acestuia în timp ce îl duceau pe C.I. din casă spre anexă, atenția fiindu-i atrasă de un geamăt înăbușit.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 3, 4 și 287 C. proc. pen., în desfășurarea procesului penal, instanțele de judecată sunt obligate să manifeste rol activ prin administrarea tuturor probelor utile și concludente care să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei precum și la persoana făptuitorului, la nevoie actele necesare îndeplinindu-se din oficiu.
Or, în cauză, încălcând această regulă a procesului penal, instanțele au reținut vinovăția inculpatului, pe baza unor probe incomplete și contradictorii. Curtea trebuia să analizeze și să verifice apărarea inculpatului în sensul că, în noaptea 3 ianuarie 1990, nu s-a aflat la domiciliul părinților săi, fiind plecat la Ș.N. Constanța, unde lucra, astfel că nu a putut participa la comiterea faptei, să lămurească relatările contradictorii, neprecise, ale martorilor și să dispună, din oficiu, administrarea probelor pe care le consideră necesare în baza propriei sale investigații.
Este de reținut că, prin sentința penală nr. 205 din 19 iulie 2002, pronunțată de Tribunalul Vrancea, menținută prin decizia penală nr. 544 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați și rămasă definitivă prin decizia nr. 3929 din 23 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, mama inculpatului C.F. a fost condamnată, la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) din același cod. S-a reținut că, în noaptea de 3 ianuarie 1990, după o înțelegere prealabilă cu fiul ei C.I., după ce victima a venit acasă în stare de ebrietate i-au aplicat mai multe lovituri cu corpuri contondente și au transportat-o într-o anexă a gospodăriei unde aceasta a decedat.
Inculpatul a susținut în mod constant că după ce a petrecut sărbătorile de iarnă cu părinții, a plecat la Ș.N. Constanța, unde a ajuns, la data de 4 ianuarie 1990, ora 19,30, iar în ziua următoare a primit telegramă de la mama sa privind decesul lui C.I. și s-a întors în localitatea Păunești, județul Vrancea la 6 ianuarie 1990. Deși s-au efectuat cercetări în acest sens, potrivit adreselor nr. 9024 din 10 august 2004 a Ș.N. Constanța și 206/4410 din 3 august 2004 a D.R.P. Bacău, evidențele respective au fost păstrate 10 și respectiv 2 ani, iar documentele au fost distruse, verificarea fiind imposibilă.
De asemenea prin adresa nr. 401/ P din 16 septembrie 2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a comunicat instanței că nu există documente întocmite de colonelul T.A., din cadrul I.P.J. Vrancea la Ș.N. Constanța, astfel cum a pretins inculpatul.
în schimb martorul B.F. a declarat că, în noaptea de 3 ianuarie 1990, după ce și-a terminat serviciul de pază de la C.A.P., în jurul orei 22,30, a trecut pe lângă casa familiei C. și l-a văzut pe inculpatul C.I. și pe mama acestuia transportând victima C.I. spre anexa gospodăriei lor, unde a fost găsit a doua zi decedat.
Din experimentul judiciar efectuat, la data de 27 septembrie 2001, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, rezultă că martorul B.F., din poziția în care se afla în noaptea comiterii infracțiunii, avea posibilitatea să vadă ce se întâmplă în curtea locuinței făptuitorilor.
De asemenea, martorii A.D., A.L., S.M. și C.G., au declarat, în cursul urmăririi penale, în dosarul nr. 401/P/1990, că inculpatul a fost prezent în dimineața de 4 ianuarie 1990 la domiciliul părinților săi.
Pentru a înlătura orice dubiu, procurorul a solicitat Curții de Apel Galați, la termenul din 14 martie 2005, audierea martorilor A.D., A.L., a căror declarații au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței de condamnare a lui C.F., dar înlăturate în dosarul privind pe C.I., și a martorului A.N.
La termenul din 4 aprilie 2005, s-a prezentat în fața instanței de apel, martorul A.N. care a precizat că a fost coleg de serviciu cu inculpatul la Ș.N. Constanța și a stat în aceeași cameră cu el când i-a decedat tatăl, dar martorii A.L. și A.D. nu au fost audiați, luându-se act prin încheierea din 23 mai 2005, că sunt plecați din țară, de unde revin în luna august 2005.
Se mai constată că în mod greșit la termenul din 23 mai 2005, instanța de apel a respins cererea procurorului de audiere a martorilor C.C. și B., precum și cererea apărătorului inculpatului de audiere a martorilor din lucrări P.I. și D.V. și de reaudiere a martorului A.N. toate aceste probe fiind necesare stabilirii corecte a situației de fapt și aflării adevărului cu privire la împrejurările cauzei.
Așadar, curtea de apel a fost lipsită de rol activ pentru că nu a administrat toate probele solicitate pentru a se stabili cu certitudine dacă inculpatul a fost prezent în locuința părinților săi când a fost comisă infracțiunea și dacă a participat, împreună cu mama sa, la uciderea victimei.
în consecință, a existat contradicție între probele de la dosar și ca urmare incertitudine cu privire la vinovăția inculpatului, pentru a se stabili o situație de fapt reală s-a impus admiterea recursului declarat de procuror, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru administrarea probelor amintite, dar și a altora pe care le-a apreciat ca necesare și care au rezultat din dezbateri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 409/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 415/2006. Penal → |
|---|
