ICCJ. Decizia nr. 448/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin ordonanța din 15 martie 2005, dată în dosarul nr. 9/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.M.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.
Prin aceeași ordonanță, s-a aplicat învinuitului P.M.C. sancțiunea cu caracter administrativ constând în amendă în sumă de 6.000.000 lei.
Pentru a dispune în acest fel organul de urmărire penală a reținut, în fapt, următoarele:
în seara zilei de 7 decembrie 2004, în jurul orelor 22,00, P.M.C. se deplasa cu autoturismul proprietate personală Dacia Super Nova în municipiul Slatina pe str. I. Cuza din direcția Pitești - Craiova. La un moment dat învinuitul a pierdut controlul volanului autoturismului, traversând scuarul și sensul celălalt de deplasare, oprindu-se pe spațiul verde, situat în zona limitrofă clădirii Prefecturii județului Olt.
Echipajul de poliție aflat în zonă, luând cunoștință de evenimentul rutier petrecut, s-a deplasat la locul faptei și observând că emană miros de alcool și are un mers nesigur l-a invitat pe învinuit la sediul Poliției municipiului Slatina în vederea testării cu etilotestul.
întrucât învinuitul a refuzat să se supună testului a fost condus la Spitalul județean Slatina în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Și de această dată, în prezența numiților M.G., medic și I.G., asistent medical la Spitalul județean, învinuitul a refuzat să se supună recoltării de probe biologice.
în legătură cu comportamentul său, învinuitul a motivat că nu era obligat să se supună solicitării lucrătorilor de poliție, calitatea sa de magistrat atrăgând o competență specială, cea a procurorului.
Având în vedere dispozițiile art. 2 și 38 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora, orice conducător auto este obligat, la solicitarea polițistului, să se supună testării aerului respirat și recoltării probelor biologice, constatarea contravențiilor și infracțiunilor revenind lucrătorilor de poliție, dar și împrejurarea că art. 79 din aceeași ordonanță, nu condiționează existența infracțiunii de consumul prealabil de alcool, organele de urmărire penală, raportat la modul în care s-au desfășurat evenimentele și persoana învinuitului i-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 6.000.000 lei.
împotriva acestei ordonanțe, P.M.C. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, în temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen.
Prin rezoluția din 25 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1521/II/2/2005, plângerea formulată de învinuit a fost respinsă, apreciindu-se drept legală și temeinică rezoluția atacată, cu precizarea că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art. 213 C. proc. pen., iar polițiștii care au acționat în maniera amintită nu au efectuat acte de urmărire penală.
împotriva acestei din urmă rezoluții a formulat plângere învinuitul P.M.C., prin care a solicitat schimbarea temeiului achitării, în art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu motivarea că refuzul de a se supune recoltării de probe biologice a fost justificat de împrejurarea obiectivă că, acest mijloc de probă a fost solicitat de un organ necompetent în raport cu calitatea sa de magistrat (judecător).
Curtea de Apel Craiova, prin sentința penală nr. 73 din 6 septembrie 2005, a admis plângerea formulată de petentul P.M.C., a desființat rezoluția și ordonanța din 15 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 9/P/2005 și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.
în motivarea acestei hotărâri, prima instanță a arătat că "Așa cum rezultă din declarațiile martorilor C.D. și P.D.C., membri ai echipajului, au cunoscut calitatea de magistrat a învinuitului imediat după deplasarea lor în zona evenimentului rutier .. "calitate care a fost" permanent invocată pe durata șederii la Spitalul municipiului Slatina unde, deplasarea nu s-a făcut împotriva voinței învinuitului, ci chiar prin acordul lui, așa cum relatează martorii M.C. - medic, I.G. - asistent medical, care mai arată un aspect important în sensul că, învinuitul susținea "că fiind judecător, trebuie să se prezinte un procuror".
Raportat la aceste declarații, prima instanță a reținut "că refuzul învinuitului de a se supune recoltării de probe biologice a fost justificat neexistând intenția de a se sustrage", deoarece "calitatea de magistrat a învinuitului, atrage potrivit dispozițiilor legale procedurale, competența procurorului exclusivă și obligatorie în efectuarea urmăririi penale".
S-a mai arătat că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 213 C. proc. pen., potrivit cărora, pentru a împiedica dispariția unor mijloace de probă prin neintervenirea în timp util, organele de cercetare penală au obligația să efectueze orice act ce nu poate fi amânat chiar dacă privește o cauză ce nu sunt de competența lor" și că "Deși legea nu fixează o anumită limită, abaterea de la regulile comune de competență se mărginește la nivelul stării de urgență, atât ca durată a efectuării actelor, cât și ca întindere a acestora", în cazul în speță "Agenții de poliție, deși nu au cunoscut de la început calitatea de magistrat a învinuitului, nu au făcut nici un demers pentru a încunoștiința procurorul competent, cu atât mai mult, cu cât nu există nici un pericol care să vizeze dispariția unui mijloc de probă, respectiv testarea alcoolemiei, fiind posibilă calcularea retroactivă a acesteia".
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pe care a criticat-o referitor la greșita admitere a plângerii formulată de intimatul-învinuit P.M.C., solicitând casarea acesteia și rejudecând, în fond, să se respingă plângerea formulată împotriva ordonanței și rezoluției pronunțate de procuror.
în motivarea acestui recurs, s-a arătat că în cauza dedusă judecății s-a strecurat o gravă eroare de fapt în legătură cu interpretarea probelor administrate și că motivarea instanței în sensul că la efectuarea actelor de urmărire penală față de un magistrat potrivit art. 209 C. proc. pen., era necesară prezența procurorului nu-l exonerează de răspundere pe învinuit pentru refuzul recoltării probelor biologice, deoarece subofițerii de poliție se aflau în exercitarea controlului respectării normelor de circulație rutieră potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, iar potrivit art. 38 din aceeași ordonanță, învinuitul avea obligația să se supună atât testului aerului expirat cât și a recoltării probelor biologice.
S-a mai arătat că în cauză polițiștii, specializați, nu au efectuat nici un act de urmărire penală față de P.M.C.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este fondat.
în speță, nu se contestă calitatea de magistrat al învinuitului P.M.C., cum și faptul că pentru o anumită categorie de persoane, în ce privește efectuarea actelor de urmărire penală este prevăzută o procedură specială iar competența de a efectua asemenea acte revine unei anume categorii de organe.
Cu toate acestea, pentru situații deosebite, legiuitorul a prevăzut fie o procedură derogatorie, fie posibilitatea ca anumite organe să poată efectua acte care, în mod normal, nu sunt de competența lor.
în categoria unor astfel de situații se înscrie și cea din cauza de față. Prin O.U.G. nr. 165/2002 legiuitorul a prevăzut, în mod expres și necondiționat, că în situația evenimentelor rutiere, lucrătorii de poliție specializați au obligația să ia anumite măsuri și să desfășoare activități legate, de asemenea, evenimente.
Printre aceste activități se numără și cele privind proba aerului respirat cu etiloscopul și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Fiind o obligație care revine polițiștilor, aceștia nu pot refuza îndeplinirea ei pe considerentul că în speță este vorba de o persoană sau alta care are o calitate specială și care ar atrage efectuarea urmăririi penale de către un anume organ, autorizat.
De altfel, în speță nici nu a fost vorba de efectuarea de acte de urmărire penală, deoarece după efectuarea probei, în funcție de rezultatul obținut, urma să se dispună ori nu începerea urmăririi penale, în care sens era încunoștiințat organul competent și numai în această fază puteau fi invocate dispozițiile referitoare la calitatea persoanei.
Prin urmare, câtă vreme în cauză nu au fost efectuate acte de urmărire penală, ci de activități proprii evenimentelor rutiere stabilite prin lege, aprecierea de către prima instanță că ordonanța și rezoluția pronunțate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu sunt legale este greșită.
S-a constatat legalitatea și temeinicia celor două acte procedurale, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a casat hotărârea atacată în sensul respingerii plângerii formulată de petentul P.M.C. și s-a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 430/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 465/2006. Penal → |
|---|
