ICCJ. Decizia nr. 357/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 77 din 9 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 2155/2003, a fost respinsă cererea inculpatului B.M., de schimbare a încadrării juridice a faptei.
în baza art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M., la 10 (zece) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Inculpatul execută pedeapsa în regim de detenție.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la data de 4 decembrie 2002 la data de 1 iunie 2003.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 12.400.870 lei plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a prezentei și până la achitarea integrală către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București.
A mai fost obligat inculpatul la plata sumei de 22.100.000 lei către partea civilă Spitalul Județean Giurgiu.
S-a admis în parte acțiunea civilă a părții vătămate M.I.M.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile M.I.M. suma de 200.000.000 lei reprezentând daune morale.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 9.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Din probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că, la data de 16 septembrie 2002, martora C.D. l-a anunțat pe inculpat și pe soția lui despre faptul că A.M. le fură coceni de porumb verde, motiv pentru care aceștia au plecat cu bicicletele către terenul cu porumb. Conform declarațiilor martorei B.E.M., soția inculpatului, ajunși la teren, inculpatul și martora s-au așezat jos, în apropierea locului pe unde urma ca victima să vină la coceni, și au așteptat circa 10 minute, până ca acesta să apară și să se apuce să taie coceni. în declarațiile date la urmărirea penală, pe care inculpatul a declarat că nu le menține, acesta arată fie că a lovit victima cu palma peste față, aceasta a căzut, și, în timp ce se afla la pământ inculpatul a mai lovit-o de două ori cu palma peste față, după care victima s-a ridicat și a plecat acasă, fie că aceasta a căzut după prima palmă, dar s-a ridicat amețită, iar inculpatul i-a mai dat două palme, după care victima a plecat spre casă. într-o declarație ulterioară, inculpatul arată că, după prima palmă, victima a căzut, iar el a lovit-o cu o șipcă, pe care o luase din gard, peste umăr, iar șipca a ricoșat în capul victimei, apoi inculpatul i-a mai dat două palme, după care s-a ridicat și a plecat amețită. în sfârșit, în declarația dată în fața procurorului (despre care inculpatul a declarat că nu o menține deoarece s-au consemnat fapte străine de cele declarate de el, respectiv că ar fi lovit victima în cap), inculpatul recunoaște că a lovit victima în cap cu scândura, în timp ce aceasta era căzută la pământ din cauza palmei primite de la inculpat, dar că nu a intenționat să o lovească în cap, ci în umăr, însă victima a vrut să se ridice și scândura a lovit-o în cap, pentru ca, în fața instanței să afirme că nu a lovit victima decât cu palma peste față și, o dată, cu șipca peste umăr.
Din probele dosarului s-a mai reținut că, la data de 17 septembrie 2002, victima a fost internată în Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost operată, după care a fost transferată la Spitalul Județean Giurgiu, unde a decedat, la 1 decembrie 2002.
Prin raportul de nouă expertiză medico - legală nr. A.5/7404/2004 întocmit de I.M.L. Mina Minovici, astfel cum a fost precizat prin avizul C.A.C. de pe lângă I.M.L. București, s-a stabilit că moartea numitei A.M. a fost violentă, s-a datorat hemoragiei cerebrale, consecința unui traumatism cranio - cerebral și că, între leziunile suferite la 16 septembrie 2002 și deces, există legătură de cauzalitate directă, posibil condiționată de starea sechelară datorată traumatismului cranio - cerebral din 1997, cât și de afecțiunile cronice preexistente, constatate la autopsie.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul și prin care critică sentința în sensul că în mod greșit prima instanță nu a schimbat încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 183 C. pen., respectiv loviri cauzatoare de moarte și că pedeapsa aplicată este mult prea mare.
Curtea, examinând sentința penală pronunțată de Tribunalul Giurgiu, sub aspectul motivelor de apel invocate, conform dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., și din oficiu a constatat că instanța de fond a stabilit bine situația de fapt și a reținut vinovăția inculpatului în legătură cu săvârșirea infracțiunii de omor pentru care a fost condamnat, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Nu poate fi primită apărarea formulată de inculpat în sensul că starea de comă a victimei și decesul acesteia s-ar fi datorat unui traumatism preexistent din anul 1997, întrucât din raportul de expertiză medico - legală ce a fost supus avizării rezultă că există un raport de cauzalitate între fapta comisă la 16 septembrie 2002 și actul de agresiune al inculpatului.
Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul a lovit victima de mai multe ori, chiar în timp ce era căzută la pământ, în zone vitale ale corpului, cum este cea a capului, cu un obiect apt de a produce leziuni deosebit de grave, astfel că, inculpatul a avut reprezentarea rezultatului agresiunii sale, pe care l-a acceptat. Inculpatul a acționat cu intenție indirectă de a ucide, fapta sa constituind infracțiunea de omor și nu cea de loviri cauzatoare de moarte.
Curtea a apreciat că pedeapsa a fost corect individualizată și îndeplinește condițiile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Dat fiind pericolul social concret al faptei, executarea pedepsei în modalitatea în care a fost stabilită este în măsură să-și atingă scopul coercitiv dar și preventiv și educativ.
Și sub aspectul laturii civile s-a apreciat că aceasta a fost soluționată corect.
în consecință, prin decizia penală nr. 449/ A din 3 iunie 2005, pronunțată în dosar nr. 1413/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.M.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.M., care a reiterat criticile formulate în apel.
Un prim motiv de recurs vizează cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen., susținându-se că în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de omor, în opinia apărării fiind vorba de infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte. Se argumentează că intenția inculpatului a fost aceea de a aplica o corecție victimei, care a fost surprinsă furând. Acest lucru este evidențiat de intensitatea redusă a loviturii de la cap, dovedită prin faptul că nici una din examinările la care a fost supusă victima nu a arătat fracturi ale oaselor capului. Mai mult, victima s-a deplasat singură până la domiciliu, apoi a ieșit și a vorbit cu vecinii.
Există și posibilitatea ca victima, până a ajuns la spital, să fi căzut în cursul nopții. Victima a decedat după 2 luni și jumătate de la internare, după ce a fost purtată de la un spital la altul fără să primească îngrijirile medicale de care avea nevoie.
Un alt motiv de recurs vizează cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., în favoarea inculpatului și coborârea pedepsei sub minimul special la oricare dintre variantele încadrării juridice a faptei.
Pe latură civilă, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., se invocă greșita aplicare a legii în sensul că au obligat pe inculpat la plata nejustificată a unei sume de 200 milioane lei cu titlu de daune morale.
Recursul este întemeiat:
Referitor la primul motiv de recurs invocat de inculpat, prin care se susține reținerea greșită a încadrării juridice dată faptei (caz de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen.), Curtea apreciază că aceasta critică nu este fondată.
Instanțele de fond și apel au procedat la o judicioasă interpretare a materialului probator administrat, reținând corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de omor.
S-a constatat, din probele administrate, că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide întrucât, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului letal, a acceptat posibilitatea producerii lui.
în fapt, așa cum reiese din declarațiile martorilor și din declarațiile de recunoaștere ale inculpatului acesta a lovit victima cu o scândură în cap în timp ce a surprins-o tăind tulpini de porumb pe un teren agricol proprietatea sa.
Activitatea materială obiectivă, desfășurată de inculpat reflectă că acesta a acceptat posibilitatea uciderii victimei având în vedere obiectul folosit, instrument apt de a ucide, regiunea vizată (cap) și intensitatea loviturii.
Actele medicale constată traumatismul cranio - cerebral produs și mai stabilesc că între leziunile de violență și moarte există raport de cauzalitate.
Un aspect foarte important îl constituie împrejurarea că victima fusese operată la cap în urmă cu 7 ani, lucru pe care inculpatul îl cunoștea, astfel cum reiese din declarația acestuia: "știu că mai înainte, prin anul 1997, ea (victima) a fost lovită de ginerele ei la cap, fiind chiar operată la cap".
în această situație, cunoștințele elementare și experiența de zi cu zi oferă suficiente date inculpatului pentru a-și da seama de consecințele acțiunii sale, respectiv pentru a-și da seama că lovind în cap, cu scândura din lemn, o persoană despre care știa că era operată la cap, există posibilitatea decesului, lucru pe care l-a acceptat.
Prin urmare, Curtea apreciază că în mod corect s-a stabilit încadrarea juridică a faptei ca fiind infracțiunea de omor, săvârșită cu intenție indirectă.
Motivul de recurs ce vizează soluționarea laturii civile a cauzei, întemeiat pe prevederile art. 3859pct. 171 C. proc. pen., este de asemenea nefondat.
Soluția instanței de a obliga inculpatul la 200.000.000 lei daune morale către partea civilă, fiica victimei, nu este nelegală, practica admițând posibilitatea acordării daunelor morale pentru suferința încercată de pierderea unei ființe dragi.
Motivul de recurs privind greșita individualizare a pedepsei, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., este întemeiat.
Curtea reține că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, este cunoscut în localitatea de domiciliu ca o persoană onestă, serioasă, cu un bun comportament în societate, integrat în colectivitate, iar fapta a fost comisă într-un moment de tulburare, produsă de faptul că a surprins victima pe terenul său, împrejurare pe care o regretă sincer.
Toate aceste elemente se constituie în tot atâtea circumstanțe atenuante ce în mod greșit nu au fost reținute în favoarea inculpatului.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat numai sub aspectul individualizării pedepsei și va casa în totalitate decizia și în parte sentința.
Rejudecând, prin aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen., va reduce pedeapsa sub minimul special, până la 4 (patru) ani închisoare, cuantum pe care Curtea îl apreciază îndestulător pentru a asigura scopul preventiv și educativ al pedepsei.
Pe cale de consecință se va reduce și durata pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Se va face aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 359/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 356/2006. Penal → |
|---|
