ICCJ. Decizia nr. 430/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 31/ P din 23 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 143/P/2005, în baza art. 2781alin. (8) lit. b4) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petiționarii G.L., P.G.M., M.F., G.G.G., L.A.E., R.M.E. și R.V.I. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale cu nr. 255/ P din 18 noiembrie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
A fost desființată rezoluția atacată și s-a dispus trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii cercetărilor penale, urmând a se stabili:
- datele și împrejurările comiterii faptelor în raport de care se poate verifica dacă a intervenit prescripția răspunderii penale, ținându-se seama și de încadrarea juridică a fiecărei fapte;
- fapta sau faptele de "uz de fals", sens în care se vor examina susținerile petiționarilor referitoare la existența unor acțiuni caracteristice laturii obiective a infracțiunii de uz de fals.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin plângerea adresată parchetului, părțile vătămate G.L., P.G.M., M.F., G.G.G., L.A.E., R.M.E. și R.V.I. au solicitat a se efectua cercetări față de numiții G.A.P., P.G., B.C., M.M., B.C., D.E., C.H., G.I., G.P.C., M.A., G.V., P.F., B.G.I., O.C., C.T., pentru infracțiunile de fals intelectual, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale, abuz în serviciu și înșelăciune.
Prin rezoluția nr. 255/ P din 18 noiembrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii P.A., P.G., B.C., M.M., apreciind că faptele de înșelăciune nu există și neînceperea urmăriri penale față de B.C., D.E., C.H., G.I., G.P.C., M.A., G.V., P.F., B.G.I., O.C., C.T. și M.M. deoarece pentru presupusele fapte de fals comise de către aceștia, există un caz în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată, respectiv faptul că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Prin rezoluția nr. 431/II/2 din 17 ianuarie 2005, Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de G.L., în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale menționată mai sus.
Nemulțumiți de soluțiile de netrimitere în judecată, în baza art. 2781C. proc. pen., părțile vătămate s-au adresat instanței pentru reluarea cercetărilor penale, în scopul tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.
Prima instanță a apreciat că plângerile formulate sunt întemeiate, întrucât pentru a se putea verifica legalitatea și temeinicia soluției de netrimitere în judecată, parchetul ar fi trebuit să stabilească situația de fapt exactă (dată, faptă, loc, făptuitor), încadrarea juridică corespunzătoare, dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute și apoi să verifice în raport de toate aceste date, dacă a intervenit sau nu prescripția răspunderii penale și pentru care fapte anume.
Neindividualizând faptele și făptuitorii prima instanță a apreciat că parchetul a dat o soluție nelegală în cauză, astfel că a desființat rezoluția atacată.
împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și intimații făptuitori B.G.I., M.M. și B.C.
Parchetul a susținut un singur motiv de recurs, respectiv greșita aplicare a legii, caz de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 171 teza II C. proc. pen., în sensul greșitei dispuneri a redeschiderii urmăririi penale (ceea ce ar fi presupus că urmărirea penală a fost deja începută în cauză, fapt ce nu corespunde însă realității), în raport de conținutul rezoluției atacate, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen.
Parchetul a apreciat că, în speță erau operante, eventual, prevederile art. 273 alin. (1)1 teza II C. proc. pen. [(în cazul în care instanța, potrivit art. 2781C. proc. pen., a admis plângerea împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale, desființează rezoluția și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale)] și nicidecum dispozițiile art. 273 alin. (1)1 teza I C. proc. pen. (redeschiderea urmăririi penale are loc când instanța, potrivit art. 2781C. proc. pen., admite plângerea împotriva ordonanței sau rezoluției procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetarea urmăririi penale).
Recurenții intimați-făptuitori B.G.I., M.M. și B.C. și-au însușit, în totalitate, motivul de recurs invocat de parchet în scris și susținut oral.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, conform prevederilor art. 3856alin. (1) și (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Prin sentința recurată, Curtea de Apel Constanța a dispus admiterea plângerii formulate de petiționarii G.L., P.G.M., M.F., G.G.G., L.A.E., R.M.E. și R.V.I., a desființat rezoluția procurorului atacată de aceștia și a trimis cauza parchetului în vederea redeschiderii cercetărilor penale, în condițiile art. 2781alin. (8) lit. b) C. proc. pen.
De la bun început se observă că, în mod vădit, recurenții au indicat un temei greșit, deoarece instanța de fond nu a utilizat termenul de redeschidere a urmăririi penale, ci pe acela de redeschidere a cercetărilor penale, noțiune cu o sferă mult mai amplă, deoarece include și actele premergătoare începerii urmăririi penale.
După cum rezultă din însăși denumirea lor actele premergătoare, la care face referire textul art. 224 C. proc. pen., precedă începerea urmăririi penale și sunt efectuate anume în vederea acestei începeri.
într-adevăr se poate întâmpla ca în momentul când organul de cercetare penală ia cunoștință despre săvârșirea unei fapte penale, datele existente cu privire la infracțiune să fie insuficiente pentru începerea urmării penale, dar să se întrevadă posibilitatea de a putea fi completate, sau să existe date suficiente cu privire la fapta penală săvârșită dar să se întrezărească existența unei cauze de punere în mișcare a acțiunii penale (și deci cauză de împiedicare a începerii urmăririi penale), cauză care nu este pentru moment suficient de concretizată.
Potrivit normelor procesual penale, organele de cercetare penală, definite de art. 207 C. proc. pen., efectuează astfel de acte de cercetare pentru orice infracțiune care nu este dată prin lege în competența altor organe de cercetare penală și înaintează procurorului rezultatul muncii lor, în condițiile prevăzute de art. 228 C. proc. pen.
Cum în speță sunt implicate persoane care atrag obligatoriu competența de cercetare a procurorului, respectiv notari publici [(conform art. 209 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 281pct. 1 lit. b) C. proc. pen.)], actele întocmite de procuror au aceeași valoare ca și acte realizate de celelalte organe, respectiv de a concretiza indicii ce pot sau nu pot conduce la începerea urmăririi penale.
Pe cale de consecință, așa cum în executarea supravegherii activității de cercetare penală, procurorul constată că nu sunt întrunite condițiile din alin. (4) al art. 228 C. proc. pen., și restituie actele organului de cercetare penală pentru a fi completate [(art. 228 alin. (5) C. proc. pen.)], tot astfel a procedat și instanța de fond, atunci când a constatat că rezoluția procurorului și actele premergătoare efectuate direct de acesta, nu permit luarea unei hotărâri judecătorești care trebuie să fie motivată în fapt și în drept (cu descrierea fiecărei fapte, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică corespunzătoare).
De altfel, în conținutul dispozitivului sentinței recurate se arată explicit că, după redeschiderea cercetărilor penale trebuie stabilite cu certitudine anumite elemente de fapt determinante în vederea calculării termenului de prescripție a răspunderii penale și în stabilirea existenței elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate.
Atâta vreme cât procurorul are în mod expres recunoscut în textul art. 228 alin. (5) C. proc. pen., dreptul de a cere completarea actelor de cercetare penală organului abilitat prin lege să le efectueze, cu atât mai mult și, fără a fi nevoie de un text special, instanța de judecată poate cenzura în același mod actele premergătoare efectuate de procuror în calitate de organ de cercetare penală.
A aprecia astfel, ar însemna golirea de conținut a dispozițiilor art. 2781C. proc. pen., și a limita cenzura instanței, doar asupra unor anumite soluții adoptate de procuror, evitându-se controlul judiciar asupra celor date în baza unor incomplete acte de cercetare penală, ceea ce, în mod vădit, nu putea fi în intenția legiuitorului, plângerea adresată instanței, în temeiul art. 2781C. proc. pen., având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluției de neînceperea urmăririi penale în integralitatea ei.
Constatând că rezoluția atacată nu conține elemente de fapt și de drept în raport de care să se poată aprecia legalitatea soluției adoptate, în mod justificat instanța a admis plângerea și a trimis cauza procurorului, în vederea individualizării faptelor și făptuitorilor, dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, dacă a intervenit sau nu prescripția răspunderii penale și pentru care fapte anume, în raport de datele concrete rezultate din cercetări.
Răspunderea penală este individuală, iar, în situația existenței unor împrejurări de natură a împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale, din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) C. proc. pen., acestea trebuie să se răsfrângă, de asemenea, individual și punctual asupra fiecărui făptuitor și fiecărei fapte reclamate ca fiind săvârșită de acesta.
Câtă vreme rezoluția parchetului tratează generic, atât răspunderea persoanelor cercetate, prin expresia "pentru faptele comise de primii trei făptuitori" s-a constatat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, fără ca aceștia să fie nominalizați și fără ca faptele să fie descrise, enumerate, individualizate prin date concrete, este evident că judecătorul nu putea să cenzureze caracterul legal al actului decizional al parchetului și nici să suplinească, prin cercetare judecătorească, deficiențele muncii de cercetare penală.
Deși în motivarea recursului s-a încercat suplinirea deficiențelor activității de cercetare penală, prin introducerea unor elemente concrete privind unele date la care s-ar fi săvârșit unele fapte și nominalizarea făptuitorilor, câtă vreme aceste date nu au fost cuprinse în rezoluția atacată, nu pot fi examinate direct, în recursul parchetului, deoarece nu au fost avute în vedere cu ocazia soluționării fondului cauzei de către prima instanță.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de intimații B.G.I., M.M. și B.C. împotriva sentinței penale nr. 31/ P din 23 mai 2005 a Curții de Apel Constanța.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurenții B.G.I., M.M. și B.C. să plătească statului sumele de câte 60 RON (câte 600.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 415/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 448/2006. Penal → |
|---|
