ICCJ. Decizia nr. 4066/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4066/2006
Dosar nr. 5491/1/2006
Şedinţa publică din 23 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30/ PI din 9 martie 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul B.G., împotriva rezoluţiei dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 200/P/2005.
Prin plângerea formulată petentul, în calitate de reprezentant al părţilor vătămate B.M., B.D.M., a solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să fie desfiinţată rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 200/P/2005, iar cauza să fie trimisă la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor T.M. şi G.A., judecători la Judecătoria Oraviţa, Ţ.M., avocat în cadrul Baroului Caraş-Severin, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289 C. pen., de către judecătorul T.M., a infracţiunilor prevăzute de art. 289, 291, 323 C. pen., de judecătorul G.A. şi a infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen., de avocatul Ţ.M.
În motivarea plângerii s-a precizat că judecătorul T.M., la pronunţarea sentinţei civile, în dosarul nr. 2061/2003, a luat în considerare acte fictive şi expertize topografice care nu cuprind date reale, judecătorul G.A., soluţionând contestaţia formulată împotriva sentinţei civile nr. 1383 pronunţată în dosarul nr. 1285/1999 al Tribunalului Caraş-Severin, respingând contestaţia şi motivând o hotărâre pronunţată pe baza unor probe false, iar avocatul Ţ.M., în acţiunea civilă ce a format obiectul dosarului nr. 2061/2003 al Judecătoriei Oraviţa a menţionat date false.
Prin rezoluţia din 25 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 200/P/2005 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză faţă de intimaţi.
Plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin rezoluţia din 20 decembrie 2004, în dosarul nr. 1309/II/2/2005.
Formulând plângere la instanţa competentă, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză pronunţând o soluţie de respingere a plângerii în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul expunând un istoric al cauzelor civile aflat pe rolul instanţelor şi susţinând în continuare că intimaţii se fac vinovaţi de infracţiunile susmenţionate.
Examinând cauza atât din punct de vedere al motivelor de recurs formulate cât şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează.
În mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi.
Din verificările efectuate s-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1383 din 19 noiembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. 2061/2003, s-a constatat valabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată de R.A., R.G., cumpărători şi D.S., vânzător, la data de 23 august 1979 pentru imobilul înscris în CF nr. 788 – Oraviţa nr. top 1203 şi a convenţiei încheiată, la data de 4 mai 1981, între cumpărătorii C.G., C.A., pentru imobilul înscris în C.F. nr. 788 – Oraviţa Montană, nr. top 1203 şi a convenţiei încheiată la data de 4 mai 1981 între cumpărătorii K.C., K.Şt. şi vânzătorul M.G. pentru imobilul înscris în C.F.1535 – Oraviţa Montană nr. top 1204 în raport de care nu au fost exercitate căile de atac, definitivă prin neapelare la data de 12 februarie 2004.
Hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac, astfel încât o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
Intimaţii au desfăşurat întreaga activitate în temeiul legii îndeplinindu-şi atribuţiile care le revin prin pronunţarea unor soluţii în raport de probele administrate, soluţii ce puteau fi verificate prin intermediul căilor legale de atac, ele nefiind exercitate în cauză.
În mod corect a reţinut instanţa că dacă petentul apreciază că acele convenţii sunt false are posibilitatea să formuleze plângere penală împotriva autorului falsului.
Sentinţa civilă nr. 1115 din 8 iunie 2005 pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. 1938/2004, judecător G.A., nu a fost desfiinţată în căile de atac, ceea ce demonstrează că ea este temeinică şi legală.
Referitor la avocatul Ţ. din cadrul Baroului Reşiţa, rezoluţia procurorului este, de asemenea, temeinică.
În sens procesual, dreptul la acţiunea civilă desemnează numai posibilitatea persoanei de a se adresa organului jurisdicţional în vederea apărării unui drept încălcat, fără ca aceasta să implice în mod necesar şi obţinerea protecţiei juridice a acelui drept.
Nu sunt generatoare de efecte juridice şi nu pot duce la aplicarea art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), susţinerile reclamantului sau ale apărătorului acestuia dintr-o acţiune civilă, deoarece ele sunt supuse unei verificări ulterioare, obligatorii a conţinutului acestor acţiuni, de către instanţă, iar părţile din procesul civil respectiv au posibilitatea de a contesta cele susţinute de reclamant şi de a contraproba.
Acţiunile în justiţie nu fac parte din categoria declaraţiilor cu însuşirea de a produce, potrivit legii, consecinţe juridice.
În consecinţă, instanţa în mod corect reţine în considerentele hotărârii că, dacă reclamantul prin avocatul ales are susţineri necorespunzătoare realităţii, instanţa investită este datoare să judece acţiunea în funcţie de probele administrate, în cauză nesăvârşindu-se o faptă penală.
Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 30/ PI din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 60 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4024/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4084/2006. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
