ICCJ. Decizia nr. 442/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 442/2006
Dosar nr. 19509/1/2005
(nr. vechi 5376/2005)
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 38 din 7 iulie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a condamnat pe inculpaţii:
1. C.M., şi
2. D.M.S., la câte 3 ani închisoare şi câte 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza dispoziţiilor art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de câte 5 ani stabilit conform art. 862 din acelaşi cod.
În baza dispoziţiilor art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpaţii să se prezinte trimestrial la S.P.V.R.S.I. din cadrul Tribunalului Harghita, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice, după caz, orice schimbare a locului de muncă precum şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
Inculpaţilor li s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 864 C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpatul D.M.S., a sumei de 230 lei.
În baza dispoziţiilor art. 255 alin. final C. pen., s-a dispus restituirea, de către inculpaţi, către autodenunţătorul Ş.A., a sumei de 700 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii.
Totodată, s-a dispus restituirea către F.P.S.N. Miercurea Ciuc, a unui set de 3 chei aparţinând autoturismului VW Santana ridicate conform dovezii aflate la dosarul nr. 77/P/2004 al P.N.A., Secţia de Combatere a Infracţiunilor de corupţie Mureş.
S-a respins cererea procurorului privind publicarea, conform art. 30 din Legea nr. 78/2000, a hotărârii definitive de condamnare.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii erau cadre cu funcţii de control în S.I.F.I.P. al judeţului Harghita.
La 2 martie 2004, inculpaţii, C.M. fiind subcomisar, iar coinculpatul D.M.S., subinspector, s-au deplasat la SC X.T. SRL Miercurea Ciuc, ocazie cu care au cerut administratorului Ş.A. şi asociatului lui, H.J., documentele firmei şi contractele de muncă ale angajaţilor.
Verificând actele, cei doi inculpaţi, verbal, le-au comunicat reprezentanţilor societăţii controlate, că au constatat inexistenţa cărţilor de muncă pentru 5 angajaţi şi că în obiectul de activitate nu au specificat dreptul de a comercializa produse electronice audio şi video, aceste constatări nefiind însă menţionate în procesul-verbal de control. Totodată, inculpaţii nu au înscris în Registrul Unic de Control al firmei, efectuarea controlului.
De asemenea, procesul-verbal de control nu a fost înregistrat nici în registrul de evidenţă a corespondenţei de la I.P.J. Harghita şi nici în registrul de evidenţă a lucrărilor penale.
B.C., şef al celor doi inculpaţi, la data de 25 februarie 2004, a menţionat „De acord" pe un Raport informativ întocmit de inculpatul C.M., în acesta înscriindu-se propunerea efectuării unui control la firma amintită, cu indicarea unor aspecte ţinând de aprovizionarea cu componente pentru calculatoare, numai acest act fiind înscris în documentele de evidenţă.
Inculpaţii au semnat procesul-verbal din 2 martie 2004.
În continuare, inculpaţii le-au cerut reprezentanţilor societăţii că la 4 martie 2004 să se prezinte la sediul inspectoratului cu unele documente, inculpatul C.M. dându-i lui H.J. numărul telefonului său. În acea zi, la diferite intervale de timp, reprezentanţii firmei s-au întâlnit la un motel şi la un club cu inculpatul D.M.S., acesta solicitându-le 800 Euro, negocierea ducând la acceptarea a 700 Euro plătibili până la o dată fixată de comun acord (8 sau 9 martie 2004).
În dimineaţa zilei de 10 martie 2004, inculpatul D.M.S. l-a contactat pe administratorul firmei cerându-i să se achite de promisiune. După ce a primit răspuns că acest lucru se va întâmpla „mâine pe la prânz", inculpatul i-a comunicat locul de întâlnire, respectiv Liceul M.A. La 11 martie 2004, Ş.A. a venit la întâlnire, s-a îmbarcat pe bancheta din spate a autoturismului condus de inculpat şi i-a înmânat banii. Coinculpatul C.M., în acea perioadă, l-a apelat telefonic pe D.M.S. pentru a-i cere să se grăbească, să nu piardă timpul în zadar, el găsindu-se în apropiereîntr-un autoturism aparţinând mamei sale.
După realizarea primirii banilor, vehiculul pilotat de inculpatul D.M.S. a fost blocat în trafic de 2 autoturisme ale procurorilor care supravegheau „întâlnirea", dar a reuşit să scape şi, la capătul unei străzi, a aruncat banii.
Împotriva sentinţei, au declarat recursuri P.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea şi cei doi inculpaţi.
Parchetul şi-a motivat recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv în cauză s-au aplicat pedepse greşit individualizare în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 din acelaşi cod, în sensul că, prin respingerea dispunerii, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 78/2000, a publicării hotărârii judecătoreşti, după rămânerea sa definitivă, într-un ziar central, nu s-a aplicat legea.
Inculpaţii şi-au întemeiat calea de atac pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt, ei nefiind vinovaţi de săvârşirea faptei reţinută în sarcina lor, sens în care, în opinia lor, dosarul trebuie restituit la procuror pentru refacerea urmăririi penale, aceasta fiind nulă întrucât a fost efectuată de un organ necompetent.
Recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentele ce se vor detalia.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, la aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 din acelaşi cod, stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Alin. (2) al textului prevede că prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept.
În cadrul procesului de individualizare a pedepsei ce se aplică, interesează şi modalitatea de executare a ei, respectiv prin privare de libertate sau prin suspendare condiţionată a executării sau suspendare, sub supraveghere, a executării ei (art. 81 şi art. 861 C. pen.).
Raportând la cauză aceste dispoziţii legale, se reţine că instanţa de fond, aplicând inculpaţilor pedepsele de câte 3 ani închisoare, în ce priveşte cuantumul, a considerat că acesta ar reflecta funcţia şi scopul pedepsei, dar a subdimensionat pericolul social grav al faptei, acesta rezidând într-o infracţiune de corupţie, împrejurările în care a fost săvârşită, respectiv de către persoane care au avut calităţi de organe specializate în combaterea şi prevenirea de fapte antisociale, precum şi persoana făptuitorilor, D.M.S., pentru a-şi asigura scăparea, a trecut de blocajele organizate de organul de urmărire penală, el punând astfel în pericol integritatea corporală sau chiar viaţa pietonilor şi membrilor echipei de constatare, iar C.M., pe tot parcursul procesului penal, negând comiterea faptei, a demonstrat că nu a regretat nici un moment comiterea infracţiunii.
Pentru considerentele expuse, se apreciază că scopul pedepsei, astfel cum s-a arătat, nu se poate realiza decât prin executarea, de către inculpaţi, a pedepsei de câte 3 ani închisoare în regim de privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 57 C. pen.
Privind motivarea instanţei de fond, de respingere a publicării hotărârii judecătoreşti de condamnare, după rămânerea ei definitivă, respectiv că ar fi vorba de amestec al autorităţii judiciare odată ce există obligaţia respectării stricte a drepturilor fundamentale ale inculpaţilor, inclusiv a celor la care face referire art. 8 din Convenţia de la Strasbourg, aceasta este netemeinică, respectarea vieţii private şi de familie neavând nimic în comun cu săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, în cazul acesteia legea specială creând facultatea, pentru instanţa judecătorească, să dispună sau nu o asemenea aducere la cunoştinţa opiniei publice, despre consecinţele săvârşirii, de către inculpaţi ce au avut atribute de serviciu tocmai în materia eradicării fraudării legii, publicarea fiind justificată de existenţa unui interes al colectivităţii.
În plus, cu referire concretă la cauză, mass-media din judeţul Harghita a informat, la data constatării faptei, opinia publică, iar strămutarea judecării la instanţa bihoreană necesită continuarea aducerii la cunoştinţă, a actului de justiţie, considerente pentru care, în baza art. 30 din Legea nr. 78/2000 se va dispune publicarea hotărârii definitive de condamnare în cotidienele R.L., A. şi Z.
Pentru cele ce preced, recursul declarat de P.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea fiind fondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Inculpatul D.M.S., subinspector în cadrul S.I.F. al I.P.J. Harghita, în înţelegere cu coinculpatul C.M., subcomisar în acelaşi compartiment de investigare al poliţiei, în perioada 2 – 11 martie 2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod direct, a pretins, în mai multe rânduri şi în urma unor contacte nemijlocite cu H.J. şi Ş.A., suma de 700 Euro, la aceasta ajungându-se prin „negocierea" pornită de la suma de 3000 Euro, primind, efectiv, 700 Euro şi contravaloarea unor consumaţii în localuri publice în sumă de 2.500.000 lei la acea dată, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în sensul neconsemnării în actul de control întocmit în 02 martie 2004 la SC X.T. SRL Miercurea Ciuc, a neregulilor constatate.
Activitatea infracţională a coinculpatului C.M., înfăptuită în baza aceleiaşi rezoluţii, a constat în iniţierea, determinarea, supravegherea şi conlucrarea, prin acte de executare, a pretinderii şi ulterior, a primirii folosului material al infracţiunii prin intermediul celuilalt inculpat.
Faptele inculpaţilor au fost probate, fără dubiu, în urma coroborării materialului probator administrat la urmărirea penală şi în faza cercetării judecătoreşti (procese-verbale de consemnare a denunţului din 05 martie şi 06 martie 2004 Ş.A. şi H.J., declaraţia inculpatului D.M.S., procesul-verbal de confruntare dintre cei doi inculpaţi, procesul-verbal de confruntare cu denunţătorii, procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului D.M.S., procesul-verbal de constatare a întâlnirii dintre inculpatul D.M.S. cu Ş.A. şi depăşirii, de către inculpat, a blocajului rutier menit a-l identifica, declaraţiile martorilor H.J., Ş.A., P.L.O., T.R., B.C., listele apelurilor telefonice ale SC O.R. SA şi R. SA, recunoaşterea inculpatului D.M.S.
Privind nerecunoaşterea, de către inculpaţi, a săvârşirii faptei, instanţa de fond, analizând probele, le-a respins motivat, sens în care sunt de reţinut inexistenţa vreunei explicaţii verosimile privind conducerea, de către inculpatul D.M.S., în teren, a organului de urmărire penală la reconstituirea traseului urmat de el din momentul luării banilor până când a aruncat suma, el indicând de bună-voie, traseul parcurs şi zona în care s-a debarasat de cei 700 Euro, precum şi împrejurarea că fapta le-ar fi fost „provocată" de „îndrăzneala" de a fi cerut informaţii celor doi denunţători în legătură cu „afacerile dubioase" ale firmei N.I. SRL Miercurea Ciuc, patronată de C.I., la acea dată persoană aflată în atenţia organelor judiciare harghitene.
În consecinţă, vinovăţia inculpaţilor a fost stabilită fără dubiu, sub acest aspect starea de fapt fiind corect şi judicios probată.
În ce priveşte susţinerea recurenţilor, în sensul nulităţii urmăririi penale şi, deci, şi a hotărârii instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 pct. 1 lit. b) din OG nr. 43/2002 modificată, competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţine P.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie (la acea dată).
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţi nefiind fondate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Conform art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) şi art. 349 din acelaşi cod, inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 38/ P din 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii D.M.S. şi C.M.
Casează sentinţa atacată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor şi la neaplicarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., şi dispune ca inculpaţii D.M.S. şi C.M. să execute pedepsele aplicate, prin privare de libertate.
Face aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 30 din Legea nr. 78/2000 dispune publicarea hotărârii definitive de condamnare în ziarele R.L., A. şi Z.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.M.S. şi C.M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 15 martie 2004 până la 18 martie 2004 pentru inculpatul C.M. şi de la 12 martie 2004 până la 10 aprilie 2004 pentru inculpatul D.M.S.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 120 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4280/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4424/2006. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
