ICCJ. Decizia nr. 3613/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3613/2006
Dosar nr. 6990/3/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 317 din 21 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul penale nr. 6990/3/2006, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul V.G. ca inadmisibilă.
A fost obligat revizuientul condamnat la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, a fost suportată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 1291 din 14 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 390 din 19 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuientul a fost condamnat, în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 804/2002 a Tribunalului Bucureşti, condamnatul având de executat în detenţie pedeapsa de 10 ani închisoare.
Prin cererea de revizuire, condamnatul a solicitat să se constate că încadrarea juridică dată faptei sale nu este corectă, fiind vorba cel mult de o vătămare corporală gravă şi, drept urmare, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Pentru dovedirea celor susţinute, revizuientul a cerut reaudierea martorilor şi a persoanei împreună cu care a comis fapta.
Instanţa de fond a constatat că, prin împrejurările invocate de revizuient, nu se tinde la dovedirea nevinovăţiei acestuia, ci numai la stabilirea unor situaţii de natură a atenua răspunderea sa penală, prin schimbarea încadrării juridice şi reducerea pedepsei aplicate.
Potrivit legii, revizuirea, care este o cale extraordinară a atac, trebuie să fie totală, să ducă la o soluţie radical opusă celei pronunţate anterior.
Or, încadrarea juridică şi reducerea cuantumului pedepsei nu se includ în aspectele de netemeinicie prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi au fost avute în vedere de instanţele care au judecat cauza în fond şi în căile ordinare de atac.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal (la data de 28 martie 2006), revizuientul condamnat V.G., care a reiterat motivele invocate în faţa instanţei de fond, solicitând ca, în urma admiterii cererii de revizuire, să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă şi reducerea cuantumului pedepsei. În plus, a invocat faptul că, la momentul comiterii faptei, era dependent de medicamente, acţionând sub influenţa acestora.
Examinând cauza în raport de motivele astfel invocate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei şi a constatat că apelul este nefondat.
În mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire dedusă judecăţii, întrucât, prin motivele invocate în susţinerea acesteia, nu se relevă fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţă la pronunţarea hotărârii de condamnare, pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia acestei hotărâri şi să se ajungă la pronunţarea unei soluţii contrare, respectiv la achitarea inculpatului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 394 alin. (2), raportat la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Solicitările revizuientului condamnat, constând în schimbarea încadrării juridice a faptei într-o infracţiune mai puţin gravă şi respectiv, în reducerea cuantumului pedepsei, nu urmăresc decât o diminuare a răspunderii penale a acestuia, soluţie ce nu poate fi pronunţată în cadrul unei căi extraordinare de atac, astfel cum este revizuirea, aspectele menţionate făcând obiectul analizei instanţelor care au judecat cauza în fond şi respectiv în căile ordinare de atac (apel şi recurs), hotărârile pronunţate de instanţele respective bucurându-se de autoritate de lucru judecat în privinţa acestor aspecte.
De altfel, şi împrejurarea invocată în apel, respectiv aceea a săvârşirii faptei sub influenţa unor medicamente de care condamnatul era dependent, a fost examinată de către instanţa care a soluţionat recursul declarat împotriva hotărârii de condamnare, astfel cum rezultă din considerentele deciziei penale nr. 390 din 19 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În plus, în faza de urmărire penală, a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică a revizuientului condamnat, care a concluzionat că acesta a săvârşit fapta cu discernământ.
Curtea a reţinut şi faptul că o altă cerere de revizuire, întemeiată pe aceleaşi motive, a fost respinsă anterior printr-o hotărâre rămasă definitivă, respectiv sentinţa penală nr. 1253 din 22 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, împotriva căreia condamnatul nu a exercitat nici o cale de atac.
Prin Decizia penală nr. 308/ A din 14 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul-condamnat V.G. împotriva sentinţei penale nr. 317/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 80 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs condamnatul V.G.
Prin motivele de recurs, susţinute oral, revizuientul a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei respingeri a cererii sale de revizuire, solicitând ca pe calea procedurii de revizuire să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, cu consecinţa reducerii pedepsei care i-a fost aplicată.
Recursul, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. (referitoare la greşita aplicare a legii), este nefondat, hotărârile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice.
Astfel, revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt.
Fiind o cale extraordinară de atac, legiuitorul a prevăzut, expres şi limitativ, situaţiile în care se poate declanşa acest remediu procesual.
Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţa de soluţionare a cauzei, un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri definitive judecătoreşti nu se pot.
Se constată că motivele invocate de recurentul-condamnat V.G. nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege.
Astfel, este inadmisibil ca în calea de atac extraordinară a revizuirii, pe baza unei noi reaprecieri a ansamblului probator, să se dispună schimbarea încadrării juridice şi reducerea pedepsei aplicate.
Revizuirea unei hotărâri, după cum s-a menţionat, este dublu condiţionată, pe de o parte, de existenţa unuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., iar pe de altă parte, de posibilitatea dovedirii netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului ori de condamnare, sau a nelegalităţii acesteia.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, recursul formulat de condamnatul V.G. va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul V.G. împotriva deciziei penale nr. 308/ A din 14 aprilie 2006 a curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3597/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3723/2006. Penal → |
|---|
