ICCJ. Decizia nr. 4024/2006. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4024/2006
Dosar nr. 6023/1/2006
Şedinţa publică din 22 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 156 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Hunedoara au fost condamnaţi inculpaţii:
1. P.M.F., zis P., deţinut în Penitenciarul de maximă siguranţă B.M., la:
- 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de operaţiuni interzise cu droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;
- un an închisoare, pentru infracţiunea de operaţiuni interzise cu droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. (parte vătămată A.D.);
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. (parte vătămată SC N.S. SRL);
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. (parte vătămată SC A.S. SRL);
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. (parte vătămată SC A. SRL).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe care a sporit-o cu un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
2. V.V.D., zis D. deţinut în Penitenciarul de maximă siguranţă Bârcea Mare, la:
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul graţierii privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de furt calificat prin sentinţa penală nr. 142 din 17 octombrie 2002 a Judecătoriei Orăştie, urmând ca inculpatul să execute restul de 827 zile rămas neexecutat din această pedeapsă aplicată prin prezenta sentinţă.
Inculpatul V.V.D. va executa pedeapsa de 3 ani şi 827 zile închisoare.
A interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
A menţinut starea de arest a celor doi inculpaţi, P.M.F. şi V.V.D.
A dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpaţi durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 noiembrie 2004 la 4 aprilie 2005.
3. R.A.R., zis L., la:
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 14 noiembrie 2004 – 22 decembrie 2004.
4. U.M.M., la:
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de operaţiuni cu droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 4 din Legea nr. 143/2000;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
5. I.F.N., zis F., la:
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de operaţiuni cu droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 4 din Legea nr. 143/2000;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de operaţiuni de droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute det.64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen.
6. O.I.O., la:
- un an închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 26, raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 861 şi 862 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor R.A.R., U.M.M., I.F.N. şi O.I.O. pe durata acestora la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, ce constituie termen de încercare.
A obligat inculpaţii ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.
În baza art. 863 alin. (3) lit. f) C. pen., a obligat inculpaţii U.M.M. şi I.F.N. să efectueze anual în termenul de încercare testele medicale în vederea depistării consumului de droguri.
A desemnat pentru executarea supravegherii S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
A atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpaţii P.M.F., V.V.D., U.M.M., R.A.R. şi O.I.O., în solidar, să plătească 6.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă SC A.S. SRL Deva.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpaţii P.M.F., V.V.D., R.A.R., în solidar, să plătească:
- 20.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă A.D.;
- 30.536.635 lei despăgubiri civile către partea civilă SC A. SRL Deva;
- 50.000.000 lei despăgubiri civile către SC N.S. SA Bobâlna;
- 5.000.000 lei despăgubiri civile către dobânditorul de bună credinţă O.E.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a obligat pe inculpatul P.M.F. să plătească statului 4.500.000 lei cu titlu de confiscare specială.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat 880 gr., 58 gr., 22 gr., 123 gr., 2097 gr., 3034 gr., 1808 gr. cannabis şi o sacoşă din rafie cu urme de cannabis, aflate în Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – D.C.J.E.O. conform dovezilor cu seriile B nr. 3421 din 15 noiembrie 2004 şi a R.C.T.S. nr. 288407 şi 288407/2 din 15 noiembrie 2004.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat 3 pacheţele cu foiţe pentru ţigări şi un aparat de rulat ţigări, înregistrate la nr. 39/2005 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara.
S-a dispus restituirea sumei de 1.900.000 lei inculpatului P.M.F., sumă depusă la Trezoreria Deva, cu chitanţa seria TS nr. 7427920 din 20 decembrie 2004.
Au fost obligaţi inculpaţii, fiecare, să plătească câte 3.3000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul P.M.F. domiciliază în municipiul Deva, împreună cu mama sa care este pensionară. În anul 2000 a absolvit Liceul Sportiv din Deva.
De circa un an, inculpatul a început să consume marijuana şi haşiş, pe care le-a cumpărat de la inculpaţii D.F. zis O. şi M.C.M. zis G., aceştia din urmă fiind trimişi în judecată pentru trafic şi consum ilicit de droguri, prin rechizitoriul din 9 noiembrie 2004.
De la numitul M.C.M., inculpatul P.M.F. a cumpărat marijuana în cantităţi relativ mari, pentru care a plătit suma de 22.500.000 lei.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul P.M.F. a cumpărat marijuana şi haşiş atât pentru consum propriu cât şi pentru inculpatul H.C.V., de asemenea, trimis în judecată pentru consum ilicit de droguri.
Acestuia din urmă i-a vândut 15 ţigări cu marijuana şi haşiş în perioada martie – aprilie 2004, cu suma de 300.000 lei pentru fiecare ţigară. În acelaşi timp, inculpatul P.M.F. a consumat marijuana şi haşiş împreună cu inculpatul H.C.V., inculpaţii U.M.M., I.F.N. şi alţi tineri. O parte din droguri au fost procurate de inculpat din municipiul Timişoara, prin intermediul numiţilor V.C. şi N.A.D.
Faptul că inculpatul P.M.F. a vândut ţigări inculpatului H.C.V. este confirmat şi de inculpatul U.M.M. care a precizat că a fost prezent atunci când primul inculpat i-a dat celui de-al doilea o ţigară marijuana.
În data de 5 septembrie 2004, în jurul orelor 23,00, inculpatul P.M.F. a dat numitului P.R.R. o cantitate de marijuana uscată parţial ascunsă în apartamentul inculpatului într-un ziar, în spatele unui televizor marca Grundig. Întrucât inculpatul P.M.F. nu se afla la domiciliu, i-a solicitat inculpatului I.F.N. care locuieşte pe aceeaşi scară la etajul 3 să se deplaseze în apartamentul său situat la etajul 4 de unde a luat cantitatea respectivă de marijuana şi i-a dat-o numitului P.R.R., inculpatul I.F.N. a pătruns în apartamentul inculpatului P.M.F. cu acceptul mamei acestuia din urmă, căreia i-a spus că va lua un obiect din camera inculpatului. După ce a luat drogul, inculpatul I.F.N. l-a dat numitului P.R.R., care aştepta în apartamentul inculpatului, situat pe aceeaşi scară cu apartamentul inculpatului P.M.F., dar la etajul 3.
Cu referire la inculpatul I.F.N., s-a stabilit că acesta a consumat, începând cu luna septembrie 2004, marijuana, împreună cu inculpatul P.M.F. şi inculpatul U.M.M. în apartamentul acestuia din urmă, situat în blocul aparţinând SC C. SA Deva, ţigările fiind confecţionate de regulă de inculpatul P.M.F. sau de inculpatul U.M.M.
De asemenea, inculpatul I.F.N. a consumat marijuana şi în apartamentul inculpatului P.M.F. împreună cu acesta care, de altfel, a şi procurat o ţigară cu marijuana. Totodată, inculpatul I.F.N. s-a deplasat, în luna octombrie 2004, împreună cu inculpatul P.M.F. la Timişoara la inculpatul U.M.M., care locuia într-un apartament situat în complexul studenţesc împreună cu numitul V.C. zis M. Acesta din urmă a cumpărat marijuana şi haşiş pe care le-au consumat toţi 4 sub formă de ţigări în apartamentul menţionat.
S-a reţinut că relevantă sub aspectul efectelor consumului de droguri este convorbirea din data de 25 septembrie 2004, ora 10,23 purtată de inculpatul P.M.F. cu inculpatul U.M.M. în cursul căreia cei doi se referă la faptul că nu mai pot dormi, că au stări similare febrei şi halucinaţii, iar în ceea ce priveşte cumpărarea drogurilor de către inculpatul P.M.F. de la inculpatul M.C.M. fiind concludente convorbirilor telefonice purtate de cei doi în perioada 16 iunie – 24 iunie 2004.
S-a concluzionat că din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul U.M.M. a consumat în perioada ianuarie – august 2004, marijuana sub formă de ţigări împreună cu inculpatul P.M.F. în apartamentul acestuia care de altfel şi confecţiona ţigările Marijuana a fost procurată atât de inculpatul P.M.F. cât şi de inculpatul U.M.M.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile celor doi au fost găsite diferite cantităţi de marijuana. Astfel, în apartamentul inculpatului P.M.F. au fost găsite 3 pacheţele cu foiţe pentru confecţionat ţigări, mai multe fragmente de marijuana învelite în staniol. În apartamentul inculpatului U.M.M. s-au găsit o pungă din material plastic inscripţionat N. TV, ce conţinea fragmente vegetale de culoare verde, în balcon o altă pungă cu fragmente similare, 2 seminţe, precum şi mai multe foiţe pentru confecţionat ţigări. În boxa anexă a apartamentului inculpatului au fost găsite un sac din nailon de culoare neagră care conţinea o masă vegetală de culoare verde-brun, de asemenea într-o sacoşă de rafie au fost găsite fragmente vegetale, cât şi pe duşumeaua boxei. Toate acestea au fost ridicate în vederea expertizării.
În cursul urmăririi penale efectuate în cauză, a fost descoperită o cultură de cannabis în localitatea Geoagiu, judeţul Hunedoara, din care se aprovizionau cu marijuana inculpaţii precum şi alte persoane din acelaşi grup infracţional. Aceasta a fost distrusă prin recoltare, rezultând cantitatea de 7,300 kg substanţă vegetală uscată, care a fost trimisă în vederea expertizării. Cu ocazia percheziţiei efectuate în apartamentul inculpatului I.F.N. a fost găsit un aparat pentru rulat ţigarete marca O.C.B. confecţionat din material plastic.
Din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de Laboratorul de Analize Fizico-Chimice din cadrul I.G.P.R. a rezultat că în probele analizate, respectiv cantităţile de 883,20 grame, 61,10 grame, 3,05 grame, 25, 10 grame ridicate de la inculpatul U.M.M. şi inculpatul P.M.F., precum şi din cultura situată în localitatea Geoagiu s-a pus în evidenţă retrahidrocanabinol (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.
În drept, faptele inculpatului P.M.F. care în cursul anilor 2003 - 2004, a procurat, cumpărat, vândut, oferit, deţinut marijuana şi haşiş, inclusiv pentru consum propriu, constituie infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 33 lit. a) C. pen.;
- fapta inculpatului U.M.M. care în perioada ianuarie – noiembrie 2004 a procurat şi deţinut marijuana pentru consum propriu, constituie infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000;
- fapta inculpatului I.F.N. care în data de 5 septembrie 2004 a intermediat procurarea unei cantităţi de marijuana de către numitul P.R.R. de la inculpatul P.M.F. constituie infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar fapta aceluiaşi inculpat de a procura în cursul anului 2004 marijuana şi haşiş pentru consum propriu, constituie infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În data de 11 septembrie 2004, după ora 00,00 inculpaţii P.M.F., R.A.R., V.V.D. şi inculpaţii U.M.M., O.I.O., s-au întâlnit în barul R. din municipiul Deva, unde inculpatul O.I.O. s-a deplasat cu autoturismul său marca Ford Escort de culoare albă. La propunerea inculpatului P.M.F. cei 5 au luat hotărârea să sustragă bunuri, medicamente, droguri şi bani din incinta Farmaciei Veterinare situată la intersecţia străzilor Mihai Eminescu şi Liliacului din municipiul Deva, aparţinând SC A.S. SRL Deva.
În acest scop, s-au deplasat cu autoturismul inculpatului O.I.O. pe strada Mihai Eminescu, în apropierea uşii de acces în farmacie, în prealabil verificând dacă sunt alte persoane în zonă. Inculpatul V.V.D. a pătruns în incinta farmaciei prin spargerea geamului de pe partea stângă jos, cu ajutorul cotului, iniţial încercând să forţeze uşa de acces cu ajutorul unei chei tip mops. În acest timp inculpaţii R.A.R., P.M.F., U.M.M., O.I.O. au stat de pază în apropierea farmaciei, ultimul dintre aceştia accelerând la maxim motorul autoturismului său, la cererea inculpatului V.V.D. pentru a nu se auzi zgomotul geamului de la uşa farmaciei, care a fost spart.
S-a reţinut că în timpul comiterii furtului, inculpaţii au comunicat între ei prin intermediul unor telefoane mobile, pentru a se avertiza reciproc asupra apariţiei unor persoane sau altor autoturisme în zonă şi că furtul a fost săvârşit la propunerea inculpatului P.M.F. care anterior „primise o comandă" de procurare de droguri şi alte medicamente cu efecte similare, de genul ketaminei de la inculpatul D.F. zis O. trimis anterior în judecată pentru trafic şi consum ilicit de droguri. Chiar în cursul derulării operaţiunii de furt, uitând denumirea de ketamină, inculpatul P.M.F. l-a contactat pe inculpatul D.F. şi i-a solicitat acestuia să-i comunice denumirea medicamentului.
Din incinta farmaciei veterinare, inculpatul V.V.D. a sustras suma de 600.000 lei, 16 bucăţi lese din piele şi metalice pentru câini, un ventilator electric de birou, hrană uscată pentru câini, ambalată în pungi, o maşină de tuns electrică de provenienţă străină, aflată într-o cutie din material plastic de culoare neagră, 17 fiole de 5 ml cu adrenalină şi seringi de 2,5 ml, în valoare totală de 10.270.000 lei. După ce au sustras bunurile şi medicamentele, inculpaţii le-au transportat în apartamentul inculpatului R.A.R., care locuia împreună cu inculpatul V.V.D.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate la locuinţele inculpaţilor R.A.R., V.V.D., P.M.F., au fost găsite o parte a bunurilor sustrase care au fost restituite părţii vătămate P.C., astfel că acesta s-a mai constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.000.000 lei, iar cele 4 fiole cu adrenalină au fost găsite cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului D.F., acestea fiindu-i date de inculpatul P.M.F.
S-a mai reţinut că inculpaţii au recunoscut faptele comise.
S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului V.V.D. care în data de 11 septembrie 2004, pe timp de noapte şi prin efracţie, a pătruns în incinta farmaciei veterinare aparţinând SC A.S. SRL Deva, în timp ce inculpaţii P.M.F., R.A.R., U.M.M. şi O.I.O. I.O. au stat de pază, de unde a sustras bunuri, bani şi medicamente în valoare totală de 10.270.000 lei, constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.
Fapta inculpaţilor P.M.F., R.A.R., U.M.M. şi O.I.O. care în data de 11 septembrie 2004, pe timp de noapte, au stat de pază în timp ce inculpatul V.V.D. a pătruns prin efracţie în incinta farmaciei veterinare aparţinând SC A.S. SRL Deva de unde a sustras bunuri în valoare totală de 10.270.000 lei, constituie complicitate la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.
În noaptea de 18 octombrie 2004, inculpaţii R.A.R., P.M.F. şi V.V.D. au fost transportaţi pe raza oraşului Haţeg de inculpatul O.I.O. cu autoturismul acestuia din urmă, marca Ford Escort, de culoare albă. La data respectivă inculpatul R.A.R. le-a propus inculpaţilor P.M.F. şi V.V.D. să sustragă bunuri din cabana părţii vătămate A.D., situată în oraşul Haţeg, pe strada Cimitirului.
Ajungând în zona unde este situată cabana, cei 3 inculpaţi i-au cerut inculpatului O.I.O. să-i aştepte la o distanţă de câteva sute de metri faţă de cabană, apoi s-au deplasat spre gardul împrejmuitor pe care l-au escaladat şi au pătruns în interiorul acesteia prin forţarea uşii cu un levier de către inculpatul V.V.D. de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv un calculator cu monitor, tastatura, o orgă electronică, o combină muzicală, un CD-player, o casetă adaptor pentru autoturism, un ceas de masă tip pendulă, un aspirator, mai multe sticle cu băuturi alcoolice, o maşină de găurit electrică, o maşină de tuns marca Domotec, un radio marca Nishica, o puşcă cu aer comprimat, un receiver pentru antenă parabolică, un reportofon marca Sony, în valoare totală de 80.000.000 lei.
După sustragerea bunurilor inculpaţii le-au transportat în saci de rafie până la autoturismul inculpatului O.I.O., iar de aici în municipiul Deva, în propriile apartamente.
Deoarece în cursul urmăririi penale efectuate în cauză, au fost găsite o parte a bunurilor sustrase, cu ocazia percheziţiilor efectuate la locuinţele inculpaţilor R.A.R., V.V.D. şi P.M.F. şi restituite părţii vătămate A.D., acesta s-a mai constituit parte civilă cu suma de 30.000.000 lei.
S-a reţinut că cei 3 inculpaţi au recunoscut comiterea faptei şi că, în drept, fapta inculpaţilor P.M.F., R.A.R., V.V.D. care în noaptea de 18 octombrie 2004 au pătruns prin efracţie în cabana părţii vătămate A.D. din oraşul Haţeg, de unde au sustras bunuri în valoare totală de 80.000.000 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.
În noaptea de 31 octombrie 2004, după ora 00,00, inculpaţii P.M.F., V.V.D. şi R.A.R. au luat hotărârea să sustragă mărfuri şi bani din incinta magazinului aparţinând SC A. SRL Deva situat în localitatea Sântuhalm. În acest scop s-au deplasat în localitatea menţionată cu autoturismul marca Dacia de culoare vişinie, proprietatea inculpatului P.M.F. De la domiciliul său, acesta din urmă a luat 2 staţii radio de emisie-recepţie marca Comodore, pe care le cumpărase în vara anului 2004 din târgul de piese organizat săptămânal în localitatea Sântuhalm.
Ajungând în apropierea magazinului, inculpatul P.M.F. a stat de pază în autoturismul său, având o staţie de emisie-recepţie prin intermediul căreia a comunicat cu ceilalţi 2 inculpaţi, respectiv V.V.D. şi R.A.R., care, de asemenea, aveau asupra lor o staţie similară. Aceştia au pătruns în incinta magazinului prin escaladarea geamului de la baia magazinului, în prealabil inculpatul V.V.D. înlăturând gratiile de la acesta prin scoaterea cuielor de fixare şi îndoirea într-o noapte.
Din interiorul magazinului cei doi inculpaţi au sustras cafea ness şi naturală, în cutii şi pungi, napolitane, ceai granulat, ciocolate, cornuri cu ciocolată Seven Days, cartuşe cu ţigări, pachere cu ţigări de diferite mărci, conserve de peşte în ulei, pateuri, compoturi de ananas., conserve de fasole conţinând cârnăciori, Ketchup, vegeta, mai multe perechi de pantofi pentru bărbaţi şi femei, mai multe perechi de blue-jeans, veste fără mâneci din fâş şi alte mărfuri în valoare totală de 30.821.135 lei, pe care le-au introdus în 3 saci de rafie şi le-au transportat la autoturismul inculpatului P.M.F., ieşind din magazin în acelaşi mod, respectiv pe geamul de la baie. Inculpatul P.M.F. a condus autoturismul în apropierea magazinului şi a preluat sacii cu mărfurile sustrase de la ceilalţi 2 inculpaţi, apoi i-a transportat la locuinţa sa din municipiul Deva. O parte din mărfurile sustrase au fost luate de inculpaţii V.V.D. şi R.A.R., respectiv un cartuş de ţigări, mai multe pungi conţinând cafea, pungi cu budincă şi frişcă, sticle cu detergent pentru vase, pungi cu detergent Persil, Dero, Bono, săpunuri FA, Duru, Nancy şi altele.
Inculpatul P.M.F. a vândut majoritatea bunurilor sustrase şi după circa o săptămână a remis inculpatului R.A.R. suma de 800.000 lei obţinută în urma vânzării.
Cu ocazia percheziţiei efectuată la locuinţa inculpaţilor V.V.D. şi R.A.R., au fost găsite o parte a bunurilor sustrase, care au fost restituite părţii vătămate, aceasta constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 30.536.635 lei.
S-a reţinut că cei 3 inculpaţi au recunoscut faptele comise şi că în drept fapta inculpaţilor V.V.D. şi R.A.R. care, în noaptea de 31 octombrie 2004, au pătruns prin efracţie şi escaladare în magazinul aparţinând SC A. SRL Deva, situat în localitatea Sântuhalm, de unde au sustras mărfuri în valoare totală de 30.821.135 lei, constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., iar fapta inculpatului P.M.F. care, în noaptea de 31 octombrie 2004 a stat de pază în timp ce inculpaţii V.V.D. şi R.A.R. au sustras bunuri din magazinul aparţinând SC A. SRL Sântuhalm, mărfuri în valoare totală de 30.821.135 lei, constituie complicitate la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.
În noaptea de 8 noiembrie 2004, inculpaţii P.M.F., V.V.D. şi R.A.R. au luat hotărârea să sustragă mai multe bunuri şi sume de bani din birourile aparţinând SC N.S. SRL Bobâlna, situate în casa din satul Bobâlna, judeţul Hunedoara.
În acest scop i-au solicitat inculpatului O.I.O. să-i transporte în satul Bobâlna şi să-i aştepte pe strada Principală cu autoturismul său marca Ford Escort.
Din locul menţionat mai sus, cei 3 inculpaţi s-au deplasat la casa în care sunt situate birourile părţii vătămate. Aici, inculpaţii R.A.R. a stat de pază în apropierea porţii metalice de la curte, la circa 50-100 metri, iar inculpaţii V.V.D. şi P.M.F. au escaladat poarta de la curte, apoi au pătruns în birourile SC N.S. SRL Bobâlna, în prealabil inculpatul V.V.D. forţând uşa de acces în hol cu ajutorul umărului.
Din cele două birouri ale părţii vătămate, inculpaţii V.V.D. şi P.M.F. au sustras mai multe bunuri, respectiv 4 telefoane marca Hyundai, unitatea centrală a unui calculator, modemul şi sursa de alimentare, un radiocasetofon, cheile de rezervă pentru 4 autoturisme, suma de 30.000.000 lei, aflată într-o pungă din material plastic care a fost găsită cu ocazia cercetării la faţa locului aruncată pe duşumea în faţa fişetului metalic. Valoarea totală a bunurilor sustrase este de 66.000.000 lei. Inculpaţii au folosit 2 dintre telefoanele mobile sustrase, purtând convorbiri cu diferite persoane în timp ce se deplasau spre municipiul Deva. Totodată, din eroare, au apelat-o şi pe martora C.V., angajata părţii vătămate.
După sustragerea acestor bunuri cei trei inculpaţi le-au transportat în autoturismul inculpatului O.I.O. iar ulterior, le-au transportat în apartamentul inculpatului P.M.F. din municipiul Deva. În dimineaţa zilei de 9 noiembrie 2004, inculpatul P.M.F. a dat martorului Ţ.R.G. unitatea centrală a calcului, modemul şi sursa de alimentare, cerându-i să le vândă, însă fără a-i comunica faptul că sunt sustrase.
După circa 3 zile, martorul a remis inculpatului suma de 4.800.000 lei, iar acesta, la rândul său, a dat o parte din sumă inculpaţilor V.V.D. şi R.
În cursul urmăririi penale, părţii vătămate i-au fost restituite 4 telefoane mobile marca Hyndai, unitatea centrală a calculatorului, modemul, sursa de alimentare, astfel că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000.000 lei.
Numitul O.I.E. din municipiul Deva, dobânditor de bună credinţă a unităţii centrale a calculatorului, pe care a cumpărat-o de la inculpatul P.M.F., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.000.000 lei plătită inculpatului cu titlu de preţ.
Inculpaţii au recunoscut fapta comisă, cu excepţia sustragerii sumei de 30.000.000 lei. Cu ocazia audierii aceştia au susţinut că ar fi sustras numai suma de 500.000 – 600.000 lei, de pe un birou. Susţinerile inculpaţilor V.V.D. şi R.A.R. au fost infirmate de declaraţiile martorelor A.R.A. şi C.V., funcţionar administrativ, respectiv secretară la SC N.S. SRL Bobâlna care au arătat că, data de 8 noiembrie 2004, din contul societăţii s-a ridicat suma de 50.000.000 lei, din care s-au efectuat cheltuieli în cuantum redus, fiind predată martorei C.V. suma de 47.500.000 lei. Din această sumă, respectiv, 17.640.000 lei a fost pusă într-o cutie de carton împreună cu suma de 190 Euro, iar suma de 30.1000.000 lei a fost introdusă într-o pungă din material plastic, din care au sustras 30.000.000 lei, în bancnote a câte 500.000 lei, în plasă rămânând numai o bancnotă de 100.000 lei.
S-a reţinut că, în drept, fapta inculpaţilor V.V.D. şi P.M.F. care, în noaptea de 8 noiembrie 2004, au sustras prin escaladare şi efracţie din birourile aparţinând SC N.S. SRL Bobâlna, bunuri în valoare totală de 66.000.000 lei constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., iar fapta inculpatului R.A.R. care, în data de 8 noiembrie 2004, a stat de pază în timp ce inculpaţii V.V.D. şi P.M.F. au sustras bunuri în valoare totală de 66.000.000 lei din birourile aparţinând SC N.S. SRL Bobâlna constituie complicitate la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.
Cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului P.M.F., a fost găsită şi suma de 1.900.000 lei provenită din vânzarea bunurilor sustrase de la părţile vătămate, care a fost depusă la Trezoreria Deva cu chitanţa seria TS nr. 7427920 din data de 20 decembrie 2004.
S-a reţinut că nu are relevanţă, sub aspect penal, că inculpatul I.F.N. au dat bani pentru drogurile procurate, ci bunuri, ţigări, sucuri, aşa cum a declarat în instanţă.
În ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 (în cazul inculpatului P.M.F.) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 (în cazul inculpaţilor U.M.M. şi I.F.N.) s-a reţinut forma continuată conform art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), apreciind că faptele constând în mai multe acţiuni care intră în conţinutul infracţiunii de operaţiuni cu droguri de risc au fost săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în cursul anului 2003 - 2004, de către inculpatul P.M.F., respectiv în perioada ianuarie – noiembrie 2004 de către inculpatul U.M.M. şi în anul 2004 de către inculpatul I.F.N.
S-a mai reţinut că inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor aşa cum au fost expuse mai sus.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpaţii P.M.F., V.V.D. şi I.F.N.
Parchetul a solicitat aplicarea unui spor de contopire la pedeapsa rezultantă aplicată inculpaţilor V.V.D. şi R.A.R. (pentru acesta din urmă se va înlătura şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi art. 862 C. pen.), să se reţină la încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor I.F.N., P.M.F. şi U.M.M. şi dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen., să se majoreze suma dispusă a fi confiscată de la inculpatul P.M.F. de la 4.500.000 lei la 22.500.000 lei şi să se înlăture dispoziţia de restituire a sumei de 1.900.000 lei către inculpatul P.M.F.
Inculpaţii apelanţi au solicitat achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sau reducerea pedepsei (inculpatul P.M.F.), reducerea pedepsei (inculpatul V.V.D.) şi achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 şi 4 din Legea nr. 143/2000, ori reducerea pedepsei şi dispunerea suspendării ei, cu restituirea bunurilor confiscate (I.F.N.).
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei şi legalităţii, Curtea constată că în cauză s-a reţinut o corectă stare de fapt în baza probelor administrate coroborate cu recunoaşterile totale sau parţiale ale inculpaţilor.
Că încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina fiecărui inculpat este corectă, cu excepţia faptului că deşi inculpaţii I.F.N., P.M.F. şi U.M.M. au comis fapta împreună, participând 3 persoane la comiterea ei, nu s-au reţinut dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen.; pentru acest aspect, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite apelul parchetului şi se va proceda la completarea încadrării juridice în sensul reţinut.
S-a reţinut că faptele inculpaţilor apelanţi P.M.F. şi I.F.N. sunt dovedite şi nu poate fi primită solicitarea acestora de achitare, ei săvârşind acţiunile reţinute cu vinovăţie.
Întrucât inculpaţii V.V.D. şi R.A.R. au comis mai multe infracţiuni, iar prima instanţă le-a aplicat pedepse corect individualizate pentru fiecare infracţiune comisă, s-a omis de către instanţă să se aplice un spor de contopire, care se impunea în cauză, astfel că şi sub acest aspect apelul Parchetului este admis şi aplicându-se un spor de 6 luni închisoare.
S-a mai reţinut că restul solicitărilor din motivele de apel nu sunt fondate, astfel:
- suma confiscată de la inculpatul P.M.F. a fost stabilită corect şi nu se impune o majorare a acesteia, în acelaşi sens se reţine a fi bine stabilită restituirea sumei de 1.900.000 ROL către acest inculpat;
- pedepsele aplicate inculpaţilor apelanţi P.M.F., V.V.D. şi I.F.N. au fost corect individualizate în raport de gravitatea faptelor comise şi de persoana fiecăruia dintre ei, ceea ce exclude admiterea solicitării lor de a li se reduce pedepsele, cum nefondată este şi solicitarea inculpatului I.F.N. de a i se restitui bunurile care i-au fost confiscate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpaţii P.M.F., V.V.D., R.A.R. şi I.F.N.
Inculpatul P.M.F. a solicitat achitarea în temeiul art. 11, raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 susţinând că substanţele marijuana şi haşiş nu sunt droguri de mare risc, iar în subsidiar reducerea pedepsei prin înlăturarea sporului aplicat.
Inculpaţii V.V.D. şi R.A.R. au solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Inculpatul I.F.N. a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 iar în subsidiar achitarea pentru aceeaşi infracţiune în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
A mai solicitat reducerea pedepsei în situaţia că se va reţine aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi totodată aplicarea art. 81 C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., combinat cu art. 18 C. pen.
A mai solicitat inculpatul restituirea tuturor bunurilor confiscate în baza procesului verbal din 14 noiembrie 2004, deoarece aceste bunuri personale nu au legătură cu infracţiunile pentru care a fost condamnat.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 171 şi alin. (3) al aceluiaşi articol, constată că recursurile sunt nefondate.
Pe larg, în mod judicios şi cu trimitere la probele administrate în cauză pe parcursul procesului penal, ambele instanţe au argumentat soluţiile adoptate.
Concluzia desprinsă din ansamblul probelor administrate în cauză este în sensul vinovăţiei inculpaţilor pentru faptele la care au fost condamnaţi, fiind exclusă posibilitatea fundamentării unei alte versiuni.
Vinovăţia inculpaţilor P.M.F. şi I.F.N. care au solicitat achitarea a fost stabilită prin coroborarea declaraţiilor prin care aceştia au recunoscut săvârşirea faptelor cu declaraţii de martor, procese verbale de percheziţie, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, această din urmă probă a relevat că substanţele procurate, deţinute, consumate sau vândute de inculpaţi fac parte din categoria drogurilor de risc prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Înlăturarea sporului aplicat inculpatului P.M.F. nu se justifică, dat fiind că numărul mare de infracţiuni săvârşite de acesta, în număr de şase, a impus aplicarea unui spor de pedeapsă de un an închisoare, numai în acest fel realizându-se scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în dispoziţiile art. 52 C. pen.
Nici reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor V.V.D. şi R.A.R. nu se justifică, pedepsele fiind bine individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 22 C. pen., iar sporul aplicat de instanţa de apel se impune în raport de numărul mare al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi.
Cât priveşte cererea inculpatului I.F.N. de a se face aplicarea în ce-l priveşte, a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege, şi aplicarea totodată a dispoziţiilor art. 81 C. pen., se constată că este nefondată, mai întâi dat fiind că din nici o probă a dosarului nu rezulta că inculpatul, în timpul urmăririi a denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri.
Apoi, aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., ar fi nelegală în raport de conţinutul acestor dispoziţii şi avându-se în vedere că inculpatul are mai multe infracţiuni în concurs iar pedepsele aplicate sunt mai mari de 2 ani.
Nici solicitarea inculpatului pentru aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., cu privire la una dintre fapte, respectiv cea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu poate fi primită, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de textul invocat, fapta inculpatului I.F.N. care, la data de 5 septembrie 2004, a intermediat procurarea unei cantităţi de marijuana de către numitul P.R.R., de la inculpatul P.M.F., prezenta pericolul social al infracţiunii.
În fine, nici critica cu privire la nerestituirea unor bunuri confiscate prin procesul verbal încheiat la data de 14 nov.2004 cu ocazia efectuării unei percheziţii la domiciliul inculpatului, nu este întemeiată, întrucât astfel cum rezultă din adresa nr. 901/P/2004 din 9 decembrie 2004 şi ordonanţa cu acelaşi număr şi dată s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor personale ridicate care nu au legătură cu infracţiunile săvârşite de către acesta.
Cum, alte motive care examinate din oficiu şi care să conducă la casarea hotărârilor nu sunt, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.M.F., V.V.D., R.A.R. şi I.F.N. împotriva deciziei penale nr. 84/ A din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor P.M.F. şi V.V.D., durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 noiembrie 2004 la 22 iunie 2006.
Obligă recurenţii inculpaţi P.M.F., V.V.D. şi R.A.R. la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurentul inculpat I.F.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3873/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4066/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
---|