ICCJ. Decizia nr. 4128/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 260 din 7 martie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul C.M., privind sentința penală nr. 312 din 19 mai 2000 a aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 573 din 26 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală, prin această din urmă hotărâre C.M. fiind condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață și 10 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie și infracțiunea de omor deosebit de grav, săvârșite în concurs (două fapte de omor deosebit de grav - 3 victime).
împotriva hotărârii pronunțată în apel, C.M. nu a formulat recurs (dosar nr. 2053/2000 al Curții de Apel București, secția I penală).
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că motivele de revizuire susținute de condamnat, respectiv că nu a săvârșit infracțiunile de omor care au avut ca victime pe M. și pe N.Ș. și că la data de 10 iulie 1994, când s-a reținut că ar fi autorul omorului comis asupra celei de-a doua victime, s-ar fi aflat în arestul poliției T.F., nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., situațiile menționate fiind cunoscute și, deci, analizate cu ocazia cercetării judecătorești, de la instanța de fond și cea de apel, vinovăția sa fiind stabilită prin coroborarea tuturor probelor administrate, inclusiv prin declarația sa, de recunoaștere a faptelor, susținerile contrarii din cererea de revizuire nefiind motivate sau probate de împrejurări obiective, care să rezulte din probele administrate sau eventuale probe noi.
împotriva sentinței, condamnatul revizuient a formulat apel, cale de atac în care a cerut desființarea, în întregime, a hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare întrucât nu s-a soluționat fondul cauzei, prima instanță nefăcând verificări privind împrejurările cu care și-a susținut cererea de revizuire.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 365 din 4 mai 2006 a respins, ca nefondat, apelul.
Și împotriva hotărârii instanței de apel, condamnatul, în termenul legal, a declarat recurs, motivat oral pe aceleași susțineri din cererea de revizuire.
Recursul nu este fondat.
Conform art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Cu referire la art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) al acestui text, prevede că este motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
în cauză, condamnatul și-a întemeiat cererea de revizuire și, ulterior, motivele din apel și recurs, pe susținerile că nu ar fi autorul infracțiunilor de omor ce au avut victime pe M. și pe N.Ș., precum și că la data de 10 iulie 1994, el era arestat preventiv la poliția T.F.
Privind omorul comis asupra victimei M., cercetările au evidențiat că fapta a fost săvârșită în perioada 1992 - 1995, în acest sens existând și declarațiile condamnatului și ale martorului C.I. (dosar urmărire penală, 23 instanță de fond, 13-14 dosar urmărire penală și 30-32, 25 dosar instanță de fond). în declarații, condamnatul a oferit amănunte privind modul în care a acționat, chiar el a precizat data omorului.
în ce privește susținerea că la 10 iulie 1994 ar fi fost arestat preventiv, din fișa de cazier judiciar (dosar urmărire penală), rezultă că acest lucru s-a întâmplat la 21 iulie 1994 și a fost liberat condiționat la 16 octombrie 1996.
în aceste condiții, nu este incident, în cauză, motivul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
în altă ordine de idei, privind aceeași sentință, respectiv nr. 312/2000, condamnatul a mai formulat o cerere de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. 2554/2002 al Tribunalului București, secția a II-a penală, cerere pe care a retras-o ulterior.
Ca atare, recursul declarat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform dispozițiilor art. 192 din același cod, condamnatul revizuient recurent a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4151/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4145/2006. Penal → |
|---|
