ICCJ. Decizia nr. 4149/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 127/ D din 7 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 4365/2005 s-au dispus următoarele:
în temeiul art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 75 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă din 2 iunie 2004 a fost condamnată inculpata B.C., la pedeapsa principală de 7 ani închisoare.
în temeiul art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) și c), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a fost condamnat inculpatul B.P.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.
în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., cu art. 998 și art. 1003 C. civ., au fost obligați inculpații în solidar să plătească moștenitorilor părții civile D.M.M., D.M.R., D.M., D.M.P., D.M.G. și D.M.E. de 1.912 lei RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.
S-a respins cererea părții civile D.M.R. de obligarea inculpaților la plata de despăgubiri civile cu titlu de daune morale.
în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească statului câte 650 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocat oficiu în sumă de 200 lei RON.
în temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească părții civile D.M.R. suma de 1.400 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Rude prin alianță, inculpata B.C., nepoată după fratele vitreg al părții vătămate D.M.M., se aflau în relații tensionate de mai multă vreme, determinate de dreptul de moștenire pe care și-l revendică fiecare parte.
Determinat de acest motiv al neînțelegerilor, între părți au existat pe rolul instanțelor mai multe cauze civile (Judecătoria Bacău, dosarul nr. 7914/1998, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3767 din 4 mai 1999, Curtea de Apel Bacău, dosarul nr. 1628/2000, în care s-au pronunțat deciziile civile nr. 1225 din 31 mai 2000, 982 din 10 iunie 2002 și 138 din 19 aprilie 2004), prin care inculpata sau ruda acesteia B.G. nu au avut câștig de cauză.
Din adresa nr. 2244 din 10 iunie 2004 a C.L.C.F., județul Bacău, rezultă că inculpata B.C. nu are nici un grad de rudenie cu partea civilă D.M.M.
în perioada 28 mai - 21 iunie 2004 partea vătămată D.M.M. a depus mai multe plângeri la postul de poliție al comunei Faraoani, prin care a sesizat faptul că cei doi inculpați au pătruns în locuința sa, în mod repetat, au insultat-o și amenințat-o și că i-au sustras bunuri din gospodărie.
Acest lucru a avut loc și în ziua de 2 iunie 2004, când, în jurul orelor 10,30, inculpații B.P.D. și B.C., împreună cu fiica inculpatei, minora L.A.M., în vârstă de 10 ani, s-au deplasat la locuința părții vătămate D.M.M. cu scopul de a sustrage bunurile acesteia și de a o evacua din locuință.
Constatând că ușa de la intrare în locuință este încuiată prin interior cu un drug, la refuzul părții vătămate de a o deschide, inculpata B.C. a spart sticla de la fereastra camerei unde se afla partea vătămată și prin gratii, a introdus-o pe minora L.A.M., care a pătruns astfel în cameră și a deschis ușa de la intrare celor doi inculpați.
După ce cei doi inculpați au pătruns în locuință, inculpata B.C. s-a repezit la partea vătămată care se afla în pat, imobilizată și profitând de faptul că aceasta se află în imposibilitate de a se apăra, având un handicap locomotor de gr. I a început să o lovească cu pumnii și palmele, a strâns-o de gât, a tras-o de păr, cerându-i banii, cheile de la locuință, vițelul, porumbul, etc., iar la refuzul acesteia a amenințat-o cu moartea.
Partea vătămată a încercat să se apere, iar în timpul actelor de violență la care a fost supusă, a mușcat-o pe inculpată de un deget.
Strigătele de ajutor ale părții vătămate, ca și momentele anterioare agresiunii acesteia, au fost observate de martorii M.I. și M.G., care se aflau în curtea locuinței părții vătămate, numita B.C.M.
Aceasta, împreună cu soțul său s-au deplasat la locuința părții vătămate, pe care au transportat-o cu un cărucior pentru persoane cu handicap locomotor, la locuința lor. Cei doi martori au constatat că partea vătămată avea sânge pe față, fiind martori și la sustragerea de inculpați a mai multor bunuri proprietatea părții vătămate.
Inculpații au rămas la locuința părții vătămate, până în jurul orelor 16,00, interval de timp în care au sustras o mare parte a bunurilor aflate în locuința și dependințele acesteia, în care au pătruns tot prin efracție, au consumat și apoi au sustras vinul din beci.
Inculpații au recunoscut că în ziua de 2 iunie 2004, au fost în locuința părții civile D.M.M., că au pătruns prin efracție, cu ajutorul minorei L.A.M., că au avut discuții contradictorii cu partea civilă și că în momentul în care au venit organele de poliție, atât în curtea locuinței, cât și în exteriorul acesteia, au fost găsite mai multe bunuri proprietatea părții civile, dar au negat sustragerea acestora, susținând că nu știu în ce împrejurări bunurile au ajuns acolo.
Inculpata B.C. a precizat că s-a judecat cu partea civilă D.M.M. în mai multe cauze civile pentru a intra în posesia casei și a terenului și că toate acțiunile i-au fost respins, dar se consideră proprietară a acestor bunuri și a bunurilor mobile din acel imobil.
în drept, faptele inculpaților de a sustrage, prin violență și amenințare, bunuri din locuința părții civile D.M.M., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) și c) C. pen.
Deși inculpatul B.P.D. nu a exercitat în mod nemijlocit acte de violență asupra părții vătămate, a fost prezent în momentul în care inculpata a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate și a lovit-o și amenințat-o pe aceasta și a participat efectiv la sustragerea bunurilor din locuința părții vătămate, astfel încât și fapta săvârșită de acest inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen.
Deoarece infracțiunea de tâlhărie a fost comisă de cei doi inculpați împreună cu un minor, în cauză s-a reținut și circumstanța agravantă legală, prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen.
împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen atât inculpații, cât și moștenitorii părții civile.
Cei doi inculpați, B.C. și B.P.D., au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate. în esență, aceștia au solicitat achitarea lor pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie motivat de faptul că lipsește un element esențial al laturii subiective a acestei infracțiuni și anume intenția ca formă de vinovăție. în opinia lor, ei nu au făcut altceva decât să intre într-o locuință care le aparține și să-și ia unele lucruri. De asemenea, recurenții au arătat că nu au lovit-o pe partea vătămată D.M.M.
Inculpații au mai invocat și existența autorității de lucru judecat și nulitatea raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză motivat de faptul că nu au avut cunoștință de conținutul raportului de expertiză.
Moștenitorii părții civile D.M.M. au criticat hotărârea primei instanțe atât în latură penală, cât și în latură civile. Astfel, au arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică, întrucât cuantumul daunelor morale acordat este prea mic în raport cu prejudiciul moral suferit, iar pedepsele aplicate inculpaților nu au fost corect individualizate și impunându-se a fi majorate.
Prin decizia nr. 133/ A din 18 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, s-a respins ca nefondată excepția tardivității apelului declarat de părțile civile, care a fost respins ca nefondat, fiind admise în schimb apelurile declarate de inculpații B.C. și B.P.D. și, pe cale de consecință, făcându-se aplicarea art. 74 alin. (2) și 76 lit. b) C. pen., s-a redus pedeapsa aplicată inculpatei B.C. de la 7 la 4 ani închisoare, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul B.P.D. s-a dat o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante deja reținute în favoarea sa, coborându-se pedeapsa de la 3 la un an și 6 luni închisoare.
Curtea apreciază că, pe de o parte, se impune reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen., în favoarea inculpatei B.C. și, în consecință, aplicarea art. 76 lit. b) C. pen. (coborârea pedepsei) sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care aceasta are în întreținere doi copii minori, iar antecedentele penale ale acesteia nu sunt în legătură cu infracțiuni contra patrimoniului iar, pe de altă parte, prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nepăstrând o justă proporție între gravitatea faptelor săvârșite de cei doi inculpați, consecințele acestora și durata în timp necesară procesului educațional al resocializării al acestora. în opinia curții de apel scopul pedepsei poate fi atins și dacă se aplică inculpaților pedepse mai mici, 4 ani închisoare pentru inculpata B.C. și un an și 6 luni închisoare pentru celălalt inculpat.
împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări pentru o faptă care nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina lor, întrucât, pe de o parte, au pătruns în curtea și locuința părții vătămate cu acordul acesteia iar, pe de altă parte, nu au sustras nici un bun, martorii percepând această împrejurare doar cu ocazia reconstituirii făcute de organele de poliție care le-au înscenat această faptă. în subsidiar, inculpații au criticat individualizarea judiciară necorespunzătoare a pedepselor aplicate, pe care le consideră prea aspre în raport de circumstanțele lor personale și împrejurările săvârșirii faptei din care reiese gradul redus de pericol social.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 12 și 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate.
1. în ceea ce privește susținerea inculpaților în sensul că nu se fac vinovați de săvârșirea faptei reținute în sarcina lor deoarece au pătruns în curtea și locuința părții vătămate cu acordul acesteia și nu există dovezi credibile că și-au însușit vreun un bun, înalta Curte constată că la dosarul cauzei există declarații ale inculpaților în care recunosc violarea de domiciliu (faptul că au căutat prin toate camerele, inclusiv în beci, că au venit de acasă cu un cărucior, dar pentru a lua lucernă din curtea părții vătămate), precum și faptul că inculpata o bruscat-o pe partea vătămată care se afla în cărucior, pe fondul relației conflictuale în care se aflau, însă, în nici un caz nu au sustras bunurile ce au fost găsite pe prispă și în curte, arătând însă că se consideră proprietarii tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând părții vătămate, în pofida hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză. Aceste declarații de recunoaștere parțială au fost coroborate cu declarațiile martorilor identificați și audiați în cauză, cu care inculpata a refuzat să fie confruntată, precum și cu celelalte mijloace de probă, inclusiv cele materiale, în baza cărora instanța de fond și cea de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 62,art. 63 și art. 69 C. proc. pen., au stabilit în mod corect împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia, precum și vinovăția inculpaților, astfel că hotărârile pronunțate sunt legale.
2. Referitor la critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor, înalta Curte constată că nu este întemeiată, deoarece instanța de apel a aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere atât modul și mijloacele de săvârșire a faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpaților (inculpata are doi copii minori în întreținere, a comis fapta în stare de recidivă însă primul termen îl constituie fapte ce nu au legătură cu infracțiuni contra patrimoniului, în timp ce inculpatul a avut o contribuție mai redusă la comiterea faptei), date în raport de care a apreciat că în favoarea acestora pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, care, chiar dacă vin în concurs cu starea de recidivă, pentru inculpată, sau cu circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., pentru inculpat, pot conduce la coborârea pedepsei sub minimul special de 7 ani închisoare.
Solicitarea recurenților de a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea lor și, pe cale de consecință, să fie redus și mai mult cuantumul pedepselor, este nefondată, înalta Curte apreciind că instanța de apel a dat dovadă de suficiență clemență atunci când a coborât pedepsele sub minimul special, deși erau incidente dispozițiile art. 39 alin. (4) și, respectiv, art. 80 C. pen.
Ca atare, apreciind că pedepsele aplicate de instanța de apel sunt apte să asigure reeducarea inculpaților, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursurile formulate de inculpați, ca nefondate.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții - inculpați au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4150/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4151/2006. Penal → |
|---|
