ICCJ. Decizia nr. 4130/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4130/2006
Dosar nr. 5659/1/2006
Şedinţa publică din 27 iunie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Petiţionatul B.M., în calitate de parte vătămată, în perioada 2001 - 2004, a formulat mai multe plângeri pe care le-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, prin care sesiza săvârşirea mai multor fapte de natură penală de către numita O.A.A., în calitate de director la Liceul Teoretic N.J. din comuna Tinca, judeţul Bihor, respectiv înşelăciune, fals în declaraţii şi fals intelectual.
Printre altele, acesta reclamanta faptul că O.A.A., licenţiată în informatică, a fost repartizată în mod abuziv pe catedra de matematică, astfel că această plângere a făcut obiectul dosarului penal 1263/P/2004, iar cercetările penale au fost efectuate de către subcomisarul de poliţie T.F. din cadrul S.I.F., însă în urma cercetărilor întreprinse de către acesta şi inspectorul principal de poliţie D.G.D., prin rezoluţia din 04 octombrie 2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a confirmat propunerea organelor de poliţie de neînceperea urmăririi penale faţă de numita O.A.A.
Organul de urmărire penală, în adoptarea rezoluţiei menţionate în dosarul nr. 1263/P/2004 cum şi lucrătorii de poliţie care au întocmit lucrarea, au arătat că în adoptarea soluţiei au avut în vedere adresele Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului – D.A., potrivit cărora transferarea numitei O.A.A. a fost legală, iar pe perioada 1999 - 2001 când petiţionarul a îndeplinit funcţia de director al Liceului Teoretic nu a contestat titularizarea acesteia la catedra de matematică a Liceului Teoretic N.J. din comuna Tinca, însă, după schimbarea acestuia din funcţie, a formulat mai multe memorii pe care le-a adresat instituţiilor statului în care a contestat titularizarea sus-numitei.
La data de 04 noiembrie 2005, petiţionarul B.M. a formulat plângere pe care a depus-o la I.P.J. Bihor, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a subcomisarului de poliţie T.F. şi a inspectorului de poliţie D.G., întrucât şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în efectuarea de cercetări penale faţă de O.A.A., cauzându-i prin aceasta, o vătămare a intereselor sale legale, săvârşind infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Au fost efectuate acte premergătoare de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu privire la cei doi lucrători de poliţie şi prin rezoluţia din 23 noiembrie 2005 adoptată în dosarul nr. 207/P/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii T.F. şi D.G., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât faptele nu se confirmă în legătură cu modul cum s-a efectuat cercetarea penală faţă de O.A.A.
Împotriva acestei rezoluţii s-a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care examinând conţinutul reclamaţiei petiţionarului, în raport de actele premergătoare efectuate în cauză, de soluţia adoptată, la data de 03 ianuarie 2006, a emis rezoluţia în dosarul nr. 463/VIII.1/2005 prin care a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiţionarului, pe considerent că faptele reclamante de către acesta nu se confirmă, iar situaţia celor relatate de către petiţionar au fost analizate şi de către Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului – D.A. şi nu s-au confirmat cu privire la titularizarea numitei O.A.A.
În conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat cu plângere Curţii de Apel Oradea, pe considerent că soluţiile adoptate de către parchet prin cele două rezoluţii sunt vădit nelegale şi netemeinice privind pe intimaţii T.F. şi D.G., întrucât aceştia deşi au comis infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor private prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în mod nelegal s-a dispus neînceperea urmăririi penale, astfel că se impune desfiinţarea acestora potrivit art. 2781 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., şi trimiterea cauzei procurorului în vedere începerii urmăririi penale cu privire la cei doi, întrucât se fac vinovaţi de infracţiunea arătată.
Curtea de Apel Oradea a examinat plângerea petiţionarului în raport de actele şi lucrările de la dosar şi prin sentinţa penală nr. 18/ PI din 22 februarie 2006, a respins plângerea, ca nefondată, în temeiul art. 2781 alin. (1) pct. 8 lit. a) C. proc. pen.
În considerentele sentinţei s-a arătat că organul de urmărire penală în mod just a reţinută că cei doi lucrători de poliţie şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu în legătură cu cercetările penale efectuate privind pe numita O.A.A., faţă de care nu s-a început urmărirea penală, întrucât aceasta a fost titularizată potrivit pregătirii şi specializării acesteia la Liceul Teoretic N.J., astfel că nu au comis nici o faptă de natură penală.
Împotriva acestei sentinţe petiţionarul a declarat recurs, invocând aceleaşi motive ca şi în plângerile adresată parchetului şi instanţei.
Examinând recursul declarat se constată că este neîntemeiat pentru considerente ce vor fi expuse şi dezvoltate în continuare.
Intimaţii T.F. şi D.G., subcomisar de poliţie şi inspector principal de poliţie, au efectuat cercetări penale în dosarul nr. 1263/P/2004 în urma plângerii formulate de către B.M., în legătură cu faptul că O.A.A., director la Liceul Teoretic N.J. din comuna Tinca, judeţul Bihor a comis mai multe fapte de natură penală.
Cei doi lucrători de poliţie aşa cum s-a menţionat, în adoptarea soluţiei propuse şi confirmată de parchet în mod corect au apreciat, în baza materialului probator de la dosar, că numita O.A.A. nu a comis nici una dintre infracţiunile de înşelăciune, fals în declaraţii şi fals intelectual, întrucât titularizarea acesteia a fost analizată şi de către Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului – D.A., care prin nota de constatare nr. 82526/19526 din 28 noiembrie 2003 a concluzionat că faptele sesizate nu se confirmă.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, fapta funcţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În raport de elementul material al laturii obiective şi de modul cum au acţionat cei doi lucrători de poliţie se constată că în mod just organul de urmărire penală a apreciat şi a concluzionat prin cele două rezoluţii adoptate că intimaţii nu au comis infracţiunea de abuz în serviciu, iar prima instanţă, în mod just şi în conformitate cu prevederile legii a respins plângerea petiţionarului.
Prin urmare, din materialul probator existent la dosar nu rezultă că sunt indici potrivit cărora vreunul dintre cei doi intimaţi ar fi comis vreo faptă de natură penală, iar organul de urmărire penală sau instanţa de judecată să-i fi favorizat, astfel încât să nu înceapă urmărirea penală cu privire la aceştia pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi tragerea la răspundere penală.
În consecinţă, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 2781 pct. 10 C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.M., împotriva sentinţei penale nr. 18/ PI din 22 februarie 2006, a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4119/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4140/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|