ICCJ. Decizia nr. 4140/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4140/2006

Dosar nr. 10062/1/2006

Şedinţa publică din 27 iunie 2006

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată la 20 iunie 2006, în dosarul nr. 2.175/2006, Curtea de Apel Bacău a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului apelant Ş.L.

Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că starea de arest preventiv a apelantului inculpat, examinată prin prisma dispoziţiilor art. 160b şi a art. 3002 C. proc. pen., trebuie menţinută, şi în prezent subzistând, temeiurile de fapt şi de drept ce au fost avute în vedere la luarea acesteia, sens în care a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la 13 august 2005, temeiurile legale fiind dispoziţiile art. 148 lit. f) şi h) C. proc. pen., Ş.L. fiind condamnat în primă instanţă, la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 75 lit. c) C. pen., şi a infracţiunii prevăzută de art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 75 lit. c) C. pen., infracţiuni concurente.

Totodată, s-a mai reţinut că au fost respectate dispoziţiile legii procesual penale privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, el a săvârşit o infracţiune pentru care legea specială prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, în cauză existând temeiuri care justifică menţinerea lui în stare de arest preventiv şi în faza soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 85 din 26 aprilie 2006 a Tribunalului Neamţ, situaţie ce se încadrează şi în dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.

Împotriva încheierii, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, motivat oral de avocatul desemnat apărător din oficiu, pe considerentul că se impune revocarea măsurii arestării preventive, lăsarea inculpatului în stare de libertate reprezentând pericol concret pentru ordinea publică.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din acelaşi cod, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă acesta a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În cauză, inculpatul, în primă instanţă, a fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000, fapte continuate şi în condiţiile existenţei concursului real şi al circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. În raport de natura faptelor şi de durata arestării sale preventive până în prezent, menţinerea sa în stare de arest preventiv este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O.

Verificând şi din oficiu legalitatea şi temeinicia încheierii recurate, Curtea constată că în raport şi de gradul concret de pericol social al infracţiunilor săvârşite, există, în continuare, temeiuri care justifică menţinerea stării de arest preventiv, nefiind constatate motive de revocare a respectivei măsuri preventive.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat nefiind fondat, va fi respins.

Conform dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.L. împotriva încheierii din 20 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în dosar nr. 2175/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4140/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs