ICCJ. Decizia nr. 4173/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

Prin sentința penală nr. 135 din 23 iunie 2005 a Tribunalului Caraș Severin, secția penală, a hotărât următoarele:

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpații: T.V.; G.E.; G.E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul T.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpații T.V., G.E. și G.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat inculpatele G.E. și G.E. la câte 2 ani închisoare fiecare.

în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat inculpatele G.E. și G.E. la un an și 6 luni închisoare, fiecare.

în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat inculpatele G.E. și G.E. la un an și 6 luni închisoare fiecare.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatele G.E. și G.E., să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare fiecare.

în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicate fiecărei inculpate, G.E. și G.E., cu un termen de încercare de câte 4 ani pentru fiecare inculpată, conform art. 82 C. pen.

A atras atenția fiecărei inculpate asupra dispozițiilor art. 83 și 85 C. pen.

în baza art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor București.

A dispus scoaterea din cauză a părții civile D.G.F.P. Caraș-Severin.

în baza art. 348,art. 445 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor false.

Inculpatele G.E. și G.E. au fost obligate să plătească câte 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, întocmit în dosarul penal nr. 42/P/2000, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților T.V. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., G.E. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 21 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și G.E. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 40 din Legea nr. 81/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin sentința penală nr. 206 din 18 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3130/P/2003, Tribunalul Caraș Severin, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpații T.V., G.E. și G.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat inculpatul T.V. la 2 ani închisoare.

în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat inculpatul T.V. la un an închisoare.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul T.V. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat inculpatele G.E. și G.E. la un an și 6 luni închisoare, fiecare.

în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat inculpatele G.E. și G.E. la un an și 6 luni închisoare, fiecare.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatele G.E. și G.E., să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, fiecare.

în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicare fiecărui inculpat, T.V., G.E. și G.E., cu un termen de încercare de câte 4 ani, pentru fiecare inculpat, conform art. 82 C. pen.

A atras atenția fiecărui inculpat asupra dispozițiilor art. 83 și 85 C. pen.

în baza art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor București.

A dispus scoaterea din cauză a părții civile D.G.F.P. Caraș-Severin.

în baza art. 348 și art. 445 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor false, menționate în adresa nr. 3848/III/13/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpații la câte 3.000.000 lei fiecare cheltuieli față de stat.

împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, inculpații G.E., G.E., T.V. și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului București.

Parchetul a criticat sentința pentru achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen., a inculpaților T.V., G.E. și G.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) De asemenea, hotărârea a fost criticată pentru că instanța de judecată nu s-a pronunțat pentru instigare la infracțiunea de fals sub semnătură privată.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului București, prin consilier juridic a solicitat admiterea apelului cu privire la obligarea inculpaților la plata contravalorii cupoanelor.

Pentru inculpați s-a solicitat de avocatul ales achitarea acestora deoarece din probatoriul dosarului nu rezultă că inculpații au încercat să înșele statul, aceștia aveau voie să cumpere cupoane, să presteze munci și au înregistrat corect în contabilitate operațiunile efectuate. De asemenea, au mai susținut că facturile au fost achitate.

Prin decizia penală nr. 356/ A din 18 octombrie 2004, pronunțată în dosar nr. 3077/P/2004, curtea de Apel Timișoara în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, inculpații G.E., G.E. și T.V. și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului București împotriva sentinței penale nr. 206 din 18 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr. 3130/2003 pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraș-Severin.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

La Tribunalul Caraș-Severin dosarul a fost înregistrat sub nr. 3130 din 12 mai 2003.

Procedând la rejudecarea cauzei, conform considerentelor deciziei de casare, tribunalul s-a considerat sesizat și pentru săvârșirea de către inculpați a infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), sens în care s-au luat declarații inculpaților, s-au administrat probe noi testimoniale și s-a efectuat un raport suplimentar de expertiză contabilă.

Analizând fondul cauzei, prin prisma tuturor probelor aflate la dosar, a conținutului expertizei și al raportului suplimentar de expertiză, a constatat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în cazul acestei infracțiuni lipsește intenția și prejudiciul, din probele administrate nerezultând că inculpații ar fi realizat activitatea de inducere în eroare cu intenție, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, pentru a obține un folos material injust sau că s-ar fi folosit de mijloace frauduloase în același scop.

Din analiza și coroborarea tuturor declarațiilor martorilor audiați și propuși de inculpați în apărare, rezultă în mod clar că firma SC V. SRL Crușovăț, al cărui administrator este inculpatul T.V., a fost aprovizionată și a desfăcut în mod real (iar nu fictiv, cum se reține în rechizitoriu) și efectiv produse agricole (cartofi de sămânță și îngrășăminte chimice) de la diverși furnizori din țară, pe bază de facturi fiscale și chitanțe, din care rezultă achitarea contravalorii facturilor și la fel descărcarea gestiunii s-a făcut, în mod legal și real pe baza facturilor fiscale emise către diverși cumpărători, persoane fizice, iar după centralizarea lor s-a efectuat, tot legal decontarea cupoanelor agricole în cauză la societățile bancare, respectiv B.A., B.C. și B.R.D. din orașul Băile Herculane, în echivalentul valoric al numărului de cupoane agricole predate acestor trei unități bancare.

Potrivit actului intitulat "Convenție" din 15 noiembrie 1998, între SC V. SRL Crușovăț, reprezentată prin T.V. și SC D. SRL Băile Herculane, reprezentată prin F.V. s-a convenit ca prima să vireze în contul secundei suma de 60.350.000 lei, reprezentând contravaloarea a 754 saci azotat de amoniu, urmând ca în termen de trei zile să fie achiziționată marfa mai sus menționată.

Că inculpatul T.V. vindea în mod real și legal cartofi de sămânță și azotat de amoniu în cursul anului 1998 în schimbul cupoanelor agricole primite de țărani de la primăriile aferente, rezultă cu evidență și din coroborarea declarațiilor martorilor (reieșind că numai de exemplu din localitățile Domașnea, Cuptoare și Crușovăț cca. 700 persoane fizice, țărani, au cumpărat azotat de amoniu pe cupoane agricole de la inculpatul T.V.).

De asemenea, din cuprinsul adresei Postului de Poliție Cornea rezultă că, din verificările și investigațiile efectuate pe raza de competență, firma SC V. SRL Crușovăț și-a desfășurat activitatea de vânzare de azotat de amoniu în perioada anului 1998, pe raza comunei Cornea, în contul cupoanelor agricole.

în rechizitoriu se arată că inculpații ar fi încălcat prevederile O.G. nr. 9/1998 (prin care s-a instituit sistemul de cupoane în agricultură, în vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, ce se materializează prin plata de bază de cupoane valorice cu finanțare de la bugetul de stat), însă tribunalul a reținut că pe de o parte, din probele administrate nu rezultă că inculpații ar fi achiziționat cupoane agricole, pe care apoi le-ar fi decontat la unitățile bancare, iar pe de altă parte, că textul de lege care reglementează această activitate, în vigoare la acea dată, nu interzicea vânzarea-cumpărarea cupoanelor agricole.

Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat de expertul contabil O.F., reiese în mod evident că SC V. SRL Crușovăț a respectat prevederile O.G. nr. 9/1998 care în art. 3 prevede că "pe baza cupoanelor pentru agricultori, beneficiarii acestora pot achita contravaloarea seminței certificate de cartofi a îngrășămintelor chimice, a pesticidelor _ etc.", iar în art. 8 se prevede că furnizorii care livrează beneficiarilor de cupoane bunurile ori efectuează serviciile prevăzute la art. 3, vor încasa în termen de 12 zile contravaloarea cupoanelor agricole prin societățile bancare.

Singurele sancțiuni prevăzute de O.G. nr. 9/1998 sunt cele de la art. 10 alin. (1), pentru falsificarea listei întocmite de primari cu beneficiarii de cupoane și pentru falsificarea cupoanelor, ceea ce nu este cazul speței de față, iar din analiza modului cum au fost efectuate aprovizionările cu îngrășăminte chimice și cartofi de sămânță, în perioada aprilie 1998 - octombrie 1998 de către SC V. SRL Crușovăț, expertiza constată că s-au făcut aprovizionări cu mărfuri în valoare de 6.555.331.420 lei și corespunzător acestor sume, această societate comercială a înregistrat un număr de 239 facturi primite de la diverși furnizori, pentru toate aceste mărfuri primite și înscrise în facturi întocmindu-se note de intrare-recepție.

Expertul a mai arătat că SC V. SRL Crușovăț a vândut în schimbul cupoanelor agricole mărfuri în valoare de 7.237.565.000 lei la diverși beneficiari, producători agricoli, iar în conformitate cu prevederile Convenției încheiate între M.A.A. și B.A. și a scrisorii circulare nr. 193 din 9 martie 1998, societatea comercială a întocmit facturi către diverși beneficiari și a depus la unitățile băncilor unde are cont deschis, centralizatorul facturilor împreună cu cupoanele primite în schimbul mărfurilor și potrivit pct. 19 din Normele Metodologice aplicabile în cauză la primirea cupoanelor spre decontare, societățile bancare au doar obligația de a verifica autenticitatea cupoanelor, felul produselor cumpărate, al serviciilor prestate și dacă acestea se încadrează în prevederile pct. 4 din Normele Metodologice.

în finalul expertizei contabile, necontestate de părți, se concluzionează, în baza tuturor actelor contabile aflate la dosarul cauzei, că SC V. SRL Crușovăț, în perioada martie - octombrie 1998, prin întreaga sa activitate desfășurată nu a adus nici un fel de prejudiciu la bugetul de stat, iar cel stabilit de Garda Financiară în sumă de 7.237.565.8000 lei a fost stabilit în mod nereal, fără să fie fundamentat și fără să se țină seama de evidențele contabile ale acestei societăți, astfel că în mod eronat D.G.F.P.C.F.S. Caraș-Severin și ulterior Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, s-au constituit părți civile cu această sumă și cu majorări de întârziere aferente.

Concluzia acestei expertize contabile, în sensul că în prezenta cauză, inculpații menționați, nu au produs nici un prejudiciu statului, reprezentat prin partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, se coroborează și cu conținutul adresei nr. 1977 din 6 martie 2002 a R. - B.A. SA, sucursala Caraș-Severin (în care se precizează că această unitate bancară nu a fost prejudiciată de numitul T.V., față de care nu are pretenții bănești, respectiv nu se constituie parte civilă) ca și al adresei nr. 13722 din 19 aprilie 2002 a B.C.R., sucursala Județeană Caraș-Severin (în care la fel se precizează că suma de 3.333.800.000 lei de care, în anul 1998 SC V. SRL Crușovăț a beneficiat de credite pentru cupoane agricole, conform O.G. nr. 9/1998, a fost recuperată integral de către această bancă, în termenul contractat, respectându-se în totalitate clauzele contractuale, această bancă neconstatând cupoane false prezentate la decontare, conform procesului stabilit prin actul normativ menționat și precizându-se că față de această unitate bancară nu a fost creat vreun prejudiciu, precum și al adresei nr. 4656 din 22 aprilie 2002 a B.R.D. - G.S.G., sucursala Caraș-Severin (în care, de asemenea, se precizează că această bancă nu a fost prejudiciată prin activitatea comercială desfășurată de SC V. SRL Crușovăț, cele de mai sus fiind subliniate și întărite și de către expertul contabil O.F. în declarația sa, din fața tribunalului în care precizează că nu a constatat nereguli în întocmirea și evidențierea documentelor contabile și că din punct de vedere contabil nu există nici o acțiune de inducere în eroare a părților civile de către cei trei inculpați, neexistând nici o pagubă materială în cauză.

De asemenea, în raportul suplimentar de expertiză efectuat în rejudecarea cauzei, se precizează de către expertul O.F. că pentru fiecare factură emisă de furnizori a fost întocmite și înregistrate în gestiune note de intrare-recepție, care cuprind aceeași cantitate de marfă și prețul mărfii, inclusiv adaosul comercial, reiterându-se concluzia inexistenței unui prejudiciu.

Or, infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), este fapta persoanei care, în scopul de a obține pentru ea sau altul un fals material injust, induce în eroare pe o altă persoană prin amăgiri, cauzându-i în acest fel o pagubă materială.

Pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune trebuie ca acțiunea de inducere în eroare prin care s-a realizat elementul material să fi avut ca urmare imediată crearea unei situații de fapt contrarii celei care ar fi trebuit să existe, dacă nu s-ar fi săvârșit această acțiune.

Urmarea imediată constă deci în actul patrimonial efectuat sau omis de către cel indus în eroare, act care nu ar fi fost consimțit de el dacă ar fi cunoscut adevărul.

Pentru ca urmarea imediată să aibă eficiență în conținutul infracțiunii de înșelăciune, trebuie să fie îndeplinită o cerință esențială și anume urmarea imediată "să fi pricinuit o pagubă".

Consecința civilă a faptei (paguba deci) constituie în cazul acestei infracțiuni de înșelăciune o cerință esențială pentru existența acestei infracțiuni.

Această cerință esențială, existența și pricinuirea pagubei materiale, nu este îndeplinită însă în speța dedusă prezentei judecăți, conform tuturor considerentelor mai sus expuse și dezvoltate.

Pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune este nevoie ca inculpații să fi acționat cu forma de vinovăție a intenției, care la rândul său, trebuie să fie însoțită și de o altă cerință esențială și anume ca făptuitorul să fi realizat acțiunea de inducere în eroare "în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust", ceea ce, de asemenea lipsește în cauza penală de față, conform argumentelor mai sus arătate.

în ce privește infracțiunea de instigare la fals, prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), se constată, de asemenea, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, din declarațiile martorelor M.H. și I.M., declarații ce se coroborează cu cele ale inculpaților, rezultând că cei trei inculpați nu le-au determinat în nici un mod pe acestea să completeze în fals anumite facturi, borderouri sau centralizatoare.

Or, în lipsa acțiunii de determinare, nu se poate vorbi de instigare, nefiind întrunită latura obiectivă a acestei infracțiuni.

Referitor la infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), se reține că acestea nu au fost săvârșite de către inculpatul T.V., din probele administrate rezultând că înregistrările în evidența contabilă a firmei au fost efectuate de către inculpatele G.E. și G.E., ci nu de către inculpatul T.V., iar în ce privește uzul de către același inculpat de acte false, se constată că nu era obligația inculpatului de a verifica dacă firmele de la care s-a aprovizionat există în realitate, existând o aparență de legalitate, în sensul că facturile emise de acestea aveau aplicată ștampila și semnătura delegatului, astfel încât, chiar dacă aceste acte sunt false, inculpatul neavând cunoștință de acest lucru, nu poate fi acuzat de săvârșirea acestei infracțiuni.

în privința acelorași infracțiuni, există elemente din care rezultă însă săvârșirea lor de către inculpatele G.E. și G.E., la fel și cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Astfel, cele două inculpate au recunoscut săvârșirea infracțiunii de fals prevăzută și pedepsită de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), recunoscând implicit și săvârșirea celorlalte două infracțiuni, între acestea existând o legătură evidentă.

împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin și inculpatele G.E. și G.E.

Parchetul a criticat sentința invocând ca motive de apel greșita achitare a inculpaților privind infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), nelegala achitare a inculpatului T.V. și pentru infracțiunile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), și cu aplicarea art.,41 alin. (2) C. pen., respectiv infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); de asemenea, a fost invocat și motivul de "netemeinicie" privind achitarea inculpaților pentru infracțiunea continuată prevăzută de art. 295, 290 și 41 alin. (2) C. pen.

Apelul parchetului nu este fondat.

Instanța de rejudecare a apelurilor confirmându-se decizia instanței superioare, care a îndrumat-o să se pronunțe cu privire la toate faptele descrise în rechizitoriu, a stabilit o stare de fapt care se bazează pe o interpretare corectă a probelor administrate în cauză. De asemenea, cu motivarea mai sus reprodusă a reținut just care anume fapte constituie infracțiuni și cine sunt autorii acestora, individualizând pedepsele cu respectarea criteriilor reglementate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Achitarea inculpaților s-a dispus în același timp pentru infracțiunile menționate în dispozitivul sentinței cu o justă apreciere, față de probele administrate în dosar, a neîntrunirii laturii subiective a infracțiunilor privindu-i pe inculpații G.E., G.E. și T.V.; acest din urmă inculpat, într-adevăr nu a comis infracțiunea continuată prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 și art. 41 C. pen., precum nici aceea de uz de fals continuat prevăzută de art. 291 și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Inculpatele G.E. și G.E. și-au motivat în comun apelurile și au cerut achitarea și pentru infracțiunile cu privire la care s-a dispus condamnarea lor, susținând fie că ele nu există, fie nu sunt întrunite toate elementele lor constitutive, lipsindu-le latura subiectivă.

Nici apelurile inculpatelor nu sunt fondate.

Amândouă inculpatele apelante au recunoscut că au completat facturile declarate false de instanța de fond, dar susținerea lor că aceste facturi conțin date reale nu poate fi primită pentru motivele reproduse mai sus din considerentele sentinței apelate, care au suport probator în dosar, astfel că și sub acest aspect hotărârea instanței de fond apare legală și temeinică, având drept consecință respingerea apelurilor inculpatelor.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 414/ A din 19 decembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin și inculpatele G.E. și G.E. împotriva sentinței penale nr. 135 din 23 iunie 2005 a Tribunalului Caraș Severin.

Apelantele inculpate au fost obligate să plătească cheltuieli judiciare către stat.

împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatele G.E. și G.E.

Prin motivele de recurs, parchetul critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei achitări a celor trei inculpați pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 75 lit. a) C. pen., respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și a inculpatului T.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 291 alin. (2) C. pen.

Parchetul solicită condamnarea inculpaților pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, cu consecința obligării inculpaților la plata despăgubirilor civile către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

în esență, parchetul a susținut că există suficiente probe pentru a se reține că inculpații sunt vinovați pentru infracțiunile pentru care au fost achitați. Se susține că achitarea inculpaților s-a pronunțat în principal pe concluziile expertizei contabile efectuată în primă instanță, fără a se corobora cu constatările organului de specialitate.

în drept, acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385⁹pct. 17¹ și 18 C. proc. pen.

Prin al doilea motiv de recurs invocat de parchet se solicită să se constate incidența grațierii pedepselor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Cazul de casare invocat pentru acest motiv este cel prevăzut de art. 389⁹pct. 15 C. proc. pen.

Inculpatele au criticat hotărârile pronunțate în cauză, în principal, sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și, respectiv, art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Se susține că fapta prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), nu este încriminată de legea penală, art. 40 din actul normativ, conținând referiri la bilanțul anual al instituțiilor publice, sens în care solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

în ce privește celelalte infracțiuni, recurentele au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor fapte.

în subsidiar, inculpatele au solicitat să se dispună încetarea procesului penal pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, având în vedere că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

în drept, recursurile inculpatelor au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 385⁹pct. 13, 12, 15 C. proc. pen.

Examinând hotărârile atacate sub motivele invocate și prin prisma cazurilor de casare menționate, înalta Curte constată că recursurile formulate sunt fondate numai sub aspectul împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale pentru cele două recurente, cu privire la infracțiunile pentru care acestea au fost condamnate.

înalta Curte constată că celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate sunt legale și temeinice.

Astfel, prin O.G. nr. 9/1998 s-a instituit sistemul de cupoane pentru agricultură în vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole și se materializează prin plata pe bază de cupoane valorice cu finanțări de la bugetul de stat.

Cupoanele reprezintă bonuri valorice care se acordă cu titlu gratuit agricultorilor, persoane fizice, care exploatează terenurile agricole, individual sau în asociere.

Pe baza cupoanelor, beneficiarii acestora pot achita contravaloarea seminței certificate, a materialului de plantat și pomicol, a seminței certificate de cartofi, a îngrășămintelor chimice, a insecticidelor, motorinei etc.

Prin rechizitoriu s-a susținut că este de notorietate că aceste cupoane se achiziționează pe piața liberă contra unor sume de bani, nefiind folosite în realitate, în scopul prevăzut de lege și decontate conform prevederilor legale, sens în care ar fi acționat și inculpatul T.V., în calitate de administrator al SC V. SRL Crușovăț, G.E., contabila societății și G.E., care a participat nemijlocit în derularea activităților specifice societății comerciale.

Probele administrate în cauză nu au confirmat susținerile din rechizitoriu, în sensul că ar fi realizate operațiuni fictive pentru a se atesta desfășurarea unor activități de comercializare a îngrășămintelor chimice, precum și a altor produse agricole, ci au dovedit faptul că SC V. SRL Crușovăț a fost aprovizionată și a desfăcut în mod real aceste produse de la diverși furnizori.

De asemenea, facturile fiscale și chitanțele emise au făcut dovada achitării acestor produse, iar descărcarea gestiunii s-a făcut pe baza facturilor fiscale emise de către cumpărători, iar după centralizarea documentelor contabile s-a efectuat decontarea cupoanelor agricole la diverse societăți bancare.

Corect s-a stabilit în cauză că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune dispunându-se achitarea inculpaților în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Potrivit art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), înșelăciunea în varianta ei tipică este fapta persoanei care induce în eroare altă persoană prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

în alin. (2) se prevede o variantă a infracțiunii caracterizată prin mijloacele frauduloase folosite de inculpați la săvârșirea faptei.

Rezultă că infracțiunea se săvârșește prin acțiunea subiectului activ de a prezenta o situație sau o împrejurare în chip mincinos, cele relatate de făptuitor necorespunzând realității.

înșelăciunea este o infracțiune contra patrimoniului, făptuitorul urmărind producerea unei pagube, rezultă că urmarea imediată a faptei constă într-o pagubă ce se produce în patrimoniul victimei.

Ca atare, o inducere în eroare care nu produce efecte patrimoniale nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Ori, în cauză, după cum a expus pe larg prima instanță, această cerință esențială privind existența pagubei materiale nu este îndeplinită.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă (concluzii care nu au fost contestate, și, de altfel, nici combătute cu alte mijloace de probă) rezultă că în cauză nu există prejudiciu.

De asemenea, din acest mijloc de probă se reține că SC V. SRL Crușovăț este furnizor, în înțelesul O.G. nr. 9/1998, având în obiectul de activitate livrarea de mărfuri și prestarea de servicii prevăzută în art. 3 din O.G. și normele de aplicare a acesteia, societatea administrată de inculpatul T.V. a respectat prevederile legale în ceea ce privește livrarea mărfurilor în schimbul cupoanelor primite de la producătorii agricoli și nici nu a prejudiciat bugetul de stat prin activitatea desfășurată în perioada martie - octombrie 1998.

Mai mult decât atât, pentru atragerea răspunderii penale, legea prevede în cazul infracțiunii de înșelăciune existența unui scop, și anume, obținerea unui folos injust pentru autor sau, prin intermediul faptei sale, pentru orice altă persoană.

în speța dedusă judecății nu s-a dovedit existența unui astfel de folos material injust, după cum rezultă din considerentele expuse.

Nici critica adusă de parchet referitor la valoarea probantă a raportului de expertiză efectuat în cauză prin înlăturarea concluziilor raportului întocmit de D.G.F.P.C.F.S. Caraș-Severin, nu este fondată.

Astfel, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate. Nu există nici un temei pentru ca instanța să dea o mai mare relevanță probelor administrate în cursul urmăririi penale în condițiile în care s-a efectuat în cursul cercetării judecătorești o expertiză cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale.

Concluziile acesteia nu au fost contestate de participanții la proces, iar reprezentantul parchetului nu a solicitat administrarea unei alte probe cu care să o poată combate, eventual.

Mai mult decât atât, concluziile raportului de expertiză se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv înscrisuri, audieri de martori, probe analizate pe larg de către prima instanță, astfel că nu vor mai fi reluate, rezultatul acestei analize fiind însușit și de înalta Curte.

Corect au fost înlăturate din ansamblul probator administrat în cauză constatările procesului-verbal întocmit de D.G.F.P.C.F.S. în raport de faptul că nu a fost fundamentat pe baza evidențelor financiar-contabile ale SC V. SRL.

în ce privește infracțiunea de instigare la fals prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., se constată că în mod corect s-a dispus achitarea inculpaților pentru considerentele că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Potrivit art. 25 C. pen., instigator este persoana care, cu intenție, determină pe o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Caracteristic instigării este faptul că instigatorul care ia cel dintâi hotărârea de a săvârși infracțiunea nu trece la comiterea acesteia, ci transmite această hotărâre altei persoane, pe care o determină, printr-o activitate materială, să săvârșească ea fapta plănuită, ceea ce acesta și face, devenind autor al infracțiunii.

Ori, în cauză, din probele administrate în cauză (declarațiile inculpaților coroborate cu declarațiile martorilor M.H. și I.M.) rezultă că inculpații nu au determinat, prin nici un act material, martorele să completeze în fals facturi, borderouri sau centralizatoare, acestea necomițând nici o faptă prevăzută de legea penală.

Nefiind îndeplinită latura obiectivă pentru existența instigării, respectiv nu au determinat pe cele două martore să treacă la săvârșirea faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată (de altfel, în cauză nu s-a comis nici cel puțin o tentativă pedepsibilă) rezultă că soluția de achitare este corectă.

Judicios a procedat prima instanță când a dispus achitarea inculpatului T.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în raport de probele administrate care au dovedit că inculpatele G.E. și G.E. au efectuat înregistrări în evidența contabilă a firmei, în sarcina acestora fiind reținute infracțiunile pentru care au și fost condamnate, după cum s-a arătat în considerentele sentinței.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), recurentele au solicitat achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., susținând că în art. 40 nu este încriminată nici o faptă penală.

Se constată că la momentul sesizării instanței (anul 2000) cu această infracțiune prevăzută în Legea contabilității era reglementată în art. 40 din Legea nr. 82/1991.

Ulterior, pe parcursul desfășurării procesului penal, Legea contabilității a suferit mai multe modificări, motiv pentru care a fost republicată în anul 2005, dându-se articolelor o nouă numărătoare.

în prezent, infracțiunea de fals intelectual se regăsește în art. 43 și are același conținut cu cel dinaintea republicării legii.

Astfel, în art. 43 din Legea nr. 82/1991 se prevede că infracțiunea de fals intelectual constă în efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrării în contabilitate, când drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț.

Se constată că nici această susținere a inculpatelor nu este fondată.

înalta Curte constată că inculpatele au săvârșit cu vinovăție infracțiunile pentru care acestea au fost condamnate în primă instanță.

După cum s-a menționat anterior, recursurile formulate sunt fondate sub aspectul constatării intervenirii prescripției răspunderii penale. Chiar dacă prin motivele de recurs invocate de parchet nu s-a invocat eventualitatea încetării procesului penal, în raport de faptul că una din criticile aduse hotărârilor referitoare la grațierea pedepselor aplicate pentru infracțiunea de fals intelectual era favorabil inculpatelor, apare întemeiat și acest recurs.

Potrivit art. 121 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală, după împlinirea termenelor prevăzute în art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP)

în cauză, se constată că a intervenit prescripția specială reglementată de art. 124 C. pen., având în vedere că cursul prescripției a fost întrerupt prin efectuarea de acte procesuale.

Art. 124 C. pen., prevede că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție prevăzut pentru acea infracțiune a fost depășit cu încă jumătate.

în cauză, se constată că activitatea infracțională a recurentelor-inculpate s-a desfășurat în perioada martie - octombrie 1998.

Potrivit art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), termenul de prescripție pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatelor este de 5 ani [(faptele fiind sancționate cu închisoare de la 6 luni la 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 (art. 43) din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), de la 3 luni la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. și, respectiv, de la 3 luni la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.)], la care se adaugă, potrivit art. 124 C. pen., încă 2 ani și 6 luni închisoare.

Se constată că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit anterior datei la care au fost soluționate recursurile (mai 2006).

în consecință, potrivit art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile, va casa decizia penală în totalitate și sentința penală, în parte.

Va descontopi pedepsele rezultante aplicate celor două recurente, pedepse pe care le va repune în individualitatea lor.

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 121 și art. 124 C. pen., va înceta procesul penal privind pe G.E. și G.E. în ceea ce privește infracțiunea anterior menționată, constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la aceste infracțiuni.

Va constata că inculpata G.E. este arestată într-o altă cauză.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

← ICCJ. Decizia nr. 4167/2006. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4150/2006. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4173/2006. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4173/2006. Penal