ICCJ. Decizia nr. 4190/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4190/2006
Dosar nr. 1252/2/2006
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 17 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul C.B.N. împotriva rezoluţiei nr. 2804 din 18 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin rezoluţia nr. 2804 din 18 noiembrie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătoarei L.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 şi 289 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul C.B.N. a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., învederând că în mod greşit nu au fost reţinute de organul de urmărire penală însemnările neadevărate, omisiunile şi denaturarea probelor făcute de instanţa de judecată cu ocazia redactării sentinţei penale nr. 170 din 7 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Prin rezoluţia din 10 ianuarie 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a respins plângerea, ca neîntemeiată, menţinând ca temeinică şi legală soluţia de neînceperii urmăririi penale dată faţă de intimata M.L.
Împotriva acestei rezoluţii, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., petiţionarul C.B.N. a formulat plângere la instanţa de judecată solicitând redeschiderea urmăririi penale susţinând că nu au fost respectate prevederile art. 6 alin. (4) C. proc. pen., art. 6 C.E.D.O. şi art. 24 din Constituţia României pe perioada soluţionării plângerii sale împotriva intimatei L.M.
Curtea de Apel Bucureşti, examinând plângerea formulată prin prisma dispoziţiilor art. 278 alin. (4) C. proc. pen., a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
În esenţă, a reţinut instanţa de apel că plângerea formulată de petiţionar vizează hotărârea de condamnare, sentinţa penală nr. 770 din 7 iunie 2004, făcând trimitere la probele administrate în acel dosar, probe pe care le apreciază ca fiind nelegale şi netemeinice.
Constatând aceste împrejurări, Curtea de Apel a reţinut că în cauză împotriva sentinţei penale nr. 770/2004 au fost exercitate căile legale de atac, petiţionarul urmărind de fapt prin plângerea formulată reformarea acestei sentinţe penale şi a respins-o ca neîntemeiată.
Şi împotriva sentinţei penale nr. 22 din 17 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, petiţionarul a formulat, în termen legal, recurs, criticând-o şi pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale şi implicit a greşitei menţineri a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei L.M.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sentinţa penală sub aspectul criticilor formulate, cât şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, Curtea constată că hotărârea pronunţată în primă instanţă, prin care a fost respinsă plângerea acestui recurent împotriva rezoluţiei procurorului din data de 18 noiembrie 2005, de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei L.M. este temeinică şi legală.
Corect a reţinut prima instanţă că din analiza actelor dosarului nu se confirmă existenţa unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor fapte penale de către persoana indicată de petiţionar în plângerea formulată la parchet, astfel că rezoluţia procurorului este legală şi temeinică.
Totodată, Curtea reţine că plângerea este formulată împotriva judecătoarei L.M. care a făcut parte din completul ce a pronunţat sentinţa penală nr. 770 din 7 iunie 2004, prin care petiţionarul C.B. a fost condamnat, la pedeapsa închisorii de 16 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Curtea mai reţine că prin plângerea formulată petiţionarul urmăreşte în fapt infirmarea soluţiilor pronunţate în cauză.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, petiţionarul a folosit căile legale de atac împotriva sentinţei penale nr. 770/2004, aceasta rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 897 din 8 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. Prin urmare, Curtea constată că în mod corect s-a reţinut de către procuror că aprecierea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti nu poate face obiectul cercetării penale, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei ierarhic superioară, sesizată prin căile legale de atac.
Totodată, Curtea reţine că în cauză nu pot fi reţinute nici criticile recurentului referitoare la faptul că nu a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu pe parcursul soluţionării plângerii, încălcându-i-se astfel drepturile procesuale, întrucât art. 171 C. proc. pen., prevede că asistenţa juridică este obligatorie doar în cazul inculpatului sau învinuitului. În cauză, C.B.N. având calitatea de petiţionar, asistenţa juridică nu era obligatorie. Mai mult, Înalta Curte reţine faptul că petiţionarul, cu ocazia soluţionării plângerii formulate de acesta a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu, respectiv de avocat P.D., ale cărei susţineri au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 10 februarie 2006 – dosar nr. 1252/2/2006 (nr. vechi 308/2006).
Prin urmare, întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute în art. 3855 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de petiţionarul C.B.N., pe care îl va obliga conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.B.N. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 17 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei), din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4184/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4239/2006. Penal → |
|---|
