ICCJ. Decizia nr. 4184/2006. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4184/2006

Dosar nr. 21813/1/2005

(nr. vechi 6528/2005)

Şedinţa publică din 29 iunie 2006

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 655 din 4 octombrie 2004 a Tribunalului Dolj, pronunţată în dosarul nr. 6624/P/2003, în baza art. 257 alin. (1) combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul C.E.I., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 86¹ C. pen., şi art. 82 alin. (3) C. pen., şi art. 86³ alin. (1) C. pen., inculpatul fiind obligat la un termen de încercare de 7 ani, perioadă în care trebuie să se prezinte la S.R.S.S. din cadrul Tribunalului Dolj.

S-a atras atenţia inculpatului şi asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, inculpata P.E., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi s-a dispus în baza art. 86¹ C. pen., suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata termenului de încercare de 7 ani, s-a aplicat dispoziţia art. 82 alin. (3) C. pen., inculpata fiind obligată să se prezinte la S.R.S.S. din cadrul tribunalului Dolj şi s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 257 alin. 2 C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.E.I. a sumei de 16.000.000 lei şi au mai fost obligaţi inculpaţii, fiecare, la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpaţii au fost trimişi în judecată în stare de libertate, respectiv inculpatul C.E.I. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar inculpata P.E., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 C. pen., combinat cu art. 26 din Legea nr. 78/2000.

Inculpaţii au fost acuzaţi prin rechizitoriu că au pretins de la denunţătoarea D.L.D. din Calafat suma de 16.000.000 lei pentru a se interveni la unii din membrii comisiei de examinare din cadrul Academiei de poliţie în vederea admiterii în această instituţie a numitului M.Şt.

Pe baza declaraţiilor martorilor D.L.D., M.Şt., M.E., C.M., Ş.I., P.M.C., P.D.I., pe baza proceselor-verbale de confruntare coroborate şi cu susţinerile inculpaţilor, prima instanţă a reţinut că în vara anului 2001, martorul M.Şt., fiul denunţătoarei D.L. a absolvit cursurile liceului împreună cu fiul inculpatei P.M., respectiv martorul P.D.I. şi au susţinut examenul de admitere la Ş.S.P. din Câmpina, fiind însă declaraţi la examen, ca respinşi.

În urma acestui eşec, între inculpata P.E. şi inculpatul C.E.I., inculpaţii fiind vecini cu locuinţa şi prieteni s-au purtat discuţii în cadrul cărora inculpatul s-a oferit ca prin relaţiile sale pe care le pretindea că le are la Academia de Poliţei Bucureşti să-i ajute pe cei doi băieţi să fie admişi la examenul ce urma să-l susţină, deoarece ar mai fi ajutat şi alte persoane în acest fel, oferindu-se chiar să pună la dispoziţia tinerilor textele grilă după care să se pregătească.

În urma acestei discuţii, inculpata P.E. i-a spus denunţătoarei şi fiului său, de propunerea făcută de inculpatul C.E.I., urmând ca denunţătoarea să se hotărască dacă este de acord cu propunerea, deoarece „îi va costa ceva".

La începutul lunii februarie 2002, inculpata P.E. a întrebat-o pe denunţătoare ce a hotărât şi a asigurat-o de seriozitatea inculpatului C.E.I., afirmând şi că în cazul în care cei doi tineri nu vor fi admişi, banii vor fi restituiţi.

Cu această ocazie, denunţătoarea a comunicat inculpatei că este de acord cu propunerea, iar aceasta a afirmat că inculpatul pretinde pentru serviciile sale suma de 15.000.000 lei, urmând să „rezolve" atât examenul medical, cât şi proba sportivă şi să-i sprijine cu testele grilă pentru probele scrise.

În aceste condiţii, denunţătoarea D.D. a ridicat de la B.A., Agenţia Calafat, la data de 08 februarie 2002, suma de 15.000.000 lei.

Tot în acele zile, martora M.E. i-a solicitat denunţătoarei să o împrumute cu o sumă de bani, însă denunţătoarea a refuzat cererea, susţinând că deşi dispune de suma de bani cerută cu împrumut, pe care o ridicase din bancă, nu i-o poate da martorei, deoarece trebuie să o dea inculpatei P.E., pentru ca aceasta, la rândul ei să o dea celuilalt inculpat, care i-a promis că va ajuta pe fiul său să intre la Academia de Poliţie.

În aceeaşi zi, denunţătoarea a mers împreună cu martora M.E. la magazinul unde lucra P.E., în faţa căruia cele două s-au despărţit, D.L. spunându-i martorei că merge să-i dea inculpatei banii solicitaţi, intrând în magazin.

Denunţătoarea a predat inculpatei suma de 15.000.000 lei şi ulterior au mers în apartamentul inculpatei, unde în prezenţa fiului acesteia, martorul M.Şt., s-a făcut numărătoarea banilor.

La 2-3 zile de la acest moment, inculpata P.E., i-a mai cerut denunţătoarei D.L.D. încă 1.000.000 lei, comunicându-i că cei 15.000.000 lei i-a predat inculpatului C.E.I. şi că acesta a mai cerut încă 1.000.000 lei pentru „a face rost" şi de testele grilă la limba franceză.

Neavând suma pretinsă, denunţătoarea a mers la martorul C.M., spunându-i şi acesteia că banii sunt solicitaţi de inculpata P.E. pentru inculpatul C.E.I., care ar avea „cunoştinţă" la Academia de Poliţie, la care poate interveni pentru admiterea fiului său.

Suma de 1.000.000 lei împrumutată de denunţătoare i-a fost predată tot inculpatei, în magazinul unde lucra aceasta, împrejurare cunoscută şi de fiul inculpatei M.Şt.

Deoarece inculpata nu a adus denunţătoarei testele grilă, aceasta a întrebat-o de mai multe ori de ele, împrejurare în care P.E. a recunoscut că a remis la rândul ei banii celuilalt inculpat şi că acesta o să dea testele grilă, lucru care s-a şi întâmplat în luna martie 2002.

Faptul că a pus la dispoziţia celor doi tineri modele de teste, a fost cunoscut de inculpatul C.I., care a motivat că a făcut acest gest din dorinţa de a-l ajuta pe P.E., să se pregătească pentru examen.

Activitatea inculpatului C.E.I. nu s-a limitat numai la procurarea unor modele de teste grilă, ci s-a materializat şi prin ajutarea celor doi tineri pentru a-şi completa şi depune la I.P.J. Dolj dosarele de înscriere la examen.

Mai mult, chiar în ziua în care urma să aibă loc examenul medical, inculpatul C.E.I. s-a deplasat la Bucureşti, în garsoniera în care locuiau P.E. cu fiul şi denunţătoarea cu fiul său, deplasarea făcându-se cu autoturismul pus la dispoziţie de către soţul inculpatei.

Acest interes nu poate fi justificat, decât prin faptul că era obligat faţă de denunţătoare, în urma primirii sumelor de bani menţionate mai sus.

Mai mult, inculpatul pentru a da credibilitate pretinsei influenţe pe care ar fi avut-o asupra unor membrii din comisie, în ziua examenului a solicitat cumpărarea unor produse cu care să se facă „o masă de protocol", scop în care denunţătoarea a cumpărat cele necesare cu suma de 300.000 lei.

Mai mult, la întrebarea denunţătoarei dacă în acest mod trebuie să se procedeze şi pentru proba sportivă, inculpatul în prezenţa celeilalte inculpate, a afirmat că nu mai este nevoie, deoarece „totul este rezolvat".

După ce martorul M.Şt., fiul denunţătoarei, a fost respins la proba sportivă, aceasta a contactat pe inculpat pe telefon mobil, numărul fiind pus la dispoziţia denunţătoarei de inculpata P.E., şi a întrebat dacă mai este ceva de făcut, iar răspunsul inculpatului a fost negativ.

Conform înţelegerii, denunţătoarea a solicitat restituirea întregii sume de bani, prin intermediul inculpatei P.E., care i-a promis că banii o să-i fie restituiţi când vor fi primiţi de la inculpatul C.E.I.

Denunţătoarea l-a întâlnit chiar pe inculpat, împrejurare în care i-a cerut acestuia restituirea banilor, lucru recunoscut de acesta în declaraţia dată în faza de urmărire penală, discuţie în cadrul căreia inculpatul C.E.I. a susţinut că el a trimis prin intermediul inculpatei P.E. suma de 200 dolari S.U.A., urmând ca diferenţa până la 16.000.000 lei să fie restituită ulterior.

Pe baza celor afirmate de inculpat, denunţătoarea s-a dus la inculpata P.E. şi i-a cerut banii, discuţii în timpul cărora inculpata P.E. a recunoscut primirea sumei de 200 dolari, de la inculpat, dar a refuzat trimiterea lor denunţătoarei, motivând că suma ar fi a ei.

Văzând că nu mai primeşte banii de la inculpata P.E., denunţătoarea a rugat-o pe martora M.E., cunoştinţă comună, să intervină pe lângă inculpată pentru restituirea banilor.

Martora a susţinut că a făcut serviciul la care a rugat-o denunţătoarea, iar inculpata i-a spus că va da banii denunţătoarei, când îi va primi de la C.E.I.

Şi martorul M.Şt. a încercat la rândul lui să o determine pe inculpată să-i restituie banii, dar a primit acelaşi răspuns, în prezenţa martorului S.I.

În urma acestui refuz, D.L. Doina a hotărât formularea denunţului.

Inculpaţii au negat că ar fi primit vreo sumă de bani pentru „aranjarea examenului de admitere", apărările lor fiind contrazise de întreg materialul probator, relevante fiind susţinerile martorilor M.Şt., M.E., Ş.I.C., declaraţii care s-au coroborat în totalitate cu susţinerile denunţătoarei şi cu extrasul de cont bancar.

Pe baza probatoriului administrat, instanţa de fond a reţinut aceeaşi stare de fapt, aceeaşi încadrare juridică ca cea din rechizitoriu, precum şi vinovăţia ambilor inculpaţi, în comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) şi art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., combinat, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, s-a reţinut că fapta inculpatei a constat în aceea că, în luna februarie 2002, l-a ajutat pe inculpatul C.E.I. să comită infracţiunea de trafic de influenţă, fiind de fapt persoana care a intermediat relaţia între inculpat şi denunţătoare, iar fapta inculpatului C.E.I. a constat în aceea, că tot în luna februarie 2002 a pretins şi primit în două tranşe, prin intermediul inculpatei, de la denunţătoarea D.L.D. suma de 16.000.000 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra comisiei de examinare de la Academia de Poliţie Bucureşti şi la care va interveni pentru admiterea, atât a fiului denunţătoarei, cât şi a fiului inculpatei.

La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere dispoziţia art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), circumstanţele concrete de comitere a faptei, dispoziţiile din partea generală a Codului penal, precum şi datele personale ale fiecăruia dintre inculpaţi, cât şi referatele de evaluare pozitive întocmite de S.R.S.S. Dolj, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse cu închisoarea şi dispunerea executării ei sub supraveghere pentru ambii inculpaţi, este de natură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea sumei de 16.000.000 lei de la inculpatul C.E.I., ţinând seama şi de faptul că denunţătoarea nu a mai solicitat restituirea acesteia.

Totodată inculpaţii au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare statului.

Împotriva acestei sentinţe, în termen, au formulat apeluri inculpaţii, solicitând achitarea lor şi susţinând că nu există probe din care să rezulte că s-au efectuat acte de traficare şi actele materiale făcute ar putea îmbrăca cel mult, forma unei infracţiuni de înşelăciune.

Prin Decizia penală nr. 304 din 10 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 116/P/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.E.I. şi P.E. împotriva sentinţei penale nr. 655 din 4 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 6624/2003, fiind obligat fiecare inculpat la câte 100 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu este necesar a se indica numele funcţionarului, fiind suficient să se indice, direct sau indirect, calitatea acestuia. Prin Decizia actului la care urmează a fi determinat funcţionarul se indică, indirect, calitatea acestuia rezultată din competenţa de a îndeplini acel act, ceea ce este suficient pentru a se reţine existenţa infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit art. 257 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Rezultă, deci, că obiectul infracţiunii de trafic de influenţă îl constituie prestigiul de care trebuie să se bucure funcţionarul în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, legea necerând nominalizarea funcţionarului asupra căruia urmează să se exercite influenţa, după cum nu pretinde nici ca influenţa traficantului să fie reală. Esenţial pentru existenţa acestei infracţiuni este referirea la un funcţionar, chiar nenominalizat, dintr-un serviciu în competenţa căruia să intre rezolvarea solicitării beneficiarului traficului de influenţă pentru că, prin asemenea acţiune traficantului lezează prestigiul funcţionarilor din serviciul vizat de el şi de beneficiarul de trafic, indiferent facă făptuitorul nominalizează sau nu funcţionarul, ori dacă are sau numai lasă să se creadă că are influenţă asupra acelui funcţionar.

Din interpretarea acestui text a rezultat că legiuitorul a condiţionat existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, între altele, de împrejurarea ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar în ale cărui atribuţii să intre actul pentru care se promite intervenţia. Această condiţie este îndeplinită nu numai atunci când făptuitorul precizează numele funcţionarului, cât şi când acesta este indicat prin calitatea sa, în mod direct sau indirect.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpaţii, pretinzând, potrivit actelor materiale executate de fiecare dintre ei, conform celor reţinute, sumele de bani denunţătoarei, au indicat direct, prin precizarea actului ce urma a fi îndeplinit, calitatea persoanelor pe lângă care îşi vor exercita influenţa în vederea declarării ca admis a fiului acesteia la Academia de Poliţie, ceea ce este suficient pentru ca, sub acest aspect, cerinţa legală să fie îndeplinită.

În consecinţă, fapta celor doi inculpaţi constituie infracţiunea de trafic de influenţă şi nu aceea de înşelăciune, întrucât prin indicarea actului este particularizată, în mod implicit şi persoana care îl va îndeplini, în raport cu competenţa acelui funcţionar de a îndeplini actul în discuţie.

Faptul că inculpaţii nu au antecedente penale, au avut anterior o bună comportate, au familie şi un loc de muncă nu justifică, în raport cu gradul de pericol social al infracţiunilor deduse judecăţii, reţinerea unor circumstanţe atenuante şi reducerea pedepsei şi nici schimbarea modalităţii de suspendare a executării pedepsei.

Cu motivarea reţinută, neconstatându-se din oficiu motive de fapt sau de drept care să impună desfiinţarea sentinţei, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelurile au fost respinse, ca nefondate, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpaţii C.E.I. şi P.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, apărătorul recurenţilor inculpaţi a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12, 14, 17 C. proc. pen., solicitând admiterea recursurilor inculpaţilor, arătând în scris, că în primul rând, în mod greşit, aceştia au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor revăzute de art. 257 şi respectiv art. 26 raportat la art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi nu pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Se consideră că cererea de schimbare a încadrării juridice în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă, deşi nicio probă din dosar nu confirmă numele persoanei, calitatea şi atribuţiile de serviciu faţă de care urma să facă traficul pentru a se stabili conţinutul infracţiunii mai sus menţionate.

În atare situaţie simpla afirmaţie că ar avea influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Academiei de Poliţie Bucureşti nu era suficientă pentru a califica fapta drept trafic de influenţă, ci mai degrabă această faptă trebuia calificată ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Dacă se trece peste această cerere, urmează a se observa că probele care au fost administrate împotriva inculpaţilor nu justifică stabilirea unei vinovăţii în comiterea infracţiunii, întrucât nu au desfăşurat acte materiale certe pentru comiterea acestei fapte.

Simpla împrejurare că au făcut rost de un set de grile de examinare la una din discipline sau că au însoţit pe fiul părţii vătămate şi pe fiul lui P.E. la vizitele medicale, nu sunt de natură să justifice existenţa infracţiunii, atâta timp cât în mod concret nu s-a făcut dovada că au primit sumele de bani pentru a realiza traficul.

În atare situaţie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicită a se dispune achitarea pentru că din probele existente la dosar nu rezultă săvârşirea faptelor prevăzute de art. 257 şi respectiv art. 26 raportat la art. 257 C. pen.

Ultimul motiv de recurs priveşte individualizarea pedepsei, fiind formulate două cereri.

În primul rând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b¹) C. proc. pen., şi art. 18¹ C. pen., se impune achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea acestor fapte şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, deoarece, în raport cu împrejurările în care s-au comis faptele, prejudiciul relativ mic, faptul că sunt infractori primari, având o situaţie materială deosebită, fiind singurii care realizează venituri pentru membrii familiei, aceste fapte neprezentând pericolul social al unei infracţiuni.

În al doilea rând, în temeiul art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), art. 74, 76 C. pen., solicită reindividualizarea pedepsei, cu menţinerea aplicării art. 86¹ C. pen. şi fixarea unui termen de încercare mai mic decât cel stabilit de instanţele de fond şi apel.

La termenul de astăzi, apărătorul recurenţilor, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursurilor promovate şi casarea deciziei penale atacate, arătând că încadrarea juridică corectă a faptei săvârşite de inculpaţi era aceea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Totodată acesta a criticat Decizia penală în sensul lipsei rolului activ al instanţelor de judecată, deoarece acestea nu au reţinut că faptele s-au realizat din prietenie faţă de partea vătămată, neexistând elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prin urmare nefiind în cauză dovedită vinovăţia inculpaţilor, impunându-se achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Apărătorul recurenţilor inculpaţi, în subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursurilor inculpaţilor în sensul reindividualizării pedepselor aplicate acestora, respectiv, dintr-un prim punct de vedere, achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b¹) C. proc. pen., şi art. 18 C. pen., prin aplicarea inculpaţilor a unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Dintr-un al doilea punct de vedere a solicitat diminuarea cuantumului pedepselor în temeiul art. 74, 76 şi 72 C. pen., precum şi micşorarea termenului de încercare stabilit, depunând la dosar şi concluzii scrise, în sensul celor susţinute oral.

Concluziile procurorului asupra recursurilor inculpaţilor, cuvântul în replică a apărătorului recurenţilor, precum şi poziţia recurenţilor inculpaţi, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în parte introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii C.E.I. şi P.E. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv art. 385⁹ pct. 12, 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului mijloacelor de probă administrate rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţei, iar la rândul ei, în baza efectului devolutiv al apelului, în condiţiile art. 371 C. pen. şi art. 378 alin. (2) din acelaşi cod, posibilităţii administrării oricăror noi probe pe care le consideră necesare, aşa cum a fost şi în cazul de faţă, precum şi propriului examen, în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpaţilor C.E.I. şi P.E. în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată fiecare, respectiv trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 în sarcina inculpatului C.E.I. şi complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 în sarcina inculpatei P.E., în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului C.E.I., constând în aceea că, în luna februarie 2002 a pretins şi primit suma de 16.000.000 lei, prin intermediul inculpatei P.E., de la D.L.D., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei funcţionare de la Academia de Poliţie Bucureşti şi-l poate determina să-l ajute pe fiul acesteia să fie admis la examenul ce urma să-l susţină la acea instituţie de învăţământ, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Totodată, din coroborarea materialului probator administrat s-a stabilit că fapta inculpatei P.E., constând în aceea că, în luna februarie 2002 l-a ajutat pe inculpatul C.E.I. să comită fapta mai sus arătat, transmiţând lui D.L.D. faptul că acesta a pretins suma de 16.000.000 lei, asigurând-o că are influenţă asupra unui funcţionar de la Academia de Poliţie Bucureşti şi chiar a primit această sumă pe care la rândul său a dat-o inculpatului realizează atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, cât şi în apel, respectiv declaraţiile martorei denunţătoare D.L.D., în care a relatat împrejurările în care a remis inculpatei P.E. suma de 16 milioane lei, motivul predării acestei sume, respectiv „aranjarea vizitei medicale şi proba sportivă la examenul de admitere", precum şi procurarea unor teste grilă de către inculpatul C.E.I., declaraţiile martorilor M.Şt., M.E., C.P.M., Ş.I., P.E.M.C., P.D.I., P.E.R.L., D.D.M. în care au relatat împrejurările faptice cunoscute sau relatate, declaraţiile martorilor G.C. şi D.S.V., declaraţia martorului D.V. dată în apel acesta din urma arătând împrejurări relatate de inculpaţi sau din discuţiile purtate cu fiul inculpatei şi al denunţătoarei, procesele-verbal de confruntare între martora denunţătoare şi învinuiţi alte înscrisuri depuse în dosarul de urmărire penală şi tribunal, a rezultat contribuţia concretă a celor doi inculpaţi la săvârşirea faptelor, primirea sumei de bani şi serviciul ce urma să fie făcut, fiind infirmată poziţia de nerecunoaştere a faptelor comise adoptată în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei.

Martora denunţătoare D.L.D. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului a arătat că „…Din cele relatate de membrii familiei P.E. am aflat că numitul C.E.I. s-ar fi exprimat faţă de aceştia că trebuia să fi dus copii la Academia de Poliţie pentru că el avea relaţii acolo şi putea să-i ajute să fie admişi. După ce s-a susţinut examenul la Şcoala de Poliţie din Câmpina care a avut loc în luna septembrie 2001, nu mai reţin exact când, a venit la mine acasă C.E.I., pe care aşa cum am arătat îl cunoşteam şi ştiam că este cadru militar şi mi-a cerut să-i dau suma de 500.000 lei pentru că i-a venit un coleg de la Bucureşti cu care poate să aranjeze ca fiul meu să intre la Academia de Poliţie şi vrea să meargă cu acesta la restaurant ca să aranjeze acest lucru. Eu i-am dat suma de 500.000 lei şi l-am întrebat dacă este nevoie de mai mult dar mi-a spus că deocamdată era de ajuns. Pe la sfârşitul lunii ianuarie 2002, au venit la mine acasă P.E. cu soţul său şi cei doi copii, respectiv, fiul şi fiica şi aceasta mi-a sus că a discutat cu C.E.I., acesta s-a oferit să ne ajute prin cunoştinţele sale ca fiii noştri să intre la Academia de poliţie, dat că s-ar putea să ne coste ceva, fără să se precizeze vreo sumă … După câtva timp, oricum pe la sfârşitul lunii ianuarie 2002, P.E. a venit din nou la mine acasă şi în prezenţa fiului mea ne-a întrebat dacă s-a hotărât să dea la Academia de Poliţie, fiul meu a spus că s-a hotărât, iar aceasta a spus că trebuie să dăm suma de 15.000.000 lei. Eu am întrebat-o pe P.E. dacă are încredere în C.E.I., aceasta m-a asigurat că are încredere întrucât îl cunoaşte bine şi se vizitează. Aceasta mi-a explicat că numitul C.E.I. urmează să-i ajute pe copii noştri să fie admişi, atât la examenul medical, proba sportivă, cât şi chestionarele de la probele teoretice, iar că dacă aceştia nu vor trece una din probe C.E.I. ne va restitui toată suma. Eu i-am spus că sunt de acord cu această propunere, cunoscând-o, atât pe P.E. şi văzând că aceasta are încredere în C.E.I. Întrucât nu aveam banii în casă, am mers la B.A. din Calafat de unde am scos suma de 15.000.000 lei, din câte îmi amintesc în ziua de 08 februarie 2002. Când mă aflam acasă şi pregăteam banii să-i duc lui P.E. a venit la mine M.E. care lucrează ca femeie de serviciu la şcoala unde lucrez şi eu şi mi-a solicitat să o împrumut cu o sumă de bani spunând că vrea să plece în Italia. Menţionez că atunci când aveam posibilitatea împrumutam pe cei care munceau la aceeaşi şcoală unde lucrez şi eu printre care şi pe M.E. Eu i-am spus acesteia că nu pot să o împrumut, deşi am o sumă de bani pe care-i avea, chiar pe masă, dar acea sumă trebuie să o dau pentru ca fiul meu să reuşească la Academia de Poliţie. Eu i-am spus acesteia că trebuie să merg la familia P.E. pe care şi ea o ştia, să-i dau acea sumă de bani. Am plecat împreună cu M.E., eu având suma de bani asupra mea, respectiv, cei 15.000.000 lei şi când am ajuns în dreptul magazinului unde lucra P.E. m-am despărţit de M.E., eu intrând în magazin să-i dau banii lui P.E. În magazin i-am dat lui P.E. plasa în care aveam banii, aceasta ştiind despre ce este vorba. După ce P.E. a terminat serviciul am mers împreună cu aceasta în apartamentul său, i-am cerut acesteia să scoată banii din plasă şi să-i numere ca să fie sigură că este suma de 15.000.000 lei despre care vorbisem. În apartament la P.E. se afla şi fiul meu împreună cu fiul şi fiica acesteia. Din câte îmi amintesc eu, de faţă când P.E. a numărat banii pe care-i dădusem se aflau şi fiul meu şi ai acesteia. După aproximativ 2-3 zile, nu-mi amintesc precis, a venit din nou P.E. la mine şi mi-a spus că ea i-a dat banii lui Ionică, dat că mai trebuie să mai dăm câte 1.000.000 lei, pentru a ne da şi chestionarele de limbă franceză. Eu neavând această sumă de bani am mers la verişoara mea C.M., am rugat-o să mă împrumute cu suma de 1.000.000 lei, spunându-i pentru ce-mi trebuie. A doua zi am mers şi i-am dat lui P.E., tot la magazin, suma de 1.000.000 lei. Întrucât eu îi dădusem suma de 1.000.000 lei în bancnote de 10.000 lei, am văzut când P.E. i-a schimbat în casa de bani de la magazin în bancnote de câte 500.000 lei. Până prin luna martie am tot întrebat-o pe P.E. dacă a primit chestionarele de la C.E.I., aceasta îmi spunea că nu le-a primit şi că urmează să i le aducă, şi într-adevăr, prin luna martie fiul meu mi-a spus că au primit chestionarele şi urmează să se apuce să înveţe. Am văzut la fiul meu un caiet pe care erau scris mai multe chestionare şi mi-a spus că le-a copiat, atât el, cât şi copiii lui P.E. …. Ştiu că pentru întocmirea dosarelor şi depunerea lor la Poliţie la Craiova, atât fiul meu, cât şi fiul lui P.E. au mers împreună cu C.E.I., cu maşina mea şi acesta i-a ajutat la depunerea dosarului. După ce s-a înscris la examen, prin luna august, din câte îmi amintesc în ziua de 27 august, am mers împreună cu P.E. şi cei doi copii, cu autobuzul, la Bucureşti, iar la plecare din Calafat am observat că în autobuz s-a urcat şi C.E.I. şi am crezut că merge împreună cu noi, dar P.E. mi-a spus că el rămâne acasă în comuna Pisc, şi că totul este aranjat. La Bucureşti am găsit o gazdă, mai bine zis o garsonieră unde ne-am cazat, urmând ca fiii noştri să susţină examenul … În dimineaţa zilei când urma să aibă loc vizita medicală a venit la uşa garsonierei în care stăteam în Bucureşti, C.E.I. Eu am rămas surprinsă că a ştiut unde locuim şi că a venit acolo, acesta mi-a spus că a venit ca să-i dăm o sumă de bani pentru un mic protocol, eu i-am dat lui P.E. suma de 300.000 lei şi i-am spus să meargă ea împreună cu C.E.I. să facă cumpărăturile pentru protocol şi dacă trebuia mai mult să dea cât trebuie. După un timp P.E. a revenit la garsonieră, mi-a spus că a făcut cumpărăturile şi că C.E.I. a plecat la academie. După un timp a revenit şi C.E.I. ne-a spus că totul este aranjat, iar eu l-am întrebat dacă pentru proba sportivă mai trebuie ceva, iar el mi-a răspuns că nu mai trebuie nimic, este suficient. După aceste discuţii care au avut loc în prezenţa lui P.E. şi acelor doi copii ai noştri, C.E.I. a plecat, iar copiii au mers şi au susţinut vizita medicală. După susţinerea probei sportive, fiul meu a fost respins, iar P.E. a fost admis. Eu văzând aceasta i-am spus lui P.E. să meargă la un telefon public să-l sune pe C.E.I. să-l întrebe ce s-a întâmplat, Aceasta a mers să dea telefon şi când a revenit mi-a spus că a vorbit cu Ionică, acesta i-a spus că nu ştie ce s-a întâmplat, iar acesta i-a spus că trebuie să dea şi el un telefon să se intereseze. La un moment dat eu i-am cerut lui P.E. să-mi dea numărul de telefon al lui C.E.I., să vorbesc eu cu el, aceasta mi l-a dat. Eu l-am sunat pe C.E.I., să vorbesc eu cu el, aceasta mi l-a dat. Eu l-am sunat pe C.E.I. de la un telefon public, l-am întrebat ce s-a întâmplat, acesta mi-a spus că nu ştie şi că nu mai este nimic de făcut şi atunci eu i-am spus că o să vin la Calafat să-mi dea banii înapoi. Pe la începutul lunii septembrie 2002 l-am întâlnit pe C.E.I., l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar acesta mi-a spus că nu ştie, iar într-o altă discuţie mi-a spus că cel căruia el la rândul lui i-a dat banii a fost dat afară de la Academia de poliţie şi urmează să discute cu acesta să vadă dacă poate recupera banii. Într-o altă discuţie avută cu acesta mi-a spus că cel căruia îi dăduse banii i-a restituit 200 dolari S.U.A., iar el la rândul lui i-a dat doamnei P.E. Eu am întrebat-o pe P.E. dacă a primit banii de la C.E.I., aceasta mi-a spus că nu a primit nici un ban şi că atunci când o să-i primească o să-mi dea banii înapoi. Într-o altă zi l-am întâlnit pe C.E.I., care era împreună cu soţia, i-am spus că P.E. nu recunoaşte că a primit vreo sumă de bani de la el, iar el mi-a confirmat din nou că i-a dat 200 dolari S.U.A.: În aceeaşi zi eu am mers la P.E. la ea acasă, i-am spus că am discutat cu C.E.I. Ionică chiar cu câteva clipe înainte şi acesta mi-a spus că i-a dat 200 dolari S.U.A. înapoi, iar aceasta mi-a spus că într-adevăr a primit acei bani, dar sunt ai ei şi nu poate să mi-i dea mie pentru că eu am serviciu, iar ea nu are. Menţionez că nici fiul lui P.E. nu a fost admis la examenul la Academia de poliţie şi am bănuit că aceasta vrea să-şi recupereze banii pe care-i dăduse ea şi de aceea nu-mi dă cei 200 dolari S.U.A.: La un moment dat, P.E. a refuzat să mai discute cu mine. Văzând acest lucru, am rugat-o pe M.E., întrucât ştiam că era în relaţii bune cu P.E. să meargă să o întrebe dacă-mi restituie banii, dar nici de data aceasta nu am primit banii înapoi. În aceste condiţii m-am hotărât să-l caut pe C.E.I. şi am discutat cu acesta chiar la unitatea unde lucrează, iar mi-a spus că lui P.E. i-a restituit cele 16.000.000 lei şi că după sărbătorile de iarnă, această discuţie având loc la sfârşitul anului 2002, va face rost de bani şi-mi va restitui şi mie suma de 16.000.000 lei. Ulterior, când l-am întâlnit întâmplător pe C.E.I. i-am spus că dacă nu-mi restituie banii îl voi reclama, acesta mi-a răspuns că eu nu i-am dat lui nicio sumă de bani şi să discut cu P.E., situaţie în care m-am hotărât să-l reclam."

În declaraţia dată în faţa primei instanţe, martora denunţătoare D.L.D. a arătat că „Menţin cele patru declaraţii date pe parcursul urmăririi penale. Nu mă constitui parte civilă în cauză cu toate că cei 16 milioane de lei pe care i-am dat lui P.E. nu i-am recuperat. Acei bani i-am dat pentru că P.E. mi-a spus că poate vorbi cu C.E.I., care va aranja vizita medicală şi proba sportivă la examenul de admitere pentru fiul ei şi fiul meu şi că ne va da nişte teste grilă pe care dacă cei doi le vor învăţa, sigur vor promova examenul. Am luat testele grilă de la familia P.E., le-am ţinut cca. o săptămână, după care le-am dat înapoi. Fiul meu a lucrat pe aceste teste mai mult la familia P.E., întrucât era prieten cu fiul lui P.E. Am mers împreună cu fiul meu la Bucureşti şi în timp ce ne aflam acolo ne-a vizitat C.E.I. care ne-a cerut un mic protocol pentru a aranja vizita medicală. Am dat 300.000 lei pentru asta şi cumpărăturile au fost făcute de P.E. şi C.E.I. Cincisprezece milioane lei i-am scos din bancă şi un milion lei am împrumutat de la C.P. I-am spus acesteia pentru ce-mi trebuie banii. În timp ce avea banii în casă, M.E. mi-a cerut banii împrumut. Ulterior, după examen, m-am întâlnit cu C.E.I. şi i-am cerut să îmi restituie banii, însă acesta mi-a spus că eu nu i-am dat nici un ban şi să-i iau de la persoana căreia i-am dat. Am aşteptat-o pe P.E. să vină de la examen, i-am cerut şi acesteia banii, mi-a spus că mi va da când îi va primi de la C.E.I., Am insistat apoi de mai multe ori, să primesc banii, însă P.E. refuza să mai stea de vorbă cu mine. Revin şi arăt că am plecat de acasă împreună cu M. să-i ducă banii lui P.E., M. a mers la ea acasă, iar eu m-am dus şi am dat banii. Martora M. ştia unde mă duc. Şi M. a mers la P.E. să ceară banii mei, însă i s-a răspuns la fel că, îi va restitui atunci când îi va primi. C.E.I. i-a însoţit pe cei doi băieţi la cabinetele medicale pentru completarea fişei medicale şi tot împreună au fost şi la depunerea dosarelor, deci la înscriere. Chiar fiul meu a mers odată împreună cu Ş.I. să ceară banii înapoi. A primit şi el acelaşi răspuns ca şi mine. M-am despărţit de martora M. chiar în faţa locului unde se află şi magazinul".

Martorul Ş.I.C., în declaraţia dată în primă instanţă la tribunal a relatat că „Menţin declaraţiile date pe parcursul anchetei desfăşurată în cauză. De la M.Şt. am aflat că acesta dăduse şaisprezece milioane lei lui P.E.L., care urma să-i dea lui C.E.I., pentru ca acesta din urmă să aranjeze examenul la Bucureşti. Acasă la P.E., după ce am intrat împreună cu F., acesta a întrebat-o pe P.E. ce se întâmplă cu banii pe care îi dăduse. P.E. a spus că a vorbit cu C.E.I. şi că acesta îi promisese că îi va da banii când va lua salariul, dar ziua de salariu trecuse şi deşi, P.E. Încercase să ia legătura cu el nu mai reuşise să îl găsească. În final a rămas ca P.E. să îl caute în continuare pe C.E.I. pentru bani".

Martorul M.Şt., în faza cercetării judecătoreşti a arătat că „Menţin declaraţiile date pe parcursul cercetărilor, am discutat cu P.E. despre posibilitatea ca examenul de admitere la Academie să fie aranjat de C.E.I. Aceasta mi-a spus că inculpatul a promis aranjarea celor trei probe, sportivă, medicală şi scrisă. Pentru acest lucru, P.E. a cerut cincisprezece milioane lei spunând că vom primi testele grilă. Le-am primit, dar nu pe toate, după care am mai dat un milion ca să ne aducă celelalte teste grilă. Am mers apoi la Bucureşti şi la Bucureşti mi s-a cerut încă 300.000 lei pentru un protocol. Cei cincisprezece milioane lei au fost luaţi de părinţii mei de la bancă. Cei 300.000 lei pentru protocol la Bucureşti ne-au fost ceruţi de C.E.I., care a venit acolo unde eram cazaţi, însă nu ştiu de unde aflase adresa. După examen, pentru că am încercat de nenumărate ori să iau legătura cu P.E. ca să cer banii înapoi, aceasta însă refuza să-mi deschidă uşa, motiv pentru care am apelat la un prieten Ş.I., l-am luat cu mine, l-am aşezat în dreptul vizorului şi după ce P.E. a deschis uşa, am intrat amândoi. Am cerut să mi se restituie banii, dar P.E. a spus că nu reuşeşte să ia legătura cu C.E.I. şi că nici ei nu şi-au primit banii, că atunci când îi vor primi, ni-i vor restitui. Am mers împreună cu C.E.I. de două ori la Craiova pentru a ne deschide fişele medicale şi pentru a le completa cu examenele medicale. Nu ştiu dacă acest deplasări la Craiova u fost făcute de C.E.I. şi în interesul serviciului".

Martorul P.D.I. în declaraţia dată la tribunal a menţionată că „Menţin ambele declaraţii date pe parcursul anchetei, declaraţii în cuprinsul cărora am relatat cele cunoscute de mine despre împrejurările în care fiul meu a susţinut examenul de admitere la Academia de Poliţie din Bucureşti, O singură dată am discutat cu D.L. de posibilitatea de a da nişte bani pentru admiterea la examen, lucru pe care l-am amintit şi în declaraţia dată la procuror. Nu am mai avut alte discuţii de acest gen cu D.L. şi precizez că eu nu am fost de acord cu a da bani pentru admiterea fiului meu, întrucât şi aşa drumul şi cazarea la Bucureşti, precum şi taxa la Bucureşti erau suficiente. Ştiu că inculpatul mi-a adus nişte chestionare pentru pregătirea examenului şi mai ştiu că astfel de chestionare puteau fi şi cumpărate. Întrucât eu eram la serviciu, soţia mea era cea care îl supraveghea pe copil, însă precizez că eu eram cel care avea autoritate mai mare în familie. La Bucureşti au stat în jur de 8-10 zile şi din câte ştiu, soţia mea a plecat cu 6, 7 milioane de lei la ea. Cred că s-a mai întors cu ceva acasă. Atunci când trebuia achitaţi banii pentru meditaţiile copiilor, împreună cu soţia vedeam cât anume trebuie să achităm. Nu ştiu dacă soţia mea plătea bani pentru meditaţii sau îi dădea copilul".

Martorul P.E. în declaraţia dată la tribunal a arătat că „Menţin declaraţia dată pe parcursul urmăririi penale, în faţa procurorului, în care am relatat împrejurările în care am mers spre a susţine examenul de admitere la şcoala de poliţie. Nu ştiu nimic de discuţiile dintre mama mea şi inculpatul C.E.I. despre examenul de admitere. Am primit de la inculpat nişte teste grilă date la examenul de admitere din anul anterior, am mai făcut şi eu rost de astfel de teste şi precizez că inculpatul nu mi-a spus de unde le are. La examenul din Bucureşti am mers împreună cu prietenul meu, M.Şt., mama acestuia şi în timp ce ne aflam acolo am fost vizitaţi o dată de inculpat. Nu ştiu ce a discutat acesta cu mama mea pentru că eu nu am asistat la nicio discuţie, Am stat la Bucureşti două săptămâni de zile şi ştiu că inculpatul ne-a vizitat înainte de a susţine proba sportivă, făcând deplasarea la Bucureşti cu maşina noastră. Nu ştiu de unde avea adresa unde locuiam în Bucureşti. Nu ştiu de nicio discuţie care să fi avut loc în familie cu privire la retribuirea vreunei sume de bani, inculpatului."

În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, martora D.D.M. a relatat că „Nu sunt rudă cu niciuna dinte părţi şi nici nu le cunosc. Aşa cum am arătat şi în declaraţia mea dată la P.N.A. la data de 2 septembrie 2003, sunt colegă de serviciu cu numitul C.E.I. şi în vara anului 2002 am mers împreună cu acesta la Bucureşti la Academia de Poliţie, pentru a mă interesa când sunt zilele de examen, deoarece fratele meu urma să se prezinte la Bucureşti pentru a susţine examenul la Academia de Poliţie. Precizeze că am fost la Bucureşti, în primul rând pentru a vedea un apartament în care urma să locuiască fratele meu numitul D.I., iar deplasarea am efectuat-o împreună cu C.E.I. Ionică cu un autoturism al cărui proprietar am înţeles că este domnul P.E. De asemenea precizez că la Academia de Poliţie am rămas aproximativ o oră. Declar că, după ce am ajuns la Academia de Poliţie, eu am rămas să mă interesez de datele când vor fi examenele, iar C.E.I. a plecat cu autoturismul spunând că trebuie să se întâlnească cu alte persoane şi ne-am dat întâlnire după aproximativ o oră pentru a veni la Academie şi să mă ia. Arăt că numitul C.E.I. a venit singur să mă ia de la Academie şi am plecat singuri acasă."

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel, martorul D.V. a arătat că: Nu sunt rudă cu inculpaţii şi nici cu denunţătorul. Nu am pretenţii faţă de acesta şi declar că am fost vecin cu inculpata P.E. Din spusele inculpaţilor, deoarece nu cunosc denunţătorul ştiu că aceştia sunt acuzaţi că ar fi luat o sumă de bani, lucru pe care aceştia l-au negat în faţa mea. Alte aspecte eu mu mai cunosc. Am înţeles că aceşti bani se susţine că s-ar fi dat pentru a se intra la o şcoală de subofiţeri. Ar fi urmat să intre băiatul doamnei P.E. şi încă un băiat, dat aceştia nu au reuşit la examen până în prezent. Inculpaţii s-au plâns mie de aceste lucruri în timpul ce le făceam vizite în calitate de vecin. Pe perioada în care băiatul se pregătea pentru examen, eu am făcut vizite şi am văzut în casa ei şi un alt băiat care era prieten cu fata doamnei P.E. Era în vizită. Eu nu am văzut pe cei doi băieţi învăţând împreună, dar am înţeles din spusele celor doi copii că ar urma să dea împreună examen. Ştiu că inculpatul C.E.I. lucra la Poliţia de Frontieră în timp ce tinerii se pregăteau pentru examen. Mai ştiu şi că inculpatul C.E.I. a însoţit pe cei doi tineri pentru o vizită medicală la Spitalul din Calafat. Tot din discuţiile celor doi tineri am înţeles că inculpatul C.E.I. ar fi adus nişte teste la limba franceză să se pregătească tinerii. Fac totuşi menţiunea că nu ştiu pentru ce materii erau aceste teste, dar erau mai vechi, din anii anteriori. Nu cunosc în ce condiţii s-a făcut deplasarea la Bucureşti pentru examen şi nu ştiu dacă vreunul din inculpaţi au vizitat tinerii la Bucureşti, în această perioadă. După examen am discutat şi mi-au spus că nu au luat. Inculpaţii erau în relaţii bune, locuiau în acelaşi cartier şi erau cunoştinţe de mai mult timp. Eu nu am cunoştinţă ca inculpaţii să-şi facă vizite la domiciliu sau să iasă împreună la diferite petreceri sau evenimente. Ştiu că soţul inculpatei a lucrat pe la Poliţia de Frontieră, dar nu ştiu ce perioadă."

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului, martora M.E. a arătat că „…O cunosc pe D.D. de foarte mult timp şi eram în relaţii apropiate cu aceasta şi de fiecare dată când aveam ceva probleme apelam la ajutorul acesteia. Precizez că din anul 1995 sunt angajată la Grupul Şcolar Şt.M. din Calafat, ca îngrijitor şi tot acolo lucrează şi D.D., astfel că ne cunoaştem foarte bine. Prin luna februarie 2002 aveam nevoie de o sumă de aproximativ 15.000.000 lei pentru că intenţionam să plec în Italia, având chemare de la o verişoară de a mea. M-am hotărât să o rog pe doamna D.D. să mă împrumute cu o sumă de bani şi am mers la aceasta acasă şi am rugat-o dacă are să mă împrumute cu o sumă de bani, spunându-i că-mi sunt necesari cam 15.000.000 lei. Aceasta mi-a spus că m-ar servi cu cea mai mare plăcere dar că suma de bani pe care o avea şi pe care mi-a arătat-o pe o masă îi sunt necesari pentru a rezolva examenul fiului său care urma să-l susţină la Academia de Poliţie. Am plecat împreună cu D.D. de la ea de acasă şi pe strada aceasta mi-a spus că urmează să meargă la magazin la doamna P.E. pe care şi eu o cunoşteam ca să-i dea banii. M-am despărţit de D.D. în faţa magazinului unde lucrează P.E. şi am văzut-o pe aceasta intrând în magazin. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. Eu am fost nevoită să apelez la verişoara mea B.R.M. care a făcut un împrumut de 20.000.000 lei de la B.A. şi mi i-a dat ca să pot pleca în Italia… După aproximativ 3 luni de zile când am revenit din Italia m-am întâlnit cu D.D. care mi-a spus că deşi a dat banii lui P.E., copilul nu a intrat la Academia de Poliţie şi că persoana care trebuia să aranjeze la academie era C.E.I., care refuză să-i restituie suma de 16.000.000 lei. D.D. m-a rugat prin luna decembrie 2002 să merg eu să o rog pe P.E. să-i restituie banii că pe ea o evită şi să-i spun că dacă nu-i restituie o să-i reclame. Eu am mers acasă la P.E., i-am spus că ar fi bine să-i restituie banii lui D.D., dar aceasta mi-a sus că nu are ce face întrucât l-a rugat pe C.E.I. să-i dea banii înapoi, iar acesta a refuzat. Şi înaintea sărbătorilor de Paşti în anul 2003 m-am întâlnit cu P.E. şi ştiind că au apărut aceste discuţii cu D.D. am sfătuit-o că ar fi bine să rezolve problema să nu mai ajungă pe drumuri, iar ea mi-a spus că nu are ce face, întrucât C.E.I. refuză să-i dea banii. Deşi îl cunosc şi pe C.E.I., acestuia nu i-am zis niciodată nimic în legătură cu suma respectivă, pentru că mi-a fost jenă de el."

Înalta Curte consideră că din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate a fost dovedită nu numai existenţa infracţiunii de trafic de influenţă şi respectiv complicitate la trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpaţilor, dar şi vinovăţia fiecăruia dintre inculpaţi în comiterea acestor fapte.

Astfel, în cauză, inculpatul C.E.I., agent şef la C.M.J. Dolj din cadrul Ministerului de Interne, în luna februarie 2002 cu ajutorul coinculpatei P.E., pe care o cunoştea, urmare a relaţiilor de prietenie cu familia sa, a pretins şi a primit suma de 16.000.000 lei, în condiţiile deja arătate, de la denunţătoarea D.L.D., coinculpata, fiind aceea, care i-a transmis denunţătoarei, solicitarea sumei de bani pretinsă de inculpat, lăsând să se creadă şi chiar asigurând-o că are influenţe asupra unui funcţionar de la Academia de Poliţie pe care să-l determine să influenţeze admiterea la examenul de intrare în academie a fiului denunţătoarei, atât la examenul medical, proba sportivă, cât şi prin procurarea testelor grilă pentru probele teoretice.

Înalta Curte constată că în mod corect şi temeinic motivat instanţa de apel a stabilit că în contextul cauzei sunt realizate condiţiile legale ce caracterizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, în formele de participaţie reţinute în sarcina fiecărui inculpat.

Astfel, existenţa cerinţei premise a infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv preexistenţa serviciului în care îşi desfăşura activitatea funcţionarul de la Academia de Poliţie, care avea în competenţă verificarea unor condiţii la examenul de admitere la acea instituţie, asupra căruia inculpatul C.E.I. a lăsat să se creadă că are influenţă asupra acestuia prin sintagma că are „cunoştinţe" la această instituţie de învăţământ în vederea admiterii fiului denunţătoarei, a fost îndeplinită, nefiind necesară determinarea în concret a persoanei funcţionarului, fiind suficientă şi o referire implicită, cu caracter general.

Totodată, prin actele concrete de executare ale inculpatului C.E.I., respectiv pretinderea sumei de 16.000.000 lei, în mod indirect, prin intermediul coinculpatei P.E., care l-a ajutat, prin determinarea denunţătoarei D.D. în vederea remiterii sumei de bani solicitată, în concret, a lăsat să creadă că are influenţă asupra unui funcţionar cu atribuţii în desfăşurarea propriu-zisă a examenului şi primirea efectivă a acestei sume de bani s-a adus atingere bunului mers al activităţii acelei instituţii, al prestigiului acesteia, fiind îndeplinite toate cerinţele legale, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv al incriminării arătate.

Aşadar, Înalta Curte nu poate avea în vedere solicitarea apărării recurenţilor inculpaţi, în sensul inexistenţei infracţiunii de trafic de influenţă, în formele de participaţie reţinute în sarcina fiecărui inculpat, deoarece materialul probator administrat a dovedit existenţa infracţiunii, precum şi vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea acesteia, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici critica apărării cu privire la încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpaţilor, apreciindu-se că se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., deoarece actele concrete de executare comise de inculpaţi nu se circumscriu inducerii în eroare, prin falsificarea adevărului, cu prilejul formării unui raport patrimonial.

Infracţiunile de înşelăciune şi respectiv trafic de influenţă vizează atingerea unor valori sociale diferite, prima lezând patrimoniul, iar cea de-a doua buna desfăşurare a activităţii unor organizaţii şi instituţii de interes public.

Din ansamblul probator administrat a rezultat că inculpaţii C.E.I. şi P.E., prin actele concrete de executare, în formele de participaţie reţinute, au lăsat să se creadă, existenţa unei influenţe asupra unui funcţionar cu atribuţii în desfăşurarea examenului de admitere la instituţia de învăţământ respectivă, care să permită promovarea fiului denunţătoarei contra unei sume de bani necuvenite, ceea ce a şi creat convingerea denunţătoarei în a remite suma de bani solicitată în realizarea serviciului respectiv şi nicidecum că aceasta ar fi fost indusă în eroare printr-o situaţie inexistentă sau a lăsa să se creadă că nu există ceva care în realitate există pentru obţinerea de către inculpaţi a unor foloase materiale injuste.

Astfel, solicitarea schimbării încadrării juridice invocate nu este întemeiată, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici solicitarea apărării referitoare la reindividualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi sub cele două cererii formulate, respectiv achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b¹) C. proc. pen. şi art. 18¹ C. pen., diminuarea cuantumurilor pedepselor ca urmare a aplicării art. 74, 76 şi 72 C. pen., precum şi micşorarea termenului de încercare.

În conţinutul art. 18¹ C. pen., legiuitorul a prevăzut condiţiile şi criteriile referitoare la fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni şi anume:

„(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

(2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

(3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91".

În contextul cauzei, Înalta Curte consideră că faptele săvârşite de inculpaţii C.E.I. şi P.E. îndeplinesc toate trăsăturile esenţiale ale unei infracţiuni şi anume prezintă pericol social, au fost săvârşite cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe şi sunt prevăzute de legea penală, în dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 trafic de influenţă, în sarcina inculpatului C.E.I. şi art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 complicitate la trafic de influenţă, în sarcina inculpatei P.E.

Prin modalitatea, mijloacele, împrejurările şi urmările concrete ale faptelor săvârşite, de către inculpaţii C.E.I. şi P.E., primul dintre inculpaţi, având calitatea de agent şef la C.M.J. Dolj din cadrul Ministerului de Interne, care în luna februarie 2002 cu ajutorul coinculpatei P.E., pe care o cunoştea, urmare a relaţiilor de prietenie cu familia sa, a pretins şi a primit suma de 16.000.000 lei, în condiţiile deja arătate, de la denunţătoarea D.L.D., coinculpata, fiind aceea, care i-a transmis denunţătoarei, solicitarea sumei de bani pretinsă de inculpat, lăsând să se creadă şi chiar asigurând-o că are influenţe asupra unui funcţionar de la Academia de Poliţie pe care să-l determine să influenţeze admiterea la examenul de intrare în academie a fiului denunţătoarei, atât la examenul medical, proba sportivă, cât şi prin procurarea testelor grilă pentru probele teoretice, s-au adus atingere unei valori sociale importante, respectiv bunului mers al activităţii unei instituţii de interes public, prestigiului acesteia.

De asemenea, inculpaţii sub aspectul persoanei fiecăruia şi a conduitei lor, chiar dacă nu au antecedente penale, inculpatul C.E.I. lucrează ca agent de poliţie la Centrul Medical Craiova din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar inculpata P.E. este şomeră, ambii sunt căsătoriţi, au copii, nu au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, nu pot justifica aplicarea dispoziţiilor art. 18¹ C. pen., deoarece criteriile arătate în norma menţionată trebuie avute în vedere în mod plural şi nu exclusiv.

Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea criteriilor prevăzute în art. 18¹ C. pen.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se impune o nouă reindividualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, deoarece a fost făcută o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la condiţiile concrete, ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptelor comise, la circumstanţele reale, deja menţionate, precum şi la circumstanţele personale ale inculpaţilor, care chiar dacă nu au antecedente penale, inculpatul C.E.I. lucrează, iar inculpata P.E. este şomeră, sunt căsătoriţi, au copii, sunt caracterizaţi pozitiv prin mijloacele de probă administrate în cauză (declaraţiile martorilor G.C. şi D.S.V., înscrisuri, referate de evaluare pentru ambii inculpaţi), aceştia au avut o poziţie constantă de nerecunoaştere a săvârşirii faptelor.

Prin cuantumurile pedepselor aplicate inculpaţilor orientate spre minimul legal, cu suspendarea executării acestora sub supraveghere în condiţiile art. 86¹ şi următoarele C. pen., s-a apreciat just că numai prin această modalitate se pot asigura scopurile educativ, dar şi de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea unei reintegrări sociale pozitive, în condiţiile în care supravegherea îndeplinirii acestei modalităţi fiind încredinţată Serviciului de Reintegrare Socială a Infractorilor şi de Supraveghere a executării sancţiunilor de pe lângă Tribunalul Dolj.

Aşadar, Înalta Curte consideră că nu se justifică aplicarea în mod distinct a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., şi a regimului sancţionator corespunzător acestora, în condiţiile art. 76 C. pen., deoarece în cauză au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

De altfel, instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la individualizarea pedepsei aplicate celor doi inculpaţi, aşa încât în cauză nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu se impune nici micşorarea termenului de încercare, prin reducerea intervalului de timp variabil, prevăzut de art. 86² C. pen., deoarece faţă de toate circumstanţele reale şi personale ale inculpaţilor, de gradul de pericol social în concret al faptelor comise, de urmările produse, chiar dacă inculpaţii au şanse mari de reintegrare, potrivit referatelor de evaluare administrate în cauză, supravegherea acestora pe durata aplicată, sub aspectul respectării măsurilor de supraveghere dispuse reprezintă o garanţie a unei reeducări rapide şi eficiente în societate.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a pronunţat o decizie legală şi temeinică sub toate aspectele, criticile formulate de recurenţi fiind nefondate.

De asemenea, verificând hotărârea atacată nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.E.I. şi P.E. împotriva deciziei penale nr. 304 din 10 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurenţii inculpaţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.E.I. şi P.E. împotriva deciziei penale nr. 304 din 10 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 RON (1.200.000 lei).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 3153/2006. Penal. Luare de mită (art. 254...		ICCJ. Decizia nr. 4190/2006. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 6859/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 6908/2006. Penal. Extrădare activă (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 7032/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3153/2006. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4190/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4239/2006. Penal ICCJ. Decizia nr. 4244/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4248/2006. Penal