ICCJ. Decizia nr. 4218/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4218/2006
Dosar nr. 24037/1/2005
(nr. vechi 7643/2005)
Şedinţa publică din 30 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 172 din 28 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentei M.A. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dată în dosarul nr. 3400/P/2004 şi prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de subinspectorul de poliţie M.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea sentinţei se reţin următoarele:
Petenta A.M. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 30 august 2005 deoarece în concepţia sa, împrejurarea că subinspectorul de poliţie ar fi emis citaţii nelegale în dosarul pe care îl instrumenta şi ar fi conexat mai multe petiţii ale sale, sunt activităţi necorespunzătoare, nelegale şi trebuie sancţionată.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului parchetului în raport cu susţinerile petentei şi rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, a reţinut următoarele:
Petenta M.A. a sesizat organele de urmărire penală cu faptul că avocatul A.C. ar fi săvârşit infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., şi exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută şi pedepsită de art. 281 C. pen., întrucât ar fi emis un număr de 22 delegaţii avocaţiale în dosarul civil nr. 1584/2003 de pe rolul Judecătoriei sector 4 Bucureşti în baza unui singur contract de asistenţă juridică, în condiţiile în care este retras din profesie.
Pe motiv că invitaţia ce i-a fost trimisă de organul de poliţie nu întruneşte cerinţele legale, petenta formulează o nouă plângere. Ulterior, fiind citată telefonic pentru a-şi susţine şi dovedi afirmaţiile din plângeri, petenta pentru a treia oară formulează plângere, nefiind de acord cu modul în care a fost invitată la sediul organului de poliţie juridică. Prin ordonanţa din 16 decembrie 2004 a subinspectorului de poliţie M.D., toate cele trei plângeri au fost conexate sub un număr unic, în baza art. 34 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., apreciindu-se că reunirea lor se impune pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.
În urma refuzului sistematic de prezentare a petentei la organul de cercetare penală pentru susţinerea plângerilor, a adresei Baroului Bucureşti şi a răspunsului C.A.A., filiala Bucureşti, la care se află ataşate în copie contractul de asistenţă juridică nr. 393151 din 1 octombrie 2003 şi Tabloul avocaţilor din Baroul Bucureşti, subinspectorul de poliţie M.D. a întocmit referat cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de avocatul A.C. sub aspectul celor două infracţiuni menţionate, act în baza căruia procurorul, prin rezoluţie, a confirmat propunerea. S-a reţinut în esenţă că respectivul avocat nu era retras din profesie, cum susţine petenta şi avea contract de asistenţă juridică cu Baroul Bucureşti, delegaţiile sale în număr de 22 fiind emise în baza acestuia, baroul neputând anticipa nivelul instanţelor (respectiv gradele de jurisdicţie) în care va avea nevoie de serviciile avocatului.
Împotriva rezoluţiei de confirmare a propunerii de neînceperea urmăririi penale, petenta a formulat plângere şi prin rezoluţie din 22 februarie 2005 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti, a fost infirmată soluţia procurorului, cauza fiind restituită organului de poliţie pentru continuarea cercetărilor penale.
Cu ocazia reluării cercetărilor, petenta se plânge şi împotriva subinspectorului de poliţie M.D. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), considerând că i s-a ascuns motivul pentru care era invitată telefonic la poliţie, că aceasta a conexat toate plângerile ei (3 la număr), că procesele-verbale de neprezentare întocmite sunt neconforme cu realitatea, ea răspunzând de fiecare dată la telefon şi că menţiunea de pe citaţie ca să fi avut calitatea de „reclamant" nu are nimic de-a face cu prevederile procedurii penale care arată că trebuia să fie citată ca şi „partea vătămată".
Cum nu a depus nici un act nou pentru a-şi dovedi susţinerile din plângere, din nou se adoptă rezoluţia din 30 august 2005, prin care se dispune neînceperea urmăririi penale faţă de subinspectorul de poliţie M.D. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Şi împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat în termen legal plângere, conform art. 275 C. proc. pen., procurorul general al Curţii de Apel Bucureşti, respingând-o ca neîntemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petenta a formulat plângere la instanţa de judecată susţinând în esenţă aceleaşi motive pe care le-a invocat tot timpul cercetărilor penale, prin plângerile sistematice pe care le-a formulat. Astfel, în legătură cu modul defectuos de completare a citaţiilor emise de M.D., în art. 176 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se menţionează că trebuiesc trecute numele, prenumele celui citat, calitatea şi obiectul cauzei, însă aceste menţiuni nu sunt sancţionate cu nulitate absolută (adică prezumată) ci în cadrul nulităţii relative, ce poate fi invocată de persoana interesată, trebuind însă a fi dovedită vătămarea adusă drepturilor sale. Pe de altă parte, citaţia are rolul şi menirea de a încunoştiinţa partea că se desfăşoară o procedură juridică cu privire la care este invitată să dea relaţii având o mai mică importanţă completarea riguroasă a formularuluiacesteia. De altfel, susţinerea petentei că a răspuns la telefonul prin care era citată la sediul poliţiei demonstrează din plin refuzul acesteia de a se prezenta la sediul organului de cercetare, tocmai urmare lipsei sale nejustificate la chemările repetate, întocmindu-se procesele-verbale de către numita M.D.
În ceea ce priveşte conexarea dispusă de acelaşi subinspector este de observat că prevederile art. 45 alin. (1) C. proc. pen., stipulează că dispoziţiile art. 30 – art. 36 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale. Nu există nici o dispoziţie legală care să restricţioneze dreptul organului de cercetare penală de a dispune conexarea dosarelor, atunci când se impune, ori să oblige pe acesta la comunicarea scrisă, prin poştă, a respectivei ordonanţe persoanei interesate, care nu se prezintă la chemările repetate ale organului judiciar.
Susţinerea petentei potrivit cu care în urma „citaţiilor neconforme cu legea a fost în imposibilitatea de a prezenta probele pe care le deţine" este anulată de însăşi depoziţia sa prin care recunoaşte că a ştiut de chemările organului judiciar dar nu le-a dat curs, datorită defectuoasei completări a actelor de procedură. De altfel, aceasta a dat o declaraţie la 21 aprilie 2005 fără însă a aduce şi alte dovezi în afara susţinerilor.
De esenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este că „actul pe care îl îndeplineşte în mod defectuos" să fie „cu ştiinţă", adică cu intenţia şi scopul de a „cauza o vătămare intereselor legale ale unei persoane". Din toate actele premergătoare efectuate în cauză nu reiese în nici un fel intenţia subinsepctorului de poliţie M.D. de a prejudicia pe petentă, depunând adevărate „diligenţe" şi dând dovadă de un maxim de înţelegere pentru ca aceasta să se prezinte, să colaboreze cu organul judiciar şi să dea toate lămuririle necesare justei şi obiectivei soluţionări a cauzei.
Prin urmare, în mod legal şi temeinic a fost adoptată soluţia de neînceperea urmăririi penale de către organele de urmărire penală, neexistând nici un motiv concludent pentru infirmarea acesteia.
Nemulţumită de această sentinţă, petiţionara, în termenul legal a declarat recursul de faţă, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul aprecierii actelor din dosarul parchetului şi care nu numai că sunt incomplete, dar, au fost eronat evaluate, în sensul dispoziţiei greşite de neîncepere a urmăririi penale, faţă de intimata M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Recursul este nefondat.
Curtea, examinând actele premergătoare întocmite de parchet la plângerea petentei împotriva intimatei cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constată că, rezoluţia dată este justificată atât în fapt cât şi în drept.
De asemenea, temeinic şi legal a fost soluţionată plângerea petiţionarei adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen., prin pronunţarea sentinţei penale nr. 172 din 28 noiembrie 2005 în sensul celor arătate mai sus.
Verificându-se sentinţa atacată în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, Curtea reţine că situaţia de fapt este corespunzătoare amplului probatoriu şi că deci întemeiat s-a respins plângerea acesteia şi, s-a menţinut rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, faţă de intimată cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), atâta vreme cât nu sunt dovedite elementele constitutive ale acestei fapte penale.
Intimata, în activitatea sa de serviciu, a respectat prevederile legale de întocmire a actelor de urmărire, precum şi dispoziţiile art. 3 şi 4 C. proc. pen.
Cum, sentinţa atacată analizează în detaliu elementele infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi pentru care infracţiune a fost cercetată intimata de către parchet, prin administrarea unui bogat probatoriu în dosarul nr. 3400/P/2004, critica privind casarea sentinţei şi trimiterea dosarului la parchet, pentru continuarea cercetărilor şi începerea urmăririi penale împotriva intimatei, urmează a se vedea că este nefondată.
Probele administrate în cauză nu sunt contradictorii şi dovedesc fără dubii că, activitatea profesională a intimatei nu a adus atingere drepturilor şi intereselor legitime ale petentei recurente, aşa încât hotărârea instanţei de fond va fi menţinută, iar recursul respins ca nefondat potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.A. împotriva sentinţei penale nr. 172 din 28 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4212/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4219/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
