ICCJ. Decizia nr. 4212/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4212/2006
Dosar nr. 24045/1/2005
(nr. vechi 7647/2005)
Şedinţa publică din 30 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 27 ianuarie 2005, Tribunalul Iaşi a hotărât condamnarea inculpatului T.L., la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea faptei de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu reţinerea şi efectul prevăzut de art. 74 lit. a) şi b), raportat la art. 76 lit. b) C. pen., iar în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., a constatat recuperat prejudiciul creat părţii vătămate B.S.
Instanţa de fond a reţinut că, inculpatul, la data de 21 mai 2004, a acostat pe partea vătămată, care se găsea pe un bulevard circulat din Iaşi şi, prin violenţă, i-a sustras lănţişorul din aur de la gât, continuându-şi, în fugă, deplasarea spre o staţie de taximetre, reuşind să urce în cel condus de martorul C.D. Acesta observă semnele disperate ale părţii vătămate care, însoţită de soţul B.G.C., îl urmărea pe inculpat.
Apropiindu-se şi realizând cele întâmplate, şoferul apelează la ajutorul colegilor şi imobilizează pe inculpat care, urmare insistenţelor familiei B., scoate bunul sustras din buzunare şi-l predă proprietarei.
Faţă de evidenţa datelor reţinute în actul de inculpare întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul recunoaşte ca şi în faza urmăririi penale comiterea faptei de tâlhărie calificată, dar, ulterior, în faza judecăţii, total nemotivat, revine şi susţine că ar fi găsit lănţişorul pe care şi l-a însuşit.
Este adevărat că în „sprijinul" inculpatului asupra primelor declaraţii revine şi partea vătămată B.S. care împreună cu soţul în faţa judecătorului declară în acelaşi mod, constantă, însă, şi de neînlăturat fiind poziţia martorului C.D.
De aceea, versiunea prezentată de inculpat fiind neplauzibilă şi neputând fi coroborată cu celelalte probe administrate, a fost înlăturată de către instanţa de fond care, însă, reţinând ca dovedită, vinovăţia inculpatului pentru fapta de tâlhărie calificată, îl condamnă pe inculpat, la un an şi 6 luni închisoare, reţinându-i în favoare circumstanţe atenuante, conform art. 74 – art. 76 C. pen.
Au declarat apeluri împotriva sentinţei atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, cât şi inculpatul, pe de o parte, aducându-se critici sub aspectul modului individualizării pedepsei aplicate, injusta reţinere şi aplicare a dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., iar, pe de altă parte, greşitei încadrări juridice date faptei, inculpatul susţinând că se face vinovat de săvârşirea faptei de furt calificat, încadrare juridică care motivează aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 326 din 3 noiembrie 2005, Curtea de Apel Iaşi a admis ambele apeluri, a desfiinţat, în parte, în latura penală, sentinţă penală nr. 59 din 27 ianuarie 2005 a Tribunalului Iaşi, şi, rejudecând cauza, a înlăturat prevederile art. 74 lit. b) C. pen., reţinând în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a motivat că, odată reţinută şi dovedită vinovăţia inculpatului T.L. este justificată şi pedeapsa aplicată, cuantumul acesteia situându-se sub minimul special prevăzut de lege, în contextul aplicării art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv, fiind student, fără vreo abatere, integrat în colectivul colegilor de facultate şi, aflându-se în evidenţa unui cabinet de psihologie – psihoterapie.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul T.L.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a invocat netemeinicia deciziei pronunţate sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, motiv prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Parchetul a susţinut că nu este pe deplin satisfăcută cerinţa proporţionalizării pedepsei, raportat la fapta reţinută în sarcina sa şi aceasta, deoarece, instanţa a reţinut, în mod greşit, în favoarea sa, circumstanţe atenuante.
Reprezentantul parchetului a cerut înlăturarea reţinerii de circumstanţe atenuante şi majorarea pedepsei aplicate.
Inculpatul, în recursul său, a reiterat motivele invocate în apel, solicitând schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în furt şi aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, dar şi a actelor şi probelor administrate în cauză, Curtea constată că numai recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi este parţial fondat, urmând a fi admis, recursul inculpatului fiind nefondat, cu consecinţa respingerii lui.
Se reţine de către Curte, din probele existente în dosar, temeinicia constatării în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, fiind, indubitabil faptul că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale sau alte abateri, este student şi, preocupat de desăvârşirea pregătirii sale profesionale. Toate aceste împrejurări sunt elemente peste care nu se poate trece, impunându-se a fi avute în vedere, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, astfel că instanţa nu le va înlătura, păstrându-le, aşa cum au fost reţinute în favoarea inculpatului.
Reţinându-le, astfel, ca fiind corect constatate în favoarea inculpatului, Curtea va observa însă, că li s-au acordat efecte juridice mai mari decât se impunea, coborându-se prea mult pedeapsa ce urma să fie stabilită şi aplicată inculpatului, ceea ce va face ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 362 din 3 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe inculpat să fie admis, casându-se Decizia atacată, precum şi sentinţa, numai cu privire la pedeapsa stabilită şi aplicată, majorându-se, de aşa natură, încât să corespundă criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În rest, se vor menţine restul dispoziţiilor, hotărârilor atacate.
În raport cu cele arătate, în discutarea recursului parchetului, Curtea va trebui să observe că în cauză, s-a reţinut o corectă încadrare juridică a faptei, cu consecinţele ce decurg din aceasta pentru inculpat, implicit, majorarea pedepsei, în recursul parchetului.
Aşa stând lucrurile, Curtea va trebui să respingă recursul inculpatului în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 362 din 3 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe inculpatul T.L.
Casează Decizia penală sus-menţionată precum şi sentinţa penală nr. 59 din 27 ianuarie 2005 a Tribunalului Iaşi numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pe care o majorează la 2 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.L. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4208/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4218/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
