ICCJ. Decizia nr. 4423/2006. Penal. Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4423/2006
Dosar nr. 8921/1/2006
Şedinţa publică din 11 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 254 din 6 iulie 2005 a Curţii de Apel Timişoara s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 399 din 9 mai 2005 a Tribunalului Timiş, numai cu privire la inculpatul C.C. şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cauza a fost înregistrată în rejudecare la Tribunalul Timiş sub nr. 6950/2005.
Prin sentinţa penală nr. 69 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Timiş s-au reţinut următoarele:
„Inculpatul, în declaraţia sa din data de 17 octombrie 2005, a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat prevăzută de art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, respectiv infracţiunea de nerespectare a regimului actelor şi muniţiilor prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., însă nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, respectiv cele două infracţiuni de şantaj prevăzute de art. 194 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, inculpatul, în declaraţiile sale, recunoaşte că a trecut fraudulos frontiera de stat din Iugoslavia în România, împrejurare care se coroborează şi cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei din care rezultă că inculpatul a evadat dintr-un regim de semi-detenţie de pe teritoriul statului iugoslav, fiind prins pe teritoriul României ulterior.
Cu privire la infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, reţinută în sarcina inculpatului, aceasta este dovedită, în primul rând, prin declaraţia inculpatului care recunoaşte săvârşirea acestei infracţiuni, probă esenţială care se coroborează cu procesul-verbal de percheziţie domiciliară, procesul-verbal de confruntare dintre inculpaţi, declaraţiile martorelor T.M., A.V., M.F., D.C.C., martori care l-au văzut pe inculpat purtând asupra sa armele găsite la percheziţia domiciliară, respectiv raport de constatare tehnico-ştiinţifică.
Cele două infracţiuni de şantaj asupra părţilor vătămate C.M. şi I.A.X. sunt dovedite prin declaraţiile acestora, care se coroborează cu cele ale martorilor G.I., A.V., T.M. şi ale martorului Ş.C.P., din care rezultă că inculpatul a ameninţat părţile vătămate că le va aduce în casă trupele de mascaţi dacă nu îi vor înmâna suma de 40 Euro, sumă plătită în cele din urmă inculpatului de martorul G.I.
Referitor la infracţiunea de contrabandă constând în trecerea peste frontiera de stat de către inculpat, la sfârşitul lunii octombrie 2003 şi fără autorizaţie a unui număr de 3 arme de provenienţă sârbească şi a muniţiei aferente, tribunalul a reţinut că apărarea inculpatului, formulată la mai mult timp după începerea procesului penal, conform căreia ar fi primit aceste arme şi muniţia de la o persoană, pe teritoriul României, este nefondată. Pe de o parte, inculpatul nu a putut da nici un fel de relaţii referitoare la „prietenul" care i-a oferit aceste arme, iar pe de altă parte, este indubitabil că inculpatul şi-a petrecut un timp pe teritoriul iugoslav şi s-a întors în România prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Tot astfel, în primele sale declaraţii, inculpatul a arătat că armele şi muniţia au fost procurate pe teritoriul iugoslav, iar potrivit rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică armele şi muniţia aferentă sunt de producţie iugoslavă. Din tot probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a trecut fraudulos frontiera de stat, având asupra sa armele şi muniţia care fac obiectul cauzei.
Fapta inculpatului C.C., care, la sfârşitul lunii octombrie 2003, a trecut în mod fraudulos frontiera de stat a României, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României prevăzută de art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002.
Fapta aceluiaşi inculpat, de a deţine fără autorizaţie arme de foc şi muniţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului, de a constrânge două părţi vătămate (C.M. şi I.A.X.) să-i plătească o sumă de 40 de Euro, sub ameninţarea dării în vileag a faptului că întreţin raporturi sexuale remunerate şi a aducerii trupelor de mascaţi întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de şantaj prevăzute de art. 194 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului, de a trece peste frontiera de stat a României, fără autorizare, un număr de 3 pistoale de provenienţă sârbească marca Crvena Zastava şi muniţia aferentă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.
Văzând că inculpatul a săvârşit cu intenţie directă infracţiunile enumerate mai sus, instanţa, văzând criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor, modul de săvârşire a acestora, că inculpatul a fost doar parţial sincer în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor, dar şi a faptului că este recidivist, instanţa urmează ca în baza art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., să dispună condamnarea inculpatului C.C., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, în baza art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
Totodată, în temeiul art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., va condamna pe inculpatul C.C., la două pedepse de câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de şantaj în dauna părţilor vătămate C.M. şi I.A.X., iar în temeiul art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Având în vedere că este obligatorie aplicarea unei pedepse complementare, potrivit dispoziţiilor art. 176 din Legea nr. 141/1997, instanţa, în baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani, ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
Din studierea cazierului judiciar existent la dosar, instanţa constată că inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă rezultată de 12 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 685 din 11 septembrie 2002 a Tribunalului Timiş, pronunţată în dosarul nr. 3563/P/2002, rămasă definitivă prin neapelare, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.C., respectiv la o altă pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2893 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin neapelare în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.C.
Din examinarea faptelor săvârşite de către inculpat şi pentru care a fost condamnat prin hotărârile judecătoreşti enumerate mai sus, rezultă că acestea sunt concurente, motiv pentru care instanţa urmează să descontopească pedepsele şi apoi să le contopească într-o singură pedeapsă rezultantă, care va constitui primul termen al recidivei, raportat la infracţiunile pentru care urmează a fi condamnat prin prezenta hotărâre".
Prin aceeaşi sentinţă, în baza considerentelor mai sus reproduse, s-a hotărât:
„În baza art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă inculpatul C.C., la pedeapsa de:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.
În baza art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
În temeiul art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă acelaşi inculpat, la:
- două pedepse de câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de şantaj.
În temeiul art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de:
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani, ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
În baza art. 449 C. proc. pen., art. 36 C. pen., descontopeşte pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 685 din 11 septembrie 2002 a Tribunalului Timiş pronunţată în dosar nr. 3563/P/2002, rămasă definitivă prin neapelare, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.C. în următoarele pedepse componente:
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), b), c), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- înlătură sporul de un an închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă;
- pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 100 din 26 februarie 1999 a Judecătoriei Hârlău, pe care o repune în individualitatea ei.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2893 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin neapelare în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.C., în următoarele pedepse componente:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. b), c), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. b), c), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- înlătură sporul de un an închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă;
- pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 100 din 26 februarie 1999 a Judecătoriei Hârlău, pe care o repune în individualitatea sa.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele mai sus-menţionate, aşa cum au fost descontopite şi repuse în individualitatea lor, se contopesc între ele, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, care va fi sporită cu un an închisoare, pedeapsa rezultantă finală fiind aceea de 9 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., contopeşte această pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 100 din 26 februarie 1999 a Judecătoriei Hârlău, rămasă definitivă prin neapelare, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 3 ani închisoare, stabilind astfel o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., contopeşte pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., contopeşte cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 194 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, în două pedepse de 12 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., contopeşte pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte cele cinci pedepse de câte 12 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 4 ani închisoare, pedeapsa rezultantă finală fiind aceea de 16 ani închisoare.
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani, ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul executat din data de 1 februarie 2004 la zi.
Dispune anularea mandatelor de executare a pedepsei de 12 ani închisoare cu nr. 818 din 2 octombrie 2002 emis de Tribunalul Timiş, respectiv nr. 4353/2002 din 8 ianuarie 2003 emis de Judecătoria Timişoara pe numele inculpatului pentru pedeapsa de 8 ani închisoare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei sentinţe.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., confiscă de la inculpatul C.C. un număr de 3 pistoale marca Zastava şi 36 cartuşe cu glonţ disponibilizate cu dovada D nr. 050721 emisă de I.P.J. Timiş.
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., confiscă de la acelaşi inculpat suma de 40 Euro dobândită prin săvârşirea infracţiunilor de şantaj.
În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., constată că părţile vătămate C.M. şi I.A.X. nu au formulat pretenţii civile în cauză.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la 500 lei RON cheltuieli judiciare faţă de stat".
Inculpatul a declarat apel împotriva acestei sentinţe şi a cerut înlăturarea sporurilor de pedeapsă, ca urmare a contopirii pedepselor, să i se descontopească toate pedepsele şi să fie lăsate „aşa descontopite".
Prin Decizia penală nr. 188 din 12 mai 2006, pronunţată în dosarul nr. 1351/P/2006, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.C., reiterând criticile formulate în apel şi susţinând că pedeapsa rezultantă la care s-a ajuns de 16 ani închisoare este mult prea mare, apreciind că modalitatea de contopire a pedepselor anterioare este eronată.
Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 8921/1/2006.
La data de 15 iunie 2006 s-a înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul declarat de acelaşi inculpat, C.C., împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 1351/P/2006.
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a format dosarul nr. 9598/1/2006.
La termenul din 7 iulie 2006, instanţa, constatând că obiectul dosarului nr. 9598/1/2006 îl constituie recursul aceluiaşi inculpat, îndreptat împotriva încheierii de amânare a pronunţării din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara, ce face parte integrantă din hotărârea pronunţată pe fondul cauzei, a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 8921/1/2006.
Critica inculpatului împotriva acestei încheieri vizează netemeinicia menţinerii stării de arest preventiv.
În conformitate cu prevederile art. 3851 alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, astfel încât criticile inculpatului formulate în cele două dosare conexate vor fi examinate ca, un singur recurs, ce vizează atât Decizia cât şi încheierea de amânare a pronunţării.
Recursul este întemeiat, în sensul celor ce urmează.
Referitor la critica îndreptată împotriva încheierii de amânare a pronunţării, prin care inculpatul a învederat că este nemulţumit de măsura de menţinere a arestării, Înalta Curte constată că prin încheierea din 10 mai 2006 nu s-a dispus asupra stării de arest preventiv.
Măsura de menţinere a arestului preventiv a fost luată prin decizie, instanţa de apel constatând, corect, că în cauză se menţin temeiurile arestării preventive, având în vedere multitudinea infracţiunilor comise de inculpat şi persistenţa acestuia în încălcarea legii penale, pentru care a suferit anterior multiple condamnări.
Înalta Curte apreciază, însă, ca întemeiate, criticile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind recidiva şi concursul de infracţiuni.
În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., se constată că soluţia este greşită, iar instanţele nu au depus diligenţe pentru o mai bună lămurire a cauzei, din dosar lipsind date esenţiale despre punerea în executare a hotărârilor anterioare de condamnare.
Astfel, apreciind că pentru buna rezolvare a fondului cauzei, este necesară obţinerea de date suplimentare, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (3) C. proc. pen., va admite recursul şi va casa ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Din datele dosarului rezultă că inculpatul a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 100 din 26 februarie 1999 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin nerecurare.
De asemenea, inculpatul a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 2893 din 23 octombrie 2002, definitivă prin neapelare, precum şi prin sentinţa penală nr. 685 din 11 septembrie 2002 a Tribunalului Timiş.
În ceea ce priveşte aceasta din urmă, în mod eronat s-a reţinut în hotărârea primei instanţe data rămânerii definitive.
Din verificările efectuate a rezultat că sentinţa penală nr. 685 din 11 septembrie 2002 a Tribunalului Timiş a rămas definitivă prin Decizia nr. 5389 din 21 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum faptele din prezenta cauză au fost comise în perioada decembrie 2003 – ianuarie 2004, rezultă că ele sunt în concurs cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 685 din 11 septembrie 2002, definitivă prin Decizia nr. 5389 din 21 octombrie 2004, şi în recidivă faţă de sentinţa penală nr. 2893 din 23 octombrie 2002, definitivă prin neapelare.
În aceste condiţii, cu prilejul rejudecării, instanţa de fond este necesar să depună diligenţe pentru a se ataşa la dosar toate hotărârile anterioare de condamnare, precum şi deciziile pronunţate în apel sau recurs, după caz.
Din dosar lipsesc date privind perioada exactă a executării pedepselor din hotărârile anterioare, astfel încât instanţa urmează să solicite dosarul de executări.
După obţinerea acestor date, instanţa va putea stabili cu certitudine faptele aflate în concurs, cele comise în stare de recidivă şi perioadele executate, urmând să facă aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie. Astfel, va aplica pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte din prezenta cauză, va avea în vedere primul termen al recidivei, apoi va aplica regulile concursului de infracţiuni, apreciind asupra sporului de pedeapsă.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va proceda la casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Se va menţine starea de arest a inculpatului, apreciind că nu s-au schimbat temeiurile arestării acestuia.
Conform art. 192 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariile avocaţilor din oficiu fiind avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 188/ A din 12 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 69/ PI din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Timiş.
Trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Timiş.
Menţine starea de arest a inculpatului C.C.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4406/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4435/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
