ICCJ. Decizia nr. 4513/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4513/2006
Dosar nr. 47/1/2006
Şedinţa publică din 13 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 184 din 14 iulie 2004 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 3881/2003, au fost condamnaţi inculpat C.A. şi F.T., la câte 8 ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea de tentativă la omor calificat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis fiecăruia din inculpaţi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate inculpatului C.A. arestul preventiv începând cu 22 decembrie 2003, iar din pedeapsa aplicată inculpatului F.T. arestul preventiv dintre 27 decembrie 2003 până la 2 februarie 2004 şi în continuare începând cu 12 februarie 2004.
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească Spitalului Clinic judeţean Sibiu suma de 3.971.160 lei cu titlu de despăgubiri.
A fost obligaţi fiecare inculpat să plătească părţii civile C.I. câte 20.000.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost respinsă cererea părţii civile C.I. pentru acordarea altor despăgubiri.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-au confiscat de la inculpaţi două bâte înregistrate la poziţia 36/2003 din Registrul de corpuri delicte.
Au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului câte 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Au fost obligaţi inculpaţii să plătească părţii civile câte 1.564.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 25 aprilie 2001, au fost trimişi în judecată inculpaţii C.A. şi F.T. pentru tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) lit. c) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 10 iunie 2000, cei doi inculpaţii au lovit partea vătămată cauzându-i la cap leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în pericol.
Prin sentinţa penală nr. 175 din 1 octombrie 2001 cauza a fost restituită parchetului pentru completarea urmăririi penale, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 22 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
După completarea urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, prin rechizitoriul din 25 aprilie 2003, i-a trimis din nou în judecată pe cei doi inculpaţi pentru aceeaşi infracţiune în considerarea aceleiaşi stări de fapt.
Cum inculpaţii au fost trimişi în judecată în lipsă, fiind plecaţi în Polonia din vara anului 2001, audierea lor s-a făcut cu mare întârziere şi numai în timpul cercetării judecătoreşti după remisia lor de către autorităţile poloneze.
Au mai fost audiaţi: partea vătămată C.I. precum şi martorii C.I., C.V., C.D., C.D., D.E., B.N., F.I., R.I., R.A., H.A., C.P., C.I. În timpul urmăririi penale, în cele două cicluri procesuale au mai fost audiaţi martorii: C.V., C.E., C.C., C.A.I., B.D.
La dosar se găsesc depuse: certificatul medico-legal, raportul de constatare medico-legal întocmit de I.M.L. Cluj Napoca, avizul Comisiei Superioare medico-legale din cadrul I.M.L. Mina Minovici. De asemenea, se mai găsesc acte emise de autorităţile poloneze privind pe cei doi inculpaţi şi alte înscrisuri.
Din probele aflate la dosar instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
Partea vătămată C.I. şi inculpaţii sunt consăteni, locuind în comuna Şeica Mare, jud. Sibiu.
În seara zilei de 10 iunie 2000, în jurul orei 20,30, partea vătămată care era în stare de ebrietate, în drumul de deplasare către domiciliu, a avut un incident cu martorul C.C. care era şi el băut, acesta din urmă reproşându-i că i-a lovit fiica. Cu această ocazie, martorul a lovit partea vătămată cu biciul, ceea ce a determinat-o pe aceasta ca, la rândul său, să-l lovească pe martor cu pumnii.
Din depoziţia martorilor şi din relatările părţilor reiese că în incident au intervenit cei doi inculpaţi care au lovit partea vătămată, trântind-o la pământ, după care au continuat să o lovească cu corpuri contondente, loviturile la cap soldându-se, aşa cum reiese din actele medicale, cu un hematom subdural care a necesitat şi o intervenţie chirurgicală. Cert este că aceste leziuni şi pe fondul unei craniectomii cu lipsă de substanţă osoasă craniană preexistentă i-au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Faptul că cei doi inculpaţi au lovit partea vătămată, reiese cu claritate din depoziţia mai multor martori.
Astfel, martorii C.D. şi C.I., în mai multe declaraţii, au relatat cum cei doi inculpaţi au lovit partea vătămată cu bâtele, în timp ce ara că căzută la pământ.
Or, declaraţiile lor se coroborează cu declaraţiile martorilor C.V. şi R.I. care confirmă prezenţa inculpaţilor la locul faptei, precum şi cu declaraţiile părţii vătămate care descriu incidentul de la început până la intervenţia inculpaţilor care au lovit-o în mod repetat în diferite zone ale corpului, inclusiv în cap, atunci când era trântită la pământ.
Inculpaţii, ca şi o serie de martori apropiaţi lor, au încercat să creeze o stare de dubiu, dar aceasta nu poate fi reţinută întrucât declaraţiile lor sunt contradictorii asupra aceloraşi împrejurări.
În primul rând, este de observat că fiecare din cei doi inculpaţi încearcă să învinuiască pe celălalt în intenţia de a se absolvi de răspundere, inculpatul C.A. susţine la interogatoriu că partea vătămată a fost lovită de C.C. cu palmele şi pumnii şi de inculpatul F.T., cu picioarele în timp ce el a intenţionat doar să lovească dar a fost împiedicat de soţie. Pe de altă parte, inculpatul F.T. susţine că nu a lovit partea vătămată şi că leziunile acestuia ar fi provenit din cădere, atunci când a avut incidentul cu C.C. dar, în acelaşi timp, mai arată că şi inculpatul C.A. a lovit-o cu piciorul în timp ce era căzută la pământ.
În acest context, trebuie menţionată şi declaraţia unuia din martorii inculpaţilor, la fel de contradictorie. De exemplu, martorul C.D. susţine că fiul lui, inculpatul C.A., nu a fost prezent la incident deşi acesta îşi recunoaşte participarea, aşa cum s-a văzut anterior. La fel declară şi martora D.E., martora aceluiaşi inculpat, dar care susţine că la incident ar fi fost prezent celălalt inculpat.
Trebuie neapărat menţionată şi declaraţia martorei C.P. care, deşi în primul ciclu procesual, în faţa instanţei, a declarat că inculpatul Căldărar ar fi lovit partea vătămată cu piciorul când era căzută la pământ, cu ocazia reaudierii de către această instanţă, revine şi susţine că nici unul din inculpaţi nu a lovit partea vătămată.
S-a apreciat că este evidentă nesinceritatea inculpaţilor şi a martorilor care au declarat în favoarea lor dar, cu toate acestea, şi din depoziţiile lor rezultă un fapt important şi anume că ambii inculpaţi au participat la incident şi au agresat partea vătămată.
Un alt aspect ce se impune a fi lămurit, este şi acela dacă altcineva a mai lovit sau nu partea vătămată în aşa fel încât să-i cauzeze leziunile care i-au pus viaţa în pericol.
Din probe, reiese fără nici un dubiu că partea vătămată s-a lovit reciproc cu martorul C.C. dar acesta s-a folosit de bici, nici măcar partea vătămată nu susţine o altă variantă. Surprinzător, martorul B.N. în declaraţia dată la procuror, după restituire, afirmă că l-a văzut pe C.C. că a lovit pe partea vătămată cu un arac în zona capului, pentru ca în faţa instanţei, să revină şi să arate că nu a văzut pe nimeni lovind partea vătămată.
În concluzie, ipoteza că şi altcineva, respectiv C.C., ar fi lovit partea vătămată nu se confirmă. De altfel, acesta a şi fost cercetat ca învinuit pentru aceeaşi faptă, dar a fost scos de sub urmărire penală de parchet, soluţie necontestată de părţi.
Totodată, instanţa de fond a mai lămurit şi un alt aspect, acela al mecanismului producerii leziunilor.
C.C., probabil în ideea de a fi absolvit de orice responsabilitate, a declarat că partea vătămată s-a lovit cu capul de bordura de ciment a unui pod. Martorul C.A.I. oferă şi o altă variantă în sensul că partea vătămată ar fi căzut din căruţă cu aproximativ două luni înainte de incident şi s-ar fi lovit la cap.
Varianta creării leziunilor prin cădere este însă infirmată ştiinţific de Comisia Superioară medico-legală care stabileşte prin avizul nr. 1459/2003 din 26 martie 2003 că morfologia şi topografia leziunilor pledează pentru producerea prin lovite cu corpuri contondente la data de 10 iunie 2000, acestea punând viaţa în primejdie.
Concluzionând, în urma coroborării probelor ce au fost administrate instanţa de fond a reţinut că singurii care au lovit victima, cu rezultatul cauzării leziunilor periculoase pentru viaţă, au fost inculpaţii, în acest fel ei fiind coautorii la tentativa de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fapta producându-se în public.
Împotriva acestei sentinţe ambii inculpaţi au declarat apel, solicitând achitarea lor, susţinând că nu sunt vinovaţi de fapta reţinută ori solicitând restituirea cauzei la parchet pentru a se reface expertiza medico-legală şi a se verifica contradicţiile dintre declaraţiile martorilor.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 291/ A din 2 septembrie 2004, a admis apelurile declarate de inculpaţii C.A. şi F.T. împotriva sentinţei penale atacate care a fost desfiinţată şi în baza art. 333 alin. (1) C. proc. pen., s-a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea completării urmăririi penale.
În baza art. 333 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu să efectueze următoarele:
- să reaudieze toate părţile din proces şi martorii pentru a stabili în concret faptele şi modul de desfăşurare a conflictului din 10 iunie 2000, participarea sau neparticiparea în concret a fiecăruia dintre inculpaţi, activitatea concretă a fiecăruia dintre aceştia;
- confruntarea inculpaţilor, părţii vătămate şi a martorilor cu privire la toate susţinerile contradictorii ale acestora, privind aspectele desfăşurării conflictului;
- administrarea de probe pentru a se stabili cu certitudine dacă anterior datei conflictului victima C.I. a suferit o cădere şi târâre după căruţă sau o altă agresiune în urma cărora i s-a efectuat o craniectomie cu lipsă de substanţă osoasă;
- o reconstituire a tuturor momentelor conflictului cu participarea tuturor părţilor şi a martorilor;
- în cazul unei afecţiuni craniene suferite anterior de partea vătămată să se dispună efectuarea unei noi expertize medico - legale pentru a se stabili eventuala cauzalitate şi în raport de acesta a formării hematomului subdural.
- depunerea la dosar a declaraţiei luate inculpatului F.T. la Postul de poliţie imediat după comiterea faptelor.
- depunerea la dosar a procesului verbal de cercetare la faţa locului a schiţei locului faptei şi a planşelor foto efectuate de lucrătorii postului de poliţie şi lucrători.
De asemenea, s-a revocat măsura arestării preventive luată împotriva inculpaţilor prin mandatele de arestare preventivă nr. 46 din 25 aprilie 2001 faţă de C.A. şi nr. 47 din 25 aprilie 2001 faţă de inculpatul F.T. şi înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiesc – com. Şeica Mare Sibiu, cu excepţia zilelor în care vor fi chemaţi de organele de urmărire penală şi judecată.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Instanţa de apel şi-a motivat soluţia apreciind că din probele administrate în cauză nu se poate reţine o stare de fapt clară, iar starea de fapt reţinută prin rechizitoriu şi prin hotărârea atacată se bazează pe prezumţii şi consideraţii care nu au suport probator.
În termenul legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, arătând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, restituind cauza la parchet pentru completarea urmăririi penale, precum şi dispunând revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, măsură pe care a înlocuit-o cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a motivat în acest sens că la dosar sunt probe suficiente pentru a duce la o concluzie în ce priveşte vinovăţia inculpaţilor, astfel încât instanţa de control judiciar să poată judeca cauza pe fond, asemenea primei instanţei iar, pe de altă parte, dispunând revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, condiţii în care aceştia au revenit la starea anterioară de libertate, nemaiaflându-se sub puterea vreunei măsuri preventive de restrângerea libertăţii în mod nelegal, instanţa de apel a procedat la înlocuirea măsurii, cu o altă măsură preventivă, respectiv aceea de a nu părăsi localitatea, considerente pentru care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2140 pronunţată în dosarul nr. 6260/2004, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei atacate, pe care a casat-o şi a trimis-o Curţii de Apel Alba Iulia pentru continuarea judecării apelurilor.
În considerentele deciziei s-a reţinut că în cauză nu s-a întocmit un proces verbal de cercetare la faţa locului, nici o schiţă a locului faptei, nici planşă foto, aceasta întrucât la data efectuării urmăririi penale inculpaţii erau dispăruţi, iar procurorul a fost sesizat de comiterea faptei cu mult după declanşarea incidentului dintre părţi.
Din examinarea întregului material probator s-a constatat că în mod nejustificat instanţa de apel a apreciat că urmărirea penală nu este completă, în cauză fiind administrate toate probele necesare apte să ducă la stabilirea concretă a împrejurărilor în care s-a comis fapta şi la lămurirea tuturor faptelor premergătoare şi proprii incidentului dintre părţi.
Faptul că instanţa de apel a reţinut existenţa unor contradicţii între probele administrate nu îndreptăţea să se desesizeze, dispunând restituirea pentru clarificarea acestor contradicţii ci avea obligaţia să dea o interpretare proprie materialului existent la dosar, ba mai mult avea şi posibilitatea legală de a administra orice noi probe pe care le-ar fi considerat necesare.
În rejudecarea apelului, instanţa a admis probele solicitate de către inculpaţi şi au fost reaudiaţi martorii C.E., C.I., R.I., C.D., C.D. şi C.C.
Prin Decizia penală nr. 360/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei penale sus menţionate, computându-se din pedepsele aplicate arestul preventiv de la 22 decembrie 2003 pentru inculpatul C.A. şi, respectiv, de la 27 decembrie 2003 pentru inculpatul F.T. până la 2 februarie 2004 şi de la 12 februarie 2004 la 1 octombrie 2004 pentru ambii inculpaţi.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei condamnări ca urmare a comiterii unei grave erori de fapt. În motivarea recursului, inculpaţii au reiterat susţinerile din fond şi apel, arătând că nu se fac vinovaţi de săvârşirea faptei reţinute în sarcina lor, instanţele comiţând o gravă eroare condamnându-i pentru o faptă pe care nu au săvârşit-o. În motivare se arată că, iniţial, partea vătămată a arătat că a fost agresat de C.C. pentru ca apoi să-şi modifice declaraţiile indicându-i pe inculpaţi drept autori iar declaraţiile martorilor audiaţi sunt fie neconcludente fie părtinitoare, provenind de la membrii familiei părţii vătămate.
Totodată, în subsidiar, apărătorul inculpatului C.A. a criticat hotărârile pronunţate pentru netemeinicie întrucât pedeapsa aplicată este disproporţionată faţă de împrejurările comiterii faptei şi circumstanţele sale personale.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. Sub aspectului primului motiv de recurs, susţinerile inculpaţilor în sensul că nu au comis fapta pentru care au fost condamnaţi, sunt nefondate, activitatea infracţională a acestora stabilindu-se pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi, precum şi a declaraţiilor părţii vătămate coroborate cu constatările actelor medico-legale.
În raport de aceste mijloace de probă, simplele susţineri ale inculpaţilor în sensul că nu au lovit partea vătămată, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse mai sus, analizate detaliat de instanţa de fond şi cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia şi vinovăţia inculpaţilor.
2. Pe de altă parte, recursurile declarate de inculpaţi sunt întemeiate sub aspectul individualizării pedepsei principale şi a celei accesorii.
Astfel, în raport de împrejurările concrete şi participaţia inculpaţilor la săvârşirea faptei, de faptul că de la data săvârşirii faptei şi până la condamnarea definitivă s-a scurs un interval mare de timp iar rezonanţa socială a faptelor s-a diminuat, precum şi faţă de celelalte date ce caracterizează persoana acestora, respectiv faptul că anterior săvârşirii faptei au avut o conduită bună, Înalta Curte apreciază că se pot reţine în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate, în limitele impuse de art. 76 alin. (2) C. pen., la un cuantum situat spre jumătatea minimului special prevăzut de lege.
Totodată, Înalta Curte apreciază că pedeapsa accesorie aplicată inculpaţilor, constând în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), este nejustificată şi poate fi limitată la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, va admite recursurile formulate de inculpaţi, va casa în parte Decizia şi sentinţa recurată doar în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor principale aplicate inculpaţilor pe care le va reduce conform dispozitivului prezentei decizii, precum şi referitor la pedeapsa accesorie aplicată ambilor inculpaţi, pe care o va limita la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii C.A. şi F.T. împotriva deciziei penale nr. 360 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. 2432/2005.
Casează Decizia menţionată şi, în parte, sentinţa penală nr. 184 din 14 iulie 2004 pronunţată de Tribunalul Sibiu, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor.
Rejudecând, face aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi condamnă pe inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., la câte 3 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine pedepsele complementare aplicate de instanţa de fond.
Înlătură aplicarea prevederilor art. 64 lit. c), d) şi e) C. pen., cu privire la pedepsele accesorii aplicate inculpaţilor.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul F.T., în sumă de 100 lei RON, se v achita din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6705/2006. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 4975/2006. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
