ICCJ. Decizia nr. 5029/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5029/2006
Dosar nr. 9548/1/2006
Şedinţa publică din 5 septembrie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 18 mai 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul M.V. împotriva rezoluţiei nr. 463/II/2/2006 din 3 martie 2006 pronunţată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 430/P/2005 din 25 ianuarie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 20 decembrie 2005, petentul M.V. a formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliţie S.M.G. şi agentului M.F., solicitând condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., motivând în fapt că la data de 7 decembrie 2005, în timp ce se afla în incinta Complexului Zootehnic D., Judeţul Dolj, împreună cu membrii familiei, un echipaj de poliţie condus de către S.M.G., a pătruns în incintă prin forţarea porţilor de la intrare şi, l-au lovit atât pe el, cât şi pe membrii familiei, după care au fost introduşi într-o dubă a poliţiei şi conduşi la Postul de Poliţie al comunei D..
Prin Ordonanţa din 25 ianuarie 2006, pronunţată în dosar nr. 430/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul S.M.G. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi 250 alin. (2) C. pen. şi a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei privind identificarea şi cercetarea lucrătorului de poliţie, care ar fi lovit petentul şi pe unii dintre membrii familiei sale.
S-a motivat în fapt că, din actele premergătoare a rezultat că la 3 martie 1999, în urma unei licitaţii, fostul Complex Zootehnic din comuna D. a fost atribuit de Consiliul local, numitului E.I., încheindu-se cu această ocazie, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 608/1999, de notarul public E.D.
La data de 20 noiembrie 2000, E.I. a vândut Complexul Zootehnic D. numitei E.M. care, la rândul său 1-a vândut ulterior numitei C.L. în baza contractului nr. 422/2001.
S-a precizat că la 12 august 2000, E.I. a solicitat primăriei D. restituirea sumei de 50.000.000 lei ROL, pe care o achitase avans şi care i-a fost restituită fără însă a fi reziliat contractul, motiv pentru care la 5 iulie 2002, primarul comunei C.A., a încheiat un contract de atribuire în folosinţă gratuită a Complexului Zootehnic D. cu numitul M.F., în vederea creşterii porcinelor, pe o perioadă de 5 ani, urmând să îl cumpere, cu achitarea unui procent de 10 % din valoare la momentul atribuirii în folosinţă.
în cursul lunii septembrie 2005, M.F. a fost atenţionat de M.V., mandatar al lui C.L., să părăsească incinta complexului, întrucât el este proprietar şi la 23 şi respectiv 31 octombrie 2005, cei arătaţi, precum şi rudele lor de etnie rromă (în jur de 15 persoane), au pătruns în curtea Complexului Zootehnic D. şi au pus stăpânire pe toate bunurile găsite şi animalele de producţie.
M.F. a sesizat organele de poliţie cu referire la ocuparea abuzivă a Complexului Zootehnic D., fără a prezenta hotărâre judecătorească, la 17 noiembrie 2005, a sesizat furtul din fermă a unui număr de animale.
Ulterior, la 28 noiembrie 2005, M.F. împreună cu alte persoane, au pătruns în incinta complexului, încercând să-i evacueze pe cei care ocupaseră ilegal proprietatea sa, fără însă a reuşi, iar la 7 decembrie 2005 a reclamat că a fost lovit de către M.N.A.
Faţă de această situaţie, conducerea I.P.J. Dolj, a dispus deplasarea la faţa locului a unei echipe de lucrători sub comanda subcomisarului S.M.G. şi, întrucât petentul împreună cu rudele sale au refuzat să deschidă poarta, astfel că a fost tăiat lanţul de la poarta de acces, iar ocupanţii au fost imobilizaţi şi conduşi la Postul de Poliţie D. pentru identificare şi efectuarea cercetărilor cu privire la faptele comise.
S-a stabilit că realizarea acestei operaţiuni s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi a regulamentelor militare, iar în declaraţia dată la 23 ianuarie 2006, petentul M.V. a precizat că ofiţerul de poliţie S.M.G. nu a exercitat nici un fel de acţiuni de violenţă asupra sa, că ar fi fost lovit de un subofiţer din cadrul D.P.I.R.
Pe cale de consecinţă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul S.M.G., disjungerea materialului de urmărire penală şi declinarea competenţei de soluţionare privind subofiţerul care ar fî exercitat acte de violenţă asupra petentului.
Situaţia de fapt relatată şi rezolvările juridice adoptate, s-au întemeiat pe probatoriile administrate în dosarul penal nr. 430/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, raportate la dispoziţiile legale în materie.
Împotriva acestei ordonanţe, a formulat plângere petentul, care a fost respinsă ca fiind neîntemeiată prin Rezoluţia nr. 463/II/2/2006 din 3 martie 2006, dată de procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cu motivarea că, în urma verificării a rezultat că intimatul S.M.G. nu a săvârşit faptele reclamate ci un lucrător de poliţie care urmează a fi identificat şi cercetat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul M.V., criticând-o pentru netemeinicie, susţinând că doar în subsidiar a solicitat şi cercetarea celor care au autorizat acţiunea poliţiei, menţinându-şi plângerea faţă de intimat.
A solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 253 C. pen., în ceea ce-l priveşte pe intimat, dar şi cu privire la alte persoane implicate.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Sesizat prin unul din modurile prevăzute de lege, organul de urmărire dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen.
în cauză, procurorul, după efectuarea unor acte premergătoare a constatat că nu poate pune în mişcare acţiunea penală împotriva intimatului, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. lit. a) C. proc. pen.
Astfel, corect s-a reţinut în cauză că ofiţerul de poliţie, subcomisar S.M.G. a acţionat în limită şi cu respectarea atribuţiilor sale de serviciu, a normelor din Statutul poliţistului şi că nu există temeiuri de fapt care să justifice tragerea la răspundere penală pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi purtare abuzivă.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimat este conformă cu actele premergătoare efectuate în cauză.
Astfel, chiar petentul M.V., în declaraţia din 23 ianuarie 2006, a arătat că intimatul nu a exercitat acte de violenţă asupra sa.
În consecinţă, având în vedere că în cauză prima instanţă a pronunţat o hotărâre bazată pe actele dosarului, înalta Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petent.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.V. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 18 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4975/2006. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 5278/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
