ICCJ. Decizia nr. 5278/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5278/2006
Dosar nr. 1470/46/2006
Şedinţa publică din 14 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 41/ F din 6 iunie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1470/46/2006 (număr în format vechi 242/P/2006), în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului V.I., împotriva rezoluţiei din 30 noiembrie 2005 în dosarul nr. 291/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Conform art. 192 C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare statului din care 120 RON onorariu apărător oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în cadrul procedurii prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., petentul V.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei adoptată în dosarul nr. 291/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti la data de 30 noiembrie 2005.
S-a constituit dosarul nr. 242/2006.
Din cuprinsul plângerii a rezultat în esenţă nemulţumirea petentului în raport cu această soluţie, care acreditează ideea că judecătorii nu pot fi traşi la răspundere penală pentru fapte comise în exerciţiul funcţiunii, iar hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, neconstituind prin ele însele infracţiuni.
O altă critică formulată de petent se referă la incompatibilitatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti de a se pronunţa asupra plângerii petentului formulată conform art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei mai sus precizată.
Curtea de apel a dispus ataşarea dosarului de urmărire penală nr. 291/P/2005 în care s-a adoptat soluţia criticată, reţinând din cuprinsul acestuia următoarele:
La data de 21 iulie 2005, petentul V.I. s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu plângere penală împotriva judecătorilor M.A. din cadrul Tribunalului Vâlcea, A.I. de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi procurorului P.A. de la parchetul de pe lângă această din urmă instanţă pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual prevăzute de art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Consiliul Superior al Magistraturii, la rândul său, a înaintat plângerile petentului către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, competent a instrumenta în cauză, având în vedere calitatea celor reclamaţi, fiind înregistrate la această instituţie la 25 iulie 2005.
În primăvara anului 2003, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea s-a aflat spre soluţionare dosarul civil nr. 12771/2002 în care magistratul judecător A.I., cu concluziile procurorului de şedinţă P.A. a pronunţat sentinţa civilă nr. 2238 din 7 mai 2003, dispunând anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1201/2001 şi nr. 1011/2001 de către notarii publici P.V. şi respectiv I.H.
Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia nr. 817 din /2 septembrie 2003 a Tribunalului Vâlcea.
Instanţa a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care prin rezoluţia nr. 1639/P/2002 a dispus scoaterea de sub urmărirea penală şi aplicarea unor sancţiuni administrative numiţilor I.M., I.P. şi P.C. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), întrucât cu ocazia încheierii contractelor amintite au făcut afirmaţii mincinoase în faţa notarului public.
Prin contractele de vânzare-cumpărare precizate, petentul V.I. a cumpărat de la sus-numiţii două terenuri arabile, în suprafaţă de 581,97 m.p. şi respectiv 1300,04 m.p. situate pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.
Pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia comercială, a fost înregistrat dosarul nr. 2369/COM/2003 în care judecătorul M.A., prin sentinţa 177/ C din 16 februarie 2004, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul V.I. a admis pe fond acţiunea reclamantei P.E., dispunând anularea autorizaţiei de construcţie nr. 151/6531 din 20 aprilie 2002 eliberată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, petentului V.I.
S-a constatat că pârâtul nu a justificat dreptul său de proprietate în legătură cu terenul pe care a edificat un gard, ce făcea obiectul autorizaţiei respective de construcţie.
Nemulţumit de hotărârile pronunţate de cei doi magistraţi judecători, cât şi de opinia procurorului de şedinţă P.A., petentul a considerat că magistraţii prin opiniile exprimate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pronunţate, au înserat date nereale şi au efectuat abuzuri în paguba intereselor sale private.
După efectuarea cercetărilor, prin rezoluţia atacată, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, motivat de faptul că nu pot fi reţinute în sarcina persoanelor reclamate comiterea infracţiunilor pe care petentul le-a sesizat în plângere.
Prin rezoluţia nr. 9/II/2 din 12 ianuarie 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a respins plângerile formulate de petentul V.I. conform art. 278 C. proc. pen.
Analizând în ansamblu actele existente la dosar, din perspectiva motivelor susţinute de petent în scris, dar şi oral în faţa instanţei, curtea de apel a reţinut următoarele:
Din conţinutul plângerii formulate de petiţionar împotriva magistraţilor implicaţi în soluţionarea cauzelor sale, transpare nemulţumirea acestuia faţă de poziţia procurorului de şedinţă P.A., cât şi faţă de hotărârile pronunţate de judecătorii M.A. şi A.I. şi convingerea că aceste hotărâri reprezintă expresia unor infracţiuni comise de judecători în activitatea de judecată.
Prin modul cum sunt reglementate procedurile jurisdicţionale, judecătorii au asigurată independenţa şi autonomia, supunându-se numai legii şi reglementărilor în materia respectivă, fiind la adăpost de orice ingerinţă din partea oricăror persoane, organizaţii, autorităţi sau instituţii.
Activitatea de judecată implică rezolvarea unor multitudini de probleme teoretice şi practice, determinate de dinamica schimbărilor ce au loc în relaţiile economice şi sociale, astfel încât până la formarea unei practici unitare în problemele de drept controversate, este posibil ca soluţiile adoptate să difere.
Dacă s-ar accepta opinia că cei ce pronunţă anumite soluţii pot fi subiecţi ai infracţiunilor de neglijenţă în serviciu sau abuz în serviciu, înseamnă că anumite soluţii pot fi apreciate subiectiv ca fiind fapte ce întrunesc elemente constitutive ale acestor infracţiuni.
Această gândire este extrem de periculoasă şi dăunătoare, deoarece în toate sistemele de drept modern practica judiciară a avut şi are un rol creator în interpretarea şi aplicarea legii.
Din acest punct de vedere, este intolerant ca efortul de muncă, gândire şi investiţia de inteligenţă în dezvoltarea creatoare a dreptului, să fie caracterizate ca fapte care întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni.
Mai mult, dacă s-ar admite opinia că judecătorii răspund penal pentru soluţiile pronunţate, înseamnă că legiuitorul le întinde o capcană prin asigurarea independenţei şi autonomiei în pronunţarea soluţiilor, însă după aceea, dă posibilitatea celor nemulţumiţi să se plângă penal împotriva lor, afectându-le astfel, independenţa şi autonomia, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.
Aceasta nu înseamnă, însă, că judecătorul este infailibil în faţa legii, pentru că nimeni nu este mai presus de lege (art. 16 din Constituţie), dar răspunderea penală a acestuia pentru opiniile exprimate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, nu poate fi atrasă decât în ipoteze expres prevăzute de lege (de exemplu: incriminarea din art. 268 C. pen.), care nu se regăsesc printre cele indicate de petent în plângerile sale.
În acelaşi sens, s-a cristalizat şi practica judiciară occidentală, considerându-se că, de principiu, judecătorii, acelor supuşi jurisdicţiei lor, fără nicio altă limită decât cea impusă de conştiinţa lor.
De asemenea, unele constituţii occidentale au proclamat ca principiu că judecătorii nu pot fi ţinuţi răspunzători pentru deciziile lor în afara excepţiilor consacrate de lege (art. 218 din Constituţia Portugaliei).
În altă ordine de idei, doctrina penală a exprimat în mod constant opinia potrivit cu care hotărârile judecătoreşti nu pot fi considerate elemente constitutive ale unor infracţiuni pentru a atrage răspunderea penală a autorului sau autorilor lor.
Prin urmare, verificarea legalităţii şi temeiniciei unor hotărâri ale instanţei nu se poate realiza prin mijloace penale, iar introducerea art. 2781 C. proc. pen., nu constituie în intenţia legiuitorului o incriminare a soluţiilor pronunţate de persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie.
În alte cuvinte, persoanele care exercită activitate jurisdicţională, procurori sau judecători, numai în mod excepţional şi în cazuri expres determinate de lege pot fi traşi la răspundere penală pentru opiniile formulate în deciziile pe care le-au adoptat în cadrul exerciţiului funcţiei şi nu în legătură cu infracţiunile semnalate de petent.
Cât priveşte incompatibilitatea procurorului general de a se pronunţa conform art. 278 C. proc. pen., asupra plângerii petentului, această chestiune de drept nu poate fi invocată în cadrul procedurii prezente, de vreme ce textul precizat mai sus stabileşte imperativ competenţa de soluţionare a plângerilor formulate conform art. 278 C. proc. pen., numai în sarcina procurorului general la parchetului de pe lângă curtea de apel, a prim procurorului parchetului sau după caz, al procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În această situaţie, legiuitorul a urmărit să încredinţeze soluţionarea plângerilor formulate împotriva soluţiilor adoptate de procurori, şefilor ierarhici superiori acestora, fără a se pune problema vreunei incompatibilităţi, de vreme ce până la urmă toate aceste soluţii sunt supuse controlului unei instanţe judecătoreşti, potrivit art. 2781 C. proc. pen.
Curtea de apel a apreciat în concluzie, legală şi temeinică soluţia adoptată de parchet în dosarul nr. 291/P/2005 şi a considerat lipsită de fundament plângerea petentului, iar în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins-o, menţinând rezoluţia atacată.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul V.I., criticând-o, arătând în scris că a exercitat recurs împotriva unei hotărâri care neputând să fie atacată cu apel, potrivit legii instanţa urmează să analizeze cauza conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., respectiv sub toate aspectele.
Astfel, recurentul petiţionar a criticat sentinţa instanţei de fond în sensul că nu respectat dispoziţiile privind competenţa după materie şi după calitatea persoanei, invocând art. 385 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., nefiind respectate nici prevederile art. 2781 alin. (7) din acelaşi cod, deoarece Curtea de Apel Piteşti nu avea competenţa după materie şi după calitatea persoanei să soluţioneze cauza în primă instanţă cu privire la învinuiţi, în condiţiile în care în plângerea formulată a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să extindă cercetările penale şi asupra doamnei procuror N.G. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
S-a mai arătat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti se afla în incompatibilitate de a proceda la completarea sau refacerea urmăririi penale a învinuiţilor, prin dispoziţiile imperative ale art. 49 alin. (4) C. proc. pen., aşa explicându-se refuzul parchetului de a verifica cauza pe probe, la dosar nerezultând nici un act din care să rezulte îndeplinirea dispoziţiilor imperative ale art. 3, 4, 62, 63, 64, 69, 70, 71, 75 C. proc. pen.
Recurentul petiţionar a menţionat că a invocat dispoziţiile art. 49 alin. (4) C. proc. pen., cu privire la incompatibilitatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, deoarece acesta şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în această cauză, prin participarea în dosarele penale nr. 264/P/2003 şi 160/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.
De asemenea, se critică sentinţa instanţei de fond, deoarece aceasta nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., evidenţiind faptul că instanţa avea toate elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual săvârşită de făptuitori, nu a cercetat obiectul juridic al infracţiunii, cu toate că avea obiectul material al infracţiunii, respectiv înscrisurile oficiale în care s-a săvârşit infracţiunea de fals intelectual, respectiv sentinţa civilă nr. 2238 din 7 mai 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. 12771/2002 şi sentinţa nr. 177/ C din 16 februarie 2004 a Tribunalului Vâlcea în dosarul nr. 2369/COM/2003.
Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de fals intelectual este calificat, în sensul că acesta nu poate fi decât o persoană care exercită un serviciu de interes public şi a săvârşit fapta în exerciţiul atribuţiunilor sale de serviciu făptuitorii, judecător I.A. din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, P.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi M.A., judecător din cadrul Tribunalului Vâlcea când au săvârşit fapta exercitau atribuţiunile de serviciu cu ocazia redactării unui înscris oficial.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul prejudiciat prin slăbirea încrederii în înscrisurile oficiale ale Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi Tribunalului Vâlcea.
Subiectul pasiv secundar al infracţiunii este V.I., parte vătămată neconstituit de Curtea de Apel Piteşti, ca parte civilă împotriva învinuiţilor cu încălcarea art. 15 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Recurentul petiţionar consideră că făptuitorii I.A., P.A. şi M.A. au săvârşit infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 289 şi 264 C. pen., prin două modalităţi alternative.
În primul rând prin atestarea în înscrisurile oficiale a unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului pentru a-l lipsi de dreptul de proprietate şi folosinţă, consemnând ca fiind identitate de obiect, cauză şi temei juridic între contractele de vânzare-cumpărare autentificate de notarii publici sub nr. 1201/2001 şi 1011/2001 şi titlul de proprietate nr. 1118/4453 din 22 aprilie 1997.
Făptuitorii au refuzat să citească conţinutul contractelor respective pentru a constata că suprafeţele de teren dobândite de el situate în str. Morilor din Mun. Râmnicu Vâlcea sunt situate la o distanţă de 12 km. faţă de suprafeţele de teren situate în satul Copăcelu, dobândite de moştenitorii defunctului U.I.G., aplicându-se abuziv şi neconstituţional dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 54/1998.
Prin atestarea acestor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului în înscrisul oficial, respectiv sentinţa nr. 2238 din 7 mai 2003 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, făptuitorii au aplicat abuziv şi neconstituţional art. 15 din Legea nr. 54/1997, în sensul că au dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarii publici, lipsindu-l de dreptul la proprietatea privată şi de folosinţă.
În al doilea rând, recurentul petiţionar a arătat că infracţiunea de fals intelectual a fost săvârşită de făptuitori prin omisiune şi inacţiune, respectiv că făptuitorii I.A. şi P.A. cunoşteau că suprafaţa de 1900 mp înscrisă în procesul-verbal de punere în posesie în baza căruia s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1118/4453 din 22 aprilie 1997 este anulată definitiv şi irevocabil şi prin omisiune şi cu bună-ştiinţă au refuzat să respecte hotărârile judecătoreşti prin care s-a constatat nulitatea absolută a acestei suprafeţe de teren, arătând în detaliu aspecte ale hotărârilor civile pronunţate.
Cât priveşte faptele penale săvârşite de făptuitoarea A.M., acestea sunt indubitabile şi nu pot fi acoperite în nici un mod, considerându-se că învinuita a falsificat datele din titlul de proprietate nr. 1118/4453 din 22 aprilie 1997 din care a rezultat că suprafeţele de teren reconstituite moştenitorilor defunctului U.I.G. sunt situate în satul Copăcelu Rm. Vâlcea şi prin fals intelectual strămutat terenul în str. Morilor din mun. Rm. Vâlcea, cu scopul de a se îndeplini dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 în favoarea făptuitoarei P.E., ca să-l lipsească de dreptul la folosinţă al proprietăţii private, dispunând anularea autorizaţiei de construire nr. 151/6531 din 20 aprilie 2002.
Un al patrulea motiv de recurs vizează faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra faptelor prevăzute şi pedepsite de art. 289 şi 264 C. proc. pen. reţinute, neadmiţând nicio probă în apărare, negarantând dreptul său la proprietate privată, influenţând soluţia procesului, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Se arată că plângerea penală a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., parchetul neîndeplinind nicio prevedere imperativă a Codului de procedură penală cu privire la cercetarea faptelor în sarcina făptuitorilor fapt ce se poate constata din dosarul de urmărire penală nr. 291/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Un al şaselea motiv de recurs se referă la faptul că sentinţa instanţei de fond este contrară legii, fiind făcută o greşită aplicare a legii, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Se consideră de către recurentul petiţionar că, atât parchetul, cât şi instanţa au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 62 şi următoarele C. proc. pen., prin nesoluţionarea cauzei în baza probelor de la dosar, prin omisiune şi cu bună-ştiinţă, atestând fapte necorespunzătoare adevărului.
Recurentul petiţionar a mai arătat că prima instanţă a comis o eroare gravă de fapt, invocând art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., încălcând principiul contradictorialităţii, soluţionând cauza cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 3, 4, 6, 35, 49, 62 C. proc. pen. De asemenea, se menţionează că făptuitorii nu au depus la dosar nicio probă în apărare, dar instanţa s-a constituit în apărătorul acestora, invocând din oficiu alte date necorespunzătoare adevărului cu privire la faptele penale săvârşite, cu prilejul întocmirii înscrisurilor oficiale, iar procurorul de şedinţă a pus concluzii de respingere a plângerii, menţinerea ordonanţei, deoarece nu sunt indicii că s-a săvârşit cu intenţie vreuna din infracţiunile invocate în plângerile penale, apreciind că procurorul de şedinţă, nu poate să fie apărătorul făptuitorilor.
Totodată consideră ca necorespunzătoare adevărului afirmaţia reprezentantului parchetului cu privire la epuizarea căilor de atac pe cale civilă asupra hotărârilor judecătoreşti în care făptuitorii au săvârşit infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 289 şi 264 C. pen., deoarece în prezent este exercitată calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârilor emise prin infracţiunea de fals intelectual.
De asemenea, recurentul petiţionar a învederat că prima instanţă a refuzat să îndeplinească dispoziţiile imperative ale art. 14 – art. 22 C. proc. pen., privind constituirea părţii vătămate V.I., ca parte civilă contra făptuitorilor I.A., P.A. şi M.A., paguba produsă fiind de 30.000 ROL/zi/mp teren nefolosit în suprafaţă de 1882,01 mp, începând cu data de 7 mai 2003 până în prezent. Pe terenul situat în strada Morilor din intravilanul mun. Râmnicu Vâlcea a solicitat Primăriei mun. Râmnicu Vâlcea să-i elibereze autorizaţie de construire pentru sediu firmă, solicitare ce i-a fost respinsă ca urmare a anulării abuzive şi neconstituţionale în baza infracţiunii de fals intelectual a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarii publici sub nr. 1201/2001 şi 1011/2001.
Faţă de aceste considerente, recurentul petiţionar a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin dispoziţiile imperative ale art. 3859 pct. 1, 9, 10, 171, 18 C. proc. pen., să se constate încălcarea dispoziţiilor art. 35, 491 C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă curtea de Apel Piteşti, care a efectuat urmărirea penală împotriva făptuitorilor, fiind incompatibil să procedeze la completarea sau refacerea acestora privind pe făptuitoarea N.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, competenţa după materie şi calitatea persoanei revenind Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Motivelor de recurs le-au fost anexate fotocopiile înscrisurilor la care recurentul petiţionar a făcut referire în detaliu în motivarea recursului, constituite în cele 54 de anexe.
La termenul de astăzi, deşi au fost legal citaţi, atât recurentul petiţionar, cât şi intimaţii au lipsit, la dosarul cauzei, neexistând cereri sau înscrisuri prin care să se ateste motive de imposibilitate de prezentare ori alte cauze.
Concluziile procurorului asupra recursului declarat de recurentul petiţionar au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de petiţionarul V.I. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, atât în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1, 3, 9, 10, 171, 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit art. 3856 alin. (3) cu referire la art. 2781 alin. (10) din acelaşi cod, Înalta Curte apreciază că recursul petiţionarului este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului V.I.
Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de recurentul petiţionar V.I. cu privire competenţa după calitatea persoanei, în raport cu precizările efectuate în motivele scrise de recurs, referitoare la faptul că prin plângerea penală ar fi solicitat extinderea cercetărilor şi pentru doamna procuror N.G. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, deoarece aşa cum rezultă din dosarul cu nr. 291/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în conţinutul plângerilor penale adresate Consiliului Superior al Magistraturii, datate ambele la 7 iulie 2005 ce au fost trimise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti petiţionarul a indicat în mod expres persoanele împotriva cărora formulează plângere, respectiv, în prima, împotriva doamnei judecător M.A. din cadrul Tribunalului Vâlcea, iar în a doua, împotriva domnului judecător A.I. din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi doamnei procuror P.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, în declaraţia dată, la 9 noiembrie 2005, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti aflată la dosarul nr. 291/P/2005 sunt arătate aceleaşi persoane mai sus menţionate.
Astfel, rezoluţia dată de procuror, la data de 30 noiembrie 2005, în dosarul menţionat, cât şi rezoluţia din 12 ianuarie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti au avut în vedere în mod corect limitele investirii prin plângerile formulate de petiţionar.
Mai mult, în plângerea formulată de petiţionar în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva soluţiei de netrimitere în judecată a persoanelor arătate, adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi trimisă prin adresa nr. 3924/1071/2006 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, Curţii de Apel Piteşti, înregistrată sub nr. nr. unic 1470/46/2006 (număr în format vechi 242/2006) aflată la dosar a rezultat obiectul acesteia, respectiv măsurile şi actele procurorului general prin rezoluţia din 12 ianuarie 2006 prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva soluţiei date în dosarul nr. 291/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
În conţinutul plângerii petiţionarul descrie amplu faptele pretins a fi comise de domnul judecător A.D., doamna procuror P.A. şi doamna judecător M.A.
Mai mult în concluziile scrise depuse la dosarul primei instanţe, sunt evidenţiate din nou de către petiţionar persoanele împotriva cărora a formulat plângere penală, fără a fi menţionată şi doamna procuror N.G., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, indicată numai în motivele de recurs.
Astfel, Înalta Curte consideră că instanţa de fond în mod corect, cu respectarea dispoziţiilor legale de competenţă după calitatea persoanei, potrivit art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., anterior modificării prin Legea nr. 356/2006 publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006 şi intrată în vigoare la 06 septembrie 2006, cu referire la art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., anterior modificării menţionate, având în vedere efectele legii procesuale penale în timp, hotărârea pronunţată în primă instanţă, fiind anterioară dispoziţiilor Legii nr. 356/2006, a examinat plângerea formulată de petiţionarul V.I. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale împotriva magistraţilor M.A., judecător la Tribunalul Vâlcea, A.I., judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi P.A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în limitele sesizării sale, atât prin rezoluţiile date în cauză, cât şi prin plângerea formulată de petiţionarul V.I. şi adresată instanţei de judecată, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.
Înalta Curte nu poate reţine nici motivul de recurs referitor la incompatibilitatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, deoarece această situaţie de inadecvare în care s-ar afla acest subiect procesual oficial nu poate fi invocată în cadrul dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., deoarece legiuitorul a instituit în mod expres că „Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuarea pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."
Astfel, în cauză împotriva rezoluţiei din 30 noiembrie 2005 dată de domnul procuror I.V.C. din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 291/P/2005, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii M.A., judecător la Tribunalul Vâlcea, A.I., judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi P.A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual prevăzut şi pedepsit de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), favorizarea infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., a formulat plângere petiţionarul V.I., în conformitate cu dispoziţiile art. 278 şi următoarele C. proc. pen., ce a fost soluţionată prin rezoluţia din 12 ianuarie 2006 de domnul I.R., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 9/II/2/2006, în sensul respingerii, ca neîntemeiată a plângerii petentului V.I. împotriva soluţiei adoptată în dosarul 291/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
În raport cu cele menţionate, în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., neputând exista incompatibilitatea procurorului general, în raport cu obligaţia legală impusă de legiuitor, situaţie, de altfel constatată şi motivată de către prima instanţă în considerentele sentinţei pronunţate, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistraţii M.A., judecător la Tribunalul Vâlcea, A.I., judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi P.A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual prevăzut şi pedepsit de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), favorizarea infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen.
Aşa cum rezultă din lucrările dosarului au fost examinate, criticile formulate de petiţionar, în raport cu persoanele şi faptele pretins a fi săvârşite de către aceştia, având în vedere nu numai plângerea formulată de petiţionarul V.I., dar şi declaraţia acestuia, dată la 9 noiembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, precum şi actele aflate la dosar, constatându-se că nu există indicii şi cu atât mai mult probe din care să rezulte comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ori altă infracţiune de către magistraţii menţionaţi.
Au fost invocate principiul independenţei judecătorilor şi obligaţia acestora de a se supune numai legii, aşa cum s-a statuat în art. 124 alin. (3) în Constituţia României şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor.
Totodată, s-a arătat faptul că în activitatea lor jurisdicţională, persoanele care o desfăşoară sunt obligate să-şi îndeplinească atribuţiile în rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice, în raport cu probele administrate, soluţii ce pot fi supuse controlului judiciar prin intermediul căilor de atac.
De asemenea, s-a menţionat că, atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au evidenţiat că hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin exercitarea căilor legale de atac şi nu pe calea plângerilor penale, care ar însemna instituirea unor căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă evaluare a actelor premergătoare administrate, analizând, în ansamblu, criticile formulate de petiţionar, în raport, însă, cu infracţiunile pretins a fi comise de către persoanele împotriva cărora a fost formulată plângerea, evidenţiind în mod judicios şi amplu motivat, prin raportare la doctrină şi jurisprudenţa naţională şi europeană, obligaţiile magistraţilor în activitatea jurisdicţională, în raport cu principiile ce guvernează statutul acestora, reţinând că verificarea legalităţii şi temeiniciei unor hotărâri nu se poate realiza prin mijloace penale, dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., având o altă raţiune dată de legiuitor, neputând constitui o cale de incriminare a soluţiilor pronunţate de persoanele, care îndeplinesc o activitate jurisdicţională.
Totodată, prima instanţă a arătat că tragerea la răspundere penală a judecătorilor şi procurorilor pentru opiniile formulate în deciziile adoptate în exercitarea funcţiei are loc numai în mod excepţional, în cazuri expres prevăzute de lege şi nu în legătură cu infracţiunile semnalate de petent, astfel, confirmând că nu se poate reţine în sarcina persoanelor împotriva cărora a fost formulată plângerea penală de către petiţionarul V.I., respectiv M.A., judecător la Tribunalul Vâlcea, A.I., judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi P.A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fals intelectual şi art. 264 C. pen., favorizarea infractorului, deoarece faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală, potrivit cazului instituit de art. 10 lit. b) C. proc. pen., invocat de parchet în ambele rezoluţii.
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că nu poate avea în vedere motivele de recurs formulate de recurentul petiţionar V.I. referitoare la nemotivarea hotărârii şi nepronunţarea asupra infracţiunilor arătate, ca urmare a plângerii formulate, nefiind incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte consideră că prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., în sensul că judecarea plângerii s-a făcut pe baza verificării rezoluţiei atacate, a lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor depuse de către petiţionar, aşa încât hotărârea pronunţată a fost dată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Instanţa supremă a examinat motivul de casare mai sus menţionat, având în vedere efectele legii procesual penale în timp, hotărârea instanţei de fond fiind pronunţată anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 356/2006 asupra motivelor de recurs prevăzute la art. 3859 C. proc. pen., în sensul abrogării pct. 171.
Totodată, Înalta Curte constată că între percepţia judecătorului primei instanţe asupra actelor premergătoare administrate în cauză, înscrisurile depuse la dosar şi soluţia pronunţată asupra plângerii există o deplină concordanţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., anterior modificării prin Legea nr. 356/2006.
Astfel, în cauză instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de recurentul petiţionar prin motivele de recurs sunt nefondate.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.I. împotriva sentinţei penale nr. 41/ F din 6 iunie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.I. împotriva sentinţei penale nr. 41/ F din 6 iunie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5029/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5288/2006. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
