ICCJ. Decizia nr. 4517/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4517/2006
Dosar nr. 3708/2/2006
Şedinţa publică din 13 iulie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54 din 9 martie 2006, Tribunalul Călăraşi, în temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.M.C. la 7 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă prevenţia de la 8 decembrie 2005, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească 184 RON, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă R.G. şi 840 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a reţinut, pe situaţia de fapt, că pe data de 3 decembrie 2005, pe timp de noapte, după ce partea vătămată şi inculpatul au plecat, fiecare spre domiciliu, din barul SC D.I. SRL, din comuna Sohatu, judeţul Călăraşi, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate, pe care a lovit-o, sustrăgând suma de 184 RON.
În motivare, instanţa de fond a arătat că apărarea inculpatului, potrivit căreia a plecat din bar împreună cu partea vătămată, după care au consumat băuturi alcoolice la domiciliul acesteia, este infirmată de declaraţiile martorilor, în special a martorei T.L., barman, care a arătat că niciuna dintre părţi nu a cumpărat băutură pentru acasă, iar urmele materiale de sânge au fost găsite în holul locuinţei şi nu în camera de dormit a părţii vătămate, după cum a susţinut inculpatul, astfel încât fapta penală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, şi nu de furt calificat, câtă vreme sustragerea sumei de bani a avut loc prin exercitarea de violenţă.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social deosebit al faptei penale, circumstanţele reale în care a fost comisă, respectiv pe timp de noapte, împotriva unei persoane în vârstă, incapabilă de a riposta eficient, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care, deşi nu are antecedente penale, a fost sancţionat administrativ de 4 ori, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, atitudinea nesinceră în timpul procesului penal.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel inculpatul D.M.C. criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă în raport cu circumstanţele reale şi personale reţinute.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 317 din 18 aprilie 2006, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul D.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 54/2006 a Tribunalului Călăraşi, pe care a desfiinţat-o în parte şi rejudecând a dispus:
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de apelantul inculpat D.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 54 din 9 martie 2006 a Tribunalului Călăraşi, din dosarul nr. 45/P/2006.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând pe fond, a dispus:
În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.M.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în variante agravate, împotriva părţii vătămate R.G.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 8 decembrie 2005 la zi.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a apelantului inculpat.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 100 RON, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu toate că inculpatul nu a administrat probe în circumstanţiere, Curtea, având în vedere faptul că inculpatul nu a avut antecedente penale până la vârsta de 30 ani, a reţinut circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., ce are, ca efect, coborârea, în mod obligatoriu, sub minimul special de 7 ani închisoare, prevăzut de legea penală.
Ţinând seama de datele care caracterizează fapta penală, reţinând atât leziunile uşoare, cât şi prejudiciul material mic cauzate părţii vătămate, precum şi persoana inculpatului, în a cărui îngrijire şi educare se află trei minori şi care, cu toate că nu are antecedente penale, a fost sancţionat administrativ de 4 ori, în decurs de 7 ani, pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt, Curtea a apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare este de natură să asigure scopurile preventiv şi educativ ale pedepsei, pentru corectarea conduitei infracţionale şi reintegrarea inculpatului în societate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul D.M.C., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate.
Parchetul a arătat că reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în favoarea inculpatului, nu se justifică în raport de faptul că acesta nu a recunoscut comiterea infracţiunii, care are o gravitate sporită, şi a fost sancţionat administrativ de mai multe ori.
Parchetul a solicitat admiterea recursului şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
Inculpatul a solicitat să se dea o mai mare eficienţă circumstanţei atenuante reţinute în favoarea sa şi să se reducă pedeapsa aplicată de instanţa de apel, ţinând cont de circumstanţele sale personale.
Ambele recursuri au fost întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Recursurile sunt nefondate, hotărârea instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
În cauză, pe baza probelor administrate a fost stabilită corect situaţia de fapt care a fost încadrată corespunzător şi în drept, reţinându-se că fapta inculpatului care, în noaptea de 3 decembrie 2005, în timp ce se afla în domiciliul părţii civile, pe fondul consumului de alcool, a sustras de la aceasta suma de 184 RON, prin aplicarea de lovituri cu pumnul în zona feţei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, natura infracţiunii, împrejurările comiterii şi modul de acţionare, urmările socialmente periculoase ale faptei (partea civilă a necesitat 4-6 zile îngrijiri medicale pentru vindecare) precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este infractor primar şi este tânăr.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel, în mod corect, a reţinut în favoarea recurentului inculpat circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., ţinând cont că este infractor primar (împrejurarea că inculpatul a fost sancţionat administrativ nu poate atrage o agravare a răspunderii penale a inculpatului, inculpatul care, de altfel, practic, nu are antecedente penale).
Este adevărat că inculpatul nu a recunoscut că a exercitat violenţe asupra părţii civile, însă în declaraţiile date a recunoscut că a sustras de la aceasta bani, declaraţii care pot constitui apărări de circumstanţă, care intră în conţinutul mai larg al dreptului la apărare de care beneficiază părţile în cadrul procesului penal.
De menţionat este faptul că infracţiunea a fost comisă pe fondul consumului de alcool.
Se constată că în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, nu există temeiuri nici pentru majorarea şi nici pentru reducerea pedepsei stabilită de către instanţa de apel, pedeapsă care corespunde atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile formulate de parchet şi inculpat vor fi respinse ca nefondate.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate, durata prevenţiei de la 8 decembrie 2005 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul D.M.C. împotriva deciziei penale nr. 317 din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 8 decembrie 2005 la 13 iulie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4516/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4659/2006. Penal → |
|---|
