ICCJ. Decizia nr. 5021/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5021/2006
Dosar nr. 1471/46/2006
Şedinţa publică din 5 septembrie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29/ F din 11 aprilie 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.I. împotriva rezoluţiei din 1 februarie 2006, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 227/P/2004.
Petentul a fost obligat să plătească 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Persoana vătămată P.I., a formulat plângere penală împotriva notarului public V.M. din municipiul Piteşti, Judeţul Argeş, solicitând să fie cercetat şi trimis în judecată pentru infracţiunile de fals şi uz de fals prevăzute de art. 289 şi 291 C. pen., săvârşite cu ocazia întocmirii contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1966 din 14 mai 2004 intervenit între I.L., prin mandatarul său S.L.C. şi B.M., act prin care a fost înstrăinat acestuia din urmă un teren cu suprafaţa de 1394,71 m.p. situat în intravilanul oraşului Ştefăneşti, pe strada Drumul Morii, Judeţul Argeş.
În motivarea plângerii s-a susţinut că notarul public menţionat mai sus, a autentificat actul fără să existe dovezi care să ateste cu certitudine dreptul de proprietate al vânzătorului şi să dovedească dimensiunile şi amplasamentul terenului înstrăinat.
Într-un prim ciclu procesual s-a emis Rezoluţia din 11 ianuarie 2005 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public V.M. conform art. 228 alin. (5), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
După epuizarea căilor legale de atac de competenţa organelor parchetului, persoana vătămată P.I. a uzat de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. şi a introdus plângere împotriva rezoluţiei la instanţa competentă.
Prin Decizia penală nr. 3137 din 18 mai 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2126/2005, s-a admis recursul petiţionarului, s-a casat sentinţa penală nr. 16/ F din 15 martie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi desfiinţându-se rezoluţia nr. 227/P/2004 din 11 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de notarul public V.M.
Instanţa supremă a reţinut în esenţă că, organele de urmărire penală sesizate cu soluţionarea acestei cauze, nu au verificat în suficientă măsură dacă au fost respectate dispoziţiile art. 45 şi 51 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarilor publici şi nici nu s-au depus acte corespunzătoare cu care să se dovedească întinderea şi amplasamentul dreptului de proprietate al vânzătorului.
De asemenea, s-a reţinut că nu s-a verificat dacă notarul public care a instrumentat actul de vânzare – cumpărare a lămurit raporturile reale dintre părţi şi dacă a verificat schiţa provizorie în care se evidenţiază construcţia unei case pe terenul în litigiu.
Urmare acestei hotărâri, au fost reluate cercetările penale şi prin Rezoluţia din 1 februarie 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 227/P/2004 s-a dispus, de asemenea, neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public V.M. cu motivarea că vânzătorul a prezentat o adeverinţă de validare şi un proces verbal de punere în posesie emise de Primăria oraşului Ştefăneşti încă din anul 1992 pentru suprafaţa de 7,66 ha., precum şi certificatul de moştenitor emis în anul 1997, acte care potrivit Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2001 constituie titlu provizoriu de proprietate valabil până la eliberarea titlului definitiv de către Comisia Judeţeană de fond funciar.
Totodată, s-a reţinut că vânzătorul I.L. a prezentat prin mandatarul său adeverinţa de rol şi certificatul fiscal eliberate de Primăria Ştefăneşti la data de 13 ianuarie 2005 cu o zi înainte de încheierea contractului autentic de vânzare – cumpărare.
Împreună cu aceste documente notarului i-a fost prezentată şi schiţa terenului întocmită de o firmă autorizată şi apoi certificată prin semnăturile vânzătorului şi ale cumpărătorului date cu ocazia autentificării actului.
În sfârşit, s-a reţinut că întreaga documentaţie a fost vizată de Oficiul Judeţean de cadastru şi astfel notarul public şi-a îndeplinit în totalitate atribuţiile sale de serviciu fără să existe motive care să conducă la refuzul autentificării actului solicitat de părţi.
Rezoluţia menţionată mai sus a fost confirmată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin Rezoluţia din 1 martie 2006 emisă în dosarul nr. 177/2006, în sensul că s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva acesteia de aceeaşi persoană vătămată P.I.
Petiţionarul a uzat şi de această dată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. şi a sesizat această curte de apel, secţia penală cu o plângere prin care a solicitat infirmarea soluţiei adoptată de organele de urmărire penală şi trimiterea dosarului la procuror, pentru a se administra şi alte probe şi pentru a se începe urmărirea penală împotriva notarului public V.M. din Piteşti, în legătură cu infracţiunile prevăzute de art. 289 şi 291 C. pen.
În motivarea acestei plângeri, s-a reţinut că nu s-au respectat dispoziţiile din hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la verificarea documentelor prezentate de vânzător cu ocazia autentificării actului de vânzare – cumpărare şi nu s-au stabilit pe bază de probe certe dacă întinderea şi amplasamentul terenului care a făcut obiectul înstrăinării corespund realităţii.
Totodată, s-a susţinut că deşi instanţa supremă a dispus să se înceapă urmărirea penală împotriva notarului public, organele parchetului nu au respectat această dispoziţie.
Analizând actele dosarului şi motivele invocate de petiţionar, s-a constatat că plângerea nu este întemeiată.
După reluarea cercetărilor, organele de urmărire penală au verificat toate actele referitoare la situaţia terenului care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1966 din 14 mai 2004 şi au stabilit corect că vânzătorul a dovedit în totalitate dreptul său de proprietate în raport cu petiţionarul P.I., care deşi a pretins că la rândul său deţine un teren în oraşul Ştefăneşti, Judeţul Argeş, nu a făcut dovada constituirii au reconstituirii dreptului său de proprietate.
În acelaşi scop s-a făcut verificarea actelor la organele emitente şi s-a stabilit că au fost legal întocmite, iar documentaţia prezentată de vânzător, printre care şi o schiţă întocmită de o firmă autorizată, a fost vizată de oficiul Judeţean de Cadastru Argeş.
În aceste condiţii, s-a stabilit că au fost dovedite în faţa notarului public, atât întinderea, cât şi amplasamentul suprafeţei de teren care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare menţionat mai sus şi că nu existau motive care să justifice refuzul autentificării acestui contract.
De altfel, organele de urmărire penală au stabilit că părţile sunt implicate în prezent într-un litigiu civil care se află pe rol la Judecătoria Piteşti, Judeţul Argeş, litigiu în cadrul căruia se va verifica dacă vânzătorul a fost proprietarul terenului înstrăinat, sau dimpotrivă dreptul de proprietate aparţine petiţionarului P.I. sau altei persoane.
Cu menţiunea că aceasta era de fapt calea legală de urmat pentru petiţionarul parte vătămată P.I., s-a reţinut că soluţia de neînceperea urmăririi penale adoptată de organele parchetului este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile instanţei de recurs după casarea primei hotărâri, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea în judecată.
În vederea realizării obiectului urmăririi penale, legiuitorul a prevăzut regulile de desfăşurare a acestei faze procesuale.
Sesizat printr-unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală.
În unele cazuri, actele premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii, pot conduce la constatarea existenţei unora dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se declanşarea procesului penal, se dispune neînceperea urmăririi penale.
Revenind la cauză se constată că, la data de 14 mai 2004, la Biroul Notarial al intimatei V.M., s-au prezentat S.L., mandatar al vânzătoarei I.L. şi cumpărătorul B.M., care au solicitat redactarea şi autentificarea unui contract de vânzare – cumpărare pentru o suprafaţă de teren de 1394 m2, dintr-un total de 1907 m2, deţinuţi de vânzătoare, teren situat pe raza oraşului Ştefăneşti, Jud. Argeş.
Cu acest prilej, vânzătorul a prezentat notarului o adeverinţă de validare şi un proces – verbal de punere în posesie emise de primăria Ştefăneşti din 1992 pentru o suprafaţă de 7,66 ha, precum şi un certificat de moştenitor, acte care în baza Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2001, constituie titlu de proprietate până la eliberarea acestuia de către comisia judeţeană de fond funciar.
Totodată, vânzătorul a mai prezentat şi adeverinţa de rol şi certificatul fiscal eliberate de primăria Ştefăneşti la data de 13 ianuarie 2005, cu o zi înainte de încheierea contractului de vânzare – cumpărare.
Împreună cu aceste documente, notarului i-a fost prezentată şi schiţa terenului în suprafaţă de 1394 m2, care a făcut obiectul contractului, în care sunt trecute şi vecinătăţile.
Schiţa a fost întocmită de o firmă autorizată şi certificată prin semnăturile părţilor contractante în faţa notarului, iar întreaga documentaţie cadastrală a fost avizată de oficiul judeţean de cadastru.
Recurentului i-a fost reconstituit un drept de proprietate prin hotărârea Comisiei Judeţene Argeş de Fond Funciar nr. 1228 din 12 februarie 2004, terenul nefiind identificat printr-un proces - verbal de punere în posesie, motiv pentru care nu se putea reţine că aceasta deţinea acte de proprietate pentru suprafaţa de teren, care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 1966 din 14 mai 2004, la momentul încheierii convenţiei.
Împrejurarea că ulterior acestei date, petentul ar fi dobândit un titlu de proprietate asupra terenului care a făcut obiectul contractului autentificat de intimată, nu are relevanţă asupra soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză, însă situaţia poate fi rezolvată potrivit legislaţiei civile în vigoare.
Corect a stabilit prima instanţă că în raport de faptul că atât întinderea, cât şi amplasamentul suprafeţei de teren care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare menţionat, intimata nu avea motive pentru a refuza autentificarea contractului.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, cât şi împrejurarea că intimata a respectat dispoziţiile Legii nr. 36/1995, corect s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi, respectiv, art. 291 C. pen.
Potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat de petentul P.I. va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.I. împotriva sentinţei penale nr. 29/ F din 11 aprilie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5020/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5055/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
