ICCJ. Decizia nr. 4481/2006. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4481/2006
Dosar nr. 6733/1/2006
Şedinţa publică din 12 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 421 din 18 noiembrie 2004, Tribunalul Mureş a soluţionat în fond cauza penală privind pe inculpatul T.I. dispunând:
- achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C: proc. pen. („fapta nu există"), sub aspectul săvârşirii în calitate de autor a infracţiunii ce a format obiectul trimiterii în judecată prin rechizitoriul nr. 13/P/2003 din 16 iunie 2003 al Serviciului Teritorial Târgu Mureş din cadrul D.N.A., aceea de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, şi pretenţiile civile privind restituirea sumei de 2.000.000 lei ROL ce au format obiectul material al infracţiunii sus-menţionate formulate de către martorul denunţător B.R.
Hotărând astfel, prima instanţă a constatat că învinuirea adusă inculpatului a fost reţinută în raport de faptul că, descris prin rechizitoriu, în perioada 15 - 25 iulie 2002, I.P.J. Mureş a organizat un concurs la care s-a înscris şi denunţătorul B.R. care, între alţi candidaţi, a depus actele necesare la S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Mureş şi, la data de 15 iulie 2002, a susţinut probele sportive, fiind declarat promovat.
La sediul I.P.J. Mureş unde se afla pentru a lua relaţii despre testul psihologic, sus-numitul l-a întâlnit pe inculpatul T.I., agent şef adjunct la Poliţia T.F. Târgu Mureş, pe care-l cunoştea de mai mult timp şi i-a spus acestuia că s-a înscris la concurs.
Aflând acest lucru, inculpatul T.I. l-a atenţionat pe B.R. că „dacă nu are pe nimeni, dacă nu dă bani, nu are nici o şansă să promoveze examenul" şi s-a oferit să-l ajute, spunând că „are relaţii, cunoştinţe la Serviciul Personal" din I.P.J. Mureş, precizându-i, totodată, că îl cunoaşte pe cpt. D.D.M. de la S.M.R.U. care are în atribuţiuni problemele de organizare a concursului.
Acceptând ajutorul promis, B.R. l-a însoţit pe inculpatul T.I. la staţia C.F.R. Târgu Mureş, de unde acesta i-a telefonat cpt. D.D.M., căruia i-a spus că „are o problemă care nu poate fi discutată prin telefon, dar trebuie rezolvată".
În ziua următoare, inculpatul T.I. i-a cerut lui B.R. să se întâlnească la restaurantul M. din comuna Ungheni, judeţul Mureş, loc în care i-a spus că a discutat „problema" cu D.D.M., că „nu au stabilit încă suma care trebuie dată pentru promovarea examenului", că trebuie să promoveze mai întâi testul psihologic, de organizarea şi susţinerea căruia se ocupă tot D.D.M., împreună cu „două doamne, ofiţeri psihologi din Bucureşti".
Cei doi s-au înţeles să se reîntâlnească, pentru ca învinuitul T.I. să-i comunice suma de bani ce trebuie să o dea în vederea promovării testului psihologic.
La întâlnirea care a avut loc în restaurantul M. Ungheni, judeţul Mureş, inculpatul T.I. i-a precizat lui B.R. că „testul psihologic îl costă 100 dolari S.U.A." atenţionându-l, totodată, că nu mai poate da înapoi, „că dacă nu dă bani va pica testul psihologic". Cu acest prilej, T.I. i-a subliniat, pe înscrisul cu tematica concursului, materialele bibliografice care, potrivit afirmaţiilor acestuia „au fost indicate de D.D.M.".
B.R. a susţinut testul psihologic, în sală aflându-se D.D.M. şi lt. col. L.R. şi plt. adj. V.N., psihologi în cadrul D.M.R.U., Centrul de Psihosociologie din cadrul Ministerului de Interne.
Potrivit afirmaţiilor făcute de B.R., după susţinerea testului psihologic, pe coridor, D.D.M. l-a întrebat dacă aşteaptă acolo rezultatul sau acesta îi va fi comunicat de inculpatul T.I.
Ajungând la domiciliul său din comuna Ungheni, judeţul Mureş, B.R. a fost înştiinţat telefonic de inculpatul T.I. că a luat testul psihologic, cerându-i totodată, să pregătească 2 milioane lei şi să se întâlnească la orele 18,00 la restaurantul M. B.R. s-a conformat şi, l-a întâlnirea avută, T.I. i-a precizat, din nou, că „a luat testul" şi că trebuie să-i ducă banii lui D.D.M., care „are o obligaţie faţă de doamnele din comisie".
În local, inculpatul T.I. a luat cele 2 milioane lei, numărând bancnotele de câte 100.000 lei, discuţia purtată fiind înregistrată pe bandă magnetică de B.R. Cu această ocazie, T.I. i-a precizat denunţătorului că „suma pentru promovarea examenului de subofiţeri este de 1.500 dolari S.U.A." şi că „nu mai poate da înapoi".
Ulterior, inculpatul T.I. a plecat în concediu şi, în discuţiile purtate telefonic cu B.R., care nu fusese admis în urma concursului, dar şi cu colegul său de serviciu, martorul Ţ.P., s-a declarat de acord că pentru promovare „s-au dat bani grei".
La data de 18 iulie 2002 B.R. a denunţat faptele către S.I.P.I. pentru judeţul Mureş al Ministerului de Interne (U.M. 0962), cauza fiind înregistrată iniţial sub nr. 1176/P/2002 la Parchetul Militar Târgu Mureş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti care la solicitarea S.I.P.I. Mureş, a autorizat înregistrarea convorbirilor telefonice ale denunţătorului, inculpatului şi ale martorului D.D.M. (Autorizaţiile nr. 00313, 00314 şi 00315/1176/P/2002 din 18 iulie 2002 emise de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti). Ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi-a declinat competenţa în dosarul nr. 1176/P/2002 în favoarea P.N.A.
Audiat în cursul urmăririi penale în calitate de inculpat, T.I. nu a recunoscut că a pretins şi primit sumele în valută şi lei (1500 dolari S.U.A. şi 2.000.000 lei) ce formează obiectul material al învinuirii aduse acestuia pentru a interveni pe lângă D.D.M., secretarul comisiei, în vederea promovării la concurs a denunţătorului şi nici existenţa intervenţiei ca atare.
Aceiaşi poziţie procesuală a fost adoptată la urmărirea penală de către martorul D.D.M. faţă de care s-a procedat prin rechizitoriu la disjungerea cercetărilor penale, alături de ceilalţi membri al comisiei de concurs, sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Situaţia de fapt descrisă prin rechizitoriu a fost stabilită prin următoarele mijloace de probă strânse la urmărirea penală:
a) denunţul şi declaraţiile martorului B.R.;
b) procesele-verbale de consemnare a convorbirilor telefonice înregistrate pe bandă magnetică;
c) proces-verbal de consemnare a convorbirilor înregistrate pe microcasete TDK MC 90 pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală de către B.R.;
d) înscrisurile comunicate la I.P.J. Mureş privind concursul organizat în iulie 2002;
e) declaraţiile martorilor D.D.M., B.V.I., T.P. şi procesele verbale de confruntare şi
f) declaraţiile învinuitului T.I.
În cursul cercetării judecătoreşti instanţa a administrat probele strânse la urmărirea penală, în condiţiile prevăzută de art. 289 şi 290 C. proc. pen., dispunând ascultarea inculpatului, a martorilor B.R., B.V.I., T.P., V.I., C.V.V., C.M., I.A., J.V.R., L.M., L.M.C., D.D.M., S.I. S-a procedat la efectuarea confruntării între martorii B.R. şi J.V. cu privire la existenţa şi natura unui împrumut bănesc ce s-a pretins a fi fost solicitat de la inculpat de către denunţător în perioada iunie - iulie 2002.
S-a solicitat rezoluţia 289/P/2003 din 26 septembrie 2003 a Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie din cadrul P.N.A., prin care s-a dispus reînceperea urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., sub aspectul art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 faţă de membrii comisiei de concurs comisar L.R., subcomisar D.D.M. şi agent şef principal V.N. S-au depus la dosar în circumstanţiere de către inculpat, caracterizare eliberată de S.P.T. Mureş şi acte medicale.
Verificând cadrul legal în care au fost efectuate, instanţa a dispus înlăturarea în cauză ca mijloace de probă pentru:
- înregistrarea audio a convorbirii care a avut loc la data de 18 iulie 2002 la restaurantul M. în momentul în care s-a predat inculpatului suma de 2.000.000 lei cu motivarea că această înregistrare s-a efectuat doar la iniţiativa martorului, care nu a avut acordul organelor de cercetare penală consemnat într-o autorizaţie emisă în acest scop, fiind încălcate prevederile art. 911 alin. (1) C. proc. pen.;
- interceptarea convorbirilor telefonice efectuată în perioada 23 iulie – 15 august 2002 de către S.I.P.I. Mureş întrucât nu a existat autorizaţia emisă în condiţiile art. 911 alin. (1) C. proc. pen.;
- declaraţia martorului B.R. din data de 21 martie 2003, declaraţia făptuitorului T.I. din 11 aprilie 2002, declaraţia martorului D.D.M. din 11 aprilie 2003 şi din data de 17 aprilie 2003 declaraţia martorului B.V.I. şi proces verbal de confruntare între martorii B.R. şi D.D.M. cu motivarea că au fost efectuate în faza actelor premergătoare fără a fi constatate de organele de cercetare penală în cuprinsul unui proces verbal, aşa cum impun prevederile art. 224 alin. (3) C. proc. pen., astfel încât nu pot fi folosite în procesul penal conform dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
Ca atare, instanţa a avut în vedere la soluţionarea cauzei mijloacele de probă strânse exclusiv în cursul urmăririi penale, astfel cum acestea au fost administrate la cercetarea judecătorească, în raport de care a apreciat că declaraţiile singulare şi contradictorii ale martorului denunţător nu pot constitui temeiuri suficiente şi necesare cu privire la existenţa faptei imputate de natură a înlătura prezumţia de nevinovăţie reglementată în art. 66 C. proc. pen. S-a reţinut, de asemenea, că martorii audiaţi la cercetarea judecătorească au prezentat în mod convingător împrejurările în care inculpatul a dat bani denunţătorului, iar nu invers, cu titlul de împrumut confirmând astfel lipa de vinovăţie afirmată în mod constant în cauză de inculpatul T.I.
Acţiunea civilă a fost respinsă în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu care nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunţat pentru că fapta imputată nu există.
Prin apelul declarat în cauză de parchet s-a cerut desfiinţarea sentinţei iar în rejudecare pe fond condamnarea inculpatului în baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu motivarea că materialul probator aflat la dosar este administrat în condiţii legale iar aprecierea acestuia în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., atestă în mod neîndoielnic existenţa infracţiunii şi vinovăţia penală a inculpatului T.I.
În legătură cu nota telefonică prin care s-a solicitat autorizarea interceptării convorbirilor telefonice s-a cerut a se constata că în cuprinsul acesteia se face referire expresă la perioada 18 iulie – 14 august 2002, astfel încât constituie o eroare materială înscrierea datei de emitere ca fiind 18 august 2002. Ca atare s-a apreciat că se impuneau verificări suplimentare la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti inclusiv solicitarea înaintării celor 3 autorizaţii de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Miliară de Apel Bucureşti.
Cât priveşte dispoziţia instanţei de fond cu privire la înlăturarea tuturor probelor strânse în faza actelor premergătoare, pe motivul inexistenţei unui proces-verbal de consemnare a acestora în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen., s-a considerat a fi nefondată în contextul în care obţinerea acestor probe s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 64, 85 şi 96 C. proc. pen. (actele întocmite de ofiţerul de poliţie judiciară s-au efectuat sub rezoluţia procurorului responsabil de urmărirea penală).
Referitor la situaţia de fapt invocată în apărare de inculpat, susţinută de martorul J.V., cumnatul acestuia, în sensul că s-a întâlnit cu martorul B.R. în barul din apropierea Gării C.F.R. pentru a-i împrumuta denunţătorului suma de 1.800.000 lei spre a-şi achiziţiona o altă verighetă în scopul de a nu afla soţia sa de împrejurările extraconjugale în care i-a dispărut bunul respectiv, s-a solicitat a se constata caracterul subiectiv al acesteia, fiind formulată procausa, spre sfârşitul urmăririi penale pentru a înlătura trimiterea în judecată, şi înlăturată ca având semnificaţia acordată de prima instanţă.
Existenţa infracţiunii şi vinovăţia penală a inculpatului s-a considerat a fi dovedită în mod cert în cauză în măsura în care instanţa de control judiciar va examina, în conformitate cu obligaţia legală impusă prin art. 63 alin. (2) C. proc. pen. şi care a fost nesocotită de prima instanţă, ansamblul probelor administrate în cauză.
În acest sens s-a solicitat a se avea în vedere că declaraţiile iniţiale date la urmărirea penală, în care a negat categoric orice implicare în examenul susţinut de denunţător, în coroborare cu interceptările convorbirilor telefonice înregistrarea audio a convorbirii care a avut loc la data de 18 iulie 2002 la restaurantul M. între inculpat şi denunţător şi depoziţiile martorului J.V. în faza de urmărire penală în coroborare cu declaraţiile constante ale denunţătorului făcute pe tot parcursul procesului penal confirmă, în mod cert fapta imputată inculpatului prin rechizitoriu, sub încadrarea juridică prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi anume că la data de 17 iulie 2002 inculpatul a pretins de la B.R. suma de 1500 dolari S.U.A. respectiv a primit suma de 2.000.000 lei pentru a-i facilita prin intermediul subcomisarului D.D.M., secretarul comisiei de organizare a concursului, promovarea şi încadrarea în muncă la I.P.J. Mureş.
În soluţionarea apelului s-a încuviinţat şi efectuat completarea probatoriilor prin audierea în camera de consiliu a microcasetei Panasonic, a celorlalte 22 casete audio şi depunerea la dosar a procesului verbal de îndreptare eroare materială a notei telefonice din 18 iulie 2002 precum şi a celor 3 autorizaţii pentru interceptarea convorbirilor telefonice.
Prin Decizia penală nr. 26/ A din 27 februarie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul procurorului confirmând în totalitate constatările în fapt şi în drept făcute de primă instanţă.
Referitor la cercetarea judecătorească proprie efectuată în apel instanţa de control judiciar a reţinut iniţial că ascultarea microcasetei şi a celorlalte 22 casete audio „nu a făcut decât să întărească convingerea acesteia că prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul T.I. nu a fost răsturnată prin probe concludente" pentru ca ulterior să constate că „nu pot fi apreciate drept mijloace de probă valabile administrate în cauză pentru considerentele expuse în hotărârea judecătorească atacată". Deşi au fost depuse la dosar la solicitarea sa ca înscrisuri noi autorizaţiile 00313-00315 instanţa de apel nu s-a preocupat de examinarea acestora ca mijloace de probă în cauză, şi în consecinţă şi a legalităţii interceptărilor convorbirilor telefonice, deşi prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare în mod explicit pe inexistenţa acestora.
Împotriva deciziei amintite s-a declarat în termen recurs de către D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş cu solicitarea de a se dispune condamnarea inculpatului pentru motivele invocate în apel circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., privind aplicarea greşită în cauză a legii penale.
Recursul este fondat.
Soluţia de achitare a inculpatului pentru inexistenţa faptei adoptată în prima instanţă, şi apoi menţinută în apel, este urmarea aplicării greşite în cauză a dispoziţiilor art. 911 alin. (1), 224 alin. (3) şi art. 63 alin. (2) C. proc. pen., sub aspectul reţinerii examinării şi aprecierii materialului probator administrat pe parcursul întregului proces penal.
Potrivit art. 911 alin. (1) C. proc. pen., în redactarea în vigoare la data de 18 iulie 2002, interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică a unor convorbiri, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală din oficiu, iar interceptarea este utilă pentru aflarea adevărului, se va dispune cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de prim-procurorul parchetului de pe lângă Curtea de apel. Autorizarea se dă pe durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 zile, în afară de cazul în care legea dispune astfel [(alin. (2)].
În speţă s-au depus la dosar în apel fiind complinită astfel lipsa acestora la urmărirea penală şi prima instanţă, cele 3 autorizaţii nr. 00313, 00314 şi 00315/1176/P/2002 pentru perioada 18 iulie 2002 – 15 august 2002, emise de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel privind posturile telefonice aparţinând numiţilor B.R., T.I. şi D.D.M. Efectuarea acestor înregistrări nu a fost contestată de inculpat sub aspectul legalităţii, în condiţiile art. 278 C. proc. pen., ori autenticităţii sau conţinutului acestora prin supunerea lor unei expertize criminalistice a vocii şi vorbirii, potrivit art. 916 alin. (1) C. proc. pen.
Actele premergătoare fiind efectuate în vederea începerii urmăririi penale de către organe de cercetare penală au caracter procedural penal şi se efectuează în condiţiile prevăzute pentru actele de urmărire penală.
Ca atare, respectarea cerinţelor specifice prevăzute în art. 911 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., reprezintă singura condiţie de valabilitate ca mijloace de probă în procesul penal indiferent de împrejurarea că fiind efectuate în cursul actelor premergătoare au fost ori nu consemnate în cuprinsul unui proces verbal potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen.
În consecinţă, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate pe bandă magnetică, aflate la dosarul de urmărire penală, efectuate în faza actelor premergătoare cu respectarea condiţiilor şi cazurilor indicate în lege, constituie mijloace de probă în cauză.
Aceeaşi constatare se impune şi cu privire la înregistrarea audio din data de 18 iulie 2002 prezentată de martorul denunţător care a fost efectuată cu respectarea condiţiilor art. 916 alin. (2) C. proc. pen. Condiţia de valabilitate privind autorizarea prealabilă de către procuror nu este prevăzută în lege, astfel cum în mod eronat s-a reţinut de instanţele anterioare, iar verificarea conţinutului acestui mijloc de probă putea fi făcută prin expertiză tehnică la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu [(art. 916 alin. (1) C. proc. pen.)] ceea ce nu s-a solicitat în speţă.
Declaraţiile date premergător începerii urmăririi penale pot fi reţinute în cauză în măsura în care conţinutul acestora este confirmat prin mijloacele de probă prevăzute în art. 64 alin. (1) C. proc. pen.
În speţă, declaraţiile date în cursul actelor premergătoare de către martorii B.R., D.D.M., B.V.I., făptuitorul T.I. şi procesul de confruntare între martorii B.R. şi D.D.M. s-au făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 64, 85 şi 96 C. proc. pen., fiind întocmite de ofiţerul de poliţie judiciară sub rezoluţia procurorului responsabil de urmărirea penală, şi constituie mijloace de probă valabile în cauză.
În acest context, verificând Decizia atacată prin care s-a menţinut soluţia de achitare a inculpatului în raport cu ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv acelea arătate anterior ce au fost eliminate nelegal de instanţele anterioare, se constată următoarele:
Audiat la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, inculpatul T.I. a negat categoric implicarea sa în examenul susţinut de martorul B.R. pentru ocuparea unui post în cadrul I.P.J. Mureş. Din transcrierea convorbirii telefonice, între inculpatul T.I. şi martorul B. din 26 iulie 2002, reiese că martorul B. i-a cerut inculpatului să-l sune pe D., secretarul comisiei de examinare şi să afle rezultatul la examen. Imediat după această convorbire, inculpatul T.I., conform desfăşurătorului convorbirilor telefonice, îl sună pe martorul D., iar acesta i-a răspuns că martorul B.R. a făcut un rezultat slab, îi spune şi nota „în jur de 6", dar îl asigură că l-a rezolvat „dincolo", fiind vorba de proba psihologică. De asemenea, martorul D. îi confirmă inculpatului că-i pare rău că nu l-a rezolvat şi că va fi din nou un examen şi să înveţe mai mult. La scurt timp după această convorbire, martorul B.R. l-a apelat din nou pe inculpat, care i-a spus să revină, întrucât nu avea semnal la telefonul mobil. Apelându-l din nou, inculpatul T.I. i-a spus martorului B.R. că a greşit la matematică „..Ai greşit la matematică. În p..a ta..". În cuprinsul acestei discuţii, martorul B. îi comunică inculpatului T.I. că, din cunoştinţele sale, s-ar fi dat până la 3.000 de Euro, spunându-i totodată că „..dădeam şi eu dar la cine ? .." – „.. Ai zis că-i 1.500 de dolari !", făcând referire şi la martorul D., cu care susţine că s-ar fi întâlnit şi care i-a spus „Nu ai învăţat destul".
Pentru că nu au reuşit să-l ajute, inculpatul T.I. i-a sugerat martorului B. că vor ţine legătura şi că ar fi fost indicat să fi trecut pe la comandat şi „acela l-ar fi rezolvat".
Deosebit de important este şi procesul-verbal prin care s-a consemnat înregistrarea convorbirii purtată între inculpatul T.I. şi martorul B., înregistrare făcută pe bandă magnetică şi depusă la dosar de către martor, conform dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. pen., din acest proces-verbal rezultă că cei doi s-au întâlnit pe terasa restaurantului M. din Ungheni, unde martorul B.R. i-a remis inculpatului suma de 2 milioane lei, reprezentând „serviciul" pentru examenul psihologic. Din această discuţie reiese că inculpatul i-ar fi spus martorului B.R. că a pus cele 2 milioane lei de la el, pentru că „..nu-s copil, nu-s ţigan, i-am dat de la mine, treaba-i aranjată şi gata". Tot din cuprinsul acestei discuţii reiese că martorul B. i-a dat suma de bani inculpatului, spunându-i că nu i-a numărat, la care inculpatul, în replică, „.. trebuia să-i numeri, cum p..a mea ? – „B. se numără şi femeia se f.e". Din această discuţie nu rezultă că ar fi vorba de un împrumut, cum încearcă inculpatul să se apere.
În consecinţă declaraţiile iniţiale date la urmărirea penală, în care a negat categoric orice implicare în examenul susţinut de denunţător, în coroborare cu interceptările convorbirilor telefonice înregistrarea audio a convorbirii care a avut loc la data de 18 iulie 2002 la restaurantul M. între inculpat şi denunţător şi depoziţiile martorului J.V. în faza de urmărire penală în coroborare cu declaraţiile constante ale denunţătorului făcute pe tot parcursul procesului penal confirmă, în mod cert fapta imputată inculpatului prin rechizitoriu, sub încadrarea juridică prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi anume că la data de 17 iulie 2002 inculpatul a pretins de la B.R. suma de 1500 dolari S.U.A. respectiv a primit suma de 2.000.000 lei pentru a-i facilita prin intermediul subcomisarului D.D.M., secretarul comisiei de organizare a concursului, promovarea şi încadrarea în muncă la I.P.J. Mureş.
De precizat că aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), este dată de modificările şi completările Legii nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003.
Ca atare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d), raportat la art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, casându-se Decizia atacată precum şi sentinţa penală nr. 421 din 18 noiembrie 2004 a Tribunalului Mureş, iar în rejudecare pe fond se va înlătura soluţia de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., şi se va dispune condamnarea inculpatului sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă deduse judecăţii în încadrarea juridică anterior arătată.
În limitele criteriilor de individualizare din art. 72 şi urm. C. pen., instanţa va avea în vedere pericolul social concret al infracţiunii în raport cu împrejurările în care a fost comisă precum şi datele pozitivă ce caracterizează comportarea anterioară şi situaţia familială a inculpatului urmând a stabili pedeapsa la minimul legal prevăzut de lege cu executare în regim de detenţie în condiţiile art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., se va dispune confiscarea specială către stat de la inculpatul T.I. a sumei de 2.000.000 ROL (200 RON).
Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat intimatul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.N.A. – S.T.A. Tg. Mureş împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 27 februarie 2006 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, privind pe inculpatul T.I.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 421 din 18 noiembrie 2004 a Tribunalului Mureş şi rejudecând:
- în baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), condamnă pe inculpatul T.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Face aplicarea prevederilor art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., dispune confiscarea de la inculpatul T.I. a sumei de 2.000.000 ROL (200 RON).
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, ocazionate de soluţionarea în fond a cauzei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4427/2006. Penal. Consumul ilicit de droguri... | ICCJ. Decizia nr. 4516/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
