ICCJ. Decizia nr. 4516/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4516/2006
Dosar nr. 42577/3/2005
Şedinţa publică din 13 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 269 7 martie 2006 pronunţată în dosarul nr. 42577/3/2005 (nr. vechi 6651/2005), Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei penale din infracţiunea prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 73, lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174, raportat la art. 175, lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., iar în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.G. la pedeapsa de 7 ani închisoare, a aplicat inculpatului, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 C. proc. pen., cu deducerea, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a duratei reţinerii şi arestării preventive de la data de 20 iulie 2005 la zi, a aplicat inculpatului, în baza art. 113 C. pen., măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire, a dispus, în baza art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea de la inculpat a celor două cuţite şi a toporului, folosite la săvârşirea infracţiunii, a luat act că partea vătămată D.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, obligând pe inculpat, în baza art. 191, C. proc. pen., la plata sumei de 1.600 RON, cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut în fapt că în după-amiaza zilei de 19 iulie 2005 victima D.I., aflată în stare de ebrietate s-a deplasat la locuinţa tatălui său, inculpatul D.G. unde acesta locuia împreună cu fiica şi ginerele său, martorii T.M. şi T.G.V.C.
După ce a intrat în casă victima a întrebat unde se află inculpatul şi pentru că martorii văzându-l agitat şi violent nu i-au răspuns, acesta a început să-l caute, găsindu-l pe balconul locuinţei unde izola geamurile.
În aceste împrejurări victima a început să-i adreseze injurii inculpatului şi să-l lovească, situaţie în care martorul T.G. a intervenit reuşind pe moment să imobilizeze victima.
Inculpatul D.G. s-a refugiat în bucătăria locuinţei unde a blocat uşa cu corpul său, timp în care martorul T.G. a reuşit că împingă pe victimă până în holul locuinţei cu intenţia de a-l îndepărta din apartament.
În aceste condiţii victima a lovit-o pe sora sa, martora T.M. şi observându-l pe inculpat a lovit cu pumnul geamul uşii de la bucătărie care s-a spart, lovindu-l în acelaşi timp pe inculpat.
Ulterior ginerele inculpatului a reuşit să scoată victima pe palierul blocului, însă inculpatul a luat din bucătărie un cuţit şi s-a îndreptat spre victimă pe care a lovit-o.
Victima D.I. l-a prins de mâini pe inculpat, iar martorul T.G. a strigat la inculpat să arunce cuţitul, astfel că acesta din urmă a dat drumul cuţitului care a căzut pe lângă balustradă.
Inculpatul s-a întors în apartament a luat un alt cuţit şi revenind pe scara blocului a lovit din nou victima care se afla pe platforma dintre etajele V şi VI ale blocului, în mod repetat, în zona toracică, până când lama cuţitului s-a îndoit, după care a luat o toporişcă cu care a lovit victima la nivelul mandibulei, încetând loviturile doar în momentul în care şi-a dat seama că victima a decedat.
Instanţa de fond şi-a argumentat hotărârea în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a acţionat sub imperiul unei puternice tulburări determinată de comportarea violentă a victimei, în condiţiile în care inculpatul potrivit expertizei medico-legale psihiatrice suferă de afecţiuni care determină o creştere a impulsivităţii.
Cât priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 176 lit. a) C. pen., instanţa a reţinut că inculpatul nu a urmărit să chinuie victima, ci a acţionat în condiţiile unei tulburări puternice, acţiunea sa violentă desfăşurându-se pe parcursul a 5 minute, astfel încât nu se justifică reţinerea în speţă a formei agravante a infracţiunii de omor prevăzută de textul incriminator menţionat.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpat.
Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate considerând că în mod greşit prima instanţă a înlăturat dispoziţiile art. 176 lit. a) C. pen., şi a omis să reţină dispoziţiile art. 175 lit. i) C. pen., deoarece fapta penală s-a consumat pe scara blocului care este un loc public, dar şi sub aspectul neaplicării pedepselor accesorii şi complementare prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., atâta timp cât victima este fiul inculpatului.
Inculpatul a criticat hotărârea pronunţată pentru netemeinicie, sub aspectul pedepsei aplicate, pe care a considerat-o exagerată în raport cu circumstanţele sale personale dar şi cu împrejurările în care a comis fapta, solicitând reducerea pedepsei.
Instanţa de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a casat în parte sentinţa penală apelată, pe aspectul laturii penale şi rejudecând, în temeiul art.334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu din infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, săvârşită în stare de provocare, prevăzută de art. 174 C. pen., la art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea de omor calificat, săvârşită în stare de provocare, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul D.G. la 7 ani închisoare, cu reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, iar în baza art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.
Sub aspectul laturii civile instanţa de apel a trimis cauza pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Pentru a dispune astfel, instanţa a apreciat că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a cauza victimei suferinţele fizice sau psihice prin întrebuinţarea, în mod voit a unor mijloace de chinuire a acesteia, urmărind, dimpotrivă uciderea cât mai rapidă a victimei pentru a nu se întoarce împotriva sa, suferinţele produse victimei fiind suferinţe pe care le implică, în mod natural acţiunea de ucidere.
Faţă de împrejurarea că omorul a fost comis pe platforma dintre etajele V şi VI ale blocului, respectiv într-un loc public s-a constatat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei şi reţinerea dispoziţiilor art. 175 lit. i) C. pen., iar cu privire la pedepsele accesorie şi complementară a interzicerii unor drepturi, instanţa de control judiciar a motivat în sensul că se impune ca pe lângă dispoziţiile art. 64 lit. a) şi b) C. pen., să fie aplicate şi prevederile lit. d) şi e ale aceluiaşi articol, deoarece inculpatul are calitatea de părinte a victimei, fiind nedemn ca acesta să exercite drepturi părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator.
Referitor la critica invocată de inculpat în apelul său, privind reindividualizarea pedepsei aplicate, s-a reţinut că prima instanţă a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că pedeapsa de 7 ani închisoare stabilită, coborâtă cu mult sub minimul special de 15 ani închisoare prevăzută de lege, prin reţinerea circumstanţelor prevăzute de art. 73 lit. b) şi d) C. pen. şi de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., este de natură să asigure scopurile preventiv şi educativ ale pedepsei.
Examinând cauza din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că sub aspectul laturii civile sentinţa penală este nelegală deoarece, deşi din probe a rezultat că victima avea un copil minor, în vârstă de 17 ani, instanţa de fond nu a dispus citarea acestuia în calitate de parte civilă deşi potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., pentru acesta acţiunea penală se exercită din oficiu.
Ca urmare s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea laturii civile, la aceeaşi instanţă.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a reiterat critica invocată în motivele de apel, respectiv greşita individualizare a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare în raport de circumstanţele sale personale, considerând că se justifică reducerea cuantumului pedepsei.
Recursul este nefondat.
Verificând hotărârile atacate în raport de critica invocată cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele speciale de pedeapsă, cuprinse între 15 şi 25 ani închisoare, gradul foarte ridicat de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea şi anume starea de provocare în care a acţionat inculpatul, dar şi circumstanţele personale ale acestuia, starea sa de sănătate precară, tulburările psihice de care suferă, lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară bună şi sinceritatea manifestată pe parcursul procesului penal, reţinând în mod corect în favoarea acestuia circumstanţe atenuante care au permis coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Aşadar, instanţele s-au orientat spre o pedeapsă care să satisfacă cerinţele art. 52 C. pen., impuse de legiuitor, privind scopul sancţiunii penale şi au dat dovadă de clemenţă faţă de inculpat acordând eficienţa cuvenită circumstanţelor atenuante reţinute, astfel încât o redozare a pedepsei nu se impune.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat astfel că Înalta Curte îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi şi văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 314/ A din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 20 iulie 2005 la 13 iulie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4481/2006. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 4517/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
