ICCJ. Decizia nr. 47/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 47/2006
Dosar nr. 1/1/2006
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 84/ F/CC din 30 decembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. F 1143/P/2005, Curtea de Apel Piteşti a admis propunerea D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti şi în baza art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. h) şi art. 1491 alin. (9) din acelaşi cod, a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.G. pe o durată de 20 zile, începând cu data de 30 decembrie 2005 până la data de 18 ianuarie 2006.
Instanţa a reţinut că inculpatul S.G. în calitate de ofiţer în cadrul S.P.R., jud. Vâlcea, începând cu data de 13 decembrie 2005, a pretins şi primit în mod repetat, mai multe sume de bani de la denunţătorul C.V., cu scopul de a-l favoriza într-un dosar în care acesta din urmă era cercetat pentru implicarea într-un accident rutier, părăsirea locului accidentului şi pentru a-i fi restituite actele personale de identitate.
S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., existând indicii temeinice şi probe ale săvârşirii infracţiunii de luare de mită, precum şi aplicabil cazul arătat de art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege, fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică este identificat de instanţă prin natura infracţiunii săvârşite, în raport de care lăsarea în libertate a inculpatului ar perturba grav relaţiile sociale şi valorile care constituie conceptul de ordine publică.
Anterior, în cauză prin încheierea nr. 82/ F/CC din 23 decembrie 2005, Curtea de Apel Piteşti a dispus arestarea preventivă a învinuitului S.G. pe o durată de 9 zile.
Împotriva încheierii din 30 decembrie 2005 inculpatul S.G. a declarat recurs, susţinând prin apărători, aşa cum s-a arătat în considerentele ce preced, încălcarea dispoziţiilor legale relative la competenţa personală a instanţei, cauza fiind în competenţa tribunalului, nulitatea procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, încălcându-se dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi inexistenţa unor probe certe de vinovăţie.
Verificând încheierea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind O.F.P.J., Poliţia Judiciară este constituită din ofiţeri şi agenţi de poliţie, specializaţi în efectuarea activităţilor de control a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală.
Acelaşi text de lege stabileşte că ofiţerii şi agenţii de poliţie menţionaţi au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, calitate desemnată şi prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor, nr. 617 din 29 decembrie 2003, în aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 218/2002 şi ale art. 201 alin. (3) C. proc. pen.
Conform art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind O.F.P.R. modificat prin Legea nr. 281/2003, infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organ de cercetare ale poliţiei judiciare se judecă în primă instanţă de către curţile de apel dacă fac parte din cazul ofiţerilor de poliţie cu gradul profesional în scară, de sus în jos, de la comisar-şef al poliţiei la subinspector de poliţie.
Cum inculpatul S.G. face parte din corpul ofiţerilor, cu gradul de subcomisar, aflat în S.P.R. al jud. Vâlcea, cu competenţă în constatarea inclusiv a infracţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, activitate în legătură cu care a şi săvârşit infracţiunea imputată, competenţa personală de judecată şi luare a măsurilor procesuale revine, în concret, Curţii de Apel Piteşti.
La luarea măsurii arestării preventive instanţa a avut în vedere condiţiile şi cazurile prevăzute de lege.
Din denunţul numitului C.V., care se coroborează cu declaraţiile martorului T.V., procesul-verbal al organului de urmărire penală şi celelalte constatări din cauză, rezultă cel puţin indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpat.
Legalitatea administrării uneia dintre probe, care nu este exclusivă în susţinerea vinovăţiei inculpatului, este o chestiune de examinat în cazul judecăţii, luând în considerare atât conţinutul normativ al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită sub aspectul modalităţii comiterii acesteia cât şi condiţiile de fapt, numai astfel putând stabili dacă, faţă de actele repetate de pretindere şi primire a unor sume de bani de către inculpat, organizarea surprinderii în flagrant a acestuia la ultimul act material, este sau nu un act de determinare la săvârşirea sau continuarea săvârşirii faptei penale.
Lăsarea în libertate a inculpatului, în raport cu natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite şi calitatea acestuia prezintă fără îndoială pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul S.G. ofiţer de poliţie, prin săvârşirea infracţiunii de corupţie a adus atingere valorii sociale care este încrederea publică în instituţia statului şi funcţionarii cu statut special ai acesteia, cu atribuţii de apărare a ordinii publice, dar şi de respectare a legii.
Evaluarea pericolului pentru ordinea publică fiind o operaţiune complexă, aceasta include cu necesitate şi datele susceptibile raportate la calitatea inculpatului precum şi funcţia de natură şi gravitatea infracţiunii, rezonanţa acestora în colectivitate.
Faţă de cele ce preced, constatând că încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.G. este legală şi temeinică, recursul sus-numitului urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 30 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, în dosarul nr. F 1143/P/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 60 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 467/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 473/2006. Penal → |
|---|
